https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/12/01/exasky-training-context-ro-votul-celula-democratiei-fotografie-si-reflectii/

Zile ale unui sfârșit de Noiembrie 2024 destul de mohorâte, amenințând cu stropi reci cauzatori de indispoziții și de melancolii, trimițând uneori către stări de oarecare somnolență, și un debut de Decembrie 2024 misterios și parcă ceva mai înseninat… Am încercat să fiu cât mai activ și pe la domiciliu, dar și pe unde m-am aflat plecat, mi-am dorit să nu las timpul să treacă pur și simplu și să valorific cât de cât fiecare ziulică trăită sub soare. Toamna pare a se înclina către anotimpul friguros, dar alături de frunzele căzute ale pomilor fructiferi, în grădină poate fi văzut, cât de ciudat,nu?!, câte un trandafir înflorit, iar câteva persoane mărturiseau că au avut chiar și pomi fructiferi înfloriți… Sărbătorile de iarnă sunt foarte aproape și farmecul lor este vizibil în fiecare localitate a țării. Amintirile ne năpădesc pe toți, emoțiile ne dezmorțesc, venirea lui Moș Nicolae și Moș Crăciun sau nașterea Domnului sunt atât de așteptate de către toți, indiferent de vârstă…

Simultan cu aspirațiile spirituale, reanalizate în această perioadă a postului Crăciunului, am încercat să privesc și spre celest, spre mărgăritarele atârnate magistral de divinitate în spațiul extraterestru. Astfel am aflat că echipe de cosmologi și astrofizicieni americani au inițiat o super-simulare a evoluției universului cu ajutorul super-computerului Frontier… Proiectul ține cont de multe variabile și de mulți factori: materia și energia întunecată, misterioasă particulă neutrino, galaxii, găuri negre, gaze, materie, gravitație, etc, iar primele rezultate sunt, potrivit cercetătorilor, deosebit de interesante… Multe miliarde de ani pot fi acum analizate și observate în dinamica evoluției cosmice, atât de complexă și de provocatoare. Mijloacele moderne, fără precedent în istoria umanității, favorizează viitoarele rezultate spectaculoase. Această simulare, numită ExaSky, a devenit posibilă datorită algoritmilor avansați, matematicii rafinate și hardware-ului de ultimă generație și a fost imposibilă până acum… Universul în expansiune devine mai prietenos și mai ușor de înțeles și putem să ne minunăm cu toții de complexitatea și vastitatea sa incredibile… Deosebit de interesant este că vechii stoici credeau că universul are două principii: cel pasiv ( materia ) și cel activ – logos-ul… Cel activ era considerat etern și transcendea întreaga materie… Tot stoicii percepeau conceptul ca o imagine a cugetului ( omul își putea imagina ceva în lipsa fizică a obiectului/făpturii respective).

Într-una dintre zilele lui noiembrie 2024 am participat la un eveniment al Revistei Familia care a avut loc în frumoasa sinagogă neologă Sion din Oradea. Liviu Stănescu s-a prezentat publicului cu volumul său de fotografii din cele peste o sută de destinații pe unde a călătorit, fiind recenzat de organizatori. Fotografiile lui sunt suficient de interesante pentru a atrage atenția, dar descrierile sunt destul de lacunare. E foarte adevărat că o fotografie bună nu trebuie descrisă și e de nedescris… În calitate de iubitor de călătorii mi-am permis acest mod de evadare și am zâmbit un pic când am văzut unele fotografii puțin mai ciudate sau altele funny… La final am achiziționat noul număr al renumitei reviste de cultură bihorene care evidențiază acum pe coperțile sale o grafică modernă și atractivă. Berenice Abbott, renumit fotograf american, spunea: ”Fotografia îi ajută pe oameni să vadă”.

E foarte probabil ca algoritmii facebook și tik-tok să lucreze în sensul aducerii în fața auditoriului a ceea ce i se pare acestuia mai important și relevant… Un anunț sponsorizat mi-a atras atenția pe facebook și am aplicat unde mi se indica fără speranța că voi fi selecționat. Este vorba despre un eveniment pe care îl propunea context.ro în București pe cheltuiala organizatorilor ( cazare, transport, masă ). Surpriza maximă a fost când email-ul primit mă anunța că trebuie să confirm prezența pentru a mi se face rezervare. Astfel, m-am trezit în fața unei călătorii neprevăzută, dar interesantă pentru mine. Am ajuns la București cu trenul, am reușit să vizitez în prima zi un pic capitala României, iar apoi training-ul oferit de organizatori în jurnalismul de investigație aș spune că mi-a reactivat mai mult unele cunoștințe decât să mă învețe efectiv cum trebuie să acționez în fața unei situații grave. A fost deosebit de util să întâlnesc staff-ul context.ro și alți jurnaliști de investigație sau freelanceri. Prestația colegilor din Bulgaria mi s-a părut și ea de luat în seamă. Attila Biro a prezentat în limba engleză principiile, metodele și mijloacele, rațiunea de a fi a jurnalismului de investigație, fiind cel mai notabil jurnalist de investigație român care a investigat numeroase cazuri de maximă importanță din România și din străinătate…

Am schimbat impresii în pauze și la mese, am încercat să stabilim contacte durabile. Am rămas cu impresia că există și în acest domeniu persoane dedicate, sincere și entuziaste, dar sunt convins că există și jurnaliști compromiși sau susținuți de hidre necunoscute… În fine, doar un panseu mă mai îndeamnă să reflectez că așa cum eu am fost atras de acel anunț sponsorizat pus în fața mea de facebook când am dat scroll, tot așa alte anunțuri tik-tok au apărut în fața celor care au votat ulterior infamul candidat C. Georgescu la președinție… Pare a funcționa principiul: cine se aseamănă, se adună ! Mă mai gândeam că statutul jurnalistului de investigație este destul de incert și lacunar surprins, că jurnalistul de investigație trebuie să aibă o securitate asigurată pentru a-și desfășura activitatea și pentru a-i fi protejată propria ființă. Sunt multe țări în lume unde jurnaliștii sunt persecutați și chiar își pierd propria viață. Fără minime garanții și o reglementare adecvată secolului XXI, această activitate atât de complexă și de periculoasă nu poate avea loc și succes… Fără o mass-media profesionistă, chiar dacă există o mass-media mediocră, lumea noastră este condamnată la dezinformare, conflicte și regres cultural și civilizațional…

Temeri serioase au încolțit în sufletele tuturor celor care doresc normalitate și stabilitate. Am putut vedea cât de expus a fost spațiul sud-est european în ultimii ani și cât de vulnerabilă poate fi și România la idei extremiste și populiste livrate de fapt de forțe care nu ne doresc binele… Votul este celula democrației, dar un cancer social se poate instaura dacă majoritatea se constituie într-un mod greșit.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

e o făptură Universul,

Calea Lactee e un titirez;

veghează zei în strai de consul,

e o făptură Universul…

mieroase stele își torc glasul

cu vioiciune de-amorez…

e o făptură Universul,

Calea Lactee e un titirez…

Vă doresc o lună Decembrie 2024 divină, prosperă, dominată de lumina brăduțului și a stelei călăuzitoare … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/11/01/geniul-toamnei-ars-theologica-colectia-teze-turneu-international-de-sah-diosig-si-in-vino-veritas/

Un sfârșit de Octombrie 2024 destul de plăcut și de luminos, străbătut de geniul candid al toamnei, și un debut de Noiembrie 2024 destul de generos, dar revelând razele distante ale soarelui și nopțile din ce în ce mai răcoroase. Nori răzleți și nehotărâți se plimbă buimaci în eter și natura renunță tot mai hotărât, cu fiecare zi care trece, la frunzele palide sau ruginii. Doar mica vegetație mai rezistă și impresionează prin verdele ei crud de la suprafața solului… M-am străduit în fiecare zi să realizez pregătirile de toamnă din grădină și din curte, iar roadele toamnei au fost culese toate. Cucurbitaceele au fost ultimele, fiind în ton cu anotimpul și cu Halloween-ul atât de așteptat de către unii. Un omagiu spus în gând, o lumânare aprinsă în memoria celor plecați dintre noi este o practică binevenită și necesară în aceste clipe ale anului și de asemenea am trecut cu toții la ora de iarnă…

În primul week-end al lunii octombrie 2024, am participat la un turneu de șah clasic internațional cotat FIDE care a avut loc în localitatea bihoreană Diosig. La deschiderea turneului a participat un înalt oficial UDMR din Bihor, domnul Szabo Odon, și primarul localității. Am debutat binișor și mediu, prima zi terminându-se relativ acceptabil pentru mine ( 1,5 puncte din 3 partide ). A doua zi a fost însă una neagră pentru mine. Deși în mod normal trebuia să câștig, având avantaj în două din cele trei partide, le-am pierdut pe toate după străduințe incredibile de a scoate măcar remize la final… Gustul amar a fost compensat de puterea mea de a trece peste momentul neprevăzut și de vizita oferită gratuit de viceprimarul localității la o cramă tradițională de vin. ”In Vino Veritas” spuneau anticii, nu e așa?! Mi-am permis să degust câte zece grame din fiecare sortiment oferit de gazdă: vin alb, roșu și roze și nimic mai mult… Ceilalți colegi au fost însă mai îndrăgostiți decât mine de băutura bachică. Am părăsit renumita localitate bihoreană bucuros că am revăzut câțiva oameni deja cunoscuți și că am stabilit noi amiciții cu alții pe care i-am văzut pentru prima dată. Bucuria cea mare a fost cu adevărat la finalul lunii octombrie când rating-ul meu FIDE la șah standard a fost activat și este apreciat la 1647 ELO. Isaac Asimov, celebrul autor de literatură SF, spunea: ” În viață, spre deosebire de șah, jocul continuă și după mat”, iar Jose Raul Capablanca spunea: ”Şahul este mai mult decât un joc. Este o distracție intelectuală, care are anumite calităţi artistice şi multe elemente ştiinţifice.”

În săptămâna următoare, Oradea era gătită de sărbătoare. Zilele orașului au prilejuit evenimente multiple și mulți vânzători de suveniruri și de băuturi calde sau minuturi au ocupat cu tarabele zonele pietonale. Am străbătut și eu zona centrală și pietonală, am mai salvat câte o fotografie și am stat preț de câteva ore pe la biblioteca județeană aflată într-o parte a ei în renovare. Capitala Crișanei arată binișor acolo unde lucrurile sunt finalizate, iar oamenii încearcă să reziste și să se comporte normal în urma experiențelor incredibile ale secolului XXI și mai ales ale ultimilor ani… Am prins doar repetițiile unor formații care se pregăteau pentru a concerta seara, ascultând câteva melodii. La paradele și concertele din week-end nu am mai mers din comoditate, nedorind să mă mai deplasez din provincie la oraș. În schimb, dorind să revăd plaiurile natale, am ieșit în natură, iar ploițele de la mijlocul lunii octombrie au prilejuit apariția ciupercilor care au crescut mari și multe. Am cules o plasă de championi și mai puteam culege pe atât și am mai cules în jur de un kilogram de măceșe de calitate. Plimbarea mi-a făcut bine, am putut admira fazani, iepuri, căprioare și dacă de regulă sunt destul de liniștit, am ajuns acasă împăcat cu toate…

Spre sfârșitul acestei luni octombrie atât de intense, în chiar ziua Sf. Dumitru pe rit ortodox, am putut spune mamei ”La Mulți Aaani ” la împlinirea vârstei de șaptezeci și șapte de ani ( 77 ). Apoi, la câteva zile distanță, m-am hotărât să fiu prezent la o multiplă lansare de carte ( patru teze de doctorat publicate ca volume ), de data aceasta în orașul Arad, în cadrul unui simpozion al Ars Theologica al Universității Aurel Vlaicu. Ajuns de dimineața în acest oraș pe care nu l-am vizitat de vreo zece ani, am dorit să vizitez ce puteam surprinde mai bine din zona centrală. Biserica luterană, catedrala romano-catolică, teatrul arădean s-au lăsat surprinse în fotografiile mele. Mi-a atras atenția o expoziție activă de desen care s-a dovedit a fi Bienala Internațională de Desen. Am admirat în galeria respectivă câteva zeci de desene ale unor autori din țară sau din străinătate și apoi m-am îndreptat să savurez un capucino și o apă tonică pentru a fi cât mai relaxat la lansarea de carte care avea loc după-amiază. Criticii și autorii de desene ( tehnice sau artistice ) știu prea bine că nu neapărat priceperea, ci mult mai mult creativitatea și stările de spirit se regăsesc într-o lucrare profesionistă de desen…

Am ajuns la locația evenimentului cu o oră și jumătate mai repede, iar pe coridoare am întâlnit un bihorean care este profesor universitar acolo și care este renumit în lumea neo-protestantă românească și internațională, aș îndrăzni să spun. Corneliu C. Simuț predă teologie la nivel universitar și este coordonator de masterat și doctorat. Am reușit să conversăm preț de un sfert de ceas pe subiecte teologice și sociale/societale… Spre rușinea mea, nu am adresat urarea cuvenită la momentul potrivit celui mai important teolog baptist român, Iosif Țon, intrat de luna trecută în al zecelea deceniu din viață ( a împlinit 90 de ani ). Evenimentul a început cu foarte puțini participanți, inexplicabil pentru dimensiunea științifică și a subiectelor abodate de cărțile lansate. La trei din cele patru volume am contribuit la corectura solicitată de Editura Decenu.eu și alături de autori în prezidiu s-au aflat și profesorii coordonatori. Ars Theologica a vibrat preț de două ore. La final, am solicitat câte un autograf pe volumele proaspăt lansate și am urat tuturor cât mai mulți cititori. Am rămas convins că măcar buchetul care a participat este preocupat de viața spirituală și că protestanții, dar nu numai ei, pot contribui la o mai bună cunoaștere a divinității de către oamenii obișnuiți… Sunt convins că fără dragoste nu se poate, iar versetele emoționante ale apostolului Pavel din Epistola către Corinteni îmi vine în minte, confirmând că armonia și dragostea universale sunt voința divinității și doar ele conduc la adevărata înnobilare spirituală umană: ” 4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, 6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, 7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” …

Cred că educația și psihologia trebuie integrate demersurilor științifice din teologie pentru răspândirea optimă a conceptelor religioase și pentru a nu se ajunge la fanatism sau la blamarea teologiei ca un flagel social și nu ca un liant și panaceu societal universal. Cred doar într-o evoluție armonioasă interdisciplinară, doar învățământul catehetic nefiind suficient, nici eficient. Sunt conștient că în situația dată, a societăților laice, a materialismului feroce, viața spirituală este o Cenușăreasă și poate fi privită ca un moft, ca o pierdere de timp sau fără sens și aplicabilitate… Consider utilă, providențială chiar, activitatea prolifică a comunităților neo-protestante, dar și a celor sinceri dintre ortodoxi sau catolici. Kerigma este prezentă în plan social și poate îmblânzi monștri și hidre…

În continuare, harta lumii sângerează prin cele două mari conflicte ( din Ucraina și Israel ), iar alte și alte conflicte pot deveni active… Nu doresc să fiu pesimist însă și sper că pacea va triumfa în cele din urmă. Alegerile prezidențiale din SUA atrag atenția și sunt foarte importante pentru întreaga lume… Nu ne rămâne decât să sperăm că vom ajunge în cele din urmă la liman, la fântâna sau oaza cea minunată. O epigramă antică ilustrează aceste aspirații ale noastre către pace: ” Plajă scăldată în freamăt de valuri ne fie popasul,/ Templul zeiței îl vezi? crește din larguri. Spre zări/ Plopi de-ntuneric înclină răcoare fântânii; în undă,/ Blonzi alcioni își afundă arșița ciocului lor”… ( Mnasalkes, sec. III î.e.n., Templul zeiței Kypris, IX,333 ).

Aș dori să închei cu un Sonet personal realizat special pentru ziua mamei:

E ziua Mamei

E dis de dimineață, zi din calendar

și toți cred că e o zi obișnuită;

nu am astâmpăr și aș vrea s-aduc în dar

urările de sănătate multă…

E ziua Mamei, purtată an de an

în suflet, în cuget, în minte de copil

ca o icoană vie, ca sacru talisman

depuse pe altarul cel mai nobil…

Tu, cea în căutarea unui peren alean,

primește-acum al nostru cânt umil,

spre a renaște iar, exact ca un titan !

La Mulți Ani, Mama ! Tot tânără să fii,

în veci să ai surâsul de pupil

și parte, ceas de ceas, numai de bucurii !

Vă doresc o lună Noiembrie 2024 ingenuă, profitabilă și lipsită de regrete … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/10/01/despre-civism-lebede-albe-si-cenusii-demonul-cu-fata-alba-cad-frunze/

Un final de Septembrie 2024 aflat sub auspiciile unei răcoriri notabile, specifică trendului autumnal care avansează, și un debut de Octombrie 2024 la fel de echilibrat și de temperat, dominat de frica general europeană privind posibilele efecte ale ciclonului anunțat. Să sperăm că temerile cele mai negative nu se vor împlini și că oamenii se vor pregăti mult mai bine decât în cazul furtunii Boris… Am reușit să mă bucur de coacerea unor piersici mari și gustoase ( nu multe însă ) și am mai cules din merele gutui care au fost destul de numeroase și în acest an. Un ienupăr, pe care nu l-am luat în seamă, pare acum mai voinicel și atrage pe sub el, la odihnă, pe cățelușa cea tânără Lilibeth ( Lilișor )… Declinul naturii este vizibil, dar nu putem discuta decât de o toamnă îngăduitoare, nu despre una câinoasă. Am învățat să mă bucur de lucrurile aparent mărunte ale vieții și mă impresionează fiecare zi trăită sub soare. Fiecare zi, în care pot vedea cerul senin sau constelații îndepărtate, îmi produce o descrețire a frunții și o destindere totală…

Aflat majoritar la domiciliu, am dereticit prea puțin prin curte și prin grădină și în rest am citit câte ceva din cărți fizice sau de pe internet… Câte o omletă sau ceva cereale, un ceai matinal m-au mai dres la început de zi, câte o limonadă sau un fresh, făcut majoritar din fructele de acasă, m-au revigorat ulterior. Rareori am mai savurat și câte un capucino, iar doar cafea nu mai pot bea de ani întregi din cauza gustului ei prea intens care mă deranjează la stomac… Granița cu Ungaria e doar la câțiva kilometri și de două, trei ori pe an mă duc și până acolo. Evident, e una relaxată acum, aproape fără importanță. Sperăm să rămână așa, dacă e posibil, să nu mai existe, să fie subiectul unor selfie-uri retro. Visăm însă la intrarea în spațiul Schengen terestru și pe mine nu prea mă mai consolează adierile lui de la granița vestică a țării noastre…

Prefer să ascult și să tac, am învățat să ascult și nu mă grăbesc deloc să rostesc cuvinte. Când consider că am ceva de spus, de regulă notez și dezvolt tema respectivă… Este firesc să spun că am o opinie despre toate câte mă înconjoară și despre toate conceptele filosofice și științifice, indiferent cât de abstracte ar fi ele. Sunt exasperat însă de dorința unor concetățeni de a vorbi în public, la evenimente sau ceremonii, intervenție prin care consideră că își etalează superioritatea și că înjosesc în acest fel pe ceilalți. E o normă a timpului și chiar și cei care au cu adevărat ceva de spus au acest reflex… La genul acesta de momente, partea cea mai ciudată este că toți ceilalți oricum nu ar fi lăsați să spună ceva. Ei sunt ascultătorii, machetele docile ale noului tip de manipulare… Reversul medaliei e că măcar o treime dintre participanți nu sunt capabili să-și susțină punctul de vedere dacă ar fi întrebați, deci practic sunt macheta perfectă și dependenți de portavocea urmată… Îmi evidențiez observația în contextul noilor alegeri în plan național și internațional. Democrația și civismul sunt, în opinia mea, grav afectate chiar și în lumea occidentală, alte interese tronează… Spun și eu că în multe situații e mai bine să fii rezervat și tăcut precum sufletele celor plecați dintr-n poem antic: ” Spun bătrânii că o dată năruitorul de turnuri,/ Fiul neînvins al lui Zeus, cel cu trăznete-orbitoare,/ În lăcașul Persefoneiceei sprintene pătruns-a/ Să aducă lumină din Infern câinele Cerber,/ Zăvodul cu colți năpraznici, fiul groazicei Echidne,/ Acolo lâng-al lui Cocis apă i-se arătară/ Sufletele neferice-a muritorilor, asemenea/ Frunzelor de vânt mânate pe-nsoritele coline/ Ale Idei… ” ( Bachilide – sec. VI-V î.e.n. – Antistrofa b ).

