https://radualinbalaj.wordpress.com/2025/08/01/despre-economie-3l-atlas-la-orizont-holocaust-80-ani-nostalgicele-amintiri/

Zile ale unui final de Iulie 2025 marcate atât de razele dogoritoare ale soarelui, cât și de zile mai răcoroase și ploioase care au reușit să destrame ușurel canicula, și un debut de August 2025 aflat în ton cu așteptările noastre și cu o anumită normalitate la care sperăm. Pomii fructiferi și plantele, legumele au nevoie de ajutor în fața deficitului de umiditate... De prin grădină și livadă am cules deja roșii, prune, corcodușe cu un miez aromat asemănător cu pepenele verde, bobițe de aronia. Nu e mare lucru, dar pasiunea mea pentru spațiul verde mai dă și unele satisfacții și roade. Am uitat să mai enumăr și murele care sunt native și de care mă îngrijesc anual să nu le stârpesc... Pentru a fi corect, trebuie să menționez și insuccese, deși nu sunt responsabil eu neapărat pentru ele: un frumos cireș unguresc s-a uscat, câțiva vișini nativi de asemenea...

Aflați în toiul acestei veri atât de așteptată și de promițătoare, oamenii încearcă să se bucure de fiecare rază de soare, de vacanțele și de concediile care au început. Și eu încerc să mă bucur de sezonul estival, dar doar în calitate de freelancer, momentan, mă bucur moderat spre modest... M-aș bucura dacă aș afla vești deosebit de pozitive despre literatura universală, despre arte, despre știință indiferent de gen, dar toate acestea par a rămâne niște oaze îndepărtate de existența mundană obișnuită. De fapt, ele nu sunt îndepărtate, sunt la un click distanță, dar inconștiența și indiferența majorității sunt orbitoare de-a dreptul...

De parcă presa nu ar fi trebuit să știe dinainte, aflăm de la cei strânși cu ușa că există mai multe tipuri de mită și că mita de supraviețuire e oarecum firească... Măcar se vorbește acum despre așa ceva, e și asta o formă de democrație, nu? În celelalte guverne și președinții nici măcar nu se pomenea despre așa ceva... Putem constata așadar cât de grav au stat lucrurile în România ultimelor decenii și putem presupune că existau veritabile licitații măcar la unele șpăgi, pentru că, nu-i așa?!, totul trebuie să fie cât mai gothic și caragialesc la noi... Și mai ciudat, niciunul dintre cei striviți nu a găsit cu cale să protesteze ! Personal nu cred că a scăpat tuturor instituțiilor marile șpăgi, practicate în opinia unora hiper-repetat și la scară industrială. Un carusel amețitor, plin de practici balcanice pe care le-au practicat cu bucurie și transilvănenii, cei care sunt, măcar pretins, ceva mai unși cultural cu seu, mir și miere habsburgică... Într-o Românie care traversa faza acumulării primitive de capital, experiența oamenilor onești și calificați a fost cu siguranță traumatizantă. Ei s-au intersectat cu tot felul de mitici fără o tradiție sau o recomandare serioasă, dar care doreau, precum un purice, să sară cât mai sus. În opinia mea nu se poate așa, e diletantism și pierdere de timp... Succesul durabil într-o afacere poate fi garantat cât de cât de o excelentă cunoaștere a domeniului și de seriozitate ! În dialogul său Despre Economie cu Critobul, redat de Xenofon, Socrate observă că banul nu este folositor dacă nu e folosit corespunzător și astfel conduce la dezastru, că viciile ( femeile ușoare, jocurile de noroc, contactul cu elementele stricate ) ruinează averea unui proprietar. De asemenea, tot el observă că acumulările de capital din societate nu au loc doar pe căi oneste ( muncă fizică, intelectuală sau meritocrație ), ci mai ales prin războaie și speculă... Așadar, trebuie să-l credem pe cuvânt și să dăm ca exemplu observațiile lui milenare...

