Atunci când de pe Terra se pierde contactul cu staţia spaţială ce orbitează în jurul planetei Solaris, psihologul Kris Kelvin este trimis să testeze starea sănătăţii psihice a celor 3 oameni de ştiinţă care îşi desfăşoară activitatea acolo.
Kris Kelvin găseşte staţia în ruină şi nu reuşeşte iniţial să-i localizeze pe dr. Gibarian, dr. Sartorius şi dr. Snaut. De la dr. Snaut psihologul afla cu stupoare că dr. Gibarian s-a sinucis din motive suspecte şi este avertizat să nu se alarmeze dacă va asista la evenimente bizare sau va experimenta un soi de halucinaţii.
Informaţiile contradictorii şi confuze pe care le obţine de la cei 2 oameni de ştiinţă îl derutează pe Kris Kelvin, dar nu mai mult decât viziunea propriei lui soţii Hari, care s-a sinucis pe Pământ în urmă cu câţiva ani. După câteva apariţii ale lui Hari, ce pare o replică perfectă a soţiei decedate, cu excepţia faptului că nu are nici un fel de amintiri despre mariajul lor, psihologul Kelvin începe să aprecieze natura enigmatică a inteligenţei extratereste şi să se întrebe dacă nu ar benefic pentru el să rămână la staţia spaţială de pe Solaris, acolo unde se poate reuni cu toate fiinţele pe care le-a iubit şi le-a pierdut.
"Filmul este constituit din planuri-secvenţă savant compuse unde timpul îngheaţă într-un spatiu pietrificat, din care survine un eveniment fulgurant care răstoarnă sensul scenei, descoperind frumuseţea ei ascunsă, cea a unei revelaţii" - Dictionnaire des Films - 1995 (Larousse)
Detalii tehnice
Durata: 165 min.
Durata unor versiuni difuzate în străinătate: 144 min.
Perioada producerii: 1969-1972.
Anul difuzării: 1972.
Scenariul: Andrei Tarkovski, Freiedrich Gorenstein, după romanul omonim al lui Stanislaw Lem.
Imaginea: Vadim Iusov.
Decorurile: Mihail Romadin.
Muzica: Eduard Artemiev și J.S. Bach (Preludiu coral în Fa minor).
Montajul: Ludmila Feighinova.
Cu: Donatas Banionis (Kris Kelvin), Natalia Bondarciuc (Harey), Iuri Iarvet (Snaut), Anatoli Solonițîn (Sartorius), Vladislav Dvorjețki (Berton), Nikolai Grinko (tatăl lui Kris), Sos Sarkissian (Gibarian).
Producător: Mosfilm.
-->
Răspunsuri
Recenzie Solyaris / Solaris (1972)
sursa: Club De Film Online
Nicidecum un film de acţiune, cel mai cunoscut titlu al maestrului rus este o dramă psihologică plină de mister, apropiată de culorile lui ‚Stalker’, cu aceeaşi muzică misterioasă şi cu aceleaşi discuţii filozofice, de data asta mai puţin codate.
Un om de ştiinţă ce pare incapabil de a trece peste o dramă personală necunoscută ajunge în spaţiu pentru a investiga întâmplările misterioase de pe staţia spaţială Solaris, ce cercetează o planetă cu puteri necunoscute asupra psihicului uman. Ajuns pe staţie, cei doi membrii ai echipajului îl informează de moartea celui de-al treilea, rămânând iniţial distant faţă de acesta. Nu îi ia însă foarte mult să îşi dea seama că aici se petrec lucruri neobişnuite.
Mai întâi descoperă că un copil se află la bordul navetei. Apoi, o veche cunoştinţă apare pentru ca acesta să îşi regăsească umanitatea, speranţa. Fiinţa e doar o copie. Asta îi spun ceilalţi doi oameni aflaţi la bord. Pentru o simplă copie, creatura inumană suferă omeneşte, gândeşte omeneşte. Drama lui curând devine drama ei, pentru ca drama ei să determine retrăirea momentelor ce îl urmează permanent.
Între ‚Solaris’ şi ‚Stalker’ aleg al doilea film ca favorit, dar asta nu înseamnă că primul nu este altfel decât extraordinar, o operă de artă a unui adevărat artist ce impresionează vizual şi stârneşte intelectual. Andrei Tarkovsky filozofează la altitudini mari, cum foarte puţini alţii pot face cinematografic.
Un remake al filmului cu George Clooney în rolul principal a fost lansat în 2002. Din cele citite, filmul nu a dezamăgit decât pe cei care au văzut originalul lui Andrei Tarkovsky, ceea ce e normal, ţinând cont de unicitatea regizorului.