categorii forum

Planeta Marte este locuită

Planeta Marte este locuită de umanoizi


autor: "La Vanguardia" (ziarul "Avangarda")
data: 10 septembrie 2009
loc: Barcelona, Spania
Interviu cu Alfred Lambremont Webre, 
directorul Institutului pentru Cooperare în Spaţiu (ICS
)
– Am 67 de ani. M-am născut într-o bază navală din Florida, în timpul celui de-al doilea război mondial. Locuiesc în Vancouver. Sînt Doctor în Drept şi Judecator al Tribunalului din Kuala Lumpur pentru crime de război. Sînt căsătorit, am un fiu şi două fiice vitrege. 
    Trăim într-un univers de origine inteligentă. Sînt dovezi că există civilizaţii etice mai avansate decît a noastră, care participă la procesul nostru de dezvoltare.

– Daţi-mi dovezi.
– Există declaraţii ale angajaţilor guvernului Statelor Unite care atestă c-au participat la programe secrete de relaţionare cu anumite civilizaţii extraterestre.

– Aceasta înseamnă că deja a avut loc contactul cu extratereştrii?
– Da, după spusele acestor martori, guvernul Statelor Unite lucrează cu ei în secret încă din anii '50.

– ???!!!
– Andrew Basiago, fiul unui oficial CIA, a fost înscris la vârsta de 7 ani într-un program secret pentru copiii super-dotaţi care erau antrenaţi să devină ambasadori 
între noi şi rasele extraterestre.

– Vreun contact?
– A avut loc o întîlnire cu 3 astronauţi de pe planeta Marte. În ianuarie 2009, Virginia Olds, angajată a CIA, a confirmat că CIA ştie că există o civilizaţie umanoidă ce trăieşte în subteranul (sub suprafaţa) planetei Marte.

– ???!!!

– Credem că-n anul 9.500 î.Hr. fragmente ale supernovei Vela au intrat în sistemul nostru solar şi-au distrus ecologia de pe Marte. Marţienii, cu vreo 1.500 de ani mai avansati decât noi etic şi tehnologic, s-au refugiat 
în subteran.

– ...
– În decembrie 2008 am publicat un raport ce includea fotografii făcute de robotul NASA, Rover Spirit (Spiritul Hoinar), în care se identifică anumite specii de umanoizi, animale şi structuri la suprafaţa lui Marte. Îl puteţi vedea pe situl Exopolitics
-------------------
Pentru cine nu se descurcă pe situl de "exopolitici"poate accesa acest document pe www.scribd.com.
-------------------

– Sînt 3 astronauţi care ne asigură c-au văzut viaţă extraterestră.
– Da, Buzz Aldrin (care a călătorit cu Apollo 11) spune că-n momentul în care-au ajuns pe Lună, în 1969, în jurul Marelui Crater se aflau două nave extraterestre imense; versiunea lui a fost verificată de mai-marii oficiali ai NASA.

– Uimitor!
– Doctorul Steven Greer, director al Proiectului „Disclosure” ("Dezvăluirea"), a adunat mai mult de 500 de mărturii de la armată, guvern şi servicii de spionaj de rang înalt, care reprezintă dovezi ale prezenţei extraterestre, iar aceste dovezi au fost făcute publice în mai 2009, la Clubul Naţional de Presă din Washington.

– Mexic, Chile, Brazilia şi Peru şi-au făcut publice arhivele despre OZN-uri.
– La fel au procedat recent şi Franta, Suedia, Danemarca şi Marea Britanie, care a scos la lumină 7.200 de dosare OZN adunate de "D155", o unitate secretă a Ministerului Apărării.

– De ce nu se dezvăluie existenţa vieţii pe Marte?
– Din raţiuni politice. Vom pune şi noi o întrebare în acest sens, invocînd legile libertăţii de informare, pentru ca NASA să recunoască existenţa vieţii inteligente pe Marte.

– Şi marţienii de ce n-apar în societatea noastră umană?
– Planeta noastră este una de ordin inferior şi bănuim că se află într-o carantină impusă de către Guvernul Conducător al Universului.

– Şi această carantină se-ncheie acum...
– Credem că civilizaţiile etice extraterestre au utilizat fenomenul OZN pentru a ne obişnui (pe noi, oamenii) cu existenţa lor, iar undeva între 2010 şi 2020 putem începe s-avem relaţii deschise cu aceste civilizaţii.

– Şi primul contact va fi cu marţienii?
– Da, deoarece există multe avantaje reciproce: ei ne pot oferi tehnologii şi cunoaştere, iar noi avem o planetă verde şi preţioasă pe care ei pot emigra.


– Cum funcţionează Universul?
– Există multe dimensiuni şi universuri paralele cu-al nostru. Unele civilizaţii extraterestre vin din altă dimensiune, din alt univers paralel, de aceea OZN-urile pot apărea şi dispărea.

– Cum arată aceste civilizaţii mai evoluate?
– Se pare că trăim într-un univers organizat, iar civilizaţiile mai evoluate din punct de vedere etic au reuşit să domine dimensiunea Timpului şi probabil că ele vor fi cele care vor dezvolta realitatea noastră.

