Nicoleta Mija - Secvențe din vacanța la țară (povestire)
De multe ori, obosită de zgomotul străzii, aleg un drum care mă duce undeva la țară, un mic sat în inima Bărăganului. Atâta liniște, aud parcă vântul, ulița este pustie. Aici viața este grea, dar frumoasă. Mă opresc la poartă și strig tare, nu răspunde nimeni. Știu cum să deschid poarta, intru în curte, ascult foșnetul frunzelor în bătaia vântului. Îmi este foame...merg în beci unde găsesc întotdeauna ceva bun. Soare, flori și fructe, multe fructe, oriunde îți îndrepți privirea. Merg în spate, unde sunt animalele. Miroase a fân și iarbă proaspătă.
Spre seară se întorc de la câmp și verii mei.Leana face o mămăligă mare, eu aduc brânza și pește uscat. Fac repede o saramură . Am văzut în beci bostanii. Pregătesc o plăcintă, știu cât de mult îi place lui Ionel, care este nerăbdător
– Îmi este foame, veniți toți la masă. Miroase atât de frumos!
– Îți aduci aminte Ionel, cum făcea bunica mămăliga, cum o tăia și ce bun cocoloș făcea.
– Știu, îmi este dor de multe ori de acele zile, când nu avem nici o grijă. Striga bunica la mine, aveam genunchii rupți mereu.
Dimineața i-am găsit în bucătăria de vară. Lângă șură doi câini așteptau și ei să primească ceva. Ionel s-a dus la ei, le-a dat drumul în curtea mare, să alerge. Au venit repede să mănânce și s-au ascuns în șură. M-au primit bine, simt omul care iubește animalele. De acolo din șură păzesc curtea și casa.Îmbrăcați frumos am mers la biserică. Am trecut pe lângă o tufă de lavandă care în iulie este atât de frumoasă și miroase atât de bine.
Aici toată lumea te salută, aici toți se cunosc și cei mici și cei mari.Dimineața ascult cântecul păsărilor, aerul este curat mă înviorează. Astăzi merg la tușa Savasta, a început să lucreze alt covor, scoarță cum zice ea. Se auzeau în depărtare vocile oamenilor care treceau pe drum.
– Bine ai venit la noi! Câte zile stai, vreau să vorbesc ceva cu tine.
– Vineri, stau două săptămâni.
– Merg la animale, dar spre seară o să vin.
Așa este Georgeta, curioasă, dar este o fată bună. De obicei vrea să asculte muzică. Eu am cu mine multe DVD-iuri. Spre seară a venit, așa cu a promis.
M-a învitat la ea, soțul ei era apicultor și a învățat multe de la el. Casa avea o curte mare, plină de pomi fructiferi și de stupi. Zumzetul albinelor m-a ținut la distanță. Ionel a venit la poartă și a început să mă strige. De câte ori merg pe ulița satului, mă cuprinde o stare de fericire așa ca în copilărie. Merg cu ei pe Dunăre, într-o oază de verdeață. Aici ei stau multe zile, strâng niște bobițe roșii, gustoase din care fac diferite preparate. Strâng diferite plante bune pentru sănătate. Măceșul, păducelul nu lipsesc din casele lor.
La țară este locul în care nu am nevoie de prea multe haine, merg pe jos. Îmi place să merg desculță prin iarba cu rouă, să aduc apă de la fântână, rece și curată și să mă spăl pe față. Închid ochii, atâtea veri am bătut aceste locuri în lung și lat de dimineața până seara. Frumoase erau și iernile, când se auzea focul în sobă și bunica citea atât de frumos din Creangă. Noaptea dormeam pe prispa casei, număram stelele până somnul cobora printre gene.
Timpul trece altfel, aproape că nici nu mai ai nevoie de ceas, îți dai seama cam cât e ora după soare, după lumină, după cântatul cocoșilor. M-am trezit dimineață, ma-am odihnit foarte bine. După Sfânta Maria, am văzut clar primele semne ale toamnei. Vara, după prânz și până spre ora șase, căldura e năucitoare, satul încremenește. Merg în grădină să culeg câteva roșii. Sunt așa de bune, ca în copilărie. Aici totul are alt gust, totul este atins de mâna omului care iubește pământul. Nu-mi place când începe să plouă, dar aici ploaia este mai frumosă. Cad picăruri mari, Dunărea aleargă printre razele Soarelui, curcubeul colorează atât de frumos.