În puținele zile în care am fost pe la oraș, am văzut urbea în febra mai multor evenimente. La teatru erau propuse piese interesante, elevii au reînceput școala și animau dimineața zonele centrale. Festivalul de Film TIFF era bine promovat și a atras mulți cinefili… Revista Familia a avut câțiva invitați la Librăria Humanitas și la Cărturești Oradea. Înaintea evenimentului la care mi-am propus să particip, am hrănit și stat de vorbă cu câteva lebede cuminți și rațe sălbatice de pe Crișul Repede și am gustat la un restaurant din apropiere o porție de supă cremă zucchini cu somon… Alătui de lebedele albe erau prezente și câteva perechi de lebede cenușii…

Am participat doar la un eveniment de această dată, propus de către editura decenu.eu care a avut un invitat special, aflat la lansarea unui volum de tip eseistic, ieșit din sfera preocupărilor profesionale ale autorului… Alexandru Nădăban își spune de această dată propria experiență trăită din postura de bolnav de leucemie. Cu un doctorat în străinătate, Alex a predat Istoria Bisericii și Teologie Sistematică în mai multe școli evanghelice. Boala l-a obligat să revină cu picioarele pe pământ și a decis să lupte… În ”Demonul cu fața albă”, Alex prezintă într-un chip eseistic toate etapele prin care a trecut în lupta sa cu mizerabila boală care l-a măcinat și schimonosit, care l-a torturat psihic și fizic. Alex Nădăban a acceptat să vorbească la această lansare despre toate greutățile prin care a trecut în calitatea sa de grav bolnav în sistemul medical din România. Mărturisea că nu a dat vina pe Dumnezeu, că nu L-a abandonat pe Dumnezeu în ciuda tuturor celor suferite. A luptat timp de douăzeci de ani cu boala și este optimist… Echilibrul interior l-a ajutat să lupte, educația și convingerile neo-protestante creștine l-au fortificat. În ciuda bolii care i-au stopat sau întârziat multe proiecte, Alex nu a încetat să creeze, să gândească, chiar să fie un sprijin pentru alții… Și cât de greu trebuie să fi fost: operații, chimioterapii într-o Românie puțin pregătită pentru acest gen de pacienți.

Oricât de materialist ar privi cineva lucrurile, sănătatea este cea mai mare bogăție pe care o poate avea un om în timpul vieții, iar divinitatea nu intervine unilateral decât în foarte puține cazuri de-a lungul generațiilor. Mărturisesc că am fost interesat de modul în care a reacționat un teolog într-o situație de acest gen și de modul în care s-a raportat el ulterior la viața spirituală și la societate. Nu oricui îi este la îndemână să își păstreze credința și să înțeleagă sau chiar să explice chestiunile spirituale și metafizice în timpul unor experiențe de acest gen… Într-un paragraf, Alex Nădăban spune: ” Ce ciudat ! Poate e doar o problemă de interpretare. cine-i Dumnezeu și cine-i omul? În singurătate, mi-am dat seama că nu-mi plac pesimiștii. Îi combat. Eu ! Sună ca o glumă”. Într-altul continuă: ” Am stat cu Biblia în mâini, m-am rugat ceva de genul: << Doamne, tu știi destinul meu. Vrei să-mi spui despre ce e vorba?>> Nu e prima oară când făceam așa”.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

cad frunze

cad frunze, a venit toamna

nostalgic sunt, mă plimb prin parc…

mă știu acum soarele, luna

cad frunze, a venit toamna…

diafan se joacă lumina

pe arca vremii mă îmbarc,

cad frunze, a venit toamna

nostalgic sunt, mă plimb în parc…

Vă doresc o lună Octombrie 2024 candidă, prosperă și plină de lumină … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/09/01/toamna-si-strugurii-memorial-oradean-de-sah-un-quasar-nazdravan-si-balena-alba/

Un sfârșit de August 2024 un pic mai răcoros, deși razele soarelui au reușit să dojenească serios solul care a acumulat de multă vreme o lipsă de precipitații destul de semnificativă, și un început de Septembrie 2024 cu gândurile îndreptate către toamnă, către temperaturi mai suportabile și către boboci cât mai rubiconzi și panere cât mai pline de fructe și legume… Continuăm să sperăm și să visăm, dar realitatea mai puțin favorabilă se încăpățânează să se mențină, iar pericole noi sau mai vechi se profilează și se ițesc. Recent, a trebuit să culegem prematur strugurii din cauza neiertătorilor și insensibililor grauri. O parte ( mai mică ) din strugurii culeși au fost de viță nobilă și i-am tratat cu atenție. Îmi place mustul, mai sorb câte un păhărel de vin la ceas aniversar și îmi place să cred în virtuțile terapeutice ale rodului viței. Dintre merele și gutuiele culese am făcut zilnic suc cu puțină zeamă de lămâie pentru a mă hidrata corespunzător…

Secolul XXI în care trăim obligă la multă atenție și la multe responsabilități asumate. Științele, coroana lumii, și-au spus și își spun zilnic cuvântul… Au transformat în ultimul secol comunitățile umane și cu toate acestea umanitatea este la început de drum. Temerari, eroi, pionieri ( sau toate la un loc ) s-au străduit periodic să inventeze și să inoveze după priceperea și după harul ( darul ) primit de la divinitate… Chiar și cerurile încep să-și devoaleze tainele, iar omul se crede deja un mic dumnezeu, uneori chiar se joacă de-a Dumnezeu… E, de asemenea, foarte important ca suma lucrurilor cunoscute să fie validate și să aprofundăm, dacă e posibil, cu o rapiditate și intensitate mai mare… M-a uimit și copleșit din copilărie temeritatea navigatorilor, primii oameni care trebuie să se fi aruncat în necunoscut fără nicio garanție. Recent citeam că doar un procent din totalul viețuitoarelor oceanelor planetare sunt cunoscute. Atât de puțin și totuși omul a navigat ca un Ahab în căutarea viselor, în inițiativa de a depăși obstacole sau de a se autodepăși… Mulți au ajuns ofrandă întinsului apelor și nimeni nu-i va cunoaște, dar primul pas către zbor a fost acela de a înfrunta valurile și forțele naturii… Provocările vremurilor noastre sunt spațiul extraterestru care are numeroase necunoscute. Progresele în domeniu pot fi percepute oximoron, dar măcar la nivel de concept multe lucruri bune s-au întâmplat. Marele meu disconfort din acest punct de vedere este că spre exemplu cercetătorii pretind că se știu atât de multe despre univers, dar nu se știe dacă mai există o planetă în plus în sistemul nostru solar. Recent, James Webb, celebrul telescop, a surprins un quasar în lumina lui adevărată, dar despletită în patru imagini reflectate după regulile fizicii de o galaxie apropiată. Povestea pare foarte interesantă deoarece acest năzdrăvan se pare că a pulverizat toate stelele din jurul lui în urmă cu câteva miliarde de ani, rezultând o imensă gaură neagră. Și pentru a fi cât mai exacți, distanța la care se găsește acest quasar față de noi este de ( doar ) 6 miliarde de ani lumină…

Am participat spre finalul celei de-a două decade a lunii august, într-o splendidă zi de sâmbătă, la un memorial orădean de șah organizat de un profesor bihorean la universitatea reformată Partium. Frumoasa tradiție reformată s-a împletit armonios cu pasiunea pentru sportul minții… Fără a mă împăuna, am obținut patru victorii din șapte runde și am simțit că jocul meu de șah fizic e mai sigur, deși la două partide din cele pierdute am pierdut pe mici erori personale. A fost pentru prima dată când am câștigat ceva, adică un premiu la categorie în valoare de o sută de lei. Vă dați seama, emoție măricică ! Nu valoarea premiului a contat, ci faptul că mica mea performanță a fost apreciată și că nu am ieșit pe minus… Emanuel Lasker spunea cu ironie despre jocul de șah: ”când vezi o mutare bună, caută alta și mai bună”…

De asemenea, tot în plan local, o mică colaborare s-a înfiripat și dincolo de mici beneficii financiare, faptul că numele propriu a apărut deja la un volum deja publicat în dreptul rubricii Corectură, m-a bucurat enorm. Am fost satisfăcut, de asemenea, că munca mea a fost respectată. Corectura nu e chiar simplu de realizat, iar editurile mici și mijlocii nu o duc bine deloc. Majoritatea acestora sunt susținute din donații sau din activități antreprenoriale mai profitabile. Paradoxul este că contentul online se găsește și în România în topul veniturilor, dar editurile supraviețuiesc doar prin pasiunea pentru carte a inițiatorilor și a puținilor cumpărători. Volumele la care am făcut corectura reprezintă contribuții notabile în domeniul spiritualității creștine cu trimiteri la educație și psihologie. Am fost și un cititor în același timp și am simțit că, dincolo că am înțeles tot demersul și exprimările autorilor, am revenit la exercițiul unor lecturi profunde și antrenante… Din primul volum mi-a revenit deja un exemplar gratuit și am fost extaziat de splendida reușită editorială… Cicero spunea cu înțelepciune: ”Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ceea ce îți trebuie… ”

Dacă în plan internațional situația se menține suficient de încordată, iar în țară prețurile și veniturile nu dau o rezultantă favorabilă cetățenilor, eu mi-am impus un semi-exil la propriul domiciliu care nu mă deranjează complet, dar mă nemulțumește oarecum imposibilitatea de a fi mai liber sau de a fi cu adevărat liber și independent… Sunt mâhnit de soarta celor care trăiesc trauma nemeritată a războaielor și nu mai înțeleg de ce nu se depun mai multe eforturi pentru pace… Ce frică teribilă trebuie să simtă oamenii confruntați cu războiul purtat cu mijloace supraomenești. Rachete, drone brăzdează acolo cerul și ei parcă rostesc precum versurile poetei Sapho din Fragmentul 2: ” Foc cumplit sub piele mi se strecoară/Să mai văd cu ochii nu pot și tare-mi/Vâjie auzul/ De sudoare-s plinăși mă cuprinde-un/ Tremur; și mai galbenă sunt la chipu-mi/ de cum este firul uscat de iarbă,/ Parc-aș fi moartă… ”

Se apropie și ziua mea de naștere ( 10 septembrie ), ( pentru a câta oară, ghiciți, oare?! ), și trebuie, indiferent de situația în care mă găsesc, să fiu binedispus și optimist… Cu adevărat frumoasă și distinsă a fost și Ziua Limbii Române – limba în care rostim și simțim, ea însăși o sărbătoare și o stare de spirit, chiar o formă rostită sau nerostită a spiritului… E. Cioran spunea: ” Nu trăiești în România, trăiești în Limba Română ” !

Aș dori să închei cu un triolet personal :

Visul lui Ahab

trofeu de aur Ahab visează

pe Moby Dick, balena albă,

oceanele el le brăzdează,

trofeu de aur Ahab visează…

e temerar și nu cedează,

vrea ineditul pus în salbă…

trofeu de aur Ahab visează

pe Moby Dick, balena albă…

Vă doresc o lună Septembrie 2024 prosperă, răcoroasă și benefică … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/08/01/ritmuri-de-harpa-jocurile-olimpice-paris-2024-catre-greier-si-negociem-orice-dar-nu-principii/

Un final de Iulie 2024 dogoritor, dar ceva mai acceptabil decât zilele mijlocului de lună ”iuliano-cezarian”, și un început de August 2024 la fel de inedit și de incendiar sub aspectul temperaturilor. În grădină, în ciuda unei udări zilnice necesară, unele legume încep să apună prematur, doborâte de căldura nefirească care a depășit așteptările multor meteorologi. Zilele de caniculă extremă a creat disconfort nocturn și indispoziții… Doar roșiile mai jubilează cât de cât, iar bobițele de aronia culese au fost mai mărunțele decât de obicei. Câteva pere Williams m-au mai îmbunat un pic și mi-au ridicat moralul în privința minimelor mele competențe de mic grădinar și de horticultor…

Bucuria cea mai mare a venit printr-o veste primită prin email prin care eram anunțat că plantările de arbori, la care am contribuit și eu cu donații minime, s-au încheiat cu succes. În email mi se prezenta zona mapată din Islanda unde copăceii vor contribui la verdele și la frumusețea ecosistemului local, planetar. Doar câțiva dolărei mi-au dat șansa de a participa la proiecte de împădurire atât de interesante și lăudabile și care conferă un sentiment deosebit de împlinire personală… E util oare să mai adaug? Profesioniștii cultivă mai bine … !

Jocurile Olimpice 2024 de la Paris au debutat cu o euforie trăită de mulți oameni ai planetei. Au fost posibile și rumori prilejuite de paralelismele vizuale grotești care pot fi stabilite între ”Cina cea de Taină” și un banchet bachic. Sunt convins că ele pot fi trăite și apreciate echilibrat și corespunzător ambele în contemporaneitate dacă persoana în cauză le experimentează separat fără histrionism și prejudecăți. Evident, jocurile olimpice, fiind un jubileu al virtuților fizice organizat în lumea antică o dată la patru ani, erau încununate atât cu distincții, cât și cu serbări pompoase deosebit de atrăgătoare care, inevitabil, erau ”sfințite” cu băuturi alcoolice. La fel de adevărat e că banchetele bachice, un fel de beții/ceaiuri ale anticilor culți, se finalizau cu un soi de orgii sacre. Nu trebuie să judecăm negativ acest aspect deoarece peste tot în lume se întâmpla la fel și nici în zilele noastre nu e altfel. Personal, cred că atât creștinismul, cât și valorile lumii greco-romane antice se regăsesc în substanța definitorie a culturii europene actuale ca un rezultat al unei evoluții milenare, cu mari și contondente oscilații de-a lungul secolelor, dar în mare măsură depășite și însușite printr-o … beatificare a ambelor în contemporaneitate. Anacreon are un cântecel ( Către greier ) tradus de Lucian Blaga care evidențiază nevinovăția și naivitatea acestei făpturi:” Greier mic, ce fericit ești,/ care-n crengile de arbori/ ridicat de-un strop de cântec/ ca un rege viețuiești./ E al tău cam tot ce vezi,/ tot ce ora vrea s-aducă/ din grădini și din livezi./ Tu trăiești prin negre brazde,/ nu te vatămă țăranii,/ tu, de muritori slăvitul/ birui grijile și anii./ Chiar și Phoebus te iubește;/ Muzele cu drag ți-ascultă/ de argint, cântarea multă/ Bătrânețea nu te-ajunge/ ești poeților tovarăș…/ niciodată tu nu suferi,/ numai zeilor te-asemeni.”

Am observat că tradiția se poate pierde destul de ușor de la o generație la alta și că e un bun pierdut dacă nu e apreciată la justa ei valoare. Poți deveni repede doar un fan nostalgic al identității culturale a bunicilor tăi sau poți lăcrima când constați că ai putea fi un trădător al tradițiilor locale milenare doar din dorința de a fi chic în tinerețe. Deosebit de relevantă în această privință mi se pare o întâmplare când aveam doar câțiva anișori. Fusesem dus la Oradea de către tata pentru o mică destindere și, la întoarcerea acasă, am ajuns cu vreo oră mai repede de plecarea trenului în gara centrală a orașului. Acolo am găsit cu cale să mă plimb un pic prin interiorul clădirii care nu știam eu atunci că avea o tradiție fabuloasă și care adusese spre oraș numeroase personalități din Austro-Ungaria și din România interbelică, dar găzduise și drama din anii 40 ai secolului trecut a evreilor în drumul lor spre ghetourile morții… Astfel, la un moment dat am văzut la doar câțiva metri în fața mea un băiețel maramureșean zdravăn de vreo trei anișori, la fel ca mine, cu un clop de paie tradițional cu bentiță multicoloră, deosebit de atrăgător. Dintr-un reflex de neînțeles, cel care nu dorea nimic chiar dacă insistai de zeci de ori, a fugit spre puiul de maramureșean și i-a smuls clopul de pe creștet și și l-a pus sieși. Băiețelul a început să plângă, a venit și tatăl lui, care înțelept, se oferea să mi-l facă cadou fără nicio problemă… Tata își cerea insistente scuze și cunoscându-mă că renunț ușor la toate cele ale mele și că nu luam nimic de la nimeni, mă întreba ce s-a întâmplat, iar eu i-am șoptit doar cu lacrimi în ochi: ”nu știu, tata !” Aș menționa că localitatea natală este situată între principalele orașe ale Bihorului și vestimentația tradițională s-a pierdut încă de la începutul perioadei interbelice în favoare unor soluții hibride uneori sau a unui stil vestimentar obișnuit care imita doar vestimentația urbană autentică… Deci, cam asta e cu adevărată tradiție și identitate, din păcate !

Am fost în puține zile pe la oraș și am căutat de la domiciliu să surprind cât mai mult din realitatea apropiată sau îndepărtată. M-am regăsit așadar mai mult în online și, în ciuda greutăților, am mulțumit divinității că nu suntem atât de greu încercați precum mulți oameni din popoarele vecine. Puține realizări pozitive în acest an 2024 și trendul e aproape sigur același până la final. Fără descoperiri epocale, fără altruism, fără vizionari, fără lepădări de sine, fără dorințe mărețe… Rămân doar stelele nemișcate noaptea, visul la călătorii galactice, la însușirea științelor și lecturarea literaturilor civilizațiilor extraterestre, aspirația spre planete paradisiace, iar puterea soarelui pe timp de zi pare a dojeni toate speranțele noastre…

Dacă în plan internațional un atentat la viața lui D. Trump a îngrozit lumea și a readus în discuție problema armelor deținute prea lejer de populație și a lansat-o pe Kamala Harris în confruntarea pentru președinție, iar Orientul Mijlociu și întreaga Asie par în fierbere, la noi în țărișoară s-au spart cu ajutorul mass-media balonașele abuzurilor ( inclusiv sexuale ) din universități. Pentru a glumi, se pare că cercetarea românească acolo s-a îndreptat și mai cred că nu sunt puține cazuri de acest gen. Probabil că trebuia să se întâmple și asta, dar nimeni nu mai pomenește și nu mai verifică milioanele de lucrări copy-paste la nivel de licență, disertație și doctorat, iar posesorii lor sunt negustori cinstiți reinventați în diverse domenii unde nu contează proprietatea intelectuală, ci doar birocrația și certificările nou obținute, altfel fără nicio valoare… Iar despre onoarea nereperată, cum rămâne?! ”Lasă că o reperează domn Mitică” … , nu? Și când eu credeam că nu mai există vreun absolvent de liceu cu bacalaureat care nu intră măcar la varianta ”cu taxă” la o facultate din România, un caz inedit a fost semnalat din proprie experiență de un absolvent de master și doctorat în Franța care predă religie baptistă într-o universitate orădeană. Îl cunosc pe Daniel Fărcaș, am discutat cu dumnealui de câteva ori și cred că nu merita această experiență neplăcută. El a fost respins la masteratul de psihologie declanșând stările de uimire. Cred că el a declanșat de fapt o reacție demnă de o analiză psihiatrică de genul: ”cine ești tu, bă, să ne spui nouă?” Aș evidenția doar o cugetare a lui Corneliu Coposu: ” Negociem orice, dar nu principii” !