– ....Sună teribil ceea ce spuneţi.
– După unele teorii, noi, oamenii, evoluăm într-un ritm foarte acelerat, cu scopul de-a abandona economia de război permanent şi-a o transforma într-o economie sustenabilă. Conştiinta umană se dezvoltă pentru a intra în era universală şi pentru a lua legătura-n mod deschis cu aceste altecivilizaţii.

– Ne-aţi putea da o mînă de ajutor?
– Există o normă primordială: să nu se intervină-n evoluţia unei civilizaţii de pe altă planetă. Dar în foarte putin timp omul va-nvăţa să folosească teleportarea cuantică şi să extragă energie din spaţiu. Sîntem într-o eră de tranziţie, în care trebuie să decidem dacă dorim să mergem către distrugere ori către evoluţie.

– Ocupaţia dumneavoastră constă-n a studia Marele Guvern al Universului?
– Exopolitica este o ştiintă socială care studiază relaţiile dintre civilizaţia noastră umană şi-alte civilizaţii inteligente din Univers. Unul din primii noştri paşi în domeniul diplomaţiei universale se va face totuşi prin intermediul civilizaţiei marţiene.

– Înţeleg.
– Personal, lucrez cu doctorul Norman Mirandaşeful de cabinet al preşedintelui Ansamblului General al ONU, astfel încît ONU să reprezinte Pămîntul în faţa civilizaţiei de pe Marte.


    Nota ulterioară a reporterului:
    E posibil ca acest interviu să vă lase la fel de perplecşi cum m-a lăsat şi pe mine, dar luaţi aminte la acreditările celor care-au participat laSummit-ul (întrunirea la vîrf) European(ă) de Exopolitică din 2009 – astronauţi de la NASA şi Agenţia Spaţială Rusă, care afirmă c-a existat contact cu civilizaţiile extraterestre – şi la cele ale organizatorului său, d-l Webre, autorul Exopoliticii (Vesica Piscis), care este Procuror General al Agenţiei pentru Protecţia Mediului din New York şi consultant al Fundaţiei Ford; fost-profesor de economie la Yale şi Universitatea Texas; delegat în 1996 a Convenţiei Democrate din Texas (în timpul guvernării Clinton-Gore).
    Ei vorbesc de-"realitate marţiană", dac-ar fi să fi adevărat. Oare mai există şi-altcineva în afară de ei (în afară de marţieni), la scară galactică?



sursa articolului în limba rom
ână
Vopus.org (RO)
sursa articolului în limba engleză: Vopus.org (ENG)
sursa originală a interviului (tradusă-n limba engleză): La Vanguardia


PS: Precizări suplimentare
    Termenul "vesica piscis" întîlnit la finalul articolului, este o denumire latinească ce se traduce foarte bine prin "vezica peştelui" (băşica peştelui) şi reprezintă o formă a geometriei sacre, ce se obţine din intresecţia a două cercuri cu raze egale ale căror centre se află fiecare pe perimetrul celuilat cerc (pentru clarificări şi schiţă geoemtrică a modului de construcţie găsiţi explicaţii pe Wikipedia).
    Raportul dintre înălţimea şi lăţimea acestei forme geometrice lenticulare numite "vezica peştelui" este exact radical din 3 (adică 1,7320508075688772935274463415059....) 
    Speculaţiile mistice pe care le dă Wikipedia spun c-ar fi vorba ba de-un simbol al Cabalei, ba de forma apartului genital extern al femeii (interpretare de origine sanscrită), ba de fazele intermediare ale eclipsei totale de soare, ba de nu-ştiu-ce geometrie sacră din traiţia egipteană, bade legături cu masoneria.
    În arta creştină semnul acesta lenticular să găseşte pe sigiliile documentelor organizaţiilor ecleziastice, fiind aplicat pe verticală. Se mai întîlneşteşi-n arhitectură, în special în cea gotică. Acelaşi simbol apare figurat şi-n Fîntîna Potirului (Chalice Well) din Glastonbury (Anglia). 
    Alţii numesc acest semn "Pîntecul Universului" sau "Floarea Vieţii", deoarece se consideră că el reprezintă esenţa din care s-a născut tot ceea ce există-n Univers.
    Fiindcă veni vorba de religia egipteană, dacă vă uitaţi cu mai multă atenţie la intersecţia dintre cele două cercuri şi rotiţi cu 90 de garde "vezica peştelui", astfel încît să devină orizontală, şi dacă-n interiorul acelei forme lenticulare desenaţi în zona mediană un cerc care să fie tangent interior lentilei, veţi obţine o simbolizare a Ochiului lui Horus (ce reprezintă o metaforă pentru glanda pineală), cu care omul poate "vedea" oriunde-n Univers.

------------------------------------------------------------------------------------
    Pentru  a preveni mail-urile nedorite (junk sau spam), în cazul în care doriti sa retransmiteti mai departe acest mesaj, va rog sa  STERGETIadresa mea de mail înainte de a-l expedia si, pe cît posibil, marcati cu xxxxxxxxxx (ori eliminati) cîmpurile care contin informatii despre precedentii expeditori.  Sau mai bine faceti Copy/Paste doar continutului textului într-un mesaj nou (atentie, doar a textului, nu si a adreselor expeditorilor anteriori!). De asemenea, daca trimiteti mesajul mai multor destinatari, folositi pentru atasarea adreselor cîmpul BCC (Blind Carbon Copy), astfel încît tuturor sa le fie asigurat un minim de discretie. 
    Multumesc.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->