Am plecat spre Dunăre de dimineaţă, cu aparatul foto. Aici liniștea are legătura cu simplitatea, cu natura. Mă deranjează muzica tare dar nu mă deranjează şuierul coasei retezând iarba, un nechezat și un tropăit de potcoave pe drumul satului. Pe nesimțite, trecuse de ora prânzului... am luat-o pe câmp și m-am oprit la un ponton unde o barcă mă aștepta. Am ajuns în sat, pe bănci la poartă stau bătrânii, îi salut și merg mai departe. Vine la mine Maria, o prietenă din copilărie cu un coșuleț plin de zmeură. A fost în baltă și a cules multe ore.
E devreme, soarele era deja sus pe cer, iar lumina tăioasa a dimineții era perfectă și-mi oferă o priveliști de neuitat. Un drum de țară printr-o pădure de salcâm, într-un cadru sălbatic. Am mers mers prin pădure pe un drum pe care copacii de o parte și de alta a drumului s-au unit formând un superb coridor de verdeață. Ajung la o mică pădure, ne întindem pe iarbă, un mic popas într-o frumoasă poieniță la malul Dunării. Un loc izolat, aud doar păsările, vântul și apa. Apus de soare colorat de nunațe de oranj și roșu, o întindere de apă , pe maluri sălcii, păpuriși, nuferi albi, zâmbesc către soare printre aminrile dintr-o frumosă vacanță. O poveste și un click pentru albumul de amintiri..
Vin aici în vacanță de mulți ani, printre sălciilor plângătoare care străjuiesc bătrânul fluviu. Ascult orăcăitul broaștelor și cântecul păsărilor, răsărituri și apusuri minunate, culorii vii și multă liniște. Nu refuz niciodată un rac fiert, pește prăjit și o mămăligă. Aer liber, cireși, vișini, iarbă, insecte, gâște pe apă și un scăldat în Dunăre. Am uitat să vă spun, este mereu cu noi un câine, care sare din barcă în apă. Cel mai frumos este vara, când pe mal dealurile sunt acoperite de mult verde. Aici mă întorc printre amintirile copilăriei, când genunchii erau bandajați, când leagănul atârna în nucul din curte și buzunarele erau pline de multe fructe.Călătoresc mereu cu gândul printre amintirile care sunt atât de vii, pe malul Dunării simt mirosul de raci și pește. Departe de zgomotul orașului, descoperi o oază de liniște într-un mic sat cu oameni frumoși și harnici.
Aud greierii, frumos cântă, este atâta liniște. Sorb aceste momente și le ascund în suflet. Îmi plac drumurile prăfuite , mirosul ierbii cosite, îmi place să mă bălăcesc în apa Dunării. Zăbovesc la umbra unei sălcii, caut tihna care-mi lipsește în orașul meu. Am întotdeauna la mine o carte. Îmi place să citesc noaptea, atunci cânt Luna mă salută. Toți dorm, sunt obosiți după o zi grea pe câmp. Se trezesc dimineața ca să meargă la biserică, așa cum fac în fiecare Duminică.
Sunt locuri care se ascund printre atâtea amintiri, unde fiecare loc îmi amintește de ceva. Peste două zile merg spre casă, nu uit de prietenul meu din copilărie, părintele. Trăim vremuri agitate, parcă suntem prinși într-o vâltoare și nu mai avem timp, dar niciodată nu trebuie să uităm de Dumnezeu. O vorbă înțeleaptă, o glumă cu tâlc, o pildă frumoasă… sunt tare binevenite în orice moment al vieții.
– Stau multe zile printre oameni. După slujbă merg în sat la oamenii bolnavi, la școală să vorbesc cu copiii, pe câmp unde îmi place să muncesc alături de țărani. Viața la țară m-a încărcat atât de mult sufletește, le știu suferințele, le știu bucuriile. Oamenii trăiesc aici aşa cum au învățat din bătrâni: frumos şi liniştit, cea mai mare avere a lor este pământul apa și credinţa în Dumnezeu. Vezi tu, Dunărea trece printre multe bariere și resușește să ajungă în țara noastră la mare. Așa și noi, trecem printre multe bariere dar nu trebuie să uitm de credință. Când plouă mult, uit să merg cu piciorul, Mă urc în barcă , merg la oameni, îi întreb de sănătate și ajut acolo unde este nevoie...
-->
Răspunsuri
Nicoleta Mija - Secvențe din vacanța la țară (povestire) 2
19 paragafe, 94 linii