Aș dori să închei cu un triolet personal :

ritmuri de harpă

duioase corzile de harpă

ating în vis auzul meu

e picurul căzut în apă

duioase corzile de harpă…

vibrez când iadul tot se surpă

sub ritmul său purtat de zmeu;

duioase corzile de harpă

ating în vis auzul meu…

Vă doresc o lună August 2024 senină, răcoroasă, augustă de-a dreptul și prosperă … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/07/01/summer-2024-lumea-nu-e-cum-crezi-un-copilas-in-leganel-si-amarnic-se-amuza-aezii/

Zile ale unui final de Iunie 2024 destul de înfierbântate și un început de Iulie 2024 la fel de canicular și de intens. Doar nopțile devin mai răcoroase și pe cerul nocturn pot fi admirate stele și constelații vechi de când a fost sorocul universului… Fructele momentului au fost caisele care au putut fi culese, iar zmeura a fost aromată. Prunele și corcodușele au fost și ele un fel de vedete ale clipei. Primele legume au început să se maturizeze ( roșii, castraveți ), iar mama a recoltat deja ceapa și usturoiul. O responsabilitate enormă revine tuturor pentru o lume mai verde, pentru o planetă mai sigură în contextul actual al schimbărilor climatice, al vegetației și uneori a pădurilor întregi mistuite de incendii ( am prefera să credem, incendii provocate de cauze naturale)…

Prima jumătate a anului s-a scurs și oarece fiori se resimt în privința acestui an mega-electoral la nivel mondial. Temerile cele mai întemeiate sunt în ceea ce privește amplificarea curentelor naționaliste sau de extremă stânga, iar la prezidențiale SUA propune aceeași confruntare ( Biden-Trump ) care, în ciuda criticilor, ar trebui să ne convingă că „dacă nu ai bătrâni, să-i cumperi” … În România, pionii localelor și europarlamentarelor s-au așezat, dar nu fără unele surprize. Mă întreb ce minune oare ar putea stinge patimi demonice și lupte frățești pentru binele general și pentru triumful umanității. Deocamdată însă, pacea și viața civilizată sunt agresate, chiar suspendate în unele situații de confruntări militare și de involuții economico-sociale nedorite și incredibile… Alianța militară nord-atlantică este protectoarea noastră, protectoarea de … orașe, cea care e cu un ochi și în spațiul extraterestru și cea căreia ar trebui să-i adresăm un imn precum ”Imnul către Ares” din imnurile homerice: ” Ares cu coif aurit, copleșind luptătoarele care,/ Ager la scut, în aramă-mbrăcat, protector de-orașe,/ Bărbat cu lance-narmat, meterezul olimpic, părinte/ Al Biruinței ce curmă războaiele, stâlp al Dreptății [… ] Varsă din slavă lumina ta dulce spre viețile noastre ” …

Zilele mai însorite ale primei luni de sezon estival m-au găsit majoritar pe la domiciliu unde am citit cât s-a putut, am mai navigat pe internet, stând și pe blogurile proprii, și mi-am mai consolidat câteva dintre proiectele începute. Din nou, greutățile încep să pună presiune pe economiile mele și activitățile prin grădină și prin curte reușesc să mă destindă câte un pic. Mi-am propus să-mi reimpun un program de activitate fizică mai ridicat pentru a mă readuce în zona unei forme fizice și mentale mai bune. Alergarea am simțit de fiecare dată că mă stabilizează într-un mod aproape miraculos, aș spune, din toate punctele de vedere. Și, pentru a glumi, bineînțeles: să alergi ( mai tare sau mai încet ) poți chiar și desculț… De asemenea, înotul este și el deosebit de util și de productiv pentru organismul uman.

Povestea vieții fiecăruia dintre noi se scrie zi de zi și putem observa cât de complex e totul, cum lucruri mecanice și imediate conviețuiesc și interferează subtil cu metafizicul și cu lucrurile abstracte. Ciudat este faptul că ”viermele”, fie el și unul selecționat și bine hrănit, supraviețuiește și își continuă aventura fără niciun merit. Toate acestea în contextul în care unii oameni își permit să viseze și se sacrifică, iar o teorie modernă sugerează că totul este aparent și că întregul univers ar putea fi o imensă hologramă… Merită să reflectăm, fără a exagera, chiar și numai în trecere, la aceste lucruri abstracte și la ceea ce ni se pare acum a fi chestiuni ireale și paradoxuri ale existenței și ale cosmicului. Poți fi sigur, vorba profesorului meu de fizică din liceu, devenită un motto al dumnealui, că ”lumea nu e cum crezi” … !

Deși avusesem pe un wish-list participarea la concertele în aer liber din orașul de pe Crișul Repede sau la festivalul internațional de teatru scurt, cu prezența Angelei Gheorghiu sau a Laurei Bretan, am ratat complet din cauza orelor înaintate de desfășurare și a dorinței de a reduce cheltuielile la maximum… Am reușit însă să fiu prezent la un eveniment care l-a omagiat pe liderul revoluționar pașoptist Avram Iancu, în aula magna a universității orădene. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a conferențiat pe subiectul ” Avram Iancu – vizionarul ”, conchizând că spre finalul vieții marele lider al moților a înclinat spre forța dreptului în revers cu dreptul forței în care a crezut în tinerețe. Două secole scurse de la nașterea ”Crăișorului Munților” ne pot convinge că putem privi spre tragicele evenimente ale secolului XIX într-un mod echilibrat și fără a privi prin lentila xenofobiei sau a urii erupte din motive etnice. În mijlocul neputințelor noastre, seculare, milenare, vorba anticilor, ”amarnic se mai amuză aezii”, care vor fi fiind și ei în vacanțe și concedii acum, nu?!

Mă bucur că pot urmări desfășurarea în zece runde a Grand Chess Tour din București cu participarea unor șahiști de top mondial. A avut loc și grand prix-ul clujean. Sper să joc și eu ceva în acest an, în calitate de jucător de anvergură medie… Fie ca armonia pieselor de șah pe tablă să fie inspirată de armonia și silențiozitatea corpurilor cerești din univers. Dacă o ordine cosmică guvernează, și vorba lui Marcus Aurelius, nesigur, dar sincer cu sine, dacă nu este totul o luptă ”oarbă”, entropică de atomi, fie ca aceasta să se reflecteze în tot ceea ce facem fiecare dintre noi…. Dar chiar și împăratul filosof e mai optimist în unele afirmări, admițând un sens pozitiv al transformărilor și al evoluțiilor/involuțiilor: ” Astăzi aguridă, strugure-n chiorchină și-n sfârșit stafidă – numai prefacere, însă nu în neant, ci simple alterări” ( Către sine însuși, XI, 35 ).

Aș dori să închei cu un triolet personal:

un copilaș în legănel

visează holde, flori de câmp…

râde, suspină cătinel

un copilaș în legănel…

mama îi spune-ncetinel:

”nani, nani, puiule scump” !

un copilaș în legănel

visează holde, flori de câmp…”

Vă doresc o lună Iulie 2024 plină de bucuri, prosperitate și clipe de neuitat … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/06/01/ziua-europei-votati-ma-nu-voi-uita-romania-2-0-aici-locuieste-frica/

Un final de lună Mai 2024 în care primăvara s-a arătat în toată splendoarea și puterea sa, și un debut de Iunie 2024 care deschide agenda calendaristică a sezonului estival. Pe la noi, la câmpie, ploițele de mai au fost rarisime și nu au dăunat, în contrast cu pagubele semnalate prin țările europene și chiar pe la noi prin țară. Cireșele, zmeura, căpșunile au putut fi culese și chiar murele native, pe care eu încerc să le protejez prin grădină, au fructificat deja… Legumele, de care se ocupă mai mult mama, se arată și ele promițător, salata și spanacul, chiar dacă nu sunt prea mari, pot fi consumate, iar mărarul a devenit endemic, răsărind fără a fi semănat. Mă bucur că busuiocul a răsărit frumos și că câteva fire de viță-de-vie nobilă susțin câteva zeci de ciorchini frumoși…

Încerc să mă bucur de toate lucrurile din jurul meu, să fac rai din ceea ce am, să nu dau vina pripit pe cineva și m-am întrebat de multe ori de ce unele lucruri rele și situații nemeritate am fost nevoit să le trăiesc, mi s-au întâmplat… M-am mai întrebat, de asemenea, de unde își are izvorul lucrul rău cotidian care ți se strecoară sub ușă și mai nou și sub piele. De unde atâta precizie, de ce atâta zel mizerabil? Și parcă de la an la an, problemele generale se multiplică, relațiile cetățenești, altădată călduțe, se răcesc… Alegerile locale și europarlamentare sunt la un pas și întreaga țară sare de pe un picior pe altul.

Am militat pentru integrarea nord-atlantică a României încă din 1990 când eram adolescent și chiar mai de dinainte când puteam doar să meditez la apartenența noastră europeană și nord-atlantică și să mă întreb ”ce bine ar fi?”… În anii 80 puteam doar visa la o lume liberă, să sperăm la un apus al tiraniei locale sau al celei comuniste, dar atât de crunt și de statornic părea instaurat totul încât un colaps general și rapid părea de domeniul aspirațiilor nerealiste, chiar a imposibilului… Înșir acest cuvinte într-un moment fast pentru țara noastră: s-au împlinit 20 ( douăzeci ) de ani de la momentul intrării țării noastre în NATO, cea mai mare alianță militară a lumii. Îmi amintesc momentul intrării în NATO când am sărit în sus de bucurie spunând ” Uraaa, suntem țară membră NATO ”. O țară sud-est europeană avea această șansă istorică și din fericire în acel moment diplomația și politicul au luat decizia corectă… Contextul internațional ne-a fost favorabil și la puțin timp Uniunea Europeană ne-a oferit același tratament. Dacă relațiile s-ar fi tulburat mai devreme, cine știe dacă am fi avut această șansă… La acest ceas aniversar, am avut ocazia să particip la Oradea, în splendida sinagogă neologă Sion, la lansarea de carte a domnului secretar adjunct NATO, Mircea Geoană… Înaltul oficial a lansat volumul ”Bătălia pentru viitorul României”, o carte bine scrisă, care beneficiază de recenzia favorabilă a unor oficiali occidentali, o carte care merită citită deoarece vorbește atât despre noi, despre români, cei ce am fost, suntem sau putem fi, cât și despre provocările și problemele internaționale.

Autorul în dialog cu un renumit bihorean, Dacian Palladi, a vorbit echilibrat și a dat dovadă de maturitate, privind dincolo de interese și de patimi la clipa istorică pe care o trăim și care ar trebui valorificată spre binele tuturor. Acord cu mare greutate credit cuiva, dar M. Geoană a părut acum mult mai mult decât psd-istul sofisticat și cu unele vederi progresiste de dinainte. Îmi place să cred că volumul lansat nu este doar un simplu preludiu pentru candidatura la prezidențiale, iar faptul că lansează idei și propune soluții și proiecte aproape că mă convinge definitiv. Conceptul candidaturii independente la prezidențiale și la alegerile generale este unul occidental și, din nefericire, nu foarte răspândit. Acolo unde el este preferat se adresează societății civile, încercând să frângă monopolul partidelor existente. Așadar, pentru a avea succes pornind din această poziție trebuie să ai o societate civilă sătulă de abuzurile partidelor politice ordinare, o societate cu un înalt simț civic, iar dacă e să discutăm despre civismul românesc, cred eu, că el trebuie apreciat în procente formate dintr-o singură cifră unitară ( sub 10 %, a se vedea ”epopeea” POL ). În fine, mi-a plăcut în volum faptul că este propus un proiect național, că autorul visează la lansarea unei Românii post-moderne 2.0, că vede țara noastră ca pe un jucător credibil și serios, în ciuda problemelor interne, și nu doar ca pe un executant sau pion ascultător sau mai rebel uneori… M. Geoană e convins că România 2.0 nu va fi posibilă pur și simplu: ” România 2.0, resetată pentru marele salt istoric, nu va fi o soluție magică, ci rezultatul asumării colective a unui alt nivel de ambiție și de muncă perseverentă, an după an, guvern după guvern, președinte după președinte. Muncă a românilor de acasă și a celor de afară. A majorităților și a minorităților. A celor înstăriți și a celor care suferă nedreptăți de tot felul.”

În aceeași zi, un concert superb a avut loc în Piața Unirii orădeană, cinstind Ziua Europei ( 9 Mai ). Cerul senin a scos afară, pe timp de zi și ulterior pe timp de noapte, oameni de toate vârstele, puteau fi observate pâlcuri de turiști străini interesate de valorile arhitectonice ale orașului… Peste câteva zile, la aceeași locație, Târgul de carte Gaudeamus a invitat cititorii să descopere cartea.

Într-o altă zi, am participat, la Librăria Humanitas Oradea, la lansarea cărții ”Aici locuiește frica” a renumitului critic literar bihorean Dan-Liviu Boeriu. Dominată de un stil eclectic ( confesiune, memorialistică, autobiografic ), cartea lui Dan-Liviu Boeriu poate fi inclusă, cred eu, la eseistică și prezintă magistral prin descrieri splendide societatea românească de dinaintea căderii Tovarășului ( și de după ) din nord-vestul României. Ideile și conceptele filosofice pot fi regăsite în fraze și consolidate în crescendo spre finalul acestora… Cercul, cerul, norii, lanul de porumb, sârma ghimpată, antenele tv sugerează atât limitele și nepermisul, cât și aspirația unora către libertate, către universalitate, către celest. Frica, fricile cotidiene sunt mărturisite, chiar dacă frica nu e bărbătească, dar e umană. Traumele colective suferite în urma experiențelor pre și post-decembriste e posibil nici măcar să nu le conștientizăm, să fie doar acumulate acolo undeva în subconștient. Paradoxal aș spune, cartea este profundă chiar dacă este ușor de citit de către oricine. La finalul evenimentului, am solicitat autograful autorului și l-am felicitat, fiind impresionat că a fost însoțit la lansare de cele două fiice atât de drăguțe și de minunate… Autorul își amintește momentul lui decembrie 89: ” E decembrie. Sunt acasă la vărul meu. El are 10 ani, eu tocmai am împlinit 8. Ne jucăm în camera lui. Mama lui e în bucătărie, cu ușa închisă. Ascultă radioul, mai tare decât de obicei. Din când în când, o auzim plângând, apoi chiuind de fericire. Oscilează între cele două stări de la un minut la altul. După o vreme, nu mai suportă tensiunea, iese din bucătărie și vine spre noi ținându-și mâna la gură, Ne spune, de data asta lăsând frâu liber bucuriei: ” Pică Ceaușescu !” Noi nu înțelegem imediat la ce se referă: de unde pică, ce vrea să însemne asta. Dar sigur e ceva important. Din bucătărie se aud vuietele unei mulțimi care scandează eva nedefinit și un crainic căruia-i tremură vocea.”

Aș dori să închei cu un tristih personal după regulile haiku :

”Votați-mă ! Nu

voi uita ! Sunt cel mai bun !

Așa vom progresa !”

Urez tuturor copiilor ” La Mulți Aaani !” cu ocazia zilei de 1 Iunie. Vă doresc o lună Iunie 2024 senină, splendidă și lipsită de griji … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/05/01/forum-decenu-eu-clopotei-de-lacrimioare-hristos-a-inviat-si-sah-etern/

Un sfârșit de Aprilie 2024 destul de însorit, cu întreaga natură în exaltare și un început de Mai 2024 în care se pare că primăvara va înclina balanța mai repede către sezonul estival… Bujorii au înflorit și ei, iar în curând primele cireșe de mai vor începe să se maturizeze. Vrăbiuțele ciripesc de dimineața până seara și, cu puțin noroc, rândunicile se vor întoarce la vechiul cuib, deși îmi fac griji pentru că ar fi trebuit să ajungă deja… Mă bucur că smochinii ( doi la număr ) au dat deja consistente semne de viață, deși sunt încă mititei… M-a surprins castanul comestibil care e perfect adaptat pentru țara noastră și viguros, deloc pretențios, chiar dacă nu e, deocamdată, mai mare de un metru și jumătate… Floriile ( sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim ), pe rit ortodox, m-au găsit acasă și au făcut posibile urările mele de ”la mulți ani” și sănătate mamei Viorica … !

Lumea catolică a sărbătorit Paștele de mai multe săptămâni în acest an, iar ceilalți creștini din România se găsesc în Săptămâna Patimilor… Am trecut, de asemenea, prin Paștele Evreiesc ( Pesach ), sărbătorit în aceste condiții atât de grele pentru națiunea iudaică. Deci e absolut necesar să ne gândim și la cele spirituale mai mult decât de obicei. Dincolo de tradițiile atât de emoționante ale acestor clipe speciale din an, merită să reflectăm și la reverberațiile cosmice și universale ale celor trăite. Umanitatea caută răspunsuri de mai multe milenii la tainele vieții și ale manifestării vieții pe pământ, au fost lansate idei, mituri, concepte filosofice, magice, religioase, omenirea caută de asemenea Creatorul, Stăpânul sau măcar un corespondent în imensitatea spațiului… S-a scurs aproape un sfert din acest secol al XXI-lea, pe care ni l-am dorit mulți epocal, revoluționar și unic, dar adevăratele progrese au evoluat prea puțin și parcă Dumnezeu are altă treabă decât să ne ajute să ieșim din marile impasuri pe care ni le-am creat… Perioada din an este identică cu cea descrisă de Longus ( sec. II-III e.n. ) în Dafnis și Chloe: ” Primăvara era pe isprăvite, începea vara, și toate roadele se împlineau: fructele în pomi, holdele pe câmpuri. Cântecul greierilor era plin de farmec, mireasma liverilor dulce și zvonul turmelor mângâietor. Și râurile, murmurând în leneșul lor curs, păreau să cânte, și parcă îngâna un cântec vântul, din nai, suflând ușor din pini… ”

Preocupările și frământările spirituale personale m-au agitat uneori și m-au obligat să-mi adresez periodic marile întrebări existențiale și non-trupești, căutând răspunsuri, ancore sau repere, atât cât este posibil de înțeles și atât cât este cunoscut… Niciodată însă nu m-am lăsat dus în zona spiritismului sau a erorilor pe care le prilejuiește deznădejdea sau curiozitatea nepotrivită. Recent, am dat curs unui moment deosebit organizat de către comunitatea neo-protestantă orădeană. Forumul decenu.eu a prilejuit numeroase evenimente timp de o săptămână, la care au conferențiat invitați din străinătate ( SUA, Canada, Ucraina ). Am participat doar la Panelul de discuții și la Concertul de Paște. Dicuțiile purtate în limba engleză au evidențiat talentul oratoric al lui Jerry Root, Michael Goheen și Roman Solovyi, cunoscuți speakeri neo-protestanți, moderați fiind de Teofil Stanciu, un renumit gânditor baptist orădean… Cei trei profesori au încercat să evidențieze validitatea lui Dumnezeu, a Trinității și a conceptelor și preceptelor propuse de către creștinism, dar și să prezinte rolul pozitiv al funcției sociale a activității comunităților creștine în societate… La final, concertul de Paște a propus arii din clasicii europeni și, în a doua parte, mult așteptatul imn ” Hristos a Înviat ! ” …

Am fost plăcut impresionat, iar din rândul instrumentelor, mărturisesc că cel mai mult mi-a atras atenția antica harpă. În dimineața aceleiași zile, pe malul Crișului Repede orădean o pereche de lebede s-a grăbit să mă salute și atât de prietenoase au venit până la mine de pe malul opus. Nu aveam din păcate nimic la mine ca să le hrănesc, deoarece împletitura cumpărată o mâncasem deja, dar păreau că nu au venit la mine special pentru asta. Păreau deosebit de inteligente și de jucăușe, ca un sol al bunelor intenții și al nevinovăției… Sf. Chiril al Ierusalimului ( sec. IV e.n. ) spunea: ” a înviat așadar Cel mort, ” Cel între morți slobod”, Eliberatorul morților ! Cel încununat cu cunună de spini, Care a răbdat să fie batjocorit. Același, când a înviat, s-a încununat cu diadema biruinței împotriva morții”.