În continuarea voluntariatului meu la muzeele orădene, m-am aflat în câteva zile la muzeul cetății Oradea, unde am obținut pentru colegii de la cenaclul literar ”Prietenii Poeziei” bilete gratuite și le-am oferit și un ghidaj pe secțiile acestui muzeu. Astfel, doi critici literari și mai mulți scriitori au putut admira zestrea culturală a cetății Oradea. Apoi în interiorul cetății, umbrit de doi copaci înalți, cenaclul literar s-a reunit pentru a analiza aforisme și poeme, un jurnal de călătorie... Deprinzând să lucrezi în acest fel, îți activezi spiritul critic și observi mai ușor acolo unde poți să îmbunătățești propria scriitură. E firesc să îți dorești ceea ce e mai bun pentru textul tău. Revederea a fost plăcută, iar priceperea câtorva participanți în analiza aforismului m-a impresionat, bucuros fiind că sunt pe aceeași lungime de undă cu ei... Aristofan, în Broaștele, pune în gura lui Euripide următoarele versuri: ” N-am cai-cocoși, țapi-cerbi/ Ca pe covoarele persane ! Ci/ Luându-ți moștenire tragedia,/ Am vrut s-o scutur de lăudăroși/ Și vorbe mari ! Am subțiat-o ! Pus-am/ În ea și stihuri mici ... și păstârnac !/ Am pus și sosuri scoase de prin cărți/ Și pe deasupra, ... , pe Cephisophon.../ N-am pus orice ! N-am încurcat cuprinsul !/ Actorul prim ieșea oricând pe scenă,/ Spunând a tragediei obârșie”...

Într-o altă zi, m-am decis să particip la aceeași locație la un eveniment care a vernisat o expoziție realizată din machete și care dorește să aducă un pios omagiu tuturor celor care au decedat sau au suferit în timpul Holocaustului... Drama evreilor în al doilea război mondial duce la înfiorare și înmărmurire. Șarjele morții în camerele de gazare, atât de nedrepte și de inumane, fac dovada unui genocid organizat și sistematic, care nu putea fi conceput decât de niște minți bolnave și pline de vicii... Expoziția itinerantă a străbătut mai mult orașe europene și Oradea este primul ei popas în țara noastră. "Trăieşte Istoria! / Experience History!" este parte a unui proiect educaţional european dedicat comemorării a optzeci ( 80 ) de ani de la Holocaust. Au fost puțini participanți, dar cei care au participat au fost cu adevărat preocupați și interesați de acest subiect atât de sensibil... Termenul ebraic pentru Holocaust e Shoah... Oradea a avut numeroși evrei deosebit de activi și care au fost duși în lagăre ca parte a ”soluției finale”. Asemănătoare poveștii Annei Frank din Amsterdam, Eva Heimann, o fetiță evreică orădeancă, a ținut un jurnal care, din fericire, s-a păstrat... Eva Heimann a decedat la vârsta de doar treisprezece anișori, dar jurnalul ei a supraviețuit și prezintă terifianta experiență trăită de o fetiță care spera la o viață mai dreaptă... Eva Heimann are o statuetă la Oradea de un deceniu, dar parcă e prea puțin și jertfa ei deloc conștientizată în contemporaneitate... Un paragraf din lucrarea lui Elie Wiesel ne prezintă cum poate schimba viața de lagăr inclusiv relația tată-fiu: ” L-am lăsat de sodatul SS să-l bată pe tata. L-am lăsat pe bătrânul meu tată să agonizeze singur. Mai rău: eram supărat pe el pentru că făcea zgomot, plângea, provoca loviturile... ”Leitzer, Leitzer ! Vino, nu mă lăsa singur...” Vocea venea de tare departe, de tare aproape. Dar nu m-am mișcat. Nu am să mi-o iert niciodată. Niciodată nu am să iert lumii că mi-a închis gura, că a făcut din mine un alt om, că a trezit în mine diavolul, spiritul cel mai josnic, instinctul cel mai sălbatic. Ultimul lui cuvânt a fost numele meu. Iar eu nu am răspuns” ( Elie Wiesel, Noaptea ).

