Poveste de iarnă
de Ana Urma
Invers număr zilele
și în gând bătăile inimii ample ample
uită mersul ca o pasăre speriată din aripi bătând după aer
alteori ca un ceas fără sticlă o ia înainte și uită noțiunea de timp
schimbă ritmul sau rămâne pe loc în furtuni mai uimită ca luna
când scutur și ninge într-un prespapier imagini suflate cu pulberi
din ceru-i revin
la capăt de an povești se repetă
reclame cu moși fericiți dinspre nord vine iarna
în sănii cu reni caravane cadouri cu funde albastre
lumini în vitrine e albul mai alb și mii de steluțe mii de brațe
așteaptă perechea sub vâsc destramă iubirii și ultimul nod
andrele golite de aer în cerc împletesc alte fire în formă de inimi
aripa se zbate în piepturi la umeri călcâi după cum fiecare simte zborul
crescut din sămânța mirării semănată de-aezi printre file
e seara aproape și-i zvon de colinde
și ninge și plouă e molimă dulce cu febra în toi
în gloată copilele gânduri colindă
pe ulița noastră pornim în alai e vacanță și
fulgii scăpați din strânsoare se-ntrec
în troiene bocancii cu găuri abalele grele
spargem nuci între două refrene decojim portocale în vis
veseli ne ținem de mâini a noastră e lumea pariem viitorul pe un leu aruncat
peste cap în vâltorile minții cresc secvențe pe role dulci rezerve de fum
tremurând cum lumini anime agățate de pleoape
pajura vieții de pe-atunci nesătulă ciupea cu un clonț argintat câte-o zi câte-o zi
ca-ntr-un glob cu povești din casă în casă lumini se aprind pe garduri de fier
sunt flori cu tiare forjate mai înalte cu o palmă zăpezi sau pleșuve cu gheață
doar ninge sau plouă aceleași refrene se aud aceleași podoabe foșnesc în cutii
numai bradul e altul lumina
între timp prin deșerturi a nins la poli se topește calota
repere se schimbă pe glob și statistici bilanțuri în scris la capătul listei
balanța înclină spre bine ferestrele mele oglindesc un copac
zornăind din inelele gheții pune puncte pe i ca în filmele mute
după cum vântul bate după cum inima
pariez doar pe alb știu gustul zăpezii dinspre nord vine frigul
e târziu pentru fluier caval sau vioară și totuși tresar răzbit de-un colind și
lerui să umplu pustiul lerui liniștii false din fratele om cum lerui Luminii
în zilele mele
Poveste de iarnă
de Cristina Magdalena Frâncu
-Ieslea inimii -
Un vis alb din cer se-aşterne
peste vale, deal şi munte.
Fulgii scutură alene
îngeraşi cu aripi frânte.
Şi în case, la ferestre,
se ivesc năsucuri cârne.
Chipurile zâmbitoare
privesc larg astă minune.
Cum copacii-şi pun cojoace
şi mănuşi de promoroacă.
Vântul de vrea să-i dezbrace,
haina să îi ocrotească.
Iar căsuţele-s desprinse
dintr-o carte de poveşti.
Parcă sunt cu zahăr ninse
şi-s bucate-mpărăteşti.
Nici un glas nu se aude
jos pe uliţa pustie
şi când toate-n jur par surde
un suspin pacea sfâşie.
Un copil cu faţa-n palme
plânge fără mângâiere
că Pruncul venit în lume
n-are-un loc de găzduire.
Dar un chip blând de măicuţă
îi spune cu zâmbet larg:
“Fiule, chiar de-i micuţă
Inima, dă-i-o cu drag.
Astfel Isus Se va naşte
azi în inimioara ta.”
Şi copilul se grăbeşte
ieslea inimii s-o dea.
Poveste de iarnă
de Gabriela Munteanu
Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul înghețat,
Acoperă cu flori de gheață ferestrele și-ntregul sat.
Pe dealuri ea așterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.
Iar vântul intră-n jocul iernii și viscolește fulgii toți,
Cu veselie îi adună pe toți copiii pe la porți.
Ei vântul îl aleargă-n vale și fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând,pe-al iernii drag și alb covor.
Iar iarna se înveselește și-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopțile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.
În jocul iernii intră seara ca o măicuță obosită,
Ea liniștește copilașii și-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivățul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.
În case-acum e cald și bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate , cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieții mă îngheață,
Doar inima-mi e încă jună și desenează flori de gheață.
Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se așterne neaua și ninge-n suflet cu povești,
Curând la noi va veni Moșu...colindători pe la ferești....
Tăcerea iernii
de Nicoleta Mija
Soarele iernii reci apune,
fulgul de nea multe spune,
Simt în suflet multă tăcere,
îmi lipsește a ta mângâiere.
Fulgi mulți încep să zboare,
dispare ultima rază de Soare,
În suflet am acum multă pace,
numai ceasul vechi iar tace.
Visele nopții sunt mai adormite,
legănate de gândurile nerostite,
Somnul alunecă printre pleoape,
știu că-mi ești mereu aproape.
Vântul la gemuri mai tare cântă,
pe bolta cerului senină și sfântă,
Fulgii aleargă departe în noapte,
printre a visurilor tăcute șoapte.
Poveste de iarnă
de Mihaela Hură
Zăpada s-a ascuns într-o poveste
din care a rămas doar începutul,
cu foști copii dând unei nopți de veste
că plânge într-o iesle nou-născutul.
Erau și sănii în povestea veche,
Cu urma neucisă de rugină,
și clopoței cu roșu la ureche,
pentru un an mai bun ce sta să vină.
La poartă, viforeauv în lanțuri câinii
Când curtea își primea colindătorii.
Dormea în mâna mamei gustul pâinii
Iar geamurile se-nchideau ninsorii.
Omătul scârțâia sub talpa mică
și iarna mirosea a bucurie.
Povestea o mai spune o bunică
și-n ochii ei se naște-o veșnicie.
Ninge nebun
de Mihaela Hură
Ninge nebun și ninge-a nebunie,
Se țin de crengi copacii, să nu cadă,
În curte râde omul de zăpadă
Cu cerul înghețat sub pălărie.
E-atâta alb, că ochii își pierd rostul,
își pun fular și fug în buzunare,
ninge nebun și ninge tot mai tare
și iarna-și sapă-n oase adăpostul.
Din oameni, au rămas pe drum doar pașii
în care curg lumini de felinare,
părinți așteaptă-n prag câte-o scrisoare,
în îngeri ninși s-au transformat poștașii.
Întoarce luna ceasul spre chindie,
Se umple apa din fântâni de stele,
lipite-n geam stau nasuri mititele –
ninge nebun și ninge-a nebunie.
Ninsori spovedite
de Mihaela Hură
S-au spovedit ninsorile-n grădină
și s-au umplut de alb copacii toți
când norii au furat, ca niște hoți,
tot aburul din laptele de cină.
E seară și e pace peste lume
și trec prin vorbe îngeri necăzuți,
cărări se nasc sub pașii neștiuți
din calendare văduve de nume.
S-au spovedit ninsorile deodată
și cerul a gândit că-i dreptul lor
povara să și-o lase crengilor
în seara dintr-o iarnă neumblată.
Miroase-a alb și-a gânduri de psaltire
printre copacii care tac zăpezi,
iar în altare mute din livezi
miroase-a alb de-atâta spovedire.
-->
Răspunsuri
O colecție deosebită de poeme dedicate anotimpului îmbrăcat în alb.
Mulțumim frumos pentru dăruire autorilor și colecționarului!
-
1
-
2
de 2 Următor →