În plan internațional se resimte febra viitoarelor alegeri și înfruntările militare rămân zilnic una dintre știrile care ne țin cu sufletul la gură. Toate țările europene sunt într-o stare febrilă, într-o stare de căutare de soluții într-un context internațional atât de ciudat și de nările eașteptat. În Orientul Apropiat și Mijlociu tensiunile se resimt, pentru a câta oară ?!, fiecare parte încercând să-și ia revanșa sau să se răzbune, fără a exista vreo perspectivă de pace durabilă… Iranul nu vrea să cedeze, dorind să arate că e mai puternic decât pare, iar criza umanitară din Gaza lasă o pată de imagine asupra intervenției israeliene. Peste puțin timp, liderul chinez va realiza o vizită în Ungaria, iar unii sunt îngrijorați peste măsură de posibilele rezultate ale acestei vizite…

În prima decadă a lunii Aprilie 2024 am participat la un turneu de șah județean. Turneul de la Săcuieni,Bihor a reunit jucători din județ și din județele de graniță ale Ungariei. Deși rezultatul meu a fost de factură medie ( trei victorii din 7 partide ), m-am bucurat să particip și în același timp regret că nu pot participa la marile turnee de șah din țară sau din străinătate, neîndurându-mă să cheltuiesc din banii proprii destul de puțini pentru cazările care au devenit destul de scumpe și pentru înscrieri. Sportul minții mă pasionează în continuare și deși uneori nu prea agreez necesitatea planurilor de joc rigide, preferând doar pozițiile deosebit de complexe și jocul creativ, șahul rămâne pentru mine un joc al inteligenței care mă disciplinează, o artă, chiar un mister, o pseudo-religie jovială a științelor exacte… Din păcate, în ziua respectivă n-am putut vizita localitatea care are un frumos istoric, un castel destul de vechi și biserici ale diferitelor confesiuni creștine. Dacă Bobby Fischer a spus că ”șahul e viață”, eu aș spune că șahul merită să facă parte din viață… Convins că viață, indiferent de condiții și de formă, va fi eternă, cred că și șahul e etern, aluzie și la poziția din șah numită așa…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

clopoței de lăcrimioare

”au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai,

parfum divin în desfătare –

au înflorit iar lăcrimioare…

a clopoțeilor lentoare

e coborâtă chiar din rai;

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai… ”

Vă doresc o lună Mai 2024 însorită, benefică, prosperă și un Paște Fericit … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/04/01/bonjour-herr-schengen-aula-magna-doar-pacea-e-sfanta-propaganda-si-manipulare/

Un final de Martie 2024 însorit și cu întregul vegetal în exuberanță și un debut de Aprilie 2024 aflat pe același trend crescător al temperaturilor, anunțând instalarea definitivă a primăverii și trimițând în beatitudine ființele umane și animale… Avântul naturii ne-a animat pe toți, a fost o adevărată revelație și un privilegiu să petrec câteva momente zilnic prin grădină și printre pomi fructiferi. Singura dezamăgire a fost provocată de porumbeii comuni care au căznit la maximum mazărea semănată de mama… Celelalte sunt toate mici reușite care au trimis în exaltare micul grădinar și horticultor din mine… Sunt, de asemenea, în așteptarea ieduților anglo-nubieni care trebuie să se nască în curând și mă bucură vioiciunea puișorilor pufoși ai mamei…

Încleștarea în plan internațional pare a trece într-o nouă fază, dar România a simțit efectele doar în planul presiunilor economice și financiare tot mai evidente. Deși am ieșit la marginea localității natale, în preajma unui canal colector și a pădurii ancestrale, putând vedea câte o lebădă somnoroasă și rațe sălbatice sau putând observa cu binoclul câte un vânturel roșu sau chiar câte un codalb, grijile privind problemele internaționale, rostogolite din aproape în aproape până la noi, sunt tot mai serioase… Acordurile zgomotoase ale războiului au provocat vibrații și pe teritoriul românesc prin căderi de drone militare în Dobrogea, ne pace să credem că într-un mod accidental. Ne aflăm în același timp într-o perioadă cu imense semnificații spirituale, iar cuvintele luminate ale unui recent papă luminat ( Papa Ioan Paul al II-lea ), rostite într-un moment istoric, într-o clipă de înțelepțire istorică milenară, conving că pacea e sacră: ”nu există război sfânt; doar pacea e sfântă”… Se dovedește că fundamentalismul și terorismul sunt la fel de periculoase peste tot pe mapamond: recent, la Moscova, un atentat incredibil a făcut sute de victime ( decedați și răniți )…

În același timp, mai mulți gânditori români constată ineficiența învățământului românesc ( de stat și privat ) și prezintă cu subiect și predicat toate argumentele… Se întâmplă să-l întâlnesc din când în când, să-l salut respectuos ( și să mă salute cu mult entuziasm ) pe renumitul autor și profesor Mihai Maci. Dumnealui s-a învrednicit să analizeze și să pună în print tot ceea ce a constatat paradoxal sau în neregulă în educația din România… O grozăvie greu de înțeles pretinde a mobiliza forțele în domeniul educațional la nivel național, aducând tete-a-tete profesori obscuri și elevi nevinovați ( altfel ), dar nemotivați și inconștienți. Într-o cascadorie a paradoxurilor, putem observa anual regimente de absolvenți de liceu și de facultate analfabeți funcțional și cu lucrări copy-paste și, în același timp, copilul unui magnat bihorean care nu a absolvit liceul, în condițiile în care, nu-i așa?!, nu se punea problema financiară… Educația a devenit piatra de încercare a fiecărei națiuni și civilizații… Convins de rolul educației în societate, J.A. Comenius spune: ”Toată viața este școală”, putând înțelege că omul învață și este implicat într-o formă de experiență sau educațională pe toată durata vieții chiar și în regimurile dictatoriale unde am putea spune că există mai degrabă forme empirice de educație ( mai degrabă dresaj ) și de subordonare absolută…

Încercând să mai ies câte puțin, deși mi-am propus să o fac mai rar, am participat la Oradea, ”capitala de județ”, la evenimentul care a pus în dialog pe renumitul critic literar bihorean, Dan-Liviu Boeriu, cu Mircea Cărtărescu, un profesor și autor apreciat de majoritatea criticilor, dar având pe alocuri și critici mai puțin onorante. Dialogul a fost unul interesant, ideile vehiculate au ținut trează atenția publicului. În concluzie, evenimentul a fost util. Opera cărtăresciană merită parcursă, deși eu mi-aș dori, spre exemplu, mai mult SF în ea, decât fantastic… E însă o problemă de gust. Deosebit de apreciat în lumea latină, autorul a mărturisit că este copleșit mulțimea cititorilor italieni, spanioli și sud-americani. Am fost mai puțin de acord cu opinia dumnealui privind supremația și întâietatea mondială a lui F. Kafka, la care, din cunoștințele mele, nu e surprins cosmicul, dar e surprins magistral existențialismul atroce produs de relațiile lacunare ale societății burgheze europene de început de secol XX… La final, am solicitat un autograf la una dintre cărțile dumnealui și am putut dialoga preț de câteva secunde. Și pentru a rămâne neîmpăcat o vreme, peste câteva zile a fost anunțat decesul unui alt mare critic literar român. Nicolae Manolescu ne-a părăsit și dumnealui mai repede decât ne-am fi dorit…

La aceeași locație, aula magna a universității orădene, am putut viziona un film istoric interesant care s-a realizat cu sprijinul unei echipe orădene de istorici specialiști în istoria modernă a Transilvaniei. Docu-drama ”Avram Iancu” mi s-a părut a fi realizată într-un mod inedit și relativ echilibrat, alternând în ea explicațiile istoricilor și prestațiile binevenite ale actorilor… În ciuda câtorva review-uri negative, cred că filmul este necesar și că personalitățile transilvănene trebuie promovate cu meritele și fața lor reală… Mărturisesc că în copilărie am fost nemulțumit că nu vedeam filme care să evidențieze marile figuri ale spațiului transilvănean, în contrast cu o promovare a predilectă a unor domnitori, importanți în felul lor, din spațiul muntean, oltenesc sau moldovenesc prin invocarea cărora se încerca stabilirea unui paralelism cu carisma și rolul ”celui mai iubit fiu al poporului” sau cu promovarea unor haiduci care toți aveau dreptate, erau tineri și frumoși prin contrast cu tabloul general al boierului și ciocoiului asupritor, bătrân, bolnav și avar… Mi-aș fi dorit, spre exemplu, să văd ( și ) filmul ”Iancu de Hunedoara”… Insist, prefer filmele de animație, de comedie și nu rezistam când venea caravana în localitatea natală și proiecta filmele de comedie ale lui Louis De Funes sau când puteam vedea ceva interesant la televiziunea maghiară… Din păcate, și vecinii noștri provocau, inevitabil, o propagandă și o manipulare la scară largă, dar, zic eu, în anii 80, ei au avut și filme occidentale la televiziunea națională. În rest, era evident că și la ei trendul propus de filmele Sandokan și Ruzsa Sandor ( un haiduc maghiar ) era de factură propagandistică și manipulatoare…

Coincidență sau nu, ”festivalul” a continuat peste câteva zile, de dată aceasta la Muzeul Țării Crișurilor, cu ”Zilele Filmului Istoric”, în cadrul cărora Gabriel Moisa, director al instituției orădene, a lansat un volum inedit intitulat ”Film și propagandă în România comunistă”. La lansare au fost prezenți în prezidiu: Adrian Cioroianu, Sorin Șipoș și Virgiliu Țârău, universitari și istorici de renume… Subliniind, fără echivoc, existența și impactul major al propagandei și manipulării în favoarea regimului comunist prin intermediul cinematografiei și televiziunii ( singurele instrumente de tip social media din acele momente ), autorul spune că sub presiunea conducerii comuniste ”cinematografia a avut de transpus în practică un program ambițios de scriere, rescriere și re-rescriere vizuală a istoriei”, … , iar ” istoria oficială devenea tot mai prezentată în cinematografe, în concordanță cu manualele de istorie triumfalistă după care învățau la școală aspiranții la un loc de student la istorie”… Îmi vin în minte cuvintele lui Polybios din Istorii, Cartea I, cap. 3-4: ”istoria parțială contribuie foarte puțin la cunoașterea sigură a ansamblului. Numai prin împletirea și compararea tuturor părților, precum și prin asemănarea și deosebirea lor, se poate ajunge la aceasta; și numai cine cercetează istoria cu atenție, sub toate aspectele, va putea să tragă cu adevărat folos și desfătare”…

Și dacă câte un hate-ăr m-ar putea acuza de scepticism și de plăcerea predilectă de a critica lacunele societății românești sau ale celorlalte societăți sau civilizații umane, aș dori să evidențiez acum un progres notabil al României ( chiar dacă momentan e doar unul parțial ). România a intrat în spațiul Schengen aerian și maritim chiar din ultima zi a lui martie 2024. Discutăm de o realitate și nu de un vis acum… Ultima etapă ar fi includerea țării noastre și în spațiul terestru Schengen… Așadar, Herr Schengen bine ai venit !

Aș dori să închei cu un triolet personal:

în Aula Magna se cântă

în Aula Magna se cântă,

pe voci, ”Gaudeamus Igitur”;

se speră într-o lume cultă,

în Aula Magna se cântă…

a mai trecut un an; ascultă

cântecul nobil, dulce fagur;

în aula Magna se cântă

pe voci ”Gaudeamus Igitur”…

Vă doresc o lună Aprilie 2024 superbă, Sărbători Pascale benefice în plan spiritual, o primăvară plină de bucurii … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/03/01/martisor-2024-metafizica-existentei-binecuvantati-si-nu-blestemati-colt-de-padure/

O lună Februarie 2024 deosebit de îngăduitoare în ceea ce privesc gradele din termometre, remarcată și de către meteorologi ca fiind unică de la începutul măsurătorilor din domeniu, și un debut de Martie 2024 sub auspiciile Mărțișorului, ale primăverii pe care o așteptăm cu toții ca să ne răsfețe cu adierile ei candide și a urărilor pe care în scurt timp trebuie să le adresăm feminității din prima și până în ultima zi calendaristică de primăvară și într-un mod special cu ocazia zilei de 8 martie… Natura parcă e năucă și și-a ieșit din minți; pomi fructiferi, floricele, ce mai?!, tot regnul vegetal a tresărit la viață și e în exaltare… Corcoduși, caiși, piersici, cireși, chiar și peri și meri timpurii au înflorit deja parțial și ne asigură că în câteva zile purpura diafană alb-rozalie a petalelor va triumfa în totalitatea ei. Pentru cei care cunosc că primăverile sunt capricioase, totul este incredibil și, la fel ca mine, cred că înalță rugăciuni către divinitate pentru a nu fi retezate de îngheț încumetările vegetalului…

”Vine, vine primăvara” îmi răsuna constant în minte… Primăvara e un vis care scormonește adânc în mintea și ființa noastră, ea e asociată cu purificarea și renașterea nu numai a vegetalului și a regnul animal, ci și cu cea a viselor, speranțelor. Spiritul ei este profund regenerator, creativ și inspirator… Am muncit zilnic câte un pic prin grădină deoarece am rămas în urmă din toamnă și am inspectat pomii fructiferi pentru a-i proteja cât mai bine. Între pauze am mai citit câte ceva și am scris puțintel la volumele pe care mi-am propus să le public cândva, fără termen…

Reflectam și eu cât de încrâncenată trebuie să fie lupta pentru un nivel de trai minim în lumea săracă și cât de greu este pe zi ce trece… Aproape că nu ne mai vine să ne plângem de lipsurile și neîmplinirile noastre, deși nici în România lucrurile nu stau prea grozav. Nimeni nu pare a mai putea îmblânzi fiara din om, iar sărăcia celor mulți dă naștere la forme și mai grave și generalizate ale acesteia… Mi-am impus și propus de mai multe ori un exercițiu de imaginație. M-am trimis undeva în spațiul extraterestru și am încercat să privesc de acolo către lumea terestră pentru a vedea ce mi s-ar părea interesant sau ceea ce aș putea observa în acele condiții. Cu toate progresele științifice ale ultimelor secole ale umanității, cred că omenirea se găsește într-o fază slab definită, de entropie, în care durerea, neîmplinirile și alienările sunt dominante. Nu prea multe lucruri m-au impresionat de acolo de sus. Mă miram cât de ”ridicol” de optimist am fost când am crezut că după 2020 omenirea va depăși problema coșului zilnic de hrană pentru întreaga populație sau a îmbrăcămintei obișnuite pentru toți oamenii… Majoritatea societăților sunt în criză, dominate de un totalitarism moderat sau absolut care susține tiparele militariste și organizările de tip gangsteristic. Cu alte cuvinte, e zi fără soare, plouă și e urgie mare care rămâne adânc înrădăcinată în mințile și sufletele noastre și provoacă o încrâncenare specifică urii generalizate… Înfrigurat, precum un marinar care luptă pe corabie cu marea furtună, îmi vine în minte un vers al lui Alceu ( sec. VI î.e.n. ): ”Mă-nfioară vântul, volbura n-o-nțeleg./ Din larg își crește valul freamătul cerc/ În jurul nostru. Prinsă-n spulber/ Întunecata corabie aprig/ Ne poartă. Hula frânge tăria-n noi,/ Atinge unda poala catargului/ Și pânza neagră se despică/ Larg, clătinându-și în larg fâșia/ Slăbesc odgoanele… ”

Consemnez cu îndurerare cele înșirate mai sus, în acest debut de primăvară, în condițiile în care lumea catolică a intrat deja în postul mare, iar lumea ortodoxă și protestantă se pregătește și ea pentru comemorarea patimilor și Învierii Domnului… Evident, într-o societate de tip laic, nu argumentul religios trebuie să fie dominant, dar, cred eu, el poate aplana uneori degenerarea relațiilor. Interpretarea ad literam a preceptelor biblice a creat recent o dispută de înalt nivel în cadrul bisericii ortodoxe și din păcate a făcut rău ortodoxiei și a evidențiat habotnicia unora din interiorul ei. Nu cred, spre exemplu, că un C. Necula ar fi fost capabil de abordări nepotrivite precum cele ale arhiepiscopului Teodosie. Cred că dialogul interconfesional și interreligios, sub aspectele sale pozitive și constructive, poate fi favorizat sau întrerupt în funcție de reprezentanții chemați să-l susțină… ”Binecuvântați și nu blestemați ( blamați )”, spune Apostolul Pavel…

Forfota în plan internațional a produs dispariția fizică a lui A. Navalnîi, în condiții pe care le putem doar bănui, și ne-a lăsat înmărmuriți pe toți. Într-o federație, altfel foarte frumoasă, pe care aș fi dorit să o vizitez dacă ar fi fost posibil, pluralismul politic nu este posibil… De cealaltă parte, într-o lume în care democrația funcționează chiar dacă cu unele probleme, o personalitate de rang internațional, un reprezentant al unei familii renumite, un filantrop și un iubitor al artelor și al științelor, Jakob de Rothschild a trecut în neființă, lăsând o moștenire materială și spirituală imensă… Iar la noi în țară, un om veșnic cu zâmbetul pe față, un critic literar de excepție, a părăsit lumea materială, trecând în împărăția spiritului. Renumitul Alex Ștefănescu a știut să zâmbească în societate, dar a fost deosebit de serios și de atent în chestiunile care privesc evoluția literaturii naționale. Îmi place să cred că a fost unul dintre principalii ei protectori și unul dintre puținii patrioți veritabili ai României… Deși cred într-o existență inconștientă a sufletului după moartea fizică ( sau o formă pseudo-conștientă a acestuia ), aș evidenția o viziune mai pesimistă a lui Anacreon ( sev VI-V î.e.n. ): ” Îmi sunt tâmplele cărunte și pe cap albit mi-e părul/ floarea tinereții dusă-i, dinții mi se mișcă-n gură;/ Doar puțin timp mai rămâne de trăit din dulcea-mi viață,/ Deseori suspin de-aceea, teamă fiindu-mi de Tartar,/ Hâdă-i peștera lui Hades și grozav e drumul acolo/ Când odată dus, e drept că îndărăt nu te mai întorci”.