Comunitatea științifică internațională și publicul cititor au din nou, evident, tot în plin sezon estival, spre analiză și dezbatere un nou obiect interstelar, al treilea în ultimii ani observat de către umanitate cu mijloacele moderne actuale... 3l/ATLAS pare a fi mai voinic și mai rapid decât primele două, iar câțiva cercetători, printre care Avi Loeb, avertizează asupra unor ipoteze care țin de SF. Ei susțin că obiectul interstelar ar putea fi o navă extraterestră camuflată ( de cercetare, recunoaștere, chiar militară ) și își bazează teoria lor pe câteva argumente: traiectoria eliptică sub 5 grade a obiectului, care spun ei că ar trebui să fie mult mai mare, faptul că obiectul înregistrează unele accelerații de ritm și că traseul său prin sistemul nostru solar va surprinde mai multe planete aliniate în apropiere, inclusiv Terra prin noiembrie 2025, estimează ei. Potrivit calculelor dumnealor, șansa ca toate acestea să aibă loc la un singur traseu este foarte mică și tot ei mai spun că nava extraterestră ar putea ataca planeta noastră... Personal, nu cred că obiectul este o navă extraterestră, deși mi-aș dori. Mai cred că civilizațiile extraterestre, dacă există, ar trebui să fie mult mai avansate, deci ar acționa mult mai discret și abstract, iar dacă aceste artefacte de nave extraterestre există, ele ar trebui să fie mostre ale unor tehnologii abandonate aflate în derivă prin spațiul extraterestru... În fine, evident, pasionat fiind și de SF, subiectul mă pasionează, dar nu mă îngrijorează, iar dacă cei alarmați au dreptate sau nu, vom vedea în noiembrie. Deci, ne întâlnim în noiembrie și mai discutăm pe acest subiect... Practic, omenirea nu are capacitatea de a se apăra acum și acest lucru e cu adevărat dureros și alarmant. Tehnologia actuală permite omenirii detectarea timpurie a obiectelor care intră în sistemul nostru solar. Atât și nimic mai mult... Știu, teoriile, subiectele de acest gen sunt de regulă asociate cu pseudo-știința, dar sunt atât de provocatoare și e suficient să greșim doar o singură dată sau să omitem pentru a fi afectați major cu toții...

Alte griji mai pământene ne țin pe toți cu sufletul la gură... Zilnic, zilnic ! Războiul din Ucraina nu se termină deocamdată, prețurile cresc la toate categoriile în România, de parcă cele existente nu ar fi suficient de mari, alte conflicte și competiții internaționale riscă să se acutizeze, etc. În aceste condiții, e evident că lipsa educației și insensibilitatea sunt tot mai prezente în societățile umane, iar agitațiile sunt tot mai frecvente...

Aș dori să închei cu un triolet personal:

amintiri

sunt stalagmite spiralate

nostalgicele amintiri;

albume vii sedimentate

sunt stalagmite spiralate...

ai veșniciei picurate

lacrimi prinse-n unduiri,

sunt stalagmite spiralate

nostalgicele amintiri...

Vă doresc o lună August 2025 rodnică, liniștită și prosperă ... !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2025/07/01/summer-2025-expozitia-bnr-un-prieten-fidel-si-rupt-de-vesnicie/

Un sfârșit de Iunie 2025 destul de torid până spre insuportabil uneori, cu un oarecare disconfort termic chiar și pentru animale, și un debut de Iulie 2025 care pare a anunța o lună estivală ”incendiară” și, sperăm cu toții, benefică tuturor… Solul cerșește ploi liniștite care să binecuvânteze întreaga natură, în timp ce în agricultură unele culturi au început să se recolteze ( rapiță, cereale ). În micul meu spațiu verde și prin grădină, mă străduiesc să ajut cât pot legumele și pomii fructiferi, dar pe unde nu am udat sunt observabile efectele căldurii excesive. Vița-de-vie și ienupărul sunt singurele care par a jubila fără a le ajuta prea mult… Puțină zmeură și câteva agrișe sau coacăze roșii mi-au bucurat papilele în câteva zile, iar câte o adiere de vânt poate fi considerată o adevărată binecuvântare.

