Oamenii se înţeleg din dăruiri ne-amânate,
cuvintele sunt începuturi de progres;
vibrând vertical peste zi şi peste noapte,
descopăr paradise de-adâncuri şi-nţeles.
Nu planuri înclinate le sunt stânjenire,
nu aripa sufletului le bate obosită;
urcuşului, pe margine, câte-o oprire,
surprind spectrul la culoarea potrivită.
Pe unde trec ei, pământul devine rai,
zboruri descind şi-i nimbează nemurirea;
câmpiile şi munţiiîncep să prindă grai,
bucuria le înfloreşte-n timp devenirea.
Şi atunci când, singuri, urieşesc destine,
iar flacăra cunoaşterii le bântuie şi-n os;
din stăruinţă şi nesupuneri line
oamenii îşi rîsucesc un vis frumos.
-->
Răspunsuri