Bineînțeles, știm cu toții, rezultatul strugurilor storși este mustul și apoi vinul, nu?! Tiparul mecanicist după care este organizată întreaga suflare omenească nu ne onorează și a produs numeroase degenerări… Dincolo de proprietățile fizice și imediate, cred eu că domnesc detalii metafizice. Când vom cunoaște oare tot potențialul luminii sau al energiei și materiei întunecate?! Fizicianul Cristian Presură spune într-una dintre cărțile sale: ” Răspunsul e simplu, dar dureros. Dacă acceptăm că furnica se află la depărtări uriașe de înțelegerea teoriei relativității, trebuie să acceptăm că și noi suntem la depărtări uriașe de adevărul ”lucrurilor în sine”. Suntem limitați, la fel ca furnica, de propria noastră natură, chiar dacă această natură va evolua și se va îmbunătăți în timp”. Gândesc eu… : ” Și cât de harnică e furnica, cât de harnică e albina, dar nu privesc spre cer…”

Din când în când am mai trecut și pe la oraș și m-am străduit să-mi mențin optimismul. Urbea orădeană arată mulțumitor, dar există și aspecte care trebuie îmbunătățite. Dacă luăm în considerare principalii săi competitori naționali și euro-regionali, capitala Crișanei s-a descurcat lăudabil…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

colț de pădure –

rondouri de porumbari

măceși în floare…

Vă doresc o lună Martie 2024 sublimă, prosperă și cu infinite momente de beatitudine … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/02/04/ramura-de-mirt-impotriva-negustorilor-de-grane-ziua-si-noaptea-let-s-chess/

Zile ale unui Ianuarie 2024 destul de generos în privința temperaturilor, cu doar câteva episoade mai încrâncenate și mai geroase pe la câmpie, și un început de Februarie 2024 cu nopți moderat reci și zile în care soarele a slujit semeț, dezghețând tot ceea ce noaptea a certat… Cred că și frigul sau gerul își au rostul lor și de asemenea că iarna își are farmecul ei. Am mai aruncat câte o privire prin curte și prin grădină, încercând să văd dacă tot ceea ce se propune a reînvia la primăvară arată cât de cât mulțumitor. În fața casei, un brăduț argintiu ( încă mititel ) privește fără complexe la molidul cel mare, iar câteva tulpini de floricele se ițesc…

Deși puțin cam lipsit de energie, am încercat să fiu cât mai activ și să gândesc cât mai pozitiv… Cel puțin în ultimele zile, am simțit o indispoziție notabilă, dar sunt convins că îmi voi reveni. Am încercat să surprind evoluțiile naționale și internaționale, tot ceea ce este mai inedit în lumea noastră, dar îndurerarea principală este că trendul fundamental este cel al înfruntărilor sângeroase în desfășurare și al celorlalte înfruntări periculoase care se anunță sau tind să se activeze… Singura consolare este faptul că suntem siguri că în toate domeniile există și oameni care muncesc din greu pentru a aduce progrese notabile umanității. Deși la primii săi pași notabili, inteligența artificială se ițește precum un ghiocel de sub ghețurile neputințelor umanității. Contestată sau detestată, AI oferă speranțe fundamentate și perspective imense pe care omul va trebui doar să le poată gestiona corespunzător. Din multe puncte de vedere, se profilează o nouă eră spectaculoasă… Deocamdată, știm sigur: inteligența umană a creat inteligența artificială; nu invers…

Îngrijorările sunt tot mai mari în toate statele europene. Temerile că ”ursul siberian” ar putea ataca sunt vehiculate în presă din când în când, iar protestele violente ale agricultorilor sunt tot mai intense în țările europene cu o tradiție democratică importantă ( Franța, Belgia, Germania ). Nemulțumirile antreprenorilor și muncitorilor din domeniul agricol sunt, în mare măsură, fundamentate și reale, fiind acumulate de decenii, dar ele sunt, în opinia mea, instrumentate atât de extrema dreapta, cât și de extrema stânga politică. Într-un an cu o miză electorală atât de intensă, starea de spirit a tuturor riscă să degenereze în acte lipsite de discernământ… La fel, în SUA nu par a apărea lideri noi și echilibrați care să deschidă perspectivele noilor schimbări atât de așteptate și, din acest punct de vedere, întreaga umanitate este în impas… Lisias ( sec. V-IV î.e.n. ) spunea în ”Împotriva negustorilor de grâne” referitor la rolul pe care îl jucau cerealele în lumea elenă a acelui moment și referitor la specula care concretiza de numeroase ori: ” Dacă faptele lor ar urmări binele vostru, ar trebui ca prețul grâului să rămână același până ce se va sfârși întreaga cantitate pe care-o au de vânzare. Realitatea este, însă, că prețul urcă uneori cu o drahmă în aceeași zi…”

În aceste momente ale încrâncenării internaționale, apropierea Zilei Îndrăgostiților ( Valentine s Day ) poate destinde și poate răspândi spiritul iubirii și al bunei dispoziții… Sărbătoarea a devenit mai cunoscută și mai apreciată și în țara noastră în ultimii ani, deși nu a fost prea cunoscută și a fost de către unii detestată. Pe mine nu mă deranjează atâta timp cât nu deranjează bunele moravuri, atâta timp cât servește doar scopului nobil și nu cade în lascivitate și în derizoriu… Arhiloh ( sec. VII î.e.n. ) scria un vers potrivit cu acest moment așteptat de fanii dragostei: ”mă desfăta, ținând o ramură de mirt/ și-un trandafir în floare…/ umbre lunecau/ din părul ei, întunecându-i umerii…” ( fragmentul 25 ).

Câtă sensibilitate și tandrețe vor reuși să strecoare artele, literatura și educația în mințile și sufletele contemporanilor, în aceste ape mondiale atât de tulburi, rămâne să vedem. Cert e că hedonismul, cupiditatea și răutatea de la ”vlădică la opincă” sunt tot mai mari și evidente. Simplitatea și corectitudinea sunt luate în derâdere și o rara avis…

Răspunsul NATO la provocările din estul Europei s-a concretizat recent printr-un amplu exercițiu care-și propune să reînvie încrederea în sine a aliaților și găsirea soluțiilor pentru o colaborare militară zonală rapidă și eficientă… Renumita alianță militară dorește, din câte putem deduce, să descurajeze și să preîntâmpine orice intenție răutăcioasă și nedorită la adresa aliaților lor est-europeni. Nu foarte departe, din nefericire, noroiul și mizeria tranșeelor trimite la moarte ( la propriu ) trupuri, schimonosește suflete într-un mod incredibil … Într-un cu totul alt domeniu, mult mai aproape de astral, Perseverance și Ingenuity își continuă misiunea pe solul și în micuța atmosferă marțiană. E mare păcat faptul că rezultatele complete ale acestei misiuni vor fi realizate mai târziu și că nu se pot realiza într-un timp mult mai scurt…

Deși am fost doar de câteva ori pe la oraș, încercând să surprind cât mai mult din micuța urbe orădeană,am participat și la un turneu de șah rapid unde am întâlnit vechi prieteni pasionați de șah din județ. La final, după acordarea premiilor, pentru destindere am putut juca câteva partide de tenis de masă ( unde aș spune că excelez ) și chiar câteva partide de cruce. Maxima mea bucurie este că în noul sezon de șah online, echipa de șah online a României a obținut din nou titlul mondial și că astfel și eu sunt unul dintre creatoarii acestei povești extraordinare. Diploma mi-a fost trimisă cu mulțumiri de către Federația română de Șah. Voltaire a spus: ”Șahul face cinste spiritului omenesc”.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

binele și răul

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare,

vreau să mă scald în lumină –

ziua este zâna bună…

rău cu rău vioi se-adună

în alai de rozătoare,

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare…

Vă doresc o lună Februarie 2024 splendidă, lipsită de griji și prosperă … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/01/02/happy-new-year-2024-ingerii-canta-praga-insangerata-comunismu-n-o-muritu/

O lună Decembrie 2023 deosebit de generoasă, petrecută cu dorința de a aprecia toate sărbătorile de iarnă, cu zile care au adus uneori aminte de zilele de toamnă și altele în care fulgii de zăpadă au dansat în căderea lor ca în povești, și un început de An Nou 2024 în care putem reflecta la cele care ne așteaptă în curând sau într-un orizont de timp mai îndepărtat… Deși poate părea că trăim într-o lume care încearcă să se organizeze perfect pentru a evita momentele de impas, în realitate, poate paradoxal, lucru recunoscut și de către analiști din domenii variate, notele de impredictibilitate, de necunoscut, mențin numeroase rezerve oricărui om sincer cu el însuși și poate așterne destui fiori de spaimă… Am dorit să mă bucur de spiritul sărbătorilor de iarnă și să reanalizez această perioadă specială a anului pentru a înțelege valențele ei religioase, cosmice și civice. Atât educația catehetică, cât și cea laică ne cere ca măcar în aceste momente de peste an să fim mai umani și dacă se poate să fim mai mult decât oameni, încercând să activăm și să apelăm la ființa noastră cosmică. Prinși cu toții în tumultul cotidian, nu mai avem niciunii urechi pentru glasul divinității și nici nu-l mai percepem.

Urările de bine și de sănătate au fost de ordinul miriadelor în social media și, de regulă, bunele intenții și o atitudine adecvată au fost observabile în acest cadru general. Fiecare om a încercat să-și chivernisească cât mai bine economiile și să achiziționeze produse de calitate pentru mesele de Crăciun și de Revelion. Prețurile sunt acolo, tot mai sus, iar veniturile reflectă faptul că pentru același salariu, omul de rând trebuie să muncească mai mult. Domeniile creative și creația independentă pot aduce venituri mai importante, dar nu există garanții serioase în acest sens… Nu este simplu nicăieri, și deși la început de an ne place să credem că ”cele rele trebuie să se spele și cele bune să se-adune”, fiecare cetățean român, european, occidental sau de oriunde de pe planetă, conștientizează că anul 2024 va fi destul de dificil, în contextul unui an electoral în zeci și zeci de țări importante ale lumii al căror potențial financiar și economic depășește 60% din cel global…

Mi-a plăcut să cred că spațiul cultural european cuprinde nu numai zonele istorice ale orașelor europene, ci și oamenii. Indiferent de etnie, europenii au acel ceva al lor care îi definește… M-am încăpățânat să cred că terorismul și atacurile armate nu vor fi posibile în Europa și cred și acum că ethosul europeanului de rând nu cuprinde aceste caracteristici chiar dacă există peste tot oarecare tensiuni și neînțelegeri. Atacul armat al tânărului ceh la universitatea din Praga a șocat întreaga lume. A deschide focul cu o armă hiper-performantă într-o instituție universitară de înalt rang european, pare a fi un act de domeniul incredibilului. Zeci de decedați și de răniți și tremurul interior al fiecărui om sensibil și întreg la minte… Din câte se pare, nu este vorba în niciun caz de un fundamentalist, iar actul nu a fost comis având la bază tensiunile mondiale actuale.

Chiar dacă acest lup singuratic a vrut să trăiască întocmai ca în filmele de acțiune, trecând de la jocurile pe calculator la aplicarea în realitate, esențial este faptul că multe legislații occidentale și mondiale fac posibile punerea în practică a acestor atacuri. Deținerea de arme personale nu ar trebui să fie posibilă decât din rațiuni defensive, acordarea acestora ar trebui să se realizeze în urma unor examene psihologice complexe și prin cunoașterea atentă a deținătorilor de către organele competente. Libertatea personală nu este afectată deloc dacă populația este lipsită de arme, lipsa democrației și a libertății nu poate fi invocată într-un context de acest gen… Nu poți crede o persoană care-ți spune ca și-a cumpărat zece arme performante ca să se joace cu ele în cameră, nici măcar pe cei care susțin că urmăresc achiziționarea unei colecții de arme. Mai mult, credibilitatea unei civilizații este serios zdruncinată dacă reprezentanții săi au pasiuni nepotrivite de acest gen. Cred că acest subiect discreditează enorm civilizația/cultura americană care este avanpostul lumii occidentale. Mai cred că Praga nu merita acest episod însângerat. Când am vizitat Praga am fost impresionat de frumusețea acestui oraș, de străduțele sale cochete, de clădirile și catedralele sale care se reunesc pentru a-ți oferi un ”regal imperial” de neuitat, unic… După ce ai văzut Praga cu siguranță nu vei mai avea vreun șoc cultural nicăieri în lumea occidentală. Existențialismul și singurătatea care răzbat în opera lui Kafka sunt posibile cauze ale puseurilor de ferocitate care ne îngrozesc din când în când. Ordinea și echilibrul interior ale acelui tânăr au fost afectate profund chiar dacă inteligența lui a fost peste medie. Ischomah îi spune lui Socrate ( în ”Amintiri despre Socrate” de Xenofon ): ” Dezordine e însă, după părerea mea, atunci când un agricultor azvârle încolo-încoa orzul, grâul, legumele și fructele uscate. Așa se explică că, apoi, când are nevoie de turtă, pâine sau vreo oală de mâncare, ei trebuie să cotrobăiască prin toate, în loc să le găsească bine rânduite.”

Una dintre zilele lui decembrie 2023 a propus la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea o lansare de carte a doamnei Ana Blandiana și dialogul ei cu criticul literar orădean Dan-Liviu Boeriu. ”Mai-mult-ca-trecutul” reprezintă memoriile renumitei disidente dintre anii 1988-1989… Evenimentul s-a suprapus oarecum cu o știre recentă rostogolită în media românească potrivit căreia aproximativ 46% dintre români cred că în perioada comunistă a fost mai bine. Pe cât de neverosimil și de incredibil ne poate părea după treizeci și patru de ani de la revoluția română, pe atât de alarmant, îngrijorător și preocupant ar trebui să se concretizeze pentru fiecare dintre noi. Expresia populară ”comunismu’ n-o muritu, numa’ un pic s-o hodinitu” pare a se aplica în acest context atât de ciudat… Cred că doar frustrarea și inadaptarea indivizilor poate conduce la opinii pro-ceaușiste sau pro-comuniste. Trăim noi oare acum în ”comunismul cu față umană”?!

Întreaga lume are probleme și s-a cutremurat tot mai des în ultima vreme, dar eu sunt convins că în comunism nu a fost niciodată vorba despre egalitate și despre bune intenții. Prioritatea clasei muncitoare, ridicarea nivelului de viață și de trai al celor săraci, au fost doar subterfugii ale unor potentați ai vremii pentru ca așa numita elită a acelui moment să se poată primeni în liniște. Realizările din țările comuniste est-europene au fost depășite de realizările vest-europenilor care au fost la fel de vitregiți și de sărăciți în urma celor două războaie mondiale. Succesul lumii comuniste dintre anii 1950-1985 a avut la bază tehnologiile internaționale mai eficiente decât cele din prima jumătate de secol XX. În România însă oamenii nu au putut ( sau nu au vrut ) decât să vadă cum a fost în țară înainte de 1950 și cum a fost după 1950. O țară închisă, în care nu se putea circula în exterior, a favorizat această percepție indusă și, evident, eronată… La finalul evenimentului am solicitat autograful și dedicația pe volumul cumpărat. Mi-am permis să solicit ca dedicația să fie atât pentru mine, cât și pentru website-ul meu libertatesidemocratie.ro. Un paragraf al autoarei evidențiază eșecul nostru colectiv și posibilitatea deosebit de rarisimei salvări individuale: ” Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu mai este alături de nimeni, o asociere este o utopie, un gest de sprijin al cuiva sau a ceva, aproape de neimaginat. Suntem singuri, cu desăvârșire singuri, nu doar în istorie, ca popor, ci și în eternitate, ca oameni. De aceea, în toată devenirea noastră m reușit doar lucrurile care puteau fi făcute de unul singur ( poezie, spre exemplu ) și am fost jalnici sau pur și simplu inexistenți în domeniile în care ar fi fost nevoie de cea mai elementară asociere sau solidarizare.”

Ulterior am vizitat în noapte târgul de Crăciun orădean, în altă zi și târgul de Crăciun salontan… În ciuda tuturor involuțiilor și greutăților, adulții și copiii au încercat să trăiască spiritul sărbătorilor. Pacea și armonia pe care le-am putea visa în acest secol XXI sunt rara avis și pot fi create artificial în oaze destul de restrânse ca spațiu și timp. Revelionul l-am petrecut la domiciliu. Am putut ciocni un păhărel de șampanie cu mama și să-i urez ”la mulți aaani ” … !

Aș dori să închei cu un haiku personal:

îngerii cântă:

în ieslea de la Bethleem –

Hristos S-a născut …

Vă doresc un An Nou 2024 îmbelșugat, o lună Ianuarie 2024 benefică și divină … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/12/02/vine-vine-mos-craciun-click-centenar-monica-lovinescudespre-antisemitism/

Un final al unui Noiembrie 2023 destul de mohorât și de neprietenos, cu temperaturi care anunță iarna și cu primii fulgi de nea căzuți și pe la câmpie, și un început de Decembrie 2023 cu dimineți răcoroase, dar paradoxal având încă copaci care nu și-au repudiat decât o mică parte din frunze. Vrăbiuțele, turturelele și porumbeii sunt deja în alertă, soarele e tot mai distant, iar, pentru noi, amintirea spiritului sărbătorilor de iarnă este tot mai vie și mai emoționantă… Beteala, luminițele, steluțele au fost arborate peste tot și, de regulă, fiecare localitate arată feeric în noapte. Biserica, indiferent de cult/confesiune, cheamă la moderație și la conștientizarea înaltului eveniment celest reprezentat de nașterea copilului sfânt, iar mirenii se învrednicesc de obicei să parcurgă această perioadă bucurându-se de generozitatea tradițiilor și a stării de optimism și de bine. Cei mici îi așteaptă cu mare emoție pe Moș Nicolae și pe Moș Crăciun. Tuturor ni se solicită să fim mai buni, mai darnici, mai atenți cu celălalt, cu tot ceea ce este viu ( animal sau vegetal )…

Amintirea faptelor celor care au încercat să facă ceva pentru patria lor sau pentru umanitate trebuie să fie vie și nedisimulată. Dacă dăm crezare filosofiei religioase, omul a pierdut eternitatea și a ”căzut în timp”, după cum i-a plăcut lui Emil Cioran să spună… Iar Timpul, marele tiran și ucigaș al tot ceea ce este viu pe pământ, prilejuiește, ”în același timp”, și marea uitare care-și depune colbul peste tot și a înmormântat civilizații și culturi nenumărate. Încercând să filosofeze pe acest subiect, mai mulți autori au pornit de la observația că ”uitarea este prima moarte” sau, de la celălalt antipod, ”că mortea este întruchiparea uitării”… Aș spune că uitarea este o entitate asemănătoare întunericului nocturn care ne desparte pe fiecare de celălalt. Omul trebuie să fie cu ochii ațintiți către viitor, să creeze și să acționeze pentru viitor, dar trebuie să învețe și din cele trecute și să aducă un omagiu tuturor celor care merită să fie pomeniți pentru faptele lor. Spun acestea deoarece cu puțin timp în urmă în România s-a sărbătorit centenarul Monica Lovinescu ( 100 de ani de la nașterea renumitului critic literar ). Monica Lovinescu a fost un intelectual de prim rang care a luat atitudine împotriva comunismului și a devenit un lider al disidenței românești. Cât de incomodă a fost ea atunci pentru comuniști prin activitatea sa intelectuală sau prin intermediul Radio Europa Liberă, cât de periculos a fost, ar trebui să ne trimită pe toți într-o stare de reflectare profundă. Este cert că tuturor disidenților le-a fost foarte greu și că încercările și piedicile au fost la tot pasul chiar dacă s-au aflat în străinătate. Monica Lovinescu a fost steaua polară pe cerul ignoranței și submediocrității naționale… O constatare a marelui critic literar ne lasă înmărmuriți: ” Adevăratul curaj este cel fără speranță”…