Aflați într-o cutremurare continuă în ultimii ani, putem constata doar intensificări sau valori mai scăzute ale incredibilului național și internațional. România a scăpat cu bine din ”ruleta” alegerilor parlamentare și prezidențiale și atât guvernul, cât și președintele țării par determinați să facă mutări importante, sistemice chiar, să ia măsuri care să ofere perspective de macro-stabilitate și să evite un dezastru economic și social asemănător falimentului într-o societate modernă. Amplul fenomen al evaziunii fiscale a ajuns și el subiect de discuție în CSAT-ul țării la propunerea președințelui… Datele actuale privind evaziunea fiscală sunt îngrijorătoare, dar în urmă cu cinci ani câteva studii avansau că fenomenul reprezintă până la 50 procente din PIB… Ceea ce, să recunoaștem, e înfiorător … ! Cum am putea face progrese în cultură, literatură, știință dacă ”nici stâncă nu o văd, n-aud furtuna/la bani li-e gândul tot … și-mpart întruna/ iar marea-i duce-ncet, dar drept spre stânci/ La ce-aș cânta români cuvinte-adânci”? , vorba versurilor lui G. Coșbuc…

În același timp, planeta albastră este martora încrâncenării relațiilor în Orientul Mijlociu. Israel nu dorește ca un stat teocratic și autocratic, în speță Iran, să devină o putere nucleară și o amenințare majoră pentru propria existență de esență occidentală și modernă. Din păcate, ca de numeroase ori în acea parte a lumii, divergențele nu au putut fi soluționate pe cale pașnică, prin negocieri. Astfel, un nou front destul de mare a fost deschis în plan internațional… Programul nuclear iranian a fost stopat cu ajutorul SUA printr-o intervenție istorică a bombardierului B2 american și lumea civilizată poate răsufla mai ușurată… Evreii continuă să privească cu neliniște pe urmașii perșilor, iar ura reciprocă poate conduce la imparțialitate… Ucraina suferă și ea în continuare. Marele prieten, SUA, era singurul care putea interveni hotărâtor în situația dată… Xenofon menționa că Socrate spunea despre prieteni: ” Un prieten fidel este gata oricând să stea alături de cel asemenea lui, atât în ce privește treburile personale, cât și cele obștești. Îl ajută când trebuie să facă un bine și tot așa când îl paște vreo primejdie; contribuie la cheltuielile ce le are de făcut și trage foloasele împreună cu el. Îl ajută să-i convingă pe alții sau, dimpotrivă, face, la nevoie, uz de forță; e binevoior cu cei care-i dorește și-i face bine și-l sprijină, totodată, din răsputeri în momentele de cumpănă… Și, adesea, când noi nu putem făptui sau vedea sau auzi ceva, un prieten le poate face în locul nostru”… ( Xenofon, Amintiri despre Socrate, I,4 ).

Atât cât îmi permit, adică în două zile pe săptămână, îmi satisfac voluntariatul început, iar cel mai recent m-am găsit la muzeul din Cetatea Oradea… Spațiul de aici este plăcut și modern organizat, iar vizitatorii pot afla foarte multe despre istoria orașului Oradea și despre interesanta evoluție ( în mai multe faze ) a cetății Oradea care are o vechime de peste nouă secole. Cu o tradiție medievală fabuloasă care ar merita prezentată separat într-un volum vast, cetatea Oradea impresionează vizitatori români și din străinătate și dovedește importanța strategică a întregului oraș în Europa centrală de-a lungul secolelor… Încăperile și curțile sale găzduiesc evenimente și expoziții mondene și cultural-științifice invocând parcă pe Albrecht Durer, pe Andrea Scolari, pe Nicolaus Olahus sau pe G. Martinuzzi care au creat și la Oradea…

