Sărbătorile de iarnă, sunt cele mai frumoase. Fiecare le așteaptă cu drag și cu speranța că venirea lor le va aduce în case pe cât mai mult timp...fericirea.
Ele sunt întâlnite de toți cu sufletul deschis, plin de bucurie și speranță.
Cel mai tare așteaptă venirea Crăciunului și Anului Nou copii. Ei visează care la Moș Crăciun, care la Moș Gerilă, așteptând cadouri și de la părinți, pe care aceștia le așează sub mărețul brad împodobit.
Aceste daruri, colindele, clinchetul de clopoței, împodobirea bradului, zăpada și acea atmosferă tainică, le purtăm și noi în memorie, amintindu-ne mereu de copilărie.
Sărbătoarea încărcată de tradiții și simboluri este însoțită de mireasma proaspătă a bradului care este cel mai important pom în ritualul de Crăciun.
Frumosul brad, împodobit cu o deosebită plăcere pentru bucuria copiilor, este nu numai o tradiție și un simbol al sărbătorilor de iarnă, ci și un simbol al vieții eterne.
Se spune ca bradul este o trimitere directă către divinitate. Forma triunghiulară și proprietatea de a fii mereu verde este asociată cu Sfânta Treime și nemurirea divină. Roșul, specific sărbătorii, face referire directă la viața oferită prin sângele lui Iisus.
Se zice că primul brad decorat pentru Crăciun a fost în Letonia, la Riga în 1510. La început, bradul era împodobit cu figuri din pâine, trandafiri, fructe și ornamente din hârtie colorată.
Despre originea bradului de Crăciun, circulă mai multe legende, care din care mai minunate prin mesajul lor plin de speranță și bucurie. Câteva din ele vă vom prezenta astăzi.
În una din ele, se povestește; cu mulți ani în urmă, în seara de Crăciun, când a venit pe lume Iisus Hristos, împăratul Irod - un om foarte rău, auzind că a sosit pe lume Mesia - Împăratul Lumii, a poruncit oamenilor săi să ucidă toți copiii de la doi ani în jos. Auzind acestea mama lui Iisus, s-a înspăimântat, și-a luat fiul în brațe și cu ajutorul lui Dumnezeu, a părăsit Bethleemul. Pe drum Fecioara Maria a auzit tropote de cai, care veneau în urma ei. Atunci ea văzând un stejar l-a rugat sa-și coboare crengile-n jos și s-o ferească de oamenii lui Irod. Dar stejarului i se făcuse frică și o refuză. Deodată, ea fusese chemată de un brăduleț mic, care pe dată o înfășură cu crengile sale exact în clipa în care oamenii lui Irod treceau călare prin acel loc. După ce călăreții se îndepărtaseră, Fecioara mulțumi bradului pentru fapta săvârșită și îi spuse: “Cât vei trăi, bradule, să nu veștejești niciodată! Să fii mereu verde și iubit de toți copiii, iar stejarului îi spuse că toată viața lui să tremure fie iarna, fie vara.” Așa se explică faptul că iarna, de Crăciun bradul este prezent în casele oamenilor, fiind iubit de toți.
Mai este o legenda despre brad și o păsărică. În ea se zice că, cândva, toți copacii își păstrau frunzele la venirea iernii.
În preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece în țările calde, deoarece avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească dintâi în frunzișul unui stejar, apoi a unui ulm, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, așteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care a ocrotit-o. Astfel, pasărea a fost salvată.
În seara de Crăciun, s-a pornit un vânt puternic, care a rupt frunzele tuturor copacilor, în afară de a bunului brad, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoință și i-a păstrat frunzișul verde pe totdeauna.
O altă legendă spune că atunci când S-a născut Pruncul Iisus, îngerii au venit în jurul său. Au mai venit și păstorii care se aflau în apropiere, dar drumul cel mai anevoios, l-au făcut cei trei magi, care veneau de departe pentru a se închina Împăratului Lumii. Aceștia erau foarte învățați și știau că Mântuitorul Se va naște, așa că au pornit la drum, călăuziți de Steaua Sfântă ce le lumina calea și le arăta drumul pe care să-l urmeze. Și bineînțeles că nu puteau să se închine Fiului lui Dumnezeu fără un dar, care să arate dragostea și bucuria lor. Ei au luat cu ei aur, miră și tămâie, dar ajungând aproape de Bethleem, orașul unde S-a născut Mântuitorul, au vrut să pună alături de darurile lor și o floare sau măcar o creangă de copac înverzit, fiindcă nu doar oamenii, ci întreaga natură se bucură de venirea lui Iisus. Dar căutând, nu au găsit nici un copac înverzit și nicio floare, că era iarna. Însă, pe vârful unui deal au văzut un brăduț mic. Bucuroși l-au luat cu ei și atunci când au ajuns lângă Maica Domnului și Pruncul Iisus, au așezat bradul alături și au aninat darurile lor pe crengile sale verzi. De atunci, bradul mai este numit și Pomul de Crăciun.
În cea mai populară legendă românească se povestește că «demult, tare demult, când picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai pășeau pe acest pământ, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cât oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopții, măcar că era miez de zi».
Iisus Hristos și Sfântul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri și au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliți și mai înfricoșați. Mândrii stejari și fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia își puteau păzi frunzișul bogat de urgia cerurilor - unde să-i mai adăpostească și pe cei doi călători? Merii și perii au spus că trebuie să-și apere fructele, salciile și plopii s-au făcut ca nu-i bagă în seamă și au tăcut.
Dintre toți, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: «Fructe mândre pe care să le apăr nu am, frunzișul meu e făcut din ace ascuțite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc și mă socotesc nefolositor, dar dacă vreți să-mi cinstiți acoperământul cu prezența voastră, eu vă voi primi cum voi ști mai bine și am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese».
Zis și făcut. Domnul Iisus și Petru au fost păziți cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mândru pe cer.
Atunci, ieșind din adăpostul cetinei, Iisus cuvântă astfel către brad: «Dintre toți copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca de azi înainte, iarna, tu să nu-ți mai lepezi frunzișul ca ceilalți copaci, ci să-l păstrezi veșnic. Apoi, fie ca acele tale înțepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere și să le vindece bolile, astfel încât ei să te prețuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii sa te împodobească și să pună pe ramurile tale toate bunătățile, iar atunci când se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu ești copacul cel mai drag Mie».
O altă legendă, din nordul Europei, povestește că, odată, în vremuri foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei surori (Speranța, Iubirea și Credința), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranța, mare ca Iubirea și trainic precum Credința. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.
Sărbători fericite la toți! Și fie ca Speranța, Iubirea și Credința să vă însoțească mereu !
Cu drag, Petru Plătică.
-->
Răspunsuri
Mulțumesc tuturor! Sănătate și fericire!