Am luat decizia de a scrie pe un blog, apoi pe mai multe ( acesta e cel principal ), pentru că mi-a oferit posibilitatea de a publica gratuit, încă de pe atunci când nu-mi permiteam să public o carte, și pentru că mi-a oferit posibilitatea de a mă exprima și de a mă prezenta așa cum sunt. Am considerat că pot fi util prin abordările mele atât generației tinere, cât și celei adulte. Am crezut chiar că tot ceea ce am inițiat este necesar, important, cardinal. Putem fi prezenți ( încă ) în blogosferă, în mediul online, într-un mod gratuit sau cu costuri foarte mici. Cu acest blog cultural-științific ( radualinbalaj.wordpress.com ) mă găsesc în top 30 Zelist din circa 100.000 bloguri existente. M-am întrebat de la început, bineînțeles, dacă voi fi citit, dacă voi conta și răspunsul din punct de vedere metafizic a fost pozitiv, deși știam din prima zi că nu voi avea milioane de cititori. De fapt, eu nu am scris, nu scriu și nu voi scrie pentru ”click”. Sunt citit cu respect de o mână sau două de intelectuali, de câteva zeci de studenți și, paradoxal, am la urmăritori câteva sute de bloggeri din țară și din străinătate. În opinia mea, genul de eseistică practicat de mine se intersectează doar parțial cu SEO, aproape deloc cu rigurozitatea textelor scrise pentru trafic și deloc cu interesele celor care încearcă să monopolizeze mass-media pentru influență politică, economică, etc. Pentru a concluziona: nu public pentru bani/click, deplâng soarta blogging-ului cultural-științific, cred că blogging-ul de calitate de acest gen ar trebui subvenționat de stat și sprijinit de mediul privat și sunt profund indignat de veniturile imense obținute din blogging, vlogging și social media de către persoane care promovează lucruri mizerabile și nedemne… Un vers al poetului Teognis ( sec. VI î.e.n. ) este potrivit acestei situații: ” Nu te pripi, Kyrnos. Drumul de mijloc e cel mai bun;/ astfel ajungi la virtute, ce-i așa de greu de atins !”…

Nu de puține ori m-am întrebat de ce este activ antisemitismul peste tot pe mapamond. De ce oare acest fenomen de proporții milenare? Oare de ce sentimentul prinde atât de bine în contemporaneitate? În latura sa negativă, cuvântul evreu/jidan suscită ura unor membri din toate națiunile planetei, mai mult decât cuvântul negru sau țigan, acolo unde e vorba de rasism… Evident, persoanele rezonabile le recunoaște meritele intelectualilor evrei, îi acceptă ca parteneri de viață sau de afaceri. Fiind autorul unui studiu referitor la imaginea evreului în scrierile și lumea greco-romană, e firesc să fiu ceva mai preocupat de acest flagel adus în post-modernitate. În epoca post-modernă, evreii nu sunt urâți sau persecutați de către lumea creștină pentru că sunt acuzați de deicid. Cred că bazele antisemitismului occidental sunt situate acum în suspiciunile privind implicațiile elitelor evreiești în conspirațiile mondiale. Cel puțin în Occident, indiferent de țară, sunt sigur că nu este vorba despre ura necondiționată față de acest popor sau de probleme religioase. În Orient însă cred că ura vizează predilect atât țara, cât și națiunea, etnia sau religia evreiască… Orientalii invocă atât chestunile istorice, cât și influența mare pe care o au evreii la luarea deciziilor pe mapamond. Un autor evreu, de pe contributors, se plângea amicului său că: „Antisemitismul e ca ploaia. A devenit aproape un fenomen natural care nu poate fi evitat”… E dureros, e incredibilă constatarea dumnealui. Mă întreb cum ar fi privit un evreu dacă ar pleca în altă țară, schimbându-și numele, și nespunând că este evreu… ?! Într-o fotografie personală, realizată la Salonta, soarele s-a jucat cu camera de fotografiat, lăsând loc mijirii speranței chiar în fața statuii holocaustului. ”Să nu ucizi” este o poruncă divină… În acest moment de cumpănă îmi vin în minte versurile de elegie ale lui Callinos ( sec. VII î.e.n. ) care îndeamnă la lepădarea nepăsării și a delăsării: ” Cât veți sta în nepăsare? Când se va trezi flăcăi,/ Vitejia-n pieptul vostru? De vecini nu vi-e rușine,/ De trăiți în lenevie și vă-nchipuiți că-i pace/ Când în juru-ne pământul tot cuprins e de război?/ a cimerilor urdie crunt spre noi se năpustește…/ Chiar de-ar fi să mori, aruncă lancea cu înverșunare/ Căci e cinste și se cade pentru un bărbat să lupte/ Cu dușmanii pentru țară și copii, pentru nevasta/ Legiuită. Moartea-ți vine când de soartă e ursită”.

În câteva zile am fost și pe la oraș ( Oradea și Salonta ), am ieșit și prin localitatea natală și m-am bucurat că spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins zonele ei centrale, cu steluțe și brăduți artificiali luminați electric… La Salonta am vizitat Turnul Ciunt, un turn medieval de o importanță majoră pentru oraș în epocă. De data aceasta am vizitat și interiorul acestuia și m-am bucurat că a fost modern amenajat.

 />

Aș dori să închei cu un triolet personal:

iartă-mă, Doamne !

iartă-mă, Doamne, că am greșit

și mă căiesc a câta oară … !

mă simt sărac și părăsit,

iartă-mă, Doamne, că am greșit … !

e stins opaițul, a răsărit

teribila lună de pară,

iartă-mă, Doamne, că am greșit

și mă căiesc a câta oară … !

Vă doresc Sărbători de Iarnă divine, parcurse cu bucurie, cu sănătate și cu speranță … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/11/01/taram-cu-taine-una-suta-lei-nobel-pentru-literatura-2023-si-shalom-aleichem/

Zile ale unui final de Octombrie 2023 puțin însorite, destul de mohorâte, în ton cu specificul toamnei care avansează implacabil, și un început de Noiembrie 2023 presărat cu stropi răzleți de ploaie și animat de frunze arămii sau galbene și lipsite de putere, căzute în devălmășie și purtate de vântul destul de călduț deocamdată… Sfârșitul unui ciclu vegetal este observabil în tot și în toate, toamna își are totuși tainele și farmecul ei și a prilejuit numeroase descrieri și nostalgii. Am mai făcut puțină curățenie prin grădină și câte o mică inspecție generală mai mult pentru recreere. Oamenii încearcă să se pregătească cât mai bine pentru anotimpul rece și pentru posibilele momente de impas cauzate de lunile mai puțin darnice din punctul de vedere al temperaturilor care urmează. Cei mai neatenți și care uită să mai pună un pulovăr riscă să se aleagă cu frisoane și răceli… În ciuda greutăților și a prețurilor urcate în stratosferă, oamenii speră într-un final de an benefic, în sărbători de iarnă petrecute în pace, într-un an viitor mai bun decât cel precedent…

Am ieșit săptămânal și pe la oraș, dar fără prea mare tragere de inimă… Constatam că ”una suta lei” are o valoare de doar jumătate în cel mai fericit caz, iar percepția mea privind evoluția urbanistică în plan general este departe de a mă satisface. Am participat un pic chiar și la manisfestările zilei orașului Oradea la 12 octombrie. Sunt destul de nemulțumit și, în ciuda unor realizări minime de imagine, nici țara noastră, nici țările din jur, nu au reușit să implementeze ceva epocal. O stare de neputință și de tergiversare continuă poate fi observată în întreg spațiul european. Doar ofertele turistice mai încearcă să revitalizeze și să îndemne la reflectarea la beneficiile vizitării unor obiective turistice și simboluri europene sau naționale…

Într-un mediu mediatic dominat în ultimii ani de cuvântul ”război”, cu un conflict construit parcă pentru a nu avea nicio soluție acceptabilă pentru părți, apariția unui nou conflict militar într-o zonă cu vechi rezonanțe religioase și cu o tradiție conflictuală milenară, a umplut paharul răbdării și a dus la exasperare multe spirite sensibile din lumea occidentală. Israel, un stat democratic de tip occidental din Orientul Apropiat, luptă acum pentru a-și asigura liniștea cetățenilor săi, iar războiul riscă să se extindă prin atragerea altor forțe și state inamice israelienilor. Evident, nu există un stat perfect, deci nici Israel nu este un stat democratic perfect, dar este un reper din foarte multe puncte de vedere pentru întreaga lume asiatică și uneori chiar pentru Occident. Dacă nu credem în el, cuvântul ”shalom”, ”peace”, ”pace”, ”mir” poate rămâne doar un vis îndepărtat sau un concept lipsit de conținut. Oferind prioritate resentimentelor față de evrei ( nici măcar antisemitism nu putem spune acum pentru că și arabii fac parte din familia semită ), lumea musulmană, reprezentată majoritar de arabi, nu va face decât să se autoflageleze și să amâne fără termen propria ”primăvară” culturală, socială, științifică, propria evoluție spirituală și intelectuală. Cred că pierderile pe termen lung pot fi considerabile de ambele părți și cu implicații internaționale majore. Cu îndurerare am putut auzi pe premierul israelian spunând, făcând referire la Eclesiast, că ”există un timp pentru pace și un timp pentru război”, iar acum, spunea el, ”e timpul pentru război”… Subscriu unei afirmații a Papei Ioan Paul al II-lea care spunea că ”nu există război sfânt, ci doar pacea e sfântă”… În ”Fericirile” Noului Testament se afirmă cu atâta înțelepciune: ” Fericiți făcătorii de pace, că aceia Fiii lui Dumnezeu se vor chema”…

Mărturisesc că am așteptat cu mult interes nominalizarea câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură în 2023 și am înțeles că au existat scriitori și critici literari care au riscat un pariu pronunțând numele favoritului înaintea nominalizării oficiale. E uneori o chestiune de stil, de gust, o premoniție poate… Renumitul autor norvegian Jon Fosse a fost distins de Academia Suedeză pentru vastitatea operei sale ( piese de teatru, proză, romane, poezie, eseu, cărți pentru copii ), „pentru piesele și proza sa inovatoare care dau glas celor nespuse”… Am citit din scriitorul norvegian foarte puțin, spre rușinea mea, dar vrea să citesc mai mult de acum înainte. Anterior, am citit ceva din Knut Hamsun care a influențat literatura europeană, dar am fost dezamăgit deoarece se spune că a fost influențat de ideologia nazistă… În ton cu marile descoperiri și revelații literare, citeam din presa internațională că sute de volume în limba greacă și latină carbonizate la Herculaneum într-o bibliotecă, în urma erupției Vezuviului din 79 e.n., vor putea fi descifrate cu ajutorul inteligenței artificiale, a algoritmilor, printr-o metodă inedită prin care AI poate surprinde ductul literelor în cenușa solidificată la dimensiuni care coboară la ordinul micronilor… Imaginați-vă astfel că sute de lucrări, pierdute altfel pe vecie, vor putea fi salvate și citite în toate limbile pământului. Autori celebri, cunoștințe milenare vor putea fi puse pe suport modern pentru a fi citite cu o precizie și autenticitate garantate. Mi se pare fabulos și absolut inedit… Astfel, versuri splendide precum cele ale lui Pindar vor putea fi cunoscute contemporanilor:” Lyră de aur, tovarășă deopotrivă/ A lui Apolo și-a Muzelor cu oacheșe bucle,/ La glasul tău pasu-ncadențat al horei deschide serbarea/ Iar cântăreții ascultă de semnele tale,/ Când răsunând, tu îți picuri primele note/ Călăuzind cu preludiul tău mișcările horei,/ Tu stingi chiar zigzagul de veșnică pară din trăznet,/ Și pe sceptrul lui Zeus ațipești pe vultur, pe stăpânul/ Păsărilor, ce adoarme lăsând să atârne de-o parte și de-alta/ Iuțile sale aripi”…

Dorința mea de a-mi activa și ratingul la șah clasic m-a convins că trebuie să particip la concursul de șah clasic din localitatea bihoreană Diosig. Concursul mi-a priit și cu un pic mai multă concentrare aș fi putut scoate un rezultat mai bun. Cert e că la o durată mai mare de timp, am observat că joc mai atent, mai responsabil… În fine, s-au concretizat doar 3,5 puncte din 7 runde și aștept de luna viitoare să văd cam pe unde este elo-ul meu actualizat la FIDE… Am avut ocazia să vizitez în localitatea Diosig bisericile locale ( reformată, catolică, baptistă ), castelul Zichy care ne-a fost prezentat de un ghid local. Felicit organizatorii pentru primire și pentru ospitalitate ( au asigurat o masă pe zi, apă, băuturi calde ).

Aș dori să închei cu un haiku personal:

tărâm cu taine –

chihlimbar de cleștar rupt

din miez de soare…

Vă doresc o lună Noiembrie 2023 inspiratoare, magnifică și profitabilă … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/10/02/note-autumnale-quo-vadis-economia-binele-suprem-si-desavarsirea-caracterul-e-erou/

Un final de Septembrie 2023 când mai luminat de razele discrete ale soarelui, când mai mohorât, și un început de Octombrie 2023 dominat de aceleași note autumnale… Adierile lui Eol au fost mângâietoare și plăcute, iar marea vegetație a început ușor-ușor să pălească tot mai evident. În grădină am început curățenia de toamnă, iar fructele și legumele au fost deja culese în marea lor majoritate. Nu am rezistat și am început câteva borcane cu zacuscă din cea făcută de mama, iar sucul de roșii de casă îmi însoțește pastele și porțiile de bulgur… Am cules strugurii mai repede din cauza graurilor și a viespilor și vom avea puțin must și vin pentru ciocnit un păhărel de sărbători, inclusiv din cel de viță nobilă… În rest, grijile sunt la cote destul de înalte din cauza economiilor tot mai reduse…

Nu este pentru prima dată când remarc că sud-estul Europei centrale și sud-estul european ( Balcanii ), inclusiv România deci, cunosc experiențe nedorite, nemeritate și traumatizante sub toate aspectele ( social, politic, economic )… Sub presiunea unor factori negativi internaționali sau învecinați, aceste regiuni au cunoscut transformări, tranziții și involuții care le-au afectat dezvoltarea firească și armonioasă. Cea mai insuportabilă contraperformanță de acum este cea de ordin economic care obligă la împrumutarea la dobânzi mari în majoritate doar pentru consum… Cred că nu este simplu, nici confortabil pentru cei din domeniul economic și al afacerilor, și mai cred că cei de-alde Tache, Ianche și Cadâr trebuie să discute intens. Mi-e frică de plafonarea economiilor naționale europene, în special cele de rang secund, de impasul mediului de afaceri, de înțepenirea investițiilor străine, în special în România, având la bază instabilitatea creată de confruntarea armată din Ucraina… În contextul împrumuturilor fără precedent contractate de România și a anului electoral de excepție de anul viitor, cred că există numeroase pericole care ne pot face pe toți mult mai vulnerabili. Un ”quo vadis” neliniștitor și perpetuu ne încorsetează zilnic în acest context al probabilităților nefaste în care unii concetățeni accelerează pe suprafața improprie, umedă și plină de neprevăzut… Aș evidenția câteva rânduri din Xenofon, în care Socrate îl întreabă pe Critobul: ” – Spune-mi, economia presupune anumite cunoștințe, precum cele medicale, ale fierarului sau ale dulgherului? – Da, așa cred, răspunse Critobul. – Așa cum este cazul cu meseriile numite mai sus, putem oare să determinăm și cu ce se ocupă economia? – Firește. Socot că un om econom e acela care-și gospodărește bine casa și avuția personală”…

Am bifat prezența la un eveniment din galeria conferințelor organizate de Muzeul Țării Crișurilor. Înaltul oaspete a fost de data aceasta din străinătate, un cercetător care a urmărit evoluția României în secolele XX – XXI și cunoaște surprinzător de bine poporul român… Denis Deletant a susținut, într-o limbă română impecabilă, o conferință în care a propus un punct de vedere echilibrat și obiectiv referitor la metamorfozele pe care țara noastră a fost nevoită să le suporte, ca un dat istoric, uneori ca un blestem de vrăjitoare… Am crezut inițial că personalitatea de origine britanică va susține speech-ul său în limba engleză, cu traducerea unui secondant eventual, dar nu a fost cazul. Cunoștințele sale despre români au atins domeniile educație, sociologie, politică, cultură, etc. Dincolo de analiza deosebit de complexă și de pertinentă, o adevărată radiografie nepărtinitoare a societății mioritice, m-a surprins faptul că alături de înaltele personalități ale României pe care le-a contactat ( Ana Blandiana, familia regală, etc.), Denis Deletant a luat contact și cu … ”bulibașa” din Bolintin Vale ( parcă, dacă am reținut bine ). Am zâmbit, dar mărturisesc că am fost impresionat pentru că e posibil ca mulți români nici măcar să nu cunoască termenul…

La o vârstă respectabilă, înaltul invitat este însoțit de o luciditate incredibilă și de o prospețime și un rafinament al observațiilor detaliate cu un talent oratoric înnăscut. Subscriu observațiilor dumnealui potrivit cărora România este bulversată și măcinată de corupție, că Silviu Brucan a fost optimist când a spus că avem nevoie de minim douăzeci de ani pentru a deprinde democrația, deși eu am fost mai optimist atunci. Aș mai adăuga doar că viața politică românească nu are încă carte de identitate, că doar un partid are o afiliere europeană, că ne zbatem cu mediul de afaceri între anonimat și penumbrele minimei recunoașteri. Dacă vom continua pe acest traseu, poporul român va deveni în cel mai fericit caz un conglomerat caracterizat de kitsch lasciv de tip occidental, fără conștiință și identitate, ne va caracteriza oportunismul și acel ”scapă cine poate”, iar apartenența noastră la NATO și EU sau moneda relativ stabilă vor fi năpădite de toate buruienile posibile. Paradoxul este că am putea discuta de disidenți în epoca post-comunistă, iar cercetătorul britanic cita pe Blaise Pascal care remarcă ( raționalist… ) faptul că ”inima are propriile rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”… Aristotel se întreba și medita astfel: ” care este deci ”binele” în fiecare artă? [ … ] În medicină, acest lucru este sănătatea, în arta militară, victoria, în arhitectură, clădirea, în celelalte arte,altceva, iar în orice acțiune sau alegere voluntară, acest lucru este ”scopul”. Căci toată lumea trece la fapte numai de dragul unui scop urmărit. Așadar, dacă admitem că există un scop, indiferent care pentru orice acțiune posibilă, tocmai acest scop va fi binele suprem. [ … ] nu e mai puțin adevărat că toate scopurile par a fi departe de a fi perfecte, dar binele suprem constituie întrucâtva desăvârșirea”…

Participarea la memorialul de șah bihorean nu mi-a adus mai multe victorii decât în anii anteriori și am rămas puțin dezamăgit, deși cred că vinovata principală a fost de data aceasta dispoziția mea mai precară. Visez la un joc mai bine organizat și armonios și mi se întâmplă să-l practic și chiar să realizez un joc creativ, dar de data aceasta singura realizare a fost victoria cu un junior din Ungaria cu rating mediu ( 1550 elo ).