În camerele medievale frumos restaurate a fost vernisată o expoziție itinerantă a BNR ( Banca Națională a României ) care prezintă evoluția monetară în spațiul carpato-danubiano-pontic ( Transilvania, Moldova, Valachia ) din antichitate și evul mediu până în epoca contemporană cu accent deosebit pe secolele XIX-XXI când moneda românească a circulat sub protecția unui organism statal modern reprezentat de BNR… Vernisajul a adunat personalități orădene și naționale din diverse domenii care au manifestat interes pentru subiectul propus. În calitate de supraveghetor, dar și de pasionat de numismatică și de istorie europeană, am primit la final, din partea unei reprezentante locale a BNR, o brățară de pluș cu imaginea unui leu de savană, un cadou emblematic pentru moneda națională, în condițiile în care cei mai visători dintre noi speră la o trecere la moneda euro cât mai benefică și lină…

La aceeași locație, dar într-o altă sală, a fost vernisată o expoziție de pictură aflată la ediția a IX-a intitulată ” Imagini în dialog ”. Cu o tematică variată, picturile cadrelor didactice și ale studenților de la facultatea de arte orădeană impresionează prin culori și forme. Cel mai mult m-a impresionat pânza intitulată ”Vibrație”, dar e o chestiune doar de gust, toate sunt frumoase… Printre participanți s-au găsit doar câțiva autori și o mână de pasionați de artă. Trebuie să acceptăm că e foarte greu să definim ceea ce reprezintă cu adevărat artă. Acest fapt este greu de definit chiar și pentru cei mai pricepuți și avizați critici și istorici de artă. Thierry de Duve a observat acest exercițiu al profanilor: ” Dacă acum cineva v-ar cere să definiți arta i-ați răspunde cu gustul și sentimentele dumneavoastră personale. Cu degetul întins către operele dumneavoastră favorite, i-ați spune: arta este aceasta, aceasta și aceasta… Ea se oferă în fiecare caz ca o cvasi-definiție, empirică dacă vreți, din moment ce își are rădăcina în experiența sensibilă, dar mai exact estetică, dacă estetică semnifică: ce provine dintr-o experiență setimentală și nu cognitivă. Habitusul dumneavoastră personal confirmă un consens mai mult sau mai puțin general”…

Solidar cu adevărat doar cu visele, speranțele și aspirațiile proprii și cu valorile perene universale și ale umanității, m-am găsit în majoritatea timpului la domiciliu și am încercat să mă informez cât mai bine. Mai multe volume începute de genuri diferite mă așteaptă de ceva vreme și doar din motive financiare nu am reușit să le finalizez pentru a le publica. Mi-am propus ca în următorul trimestru, în zilele libere și în nopțile senine, să finalizez dintre ele… Sunt interesante în felul lor, dar economiile mele tot mai subțiri mă îngrijorează suplimentar. Mă fortifică observația lui Cicero: ” Dacă ai o grădină și o bibliotecă ( și idei, aș mai adăuga), ai tot ce îți trebuie”…

Aș dori să închei cu un tristih ( haiku ):

rupt de veșnicie –

bob de rouă scurs în zori

de pe o frunză…

Vă doresc o lună Iulie 2025 boemă, însorită și prosperă … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2025/06/01/libertatea-diadema-de-aur-salon-cultural-oradean-prietenii-poeziei-despre-populism-si-comunism/

Un final de Mai 2025 presărat generos cu stropi călduți de ploițe mult așteptate, care nu au făcut pagube din fericire pe plaiurile crișene, dar a adus inundațiile dăunătoare în unele părți din țară, și un început ceva mai senin de Iunie 2025 și, sperăm cu toții, un debut de sezon estival benefic tuturor. Vegetalul este în maximă exuberanță și impresionează prin tot ceea ce oferă… Bujorii încep să se scuture deja, din nefericire, iar trandafirii sunt și ei în floare. Unii pomi fructiferi promit fructe frumoase, iar vrăbiuțele jucăușe și deosebit de matinale găsesc fiecare rămurică și se strecoară certărețe prin frunzișul devenit complice. Ceva, ceva își spun ele acolo jucându-se de-a ”nu mă prinde nimenea”…Am cules câte ceva deja de prin grădină pentru câte o salată sau pentru supe ( salată, spanac, puțină mazăre ), dar bucuria mare e că fără prea mare efort intențiile mele și ale mamei s-au materializat și plantele arată bine…

