Mănăstirea Mraconia este un lăcaș ortodox de cult aflat în Defileul Dunării, pe teritoriul administrativ al comunei Dubova, județul Mehedinți, la o distanță de 15 kilometri față de orașul Orșova. Actuala mănăstire este construită pe locul fostei mănă
Produsele de mai sus sunt trei insigne emise de Asociația Surorilor de Caritate de Război din România. Ele diferă vizibil între ele și au dimensiunile exterioare de aproximativ 20 x 18 milimetri, iar sistemul de prindere este cu agrafă. Aceste insign
Mănăstirea carmelitană din localitatea Ciofliceni (1342 locuitori), județul Ilfov este o clădire modernă cu statut de lăcaș de cult romano-catolic. În mănăstire viețuiesc patru preoți-călugări italieni, toți vorbitori de limba română. Unul dintre ace
Medalia de mai sus s-a realizat în anul 2023 la Monetăria Statului pentru a celebra existența de 75 de ani a Clubului Sportiv Dinamo București. Medalia s-a realizat în două variante de material compoziție: argint și aliaj de cupru și are următoarele
Universitatea Politehnica Timișoara (U.P.T.) este o instituție de învățământ superior cu profil tehnic din Timișoara ce a fost înființată prin Decret regal semnat de Regele Ferdinand în data de 15 noiembrie 1920. Universitatea Politehnica Timișoara e
Filioara este un sat cu aproximativ 950 locuitori aparținând de comuna Agapia din județul Neamț, ce este așezat în Subcarpații Moldovei și prin care trece drumul care leagă Mănăstirea Agapia de Mănăstirea Văratec. Referiri despre la satul Filioara ap
A.C.S. Bucovina Pojorâta este o echipă de fotbal din comuna Pojorâta, județul Suceava care în prezent evoluează în Liga a IV-a, după ce în sezonul 2014 – 2015 a evoluat în Liga a III-a . Echipa a fost fondată în anul 2003 și își dispută meciurile de
Foișorul de foc este o veche clădire din municipiul Caracal, județul Olt, mărturie al unui anumit stadiu de civilizație al societății, având statut de monument de arhitectură. Este un turn înalt, circular, cu o platformă de supraveghere, a fost cons
Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapel
Biserica de lemn din satul Turea este un valoros monument de arhitectură religioasă din zona Clujului, ridicat la mijlocul secolului al XVIII-lea și transferată în Muzeul Satului în anul 1952. Biserica a fost ridicată în anul 1760 și pe la 1910 s-a î
Lacul Snagov este un liman fluviatil, cel mai important de pe cursul inferior al Ialomiței, cu o lungime de circa 16 km și are o suprafață de 5,75 km², adâncimea maximă de 9 metri. Pe malul lacului există mai multe ramnificații (golfuri - brațe) dint
Batalionului 495 infanterie Protecţia Forţei „Vulturii Negri” / Paraşutişti „Căpitan Ştefan Soverth” face parte din Brigada 1 Mecanizată “Argedava”, fiind dislocat în garnizoana Clinceni din județul Ilfov. Militarii batalionului au executat cu succes
Cursele maraton de biciclete montane sunt o formă foarte solicitantă de curse de biciclete montane care acoperă cel puțin 40 de kilometri (25 mile) de obicei pe teren montan. Mountain Bike Challenge Luncavița este o competiție de ciclism cross countr
Școala Normală din municipiul Târgu Jiu, azi Colegiul Național “Spiru Haret” Târgu Jiu este o insituție de învățământ cu lungă tradiție din acest oraș, fiind situată pe Strada 1 Decembrie 1918, la nr.106. În baza prevederilor Regulamentului Organic,
Situat în zona etnografică a Podișului Târnavelor, satul Dumitra este reprezentativ pentru arhitectura rurală tradițională a începutului de secol al XIX-lea din Câmpia Transilvaniei. De aici, a fost transferată în Muzeul Satului în anul 1959 o gospod
Prima institutie care si-a asumat nobila misiune de cinstire amemoriei si faptelor eroilor a fost Societatea Mormintelor Eroilor Cazuti in Razboi. Infintata la 12 septembrie 1919, prin Inaltul Decret Lege nr. 4106, semnat de Regele Ferdinand, acest o