Câteodată,
singurătatea
e ca un pas făcut prin fereastra deschisă.
Te poţi arunca în braţele ploii de-afară,
de sus, de la geam,
cu tot cu cântece, poezii, vremuri pierdute,
vorbe neînţelese, neiubite, nespuse
şi toate durerile,
legate de gât.
Nu te îmbrăţişează nimic
nici pe-afară,
nici prinăuntru
şi-ai vrea să duci cu tine peste fereastră
prezentul, trecutul
şi toate tăcerile strânse
şi plânse
mult şi degeaba.
Singurătatea are un sunet specific,
asurzitor în timpanele minţii.
Timpul ţi-a dat lovituri de ciocan
peste creier, peste suflet,
peste putere.
Sângele-ţi curge prin gândul tăiat,
rănit.
Şi ai o durere
încuiată chiar în mijlocul pieptului,
cu lacăt stricat,
ruginit.
Nu eşti făcut să fii Unul, ci Doi
şi în neputinţa de-a suporta prea mult
şi singularul şi ploaia
şi cărări înecate-n noroi,
ai gândul de a găsi o fereastră deschisă
ce te-ar duce iute, fără bilet,
în alt timp…alt decor.
Într-o lume promisă.
Doamne,
dacă-mi dădeai două aripi să zbor,
poate nu muream azi prin mine însămi…
Poate nu săream prin fereastra de gând.
Şi poate zburând,
aş fi ajuns de partea cealaltă-a ploii,
curată, senină,
de care încă mi-e dor…
Zi Frumoasă (Mihaela Călin )
-->
Răspunsuri
Doamne,
dacă-mi dădeai două aripi să zbor,
poate nu muream azi prin mine însămi…
Poate nu săream prin fereastra de gând.
Şi poate zburând,
aş fi ajuns de partea cealaltă-a ploii,
curată, senină,
de care încă mi-e dor…in acest poem a vorbit gandul universal, printre care si al meu...Felicitari Mihaela, mi-a placut mult...
Multumesc mult de tot Maria ! Sper totusi ca atat eu cat si multi alti oameni sa fim totusi cat mai des inspirati de viziuni pozitive. Ar fi mai "terapeutice" cu siguranta. Pana atunci insa, cizelam in noi treptat ceea ce avem...si scoatem din cand in cand la lumina intunecimile din noi, intr-o continua si necesara autopurificare.