Am traversat cu toții o perioadă deosebit de intensă și de tensionată… Alegerea noului președinte al țării a produs o polarizare incredibilă în toate regiunile. Întreaga societate românească, așa cum e ea și cât o putem numi așa, s-a transfigurat și parcă și-a adus microbii la suprafață pentru a amenința direct sau în social media… Mă bucur că suntem parte a lumii occidentale prin apartenența la Uniunea Europeană, la spațiul Schengen și la alianța militară nord-atlantică și nu pot înțelege alte abordări ale unor cetățeni români. O educație deficitară, un trivial histrionism, o înclinație spre existențialism și nepăsare pot doar conduce spre opinii de tip ultra-naționalist, rasist, xenofob. Unii ar zice că așa e firesc: ignoranții și anarhiștii doresc răzbunare. Cert e că eu nu am simțit niciodată o presiune mai mare și mai nocivă în România, nici măcar în anul revoluționar 1989. E greu să convingi, din păcate, pe cineva ”pus pe treabă” că de fapt lumea aceea pe care o condamnă și pe care o vrea retezată i-a pus ceva pe masă zilnic, i-a dat ocazia să circule liber prin urbile țării și nu i-a pus piedici atunci când a vrut să protesteze vehement sau chiar violent…

Glorificarea trecutului naționalist-comunist al țării întruchipat de dictatura ceaușistă este foarte populară printre concetățenii noștri la peste treizeci și cinci de ani de la revoluția decembristă. Pentru mine e incredibil, de neconceput ! Și totuși e real ! E o realitate dureroasă care spune mult despre mulți dintre cetățenii români. În cele din urmă, printr-o mobilizare maximă, președintele pro-european și nord-atlantic a fost ales; evident, e imperfect și el, dar doar câteva procente au evitat un dezastru național. Cu câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale, la Oradea era lansată de către Editura Spandugino, reprezentată de Maria Hulber, ”Cartea neagră a comunismului” a lui Stephane Courtois. Liceul orădean Mihai Eminescu a găzduit evenimentul și în prezidiu s-au găsit Adrian Papahagi, Armand Goșu, Mihai Maci. Pericolul revenirii secerii și ciocanului planează și acum, deși în opinia mea ea nu mai este posibilă. Fanii acestui experiment monstruos, numit comunism, nu vreau să înțeleagă ( sau nu pot ) că evoluțiile pozitive sub aspect industrial și tehnologic din România de după al doilea război mondial ar fi avut loc oricum, aproape sigur chiar mai intens, în condițiile menținerii regalității sau a oricărei alte forme democratice. În fine, pentru mine cel mai dureros este faptul că intelectuali celebri și care ar trebui să ia poziție și să condamne ferm ideologia comunistă fac de multe ori concesii de tot felul… Isocrate (sec. V-IV î.e.n. ) observa în ”Împotriva sofiștilor” învățăturile lipsite de substanță ale celor care doresc cu orice preț puterea politică sau notorietatea: ” 1. (9)Mai sunt și din aceia care făgăduiesc că-i vor învăța pe elevi știința elocinței politice. Și pe aceștia se cuvine să-i criticăm. Nici categoria lor nu se preocupă de adevăr, ci sunt convinși că marea artă constă în felul cum te pricepi să atragi cât mai mulți elevi, pretinzând cât mai puțini bani și făcând declarații cât mai sforăitoare, ca apoi să te mulțumești cu ce poate da fiecare. Oamenii lipsiți de inteligență cred că alții sunt la fel ca ei. Deși își scriu discursurile la fel de prost ca oricare nepriceput, promit totuși că vor scoate din elevii lor oratori îndeajuns de destoinici… (10) În această măiestrie nu consideră hotărâtoare nici experiența, nici înzestrarea firească a elevului, ci pretind că sunt în stare să-l învețe știința retoricii întocmai ca pe cea a scrisului, fără măcar să-și dea osteneală de a cerceta în ce constă natura fiecăreia din aceste două discipline, închipuindu-și că doar modul prin care își umflă declarațiile vor ajunge să fie priviți cu admirație”.

