Aş bea însetat din vasul de lut
Brumat de apa prea rece,
Din care mama şi tata-au băut,
Înainte ca-n humă să plece…
Să stau la fântâna din sat,
Odihnind după fânul cosit,
Să umplu urciorul se
Citeste mai mult…
Lui Adrian Paunescu
Tu simţi acum? Poetul ne-a iubit!
În fiecare vers stă mărturie
Inima lui care avea să fie
Proiecţie a noastră-n infinit.
Şi simţi dinnou cum iremediabil
Şi de neconsolat rămâne hăul.
Pe umăr stau reproşuri mari cât tăul
Că nu
Lui Adrian Păunescu
Nu mai ştiu de câte ori
Serile m-am sinucis
Şi în somnul de-o secundă,
TU îmi apăreai în vis!
,,Miile de morţi,, din viaţă
Mult mai viguros mă fac
Şi renaşterile toate
Cu moartea am să le-mpac!
Am s-o convertesc în ste
Lui Adrian Paunescu
Zăpezile postume au început să cadă
Şi lumea, adevărul să îl vadă
Cum la nevreme iarna în vară azi începe
La fel, plecarea ta, eu nu o pot pricepe.
În vene îmi îngheaţă cuvântul de iubire.
Cum te-am iubit o viaţă, poete, în neşt
Azi în lumea cea creştină, Petru e sărbătorit
Într-a cerului Lumină, sfânt Apostol învelit
Precum Pavel ce din Saul numele-i Sfinţit se ştie
Prin Porunca Convertirii la Damasc fiind să-i vie
Saul ce din Tars se trage, întâi prigonind Creştinii
A ajun
Sunt aici
sub pleoapa ta!
Lumină mă ştiu şi numesc.
Pentru tine,
pot deveni stea,
In înalturi să strălucesc!
Sunt aici
în palma ta demult.
Destin sau soartă înfloresc.
Tu mă priveşti,
eu te ascult
şi cerului îi mulţumesc!
Citeste mai mult…Dincolo
de un zâmbet de fetiţă
ca aripile unui porumbel
un trandafir
cedează o petală
şi-o inimă-şi probează un inel.
Citeste mai mult…
De e fluture
în zbor
tot ca dorul călător,
De e pasăre
cântând
tot ca omul numai gând,
De e puful
pe câmpii,
norocel de păpădii,
De e floare
pe alei,
tot mirosu/i numai tei
Citeste mai mult…
Copilă, noaptea asta-i plină de mister
Căci poarta cerurilor se deschide,
In timp ce poarta iadului se închide
Şi toate relele pentru o vreme, pier.
Spre miezul nopţii mândre Sânziene,
S-or strânge în poiana din pădure,
Rugându-se ca
Citeste mai mult…Moară moartea dar sucombe
În pământ şi-n catacombe
Şi-n măsele fără plombe
Şi de foc piară în trombe
Că-n prea multe vieţi dă bombe ...!
Moară moartea dea să deie
Moartea în coşcgiuc s-o ieie
De-i bărbat sau de-i femeie
Şi de cui capacu-i ste
Femeia aceasta de ciocolată
cu tivul de hârtie,
îți surâde în palmă
tăind cântecul lunii în două,
prima parte
ți-o spune la ureche
fredonând a târziu
peste vama viselor,
seara va adăuga
partea finală
când ochii tăi
vor lumina stelele
cu secunde de ar
zilnic
găsesc un sâmbure de nor în piept
printre
cuvinte care intră în visul toamnei
unde culorile amurgului
asemeni
insulelor din arhipelagul
în care ploaia mă recompune
sunt lacrimi si frunze
Când ploua, tunai în mine
- femeie - cu dulci păcate
fulgerând săbii senine
din tecile înnorate
pe-amintiri de mult apuse
în dorul de cer prea plâns
căci din noi vara se duse
printre macii ce i-am strâns
Ne mor iubiţii-n primăvară!
Aşa plâng triste şi cernite-
amantele. Nu vrem să doară
- prin muguri - sevele pornite
către miresme viitoare
ce-ar fi putut - în zei - să fie:
ambrozia nemuritoare.
În noi- aceeaşi elegie
suspină dorul fără lacrimi.
Al nostru plâ
Trec iar prin gara solitară...
Peronul nu-ţi mai ştie paşii;
din tren, speranţa nu coboară!
Pe şine stau sinucigaşii.
Îmi urc durerea-n amintire
precum pe mine-n acest tren,
chemată lung de nerostire
- ecoul gândului peren
Îmi bântuie şi azi prin gând
ruga unui poet - şoptită -
din vremi de inchiziţii - când -
era iubirea necitită.
Din vise-mi fac aripi şi zbor.
Eşti cerul meu de clopot spart.
Albi îngeri - de zăpadă - mor
în rugile ce nu le-mpart.
Ecoul suferinţei tale
Te culcă iubire şi dormi,
Pasărea nopţii-i la geam
Se zbate din aripi în pomi
Şi n-are odihnă pe ram.
O doare tremurul lunii,
În ochiul de apă cernit,
Privind speriată tăciunii,
Din focul ce arde mocnit.
Dar astea-s iubito, afară
În cas
Citeste mai mult…Mi-aş fi dorit să fi rămas cu mine
şi timpul să fi stat în loc.
Dar tu călătoreşti mereu, iubite,
în căutare de noroc!
Mi-ar fi plăcut, să-ntâmpin primăvara,
la pieptul tău, privind semeţ!
Dar te-ai pierdut iubitule, în iarnă
şi asta, niciodată,
Sunt un om crud
şi crudă-mi e
trăirea
şi crudă-n veci,
iubirea! Lăsat-am ieri,
în fluturare
o mână caldă-n depărtare,
călcându-mi inima-n picioare!
Îmi striga:
stai şi nu pleca!
Dar eu striveam
sub talpa mea
a mia oară...
inima.
Îmi strigă astăzi
-->