categorii forum

SINGURĂTATE

Câteodată,

singurătatea

e ca un pas făcut prin fereastra deschisă.

Te poţi arunca în braţele ploii de-afară,

de sus, de la geam,

cu tot cu cântece, poezii, vremuri pierdute,

vorbe neînţelese, neiubite, nespuse

şi toate durerile,

legate de gât.

 

Nu te îmbrăţişează nimic

nici pe-afară,

nici prinăuntru

şi-ai vrea să duci cu tine peste fereastră

prezentul, trecutul

şi toate tăcerile strânse

şi plânse

mult şi degeaba.

Singurătatea are un sunet specific,

asurzitor în timpanele minţii.

Timpul ţi-a dat lovituri de ciocan

peste creier, peste suflet,

peste putere.

Sângele-ţi curge prin gândul tăiat,

rănit.

Şi ai o durere

încuiată chiar în mijlocul pieptului,

cu lacăt stricat,

ruginit.

 

Nu eşti făcut să fii Unul, ci Doi

şi în neputinţa de-a suporta prea mult

şi singularul şi ploaia

şi cărări înecate-n noroi,

ai gândul de a găsi o fereastră deschisă

ce te-ar duce iute, fără bilet,

în alt timp…alt decor.

Într-o lume promisă.

 

Doamne,

dacă-mi dădeai două aripi să zbor,

poate nu muream azi prin mine însămi…

Poate nu săream prin fereastra de gând.

Şi poate zburând,

aş fi ajuns de partea cealaltă-a ploii,

curată, senină,

de care încă mi-e dor…

 

 

Zi Frumoasă (Mihaela Călin )

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  •  

    Doamne,

    dacă-mi dădeai două aripi să zbor,

    poate nu muream azi prin mine însămi…

    Poate nu săream prin fereastra de gând.

    Şi poate zburând,

    aş fi ajuns de partea cealaltă-a ploii,

    curată, senină,

    de care încă mi-e dor…in acest poem a vorbit gandul universal, printre care si al meu...Felicitari Mihaela, mi-a placut mult...

    • Multumesc mult de tot Maria ! Sper totusi ca atat eu cat si multi alti oameni sa fim totusi cat mai des inspirati de viziuni pozitive. Ar fi mai "terapeutice" cu siguranta.  Pana atunci insa, cizelam in noi treptat ceea ce avem...si scoatem din cand in cand la lumina intunecimile din noi, intr-o continua si necesara autopurificare.Smile.gif

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

activităţi recente

Mai Mult…
-->