Sanctuarul viselor
Autor: Claudia Bota
În sanctuarul viselor noastre stau,
Și răsucesc clepsidra pe toate planurile,
Cheia deschide inima cât mai adânc,
Nu ai atins eternitatea și nici bucuria nu s-a revărsat,
Călătorești cu luntrea între ape până cauți floarea de lotus,
Încercări pline de lumină sub chipurile zugrăvite din catedrală,
Durerile au spintecat cerul însângerat de lumină,
Îngerul tău traversează cu tine visele ce te-au cuprins,
În zorii dimineții îmi atingi capul în lanul de maci înroșiți în amurgul tainic,
Când nu sunt cu tine gândul tău rupe visele construite în dimineți,
Mă privești pe geam și nu știi dacă a fost un vis sau realitate,
"Copila mea! "strigi cu disperare:”viața nu iartă pe nimeni!”
În urmă a rămas o brățară ce a brăzdat cearșaful nopții,
Oare când vom mai fi ca întâia oară?
-->
Răspunsuri
"Copila mea! "strigi cu disperare:”viața nu iartă pe nimeni!”
...dar eu,eu pe cine voi ierta?
sau cine va cere aceasta iertare când
în jur e o goana și doar la amiaza
ii vad potoliți și strânși laolaltă
eu,eu pe cine sa iert
când iertare o cer
nu pentru mine
ei se cufundă în som și de sus
se-aude în șoaptă mereu
”viața nu iartă pe nimeni!”...
îmi cer scuze,acest monolog a fost în mintea mea citind poemul și am rememorat alte timpuri și locuri...
cu toată prețuirea mea !