Bucuria mea a fost la cote ridicate deoarece am putut urmări în direct transmisiunea NASA care a urmărit aterizarea capsulei cu mostre din asteroidul Bennu. Momentul poate fi considerat unul epocal deoarece este primul eșantion de origine cosmică recoltat de umanitate și adus în condiții de siguranță pe Terra pentru a fi studiat. Recunosc că am fost impresionat și că am urmărit cu emoție transmisiunea care a evidențiat și echipele implicate în derularea operațiunii. Cred că este ”un pas/hop mic pentru… capsulă, dar un pas mare pentru omenire”… Personal, aștept ”un cer și un pământ nou” din punct de vedere cultural-științific, o lume mai bună și mai pură…

Mă declar îndurerat pentru că războiul din Ucraina nu are nicio soluție și nici o luminiță la capătul tunelului deocamdată. Incendii și inundații în Grecia, Italia, Spania, la New-York sau Canada ne lasă înmărmuriți, provocările internaționale ne asigură oarecum că nu suntem cei mai nefericiți.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

”trinom: inteligență-caracter-imaginație

inteligența e tezaur,

iar caracterul e erou…

chiar de e înger sau balaur,

inteligența e tezaur…

pe nimbul foilor de laur

imaginația-i halou;

inteligența e tezaur,

iar caracterul e erou…”

Vă doresc o lună Octombrie 2023 plăcută, inspiratoare și benefică … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/09/02/capitala-culturala-europeana-calea-spre-virtute-plai-galbenit-pepitele-din-spatiu/

Un final de August 2023 relativ obișnuit, dar dominat de razele dogoritoare și dojenitoare ale Soarelui, aproape fără precedent, aș spune, și un început de Septembrie 2023 în care ploile au adus o răcorire mult așteptată, dar, pe alocuri, și regretatele evenimente meteorologice ( furtuni, inundații )… Am mai dereticit câte ceva prin grădină și am cules primii struguri copți pentru a nu-i lăsa pradă graurilor care dau atacul în fiecare moment favorabil, mai ales dimineața… Septembrie este luna mea de naștere și, deși nu prea sunt cu zodiacul, știu că zodia Fecioară cuprinde această perioadă din an. Mă gândeam doar că împlinirea a șase anișori la 10 septembrie, în urmă acum cu exact patru decenii, mi-a permis să merg mai repede în clasa întâi și îmi amintesc cât de bucuros am fost că nu mai trebuie să aștept încă un an…

Toamna calendaristică a început, dar nu înainte de a evidenția la finalul sezonului estival, la 31 August, Ziua Limbii Române… În mijlocul atâtor probleme cotidiene, de anvergură națională sau internațională, și a costurilor zilnice tot mai mari, cine mai are timp să reflecteze la limba noastră, ”un șirag de piatră rară”? Am întrebat mai mulți străini cum li se pare limba română, iar toți au răspuns că li se pare interesantă și că sunt bucuroși că au descoperit-o… Cred că în limba română împrumuturile de cuvinte sunt destul de multe, dar asta nu face această limba neo-romanică din sud-estul Europei să fie mai puțin autentică. De fapt, lingviștii doar pot explica cum ființează atât de natural și filiera pe care au pătruns cuvintele perfect și super, spre exemplu, în limba română… Din engleză, din franceză, din latină, sau din latină via medievală/modernă/contemporană a primelor două?

Mi-am dorit încă de la începutul anului să vizitez Timișoara pentru ambițiosul program oraș capitală culturală europeană… Ei bine, între 11-13 august am poposit la Timișoara și am vizitat în special partea centrală a orașului, al cărui istoric îl cunoșteam, dar nu o văzusem în detaliu înainte… Trebuie să mărturisesc că n-am fost în Timișoara decât de câteva ori până acum, deși am avut câteva rude stabilite în Banat, iar bunicii mamei au fost refugiați în orașul de pe Bega în timpul celui de-al doilea război mondial… Am vizitat orașul capitală culturală europeană în week-end-ul de dinaintea Sfintei Mării și am reușit să realizez și un colaj cu principalele lăcașe bisericești ale orașului ( catedrala ortodoxă, catedrala romano-catolică, biserica reformată, sinagoga… ). Regretul personal a fost că am ratat conferințele lunii aprilie, dar acum am surprins expozițiile existente în oraș, iar zona centrală mi s-a părut destul de vastă și de interesantă…

Muzeul de Artă, Bastionul Maria Teresa, Castelul Huniade, primăria orașului și vaporașele de pe Bega mi s-au revelat rând pe rând și m-au convins că experiența a meritat pe deplin… Muzeul Popa Popa s, pepiniera de 1306 plante pentru Timișoara din centru, mesajul plăcuței de la operă dedicat memoriei evenimentelor din decembrie 1989, au fost în măsură să mă impresioneze… Am intrat în două librării ( Librarium și Cărturești ), iar din prima a ales un suvenir cu ilustrate ale clădirilor istorice ale orașului, în limba engleză, care s-a dovedit mai scump decât o carte… Capitala Banatului a fost greu încercată de-a lungul timpului, dar a supraviețuit onorabil și a renăscut în felul propriu de fiecare dată, revelând după secolul XVIII anvergura sa cosmopolită și occidentală. În contemporaneitate, Timișoara reprezintă un simbol al libertății noastre și orașul are o universitate de renume în Europa Centrală și de sud-est. Am vizitat și expoziția SciArt…

M-am cazat într-o garsonieră foarte aproape de Bega, aleasă de către mine atât pentru locația ei, cât și pentru numele sugestiv al proprietății – Stay in Timisoara – și în ultima seară a sejurului am plecat la un film proiectat în aer liber la Iulius Gardens, parte a Iulius Mall… Am fost bucuros că m-am putut încadra într-un buget destul de modest care mi-a permis totuși să fac câteva cumpărături la Profi și să ies în oraș dimineața și seara pentru a mă destinde un pic la un juice și la un capucino… După 10 a.m. a trebuit să mă grăbesc pentru a vizita ceea ce mi-am propus. În dimineața de sâmbătă spre duminică, trenul mă aștepta la ora 04.25 să mă întorc acasă în Bihor… Am salutat Mica Vienă a Banatului și îi urez să-și respecte și să-și protejeze adevăratele valori…

Nu m-am mulțumit doar cu atât și într-una dintre zilele următoare am participat la Oradea la un eveniment, dintre cele multe, pe care le-a propus Muzeul Țării Crișurilor. Rectorul universității UBB din Cluj-Napoca, psihologul Daniel David, a opinat într-o conferință în aer liber, de tip aproape colocvial, aș spune, fiind secondat de către directorul instituției bihorene care a moderat evenimentul… Rectorul clujean a vorbit despre funcțiile și apanajele pe care trebuie să le posede un muzeu modern pentru a fi util și atrăgător societății, dar și despre societate în general și despre posibilele efecte psiho-sociale ale manifestărilor culturale. A încercat să stabilească o puncte între trecut, prezent și viitor militând pentru o colaborare în plan științific a științelor socio-umane. Renumitul psiholog observa că psihologia și sociologia interferează atât cu istoria și filosofia, dar și cu statisticile, matematica și informatica… El considera că momentul actual traversat de societatea românească este deosebit de greu chiar dacă ne găsim la peste trei decenii de la decizia luată… În ciuda profilului psihologic mai exotic, mai balcanic al românului, psihologul clujean s-a declarat convins că românul va deveni curând un bun european și că deja este un occidental…

Nivelul discursului a fost de înaltă ținută, într-o frumoasă zi de vară, iar trimiterile au avut raportări la filosofi, istorici și psihologi occidentali. Aș mai spune doar că într-o societate e nevoie de repere și modelele oferite tinerilor nu trebuie să fie neapărat oamenii potenți financiar sau personalitățile care au reușit într-un domeniu ( la stat sau privat ), ci mai ales cei care cred în valoarea metafizică a creației lor fără a urmări în mod direct foloase materiale și financiare. Altfel, oricare societate nu va crea decât modele sociale în care într-un mod mecanic indivizii vor încerca să se elimine unii pe alții din pozițiile superioare folosindu-se de criterii juste sau apelând la mijloace injuste, dar fiind lipsiți de o conștiință de sine, civilizațională sau cosmică. Știu că poate părea hiper-pretențios ceea ce am spus în acest moment al societății noastre, dar scopul României nu trebuie să fie acela de a crea joburi pe viață și bine plătite unor cetățeni care nu nu pot oferi nimic în plan internațional. Aș evidenția câteva versuri ale lui Hesiod din Munci și zile: ” Ticăloșia e lesne s-o capeți… și chiar cu grămada,/ Căci locuiește aproape și locul spre dânsa e neted./ Însă-naintea virtuții amarnica trudă au pus-o/ Nemuritorii. Cărarea-nspre ea la-nceput e lungă,/ Aspră și anevoioasă. Dar când vei ajunge la culme/ Ea e ușoară apoi, măcar că fu grea mai-nainte./ Cel mai isteț e acela ce-n mintea-i le cugetă toate/ Și se gândește din vreme la bun sfârșit să le ducă./ E de ispravă și-acela ce-ascultă de sfatul cuminte./ Însă acel ce nici singur nu cugetă, nici nu ascultă/ Sfatul venit de la altul, e un om de nimica”…

Cu mintea fiind dincolo de văzduhul cerului, având convingerea că există multe lucruri care sunt posibile deși le considerăm imposibile, am aflat de ambițioasele căutări ale renumitului om de știință Avi Loeb care susține că extratereștrii există și că el ar fi în posesia unor pepite de origine interstelară care ar fi aparținul unui artefact spațial, cel mai probabil o sondă spațială… M-ar bucura enorm dacă totul ar fi demonstrat și favorabil teoriei existenței și abundenței vieții în univers. Fără a fi cârcotaș, am câteva îndoieli: șansa ca un astfel de obiect să cadă exact pe Terra după o călătorie de milioane de ani e extrem de mică, iar astfel de sonde conțin și cutiuțe cu mesaje a căror posibilă existență nu a fost nici măcar pomenită de către căutători… În rest, sunt deosebit de favorabil ideilor din acest domeniu și sunt aproape convins că deja umanitatea a fost contactată și Terra a fost survolată de pionieri extratereștri…

Cu toate acestea, în chiar ziua de 1 septembrie am avut motive mult mai imediate de preocupare și de îngrijorare: trenul de navetiști Arad – Oradea, cu care circul din când în când, a ars ca o torță… Am reușit să ies din garnitură împreună cu toți ceilalți pasageri și să abandonez artefactul, feroviar de data aceasta, realizat în 1939 la uzinele Malaxa…

Aș dori să închei un haiku personal:

a venit toamna…

plai gălbenit, rândunici

gata să zboare…

Vă doresc o lună Septembrie 2023 superbă, plină de roadele toamnei și inspiratoare … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/08/02/muze-in-lacrimi-omul-si-natura-medieval-festival-despre-darnicie/

pingback https://radualinbalaj.wordpress.com/

Zile ale unui final de Iulie 2023 canicular, întrerupte din când în când de ploi mult așteptate, dar care au adus furtuni și pagube uneori, și un început de August 2023 în care privim atât spre vară, cât și spre toamnă, punându-ne speranțe nenumărate în panere, alături de fructe și legume. Mama a făcut deja prima porție de suc de roșii din plantele din grădină, iar din perele scuturate prematur de vânt a reușit să facă compot. Nu vom avea prune în acest an, dar avem corcodușe. În rest, ne bucurăm de liniște și pace, chiar dacă ar fi numeroase nemulțumiri de adăugat…

Schimbările climatice sunt tot mai evidente la nivel internațional, iar semnalele de alarmă au fost lansate de peste tot. Ecosistemul planetar este agresat și deocamdată nu se găsesc soluțiile complete, iar efectele sunt și vor deveni extreme și violente pe alocuri ( deșertificări, furtuni, taifunuri, uragane… ). Subiectul a devenit foarte important și a obligat autoritățile mondiale să-l declare unul de amenințare majoră la adresa umanității. În ciuda poziției oficiale a tuturor statelor și a unor eforturi considerabile de a obține energie verde, poluarea este la cote alarmante la nivel planetar, provocând topirea ghețarilor și creșterea temperaturilor la valori care constituie un pericol fără precedent pentru toți. Majoritatea specialiștilor de mediu cred că foarte curând vom putea discuta de un număr important de migranți climatici… Personal, sunt exasperat când mă gândesc că fiecare literă scrisă este făcută posibilă prin intermediul unei arderi generatoare de fum, că fiecare pagină printată e mânjită din fașă cu funingine… Oare când vom reuși să luăm energia de la steaua noastră direct din fața ei așa cum fac cumpărătorul și vânzătorul în piață sau așa cum ia un copil un fruct din pom ? Este foarte greu de apreciat când va lua sfârșit această fază a monștrilor de fum aruncați în atmosferă și dacă vom reuși să-i ștergem vreodată așa cum șterge un copil cu radiera acolo unde a greșit… Efectele negative ale poluării par a fi deosebit de nocive pentru un timp îndelungat sau chiar pentru totdeauna… Celebrul Mark Twain spunea: ” Clima este ceea ce așteptăm. Vremea e ceea ce primim”…

Evenimentele s-au succedat peste tot cu intensitate, iar oferta a copleșit publicul, în opinia mea. Mi-am propus să particip foarte rar, dar mărturisesc că uneori îmi doresc să iau parte la un eveniment interesant, la o conferință inedită, la o piesă de teatru sau la un concert. Din păcate, la teatru n-am fost de multă vreme, iar la concerte nu prea ies deoarece nu-mi place înghesuiala și le pot urmări și din înregistrările postate pe internet… La Oradea am vizitat cetatea medievală într-una dintre zilele Medieval Festival, un festival renumit și care a propus activități interesante și concursuri inspirate din lumea medievală. Turnirul cu lance solidă și-a desemnat campionul mondial, un veteran al armatei franceze. Eu n-am stat decât o oră pe acolo, în orele dimineții când activitățile nu erau începute, dar am văzut vizitatori din țară și din străinătate. Cetatea Oradea a reînviat pentru o clipă, iar eu am putut visa la cavaleri, la domnițe și la mușchetari a la D Artagnan… Orașul de pe Crișul Repede arată splendid în unele zone, dar lasă mult de dorit în zonele în care se lucrează și sunt deschise șantiere. M-am hidratat corespunzător și am sorbit câte un capucino în zonele centrale, încercând să-mi trimit grijile departe de economiile mele tot mai subțiri. Și ce ar fi mai potrivit pentru a reflecta la epoca medievală bihoreană decât un sonet shakespearian ( Sonetul XXI, W. Shakespeare): ”Eu n-aș putea să-mi fac muza să plângă/ Pe versuri smăcuite-n chip frivol,/ Să-ți fac un chip cioplit din cer și undă,/ Făptura să ți-o cânt în mi bemol;/ Eu nu-ndrăznesc să te cunun cu luna,/ Să te-nrudesc cu soarele și marea,/ Din flori de-april să-ți împletesc cununa,/ Și să-ți aștern sub tălpi imensă, zarea;/ Căci te iubesc cu-adevărat și pur,/ Cu dragoste maternă, ne-ngrădită/ Și niciun vers suflat cu praf de aur/ Nu-i poate fi dublură în oglindă./ Prefer să tac decât să scriu vreun rând/ Despre ce simt și n-am de gând să vând”…

În localitatea natală, după mai mulți ani, s-a sărbătorit ”zilele comunei” mai mult formal decât cu fast… Cu toate acestea, o trupă de teatru orădeană pentru copii a jubilat pe scena căminului cultural bucurându-i pe cei mici, formații de muzică populară au evoluat în fața primăriei și la final un foc de artificii a tins în noapte către stele… M-am destins și eu un pic pe acolo, preț de câteva ore în ceasurile serii.

Vremurile sunt înaintate, din punctul meu de vedere, iar eu sunt dezamăgit că nu avem parte de evoluții epocale. Nu mai e loc de tergiversări și nici de mediocritate… Europa este încercată sub toate aspectele, iar în apropiere un conflict incredibil ne obligă să rostim zilnic cuvântul război. Exilul meu pe această planetă, deosebit de frumoasă altfel, este împletit cu spinii indiferenței generale și ai neîmplinirii. Mă întreb cum vor putea erupe artele, literatura și științele fără o viziune globală… Am irosit cu toții foarte mult timp și foarte multe resurse. Întrebat de Socrate despre bătaia de cap pe care i-o dă sporirea averii sale, Ischomah a răspuns cu înțelepciunea pe care ar trebui să o aibă și magnații timpurilor noastre: ” Dacă mă întrebi, îți răspund că așa e, întocmai așa, dar cred că e și plăcut să-i onoreze pe zei cu dărnicie, să-i ajuți pe prieteni la nevoie și să răspunzi după puterile tale bănești, cerințelor colectivității”…

Nu a trecut neobservată nici filipica lui G. Liiceanu la adresa academicianului C. Bălăceanu-Stolnici, potrivit căreia anvergura internațională impresionantă a marelui intelectual român de mare viță boierească este însoțită de aura de colaborator al Securității sub prenumele de ”Laurențiu”… Împlinirea a 100 de ani de către renumitul academician a fost umbrită puternic de o personalitate de prim rang a literaturii române care propune o altă scară de valori dominată de disidența românească… Dacă este veritabil tot ceea ce menționează renumitul gânditor G. Liiceanu, statuia metafizică a marelui neurolog este serios afectată. Evident, ar cădea un mit, dar am cunoaște adevărul… Cred însă că totul putea fi prezentat și demonstrat înaintea ceasului aniversar. În rest, din partea mea, tuturor, multă sănătate și zile senine… Reflectând la tinerețe și bătrânețe, aș remarca Fragmentul 5 al poetului Mimnerm ( sec. VII î.e.n. ): ” Da, tinerețea-i de preț, dar e așa scurtă: un vis !/ Iat-o aici, cum atârnă-n risipă la creștetul vostru,/ Grea, bătrânețea cea hâd pecetluită de ani,/ Respingătoare-n osânda-i, ea scbimbă pe oameni de-a-ntregul/ Și vătămându-i, le ia ochii și mintea la toți”…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

binele și răul

ziua este zâna bună

noaptea este vrăjitoare,

vreau să mă scald în lumină –

ziua este zâna bună…

rău cu rău vioi se-adună

în alai de rozătoare,

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare…

Vă doresc o lună August 2023 senină, benefică și profitabilă … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/07/02/florile-creatiei-glasuri-glasuri-binomul-lui-euclid-online-world-chess-champions/

Un final de Iunie 2023 învăluit cu temperaturile destul de ridicate și cu ploile care în unele regiuni au provocat deja pagube, și un debut de Iulie 2023 în care vara și-a intrat definitiv în drepturi, iar sezonul estival este la cote maxime. Din fericire, pe la noi, în zona de câmpie, ploile nu au dăunat, iar eu am putut culege zmeură, căpșuni, vișine și castraveți, prima legumă din grădină… Roșiile și ardeii mamei arată destul de bine și mă bucur că străduințele și minimele mele cunoștințe de mic grădinar dau rezultate bunicele. Verdele după care tânjim este în maxima sa expansiune, iar în momentele matinale sau de asfințit, miresmele de o prospețime și o intensitate aproape ireală pot fi surprinse și pot trimite într-o stare de beatitudine…

Una dintre primele zile ale lunii trecute a rezervat celor din nord-vestul României o experiență pe care marea majoritate nu a mai avut-o. Un cutremur, nu prea mare, de scurtă durată. În localitatea natală l-am resimțit printr-o scurtă zdruncinătură, de mică intensitate, fără a lasă pagube, dar suficient pentru a observa că s-a întâmplat ceva pentru o secundă sau două… Apoi am aflat din mass-media că această mișcare din profunzime a fost un pic mai rebelă în sud-vest, unde a făcut și ceva pagube materiale… Nu cred că va mai exista prin părțile noastre curând așa ceva, dar experiența merită adnotată undeva, nu?

Vara ne vrăjește cu insistență și invită la trăirea fiecărei clipe cu maximă intensitate… Buzunarele mele nu sunt însă suficient de pline pe măsura dorințelor și planurilor. Sunt mai degrabă în zona austerității, deși multe din inițiativele mele ar merita să monetizeze pentru binele comunitar… Evit să mă lamentez, deși nu e simplu, dar mă gândesc, în același timp, că există oameni și mai năpăstuiți și mai greu încercați decât mine. Sărbătoarea de Sânzâiene a fost una specială, iar în Duminica de Sânzâiene, episcopul Sofronie Drincec s-a aflat la biserica din localitatea natală Cefa.