Voluntariatul meu la muzeu continuă printr-o prezență de două ori pe săptămână, iar în noaptea de 17 mai a avut loc Noaptea Muzeelor. Am trecut și pe la secțiile Artă și Istorie, m-am bucurat enorm să mențin contactul cu artefactele istorice și cu operele de artă, să îmi împrospătez și consolidez cunoștințele din aceste domenii… Frumoasele obiecte de porțelan, ceasurile vechi, pânzele pictate atât de migălos de autori celebri impresionează mulți vizitatori. Una dintre zile a prilejuit la instituția muzeală o Gală a prozei feminine orădene moderată de criticul literar orădean Ion Simuț în cadrul Salonului său literar/cultural. Șapte autoare de proză și poem și-au prezentat creația și experiențele avute pe acest tărâm. Salonul lui Ion Simuț propune activități de aleasă ținută și îl recomandă pentru modul în care promovează frumusețea literaturii românești și universale… O altă zi a prilejuit o comemorare specială pentru spiritualitatea ortodoxă și catolică. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a susținut o conferință la șaptesprezece secole de la Sinodul de la Niceea ( 325 e.n. ). Intelectuali și înalte fețe bisericești bihorene au fost prezente la eveniment.

Cenaclul literar ”Prietenii poeziei”, moderat de autorul și criticul literar Ionuț Caragea, multiplu premiat în aforism și poem în țară și în străinătate, a avut o nouă ediție. Am participat cu o selecție succintă de aforisme și poeme. Discuțiile au fost constructive, iar elevii participanți ai liceului privat H. Coandă din Oradea au avut ocazia să învețe lucruri utile și să capete experiență în activitățile lor de creare de conținut… Câteva aforisme personale ar putea fi pilduitoare: ” Libertatea de exprimare este o nestemată în contemporaneitate. Fără ea civilizația e mută, mincinoasă, slută și deci neviabilă”.

”Libertatea – o diademă de aur. Nu o merită cu adevărat decât cei care iubesc adevărul, pacea, dreptatea și înțelepciunea”.

”Cărțile dezleagă mințile tuturor celor care perseverează. Nu există persoană care a citit degeaba o carte; și chiar dacă sunt mulți cei care citesc fără să înțeleagă, cartea își seduce și educă publicul”.

”Universul vorbește despre măreția și slava lui Dumnezeu, despre geniul lui desăvârșit. Puterea tainică a Divinității mângâie fiecare disc galactic”.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

sensibilele lalele

în cupa mândrelor lalele

văd cum nectarul se depune,

albine-n frac de rândunele

în cupa mândrelor lalele…

zâne doresc ca să se spele

cu roua zorilor virgine,

în cupa mândrelor lalele

văd cum ectarul se depune…

Vă doresc o lună Iunie 2025 plină cu bucurii, prosperă și cât mai senină … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2025/05/01/spring-2025-lioara-lioara-ce-am-crezut-ca-stiam-si-nu-stiam-new-realities-u-s-and-europe-si-turneul-amical-de-la-sacuieni/

Zile ale unui final de Aprilie 2025 destul de plăcut pe la câmpie, aflat sub zodia unui soare tot mai insistent și măgulitor, și un debut de luna Mai 2025 în care tot vegetalul pare a erupe necontrolat și în beatitudine din toate punctele de vedere. Primăvara s-a instalat definitiv, deși la început de aprilie zilele capricioase au zădărnicit multe roade ale unor pomi fructiferi super-timpurii ( în special caiși, cireși )… Vița-de-vie jubilează și ea și pare a fi victorioasă prin frunzele și ciorchinii minusculi pe care îi etalează. Aflați după sărbătorile pascale, oamenii par mai senini cu atâtea zile candide și cu atâta verde și flori în preajmă…