Din nefericire, sezonul estival pare a lua mințile multor contemporani, problemele se amplifică, iar răfuielile par a se intensifica peste tot pe mapamond. Războiul din Ucraina nu pare a avea nicio soluție și răpește zilnic vieți nevinovate, iar multe nemulțumiri ale unei populații frustrate în țările vestice răbufnesc. Se protestează și se devastează zilnic uneori străzi centrale ale orașelor. Extremismul este în creștere, iar originea lui trebuie analizată mai bine. Cel mai recent, Franța s-a confruntat cu o problemă majoră de acest gen și totul pare a fi fără precedent de la căderea Bastiliei. Nu cred că astfel de inițiative pot avea succes, ele pot fi încurajate politic de către cineva, dar are cu adevărat de suferit populația pașnică, care solicită un mediu comunitar demn de secolul XXI, liniște și siguranță atunci când dorește să se plimbe nestingherită într-o țară civilizată…

Iar dacă, până acum câteva zile, România părea a fi o țară sigură din acest punct de vedere, vedem că violența crește considerabil în plan comunitar ( a se vedea crimele cu arme albe de la Timișoara și Craiova )… Cel mai dureros este faptul că, în urma unor manifestări de acest gen, spațiul occidental, renumit pentru cea mai mare deschidere pentru înclinațiile domestice și creative în întreaga lume și din toate timpurile, este cel puțin cu coroana șifonată și pot fi lansate ipoteze și speculații malițioase și grăbite privind perfecțiunea și corectitudinea sa… Și cu toate nedumeririle, simplul fapt că un grup poate manifesta în acest fel fără a fi ucis sau fără a dispărea definitiv ( cu date personale cu tot ) revelează că o cultură democratică, chiar dacă deficitară, tronează în lumea occidentală… Bulversat, nu îți mai rămâne, pentru a-ți reveni, decât să reciți versurile lui Rainer Maria Rilke: ” Glasuri, glasuri. Ascultă, inimă a mea, cum numai sfinții odinioară/ știau să asculte: așa încât uriașa chemare/ să-i înalțe de la pământ; iar ei să îngenuncheze din nou,/ fără măcar să bage de seamă ce li s-a întâmplat. Așa ascultau,/ Nu că ai putea suporta în urechi glasul Divinității, nici pe departe./ Dar ascultă măcar zvonul care se iscă necontenit din tăcere.”

Nu mi-am dorit să fiu celebru vreodată doar de dragul celebrității, dar mi-am dorit să fiu cunoscut așa cum sunt cu adevărat și să am un nume, cât de mic, pus fie și numai pe o carte… Simt astfel că exist și sunt convins că dincolo de talent, pot apărea progrese și chiar evoluții care pot conduce spre excelență doar din pasiuni sau hobby-uri. Joc șah din pasiune încă din primii ani de gimnaziu, dar n-am urmărit performanța. Recent însă, marea surpriză a venit din partea echipei de șah online a României care a devenit campioană mondială la șah online. În calitate de membru al ei, cu peste douăzeci de puncte aduse ehipei, am devenit și eu unul dintre campionii care a produs această frumoasă poveste… Sentimentul este plăcut și merită sărbătorit cu bunădispoziție și optimism. Am primit și diploma electronică din partea adminilor echipei care poate fi imprimată. Cum, necum, sunt unul dintre primii treizeci de jucători care au adus acest titlu de campioană mondială la șah online țării noastre. Extazul m-a condus și la un turneu fizic la Oradea unde am avut câteva victorii, dar n-am gestionat adecvat avantajul în două partide… Goethe spunea că ”șahul este piatra de încercare a inteligenței”, iar John McCarthy spunea că ”șahul este drosofila inteligenței artificiale”.

Cu capul dincolo de nori, visez ca umanitatea să descopere cât mai repede și mai eficient tainele universului și ca proiectele spațiale actuale să ofere cât mai repede răspunsuri și soluții la întrebări esențiale. Mă întrebam cât de ciudată poate să fie materia și energia întunecată care domină universul nostru și dacă multiversul este la fel constituit sau există alte modele în celelalte universuri… Există oare o viteză a întunericului? Și dacă da, cât de mare este ea? La fel de bizar, precum Dark Web în lumea virtuală, materia și energia întunecată reprezintă 95 %, potrivit specialiștilor, din universul nostru… Job-ul telescopului european Euclid este să studieze această parte imensă și misterioasă despre care știm ceva doar în teorie… ”Binomul” lui Euclid ( materie întunecată/materie obișnuită ) reprezintă o provocare cu adevărat epocală, demnă de mileniul III.

În același timp, literatura, artele și științele trebuie să evolueze în mijlocul forfotei incredibile care le înconjoară… Adevărata creație, cea care reprezintă excepționalul și excelența, apare, de regulă, în condiții speciale. Ea reprezintă veritabila floare cu puteri miraculoase sau rara avis… Cu ea ne lecuim cu toții ulcerul nestins al căutărilor și al aspirațiilor. În mijlocul convalescenței și prefacerii generale, există totuși speranța renașterii. Iar dacă Micene a dispărut, în cele din urmă lumea greacă veche a revenit și mai spectaculos… Cuprins de nostalgie, poetul Antipatros spunea într-o epigramă intitulată Ruinele Micenei ( IX, 101 ): ” Nu se mai văd așezări de eroi. Dacă dăinuie vreuna/ Nu-i înălțată cu mult peste câmpie, Așa/ Te-am găsit pe cărările mele, sărmană Micene…/ Mai părăsită păreai decât o stână de oi;/ Doar un însemn de căprar, și-un bătrân ce-mi șoptea: știi, pe aicea/ Strașnici ciclopi cârmuiau odinioară-un oraș.”

Am ieșit destul de rar pe la oraș, în zilele mai senine… Mi-am rezervat momente de destindere prin zona unor cafenele mai renumite, la un capucino sau o limonadă, prin parcuri, pe la bibliotecă sau într-un mall. Acest deceniu, al treilea, al secolului XXI, a debutat atât de intens și de violent și continuă să ne surprindă zi de zi…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

”prins între file –

vis de pe un alt tărâm

scurs dintr-o văpaie…”

Vă doresc o lună Iulie 2023 candidă, senină și inspiratoare !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/06/03/summer-2023-libertatesidemocratie-undemergem-esa-20-ani-si-ruga/

Un final de Mai 2023 suficient de călduros și de plăcut, dar străbătut de mai multe ploițe generoase și mult așteptate, și un debut de Iunie 2023 generos și promițător pentru tot ceea ce este verde și pentru întreg regnul animal. Cireșele s-a copt și, chiar dacă sunt mult mai puține în acest an, sunt deosebit de gustoase, căpșunile sunt încă în floare, iar atenția mea minimă în acestă perioadă pentru verdele din grădină s-a manifestat zilnic… M-am străduit să recitesc mai multe opere interesante, să mă auto-recenzez la unele texte proprii și, chiar dacă am concretizat foarte puțin la câteva volume pe care mi-aș dori să le public cândva mai curând, măcar știu cam ce-mi doresc și ceea ce aș mai dori să adaug…

Clipele acestei primăveri s-au scurs implacabil și, deși am oscilat până în ultimele momente, m-am decis să încep o mică colaborare care a necesitat deplasarea pentru mai multe zile de la domiciliu. Am ales să ies din rutină acum deoarece simțeam un mic imobilism, chiar dacă asemănător sedentarizării benefice, și îmi doream să mai ies un pic acum pentru a vedea zone pitorești și pentru a-mi acoperi cheltuielile pentru acest privilegiu din munca prestată și nu din buzunarul propriu… Pentru trei zile m-am găsit la Beliș, în județul Cluj, într-o zonă pitorească, dar încă o dată, la final, antreprenoriatul românesc și-a dovedit limitele în ceea ce mă privește. Aerul montan mi-a priit, iar deplasarea mea, deși a avut legătură cu partea de arhivare documente, a contat pentru mine mult mai mult pentru aspectele care se identifică cu turismul… O altă colaborare, în care sunt contributor pentru județul Bihor, mă pasionează pentru profilul turistic proeminent și exclusiv al platformei undemergem.ro. Nu am monetizat nimic nici acolo și nici nu cred că o voi face curând, dar faptul că am contribuit acolo la contentul pentru județul Bihor și pentru Oradea m-a mulțumit. De fapt, s-ar putea ca și acolo colaborarea să rămână doar la acel nivel, însă pentru mine important este că mi-am adus aportul fie și numai ca voluntar…

În același ton al micilor realizări sentimentale personale, am reușit să pornesc dezvoltarea unui website personal dedicat valorilor democratice și civice. Consider necesară existența unor inițiative de acest gen pentru evidențierea și promovarea civismului autentic, a atitudinii comunitare sănătoase, a bunelor practici și habitusuri pentru succesul comunitar românesc. Existența unor activități de acest gen este năpădită și poluată intens de imensitatea imbecilității care se promovează și este chiar încurajată, având un succes incredibil, pe internet… Astfel, libertatesidemocratie.ro și-a început povestea care eu sper să fie una cât mai folositoare spiritului civic și democratic românesc, european și internațional. În locul unei rugi personale pentru succesul lui, mi-a venit în minte poezia Rugă a lui C. Coposu care mi se pare excepțională: ” cerne Doamne liniştea uitării/ peste nesfârşita suferinţă/ seamănă întinderi de credinţă/ şi sporeşte roua îndurării/ răsădeşte Doamne dragostea şi crinul/ în ogorul năpădit de ură/ şi aşterne peste munţi de zgură/ liniştea, iertarea şi seninul”…

Am încercat să mă întreb cum ar putea influența inteligența artificială originalitatea autorului ( uman ). Cred că chatGPT nu poate elimina inspirația și creativitatea umană chiar dacă ar putea-o suplini pentru cei leneși sau chiar depăși uneori ( cine știe?! )… Sunt oarecum nemulțumit deoarece am auzit că mulți autori folosesc deja programe de scriere și asta e deja dincolo de transparență… Deci, cred că omul va putea crea nestingherit, în felul lui, pe care și-l va alege, în noua eră care se anunță. Subiectul AI este într-o febrilă dezbatere în toate țările dezvoltate, fiind de real și stringent interes. Era roboților super-puternici ar putea începe însoțită chiar de era super-man-ilor… Progresul și competiția va obliga omenirea să facă și acest pas și cred că mașinăria/jucăria dacă va fi ”educată” să lucreze în folosul omului ar putea face o treabă excepțională. Oare n-ar funcționa dacă ar avea implementat un fel de 10 porunci universale pe care să nu le încalce ( ”să nu ucizi”, ” să nu furi”, ” să nu trișezi”)? Omului nu-i va rămâne decât să se desăvârșească și să viseze la evoluții epocale. Să sperăm că creația sa îi va fi fidelă și de mare folos… Potrivit lui Xenofon, Socrate i-ar fi spus lui Antifon: ” Și cum divinitatea este suprema perfecțiune, omul cu cât se apropie de ea, cu atât e mai aproape de perfecțiune”…

În ciuda veștilor din plan internațional, misiunile NASA și ESA continuă pe Marte și prin Univers. Agenția Spațială Europeană a transmis în premieră în direct imagini de pe Marte la aniversarea a 20 de ani de la lansarea sondei spațiale. Iar James Webb a obținut noi imagini ale unor trandafiri stelari superbi… Aventura umană e mititică încă în acest domeniu, dar promite să capete anvergură și să se dinamizeze permanent…

Orașul Salonta sărbătorește la 3 iunie zilele urbei, cinstind astfel memoria celor 300 de soldați stabiliți pentru apărarea orașului în anul 1606 de către Ștefan Bocskai. Zilele orașului cuprind numeroase evenimente și activități. Sper să particip duminică la câteva momente palpitante. Urez și pe această cale ”La Mulți Aaaani … ”, Salonta ! Sărbătoarea Rusaliilor ortodoxe a intensificat pregătirile pentru drumeții peste tot în țară, iar Rusaliile catolice au prilejuit celebrul pelerinaj de la Șumuleu Ciuc…

Vara a venit și sper că va fi una benefică, deși situația mea financiară nu este de invidiat… Regret că nu sunt mai liber din acest punct de vedere. Trec însă peste neplăceri și încerc să mă bucur de bujorii mamei, de lăcrimioare și de trandafiri… Încredințat fiind că nu sunt chiar singur pe lume și în univers, înșir un vers al lui Sapho care și-a pus nădejdea în zeița Venus: ”Venus fără moarte, ce stai pe tronu-ți/Înflorit, fiica lui Zeus, șireată,/ Nici la griji să nu mă supui stăpâno,/ Nici la necazuri !/ Ci încoace vino, căci și altă dată/ Ruga-mi ascultând, de departe tu mi-ai/ Împlinit-o și părăsind palatul/ Tatăl Zeus/ Ai venit în carul de aur”…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

sub salcia cea plângătoare,

întins, privesc sublimul cer

firescul e eliberare

sub salcia cea plângătoare…

ating apele-n alinare

crenguțele de leru-i ler,

sub salcia cea plângătoare,

întins, privesc sublimul cer…

Vă doresc o lună Iunie 2023 superbă, însorită și prosperă … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2023/05/02/spring-2023-cine-sunt-eu-reveria-naturii-lyra-si-lyridele/

Zile însorite ale unui final de Aprilie 2023 binecuvântate cu ploițe esențiale pentru tot ceea ce este viu și un debut de Mai 2023 în care primăvara a erupt în adevărata ei splendoare și mângâie cu razele plăcute și moderate ale soarelui… Verdele exultă peste tot, floricele și pomi fructiferi au pornit la colindat, iar oamenii asistă în tăcere la această taină a naturii, a eterului, a divinității. Lalelele au înflorit și pot fi admirate, iar cele roșii, atât de ingenue, ne îndeamnă să reflectăm la dramele și sacrificiile celor mai puțin norocoși, a celor aflați în mijlocul răfuielilor și a nemilosului război… Lăcrimioarele încep să-și arate clopoțeii și să-și răspândească parfumul. Toate florile arată minunat, iar căpșunile au înflorit și ele. Salata, spanacul și ridichiile se prezintă mulțumitor, în ton cu celelalte legume, iar aronia e și ea în floare. Smochinul și castanul comestibil înfrunzesc și par a fi și ei pe drumul cel bun…

Mărturisesc că nu prea am avut foarte des dispoziția în această perioadă să dereticesc la propriile proiecte și mai multe cărți achiziționate au rămas doar parțial citite… Un pachet de cărți, primit de la Editura Hasefer în urmă cu două luni, a rămas doar parțial parcurs, dar mulțumesc pe această cale editurii și bunăvoinței bibliotecarilor care le-au primit în dar și au făcut dar din dar… O ușoară stagnare personală poate fi observată, având la bază propria alienare, dublată de lipsa oricărei implicări externe din dorința de a mă pune în vreun fel în valoare. În cele din urmă, încă mai cred în steaua mea și cred tot mai puțin în înțelepciunea oamenilor. Ființa cosmică, dacă a existat cândva, nu mai vibrează în interiorul multor semeni care reacționează și interferează într-un mod gregar și grobian. Viermuiala nu lasă loc conștiinței sau simțămintelor. Ar trebui să ne întrebăm din când în când, precum anticii, ”cine sunt eu?!”, și, răspunzând corect, să încercăm să ne primenim mintea și corpul… Sinceritatea, naturalețea, adevărata creație sau artă sunt rara avis și nu există/coexistă într-un mod lacunar sau pasager. Din aceste considerente, cred că ”peștele nu știe că se găsește în apă”, iar bancurile de pești luptă pentru momeala primită, adevărată mană cerească (oare?!).

Nu-mi exprim întâmplător unele îngrijorări… Cred că șansele de a evita un an electoral 2024 dezastruos în România sunt destul de mici, iar parcă principalii oameni politici, mai relevanți și cât de cât credibili, amână să iasă la rampă și să-și asume responsabilitățile… În același timp, economia, chiar dacă a făcut unele progrese, este foarte vulnerabilă, iar teama tuturor oamenilor de bine este că se va cădea foarte repede în populism și naționalism… Dar vorba poetului ( Coșbuc ), ”la ce-aș cânta, români, cuvinte-adânci”?, din poemul ” La bani li-e gândul tot…”. În fine, până la urmă, suntem cu toții algoritmi și literatură, nu? Unii ne încăpățânăm să credem că suntem ( și ) pudră de stele și avem oroare și indigestie la văgăunile și buclele istoriei… ” E pur si muove”, al lui Galileo Galilei, sau ”Licht, mehr Licht” ( Lumină, lumină, mai multă lumină ), spus de Goethe, răzbat vibrant printre secole într-un mod obsedant și delirant, reflectând inconsecvența, îngustimea și nimicnicia ființei umane. ”Amarnic se mai amuză aezii”, nu?

Meteori din constelația Lyra au putut fi văzuți cazând spectaculos pe pământ în noapte, iar James Webb a transmis noi imagini cu galaxii îndepărtate și găuri negre misterioase din univers… Mai aproape de noi, SpaceX a făcut noi teste pentru misiunile lunare și marțiene cu cea mai mare rachetă construită vreodată de om. Vorba înțeleptului popular: ” mai e mult până departe… ”, dar, prin exercițiu, absolut totul poate deveni posibil. Consider de bun augur vizita Papei Francisc I în Ungaria, iar rugămintea către divinitate este ca astralul și teluricul să-și dea mâna pentru instalarea păcii în estul european și în întreaga lume…

Educația reprezintă singurul cadru comunitar și/sau societal care are prin excelență menirea de a îndruma, forma și modela un copil, un individ. Dar în toate societățile umane, educația este imperfectă sau doar parțial activă… De aici încep adevăratele drame și pierderile provocate de incultură și subcultură sunt imense la nivel local și global. Fenomenul migrației intelectualității este destul de consistent dinspre est spre vest, dar majoritatea acestor migranți nu se vor integra complet, în opinia mea, noilor ”oaze” care i-a adoptat din prima generație. Câți au făcut pasul doar din considerente economice, câți din considerente ideologice sau pur profesionale, câți au reușit să înțeleagă cu adevărat fundamentele civilizației occidentale și au dorit să și le însușească, rămâne să vedem cândva în viitor. Cu siguranță aproape niciun migrant de acest gen nu a plecat spre noua lume cu gândul la suferință, ci visând la prosperitatea pe care o poate oferi lumea occidentală, o lume care nu este nici ea perfectă. Mi-am permis aceste reflecții deoarece în România urmează să fie votate ( pe bandă rulantă ) Legile Educației… Un articol relevant al lui M. Maci pe contributors adaugă miez, aromă și sens aspectelor interne și externe ale educației, migrației și viitorului croit de în condițiile noilor concepte și tehnologii occidentale. Subscriu ideilor și temerilor exprimate de dumnealui și cred că doar un jucător extern poate să ne salveze ( divinitatea sau inteligența artificială ).

” În ciuda a ceea ce pare – pe fondul apocaliptic al mediei – oamenii aceștia nu sunt barbarii care vor să distrugă ”civilizația Europei creștine”, ci semeni ai noștri care aspiră la statutul de foederati ai imperiului prosperității. Poate că această psihologie (care se traduce într-o pedagogie socială) bazată pe reacții la stimuli și pe ”cablaje” neuronale ni se pare simplistă – și pavloviană în esența ei – dar marea ei miză e aceea a integrării a miliarde de oameni într-o societate a viitorului pentru care nu avem nici un reper în trecut”, spune magistral autorul… Legile lui Murphy susțin că ”un lucru realizat provizoriu, va rămâne așa pentru totdeauna”.

Sărbătorile Pascale au trecut în liniște și pace, iar pe la oraș am fost doar de câteva ori… Evenimentele sunt în inflorescență, dar eu îmi doresc să particip tot mai puțin. Tânjesc puțin după teatru sau după piesele de operă de calitate deoarece nu am mai fost de foarte multă vreme. Psihicul se fortifică prin acest gen de comuniune, asemănător comuniunii și experiențelor religioase… Monitorizez intens online-ul ( blogosfera ), încerc să mă inspir din tot ceea ce promite a fi epocal, cred în felul meu în umanitate și nu cred în granițele spiritului, imaginației și ale frumuseții…

Aș dori să închei cu unul dintre puținele shi-uri personale:

reveria naturii

”în munți și pe șesuri

miresme plutesc;

crestele ninse eresuri

pure găzduiesc…

nimbul vieții în crânguri

doinește voios

sub eterice voaluri

cu chipul duios…”

Vă doresc o lună Mai 2023 splendidă, înfloritoare și prosperă !