Permițându-mi să ies un pic mai mult pe afară, am ieșit în câteva zile la marginea localității locale, până în pădure. Am fost dezamăgit deoarece pădurea arată destul de neplăcut, destul de rară și momentan incomplet înfrunzită. Am surprins o pereche de lebede pe canalul colector și câteva păsărele. La oraș, într-unul dintre parcurile orădene, am putut urmări porumbei gulerați și mierle deloc deranjate/deranjați de prezența omului… Au venit și rândunelele, iar berzele par a fi mai numeroase. Câte o doză de mișcare și de aer curat fac bine oricui. Călătoria cu trenul e mult mai plăcută admirând rapița în floare…

În continuarea voluntariatului meu la instituția muzeală, mă găsesc acum la secția de etnografie, o secție interesantă care surprinde etapele vieții, obiceiurile și tradițiile agro-pastorale de peste an, ocupațiile principale din județ ( agricultură, păstorit, pescuit, apicultură, fierărit, olărit ), vestimentația etniilor principale din Bihor ( români, maghiari, slovaci )… Cu un surâs acrișor, am putut constata că din comuna mea este expusă doar o grapă de spini, o seceră și o coasă, oarecum nedrept deoarece ocupațiile piscicole au și ele o tradiție veche la noi. Am vizitat și restauratorul în textile, putând vedea munca migăloasă care conduce la restaurarea unor textile plăcut colorate și modelate și de peste un secol. Corelat cu momentul din an, cu primăvara în adevărata ei vigoare și splendoare, îmi venea în minte un cântec ritualic prenupțial de primăvară din județul nostru: ” Lioară, lioară,/ Flori de primăvară/ Haide și-om culege/ Mândre le-om alege./ Treceți peste vale/ La o casă mare/ Cu ușa spre soare/ Unde-i șezătoare”…

Un eveniment care a avut loc la instituția muzeală m-a convins, prin subiectele propuse, că ar trebui să particip… „New Realities – U.S. Geopolitical Politics and Europe” susținută de americanul de origine poloneză ( dr. ) John S. Micgiel a atins puncte sensibile, criticând, aș spune nu tocmai nepărtinitor, dar cu motive întemeiate, politicile oscilante ale U.S.A. în contextul noii administrații și a problemelor mondiale care riscă să deterioreze, măcar temporar, relațiile politice, diplomatice, culturale, științifice și militare seculare dintre S.U.A. și statele UE… Un moment aproape fără precedent de la al doilea război mondial și Europa a tremurat zdravăn, fiind nevoită să își revizuiască toate abordările și obligată să găsească singură soluții pe termen scurt, mediu și lung… Pentru edificiul european momentul unei oarecare pasivități americane a obligat la privirea în propria oglindă, la propria imagine/icoană, sperăm la o trezire și revigorare, la o renaștere, din toate punctele de vedere… Cred că e momentul ca atât continentul european, cât și construcția europeană să mizeze pe planuri ambițioase și epocale, să își gândească propria dezvoltare durabilă independent, dar solidară cu lumea occidentală, nord-atlantică… UE poate deveni dacă îndrăznește cea mai bună în domeniile de vârf și spațiul basilicilor romanice și gotice poate conviețui foarte bine cu cele mai noi tehnologii și aplicații ale acestora în toate domeniile. Nu îmi doresc ca Europa să fie percepută ca un muzeu al civilizației occidentale sau ca un spațiu în care americanul sau canadianul să devină turist când dorește să iasă din agitația orașelor și are chef de ceva vintage… Constat că nu va fi simplu, că viziunea trumpistă asupra lumii e oximoronă, când relativ coerentă, când ambiguă, dar apreciez că se fac eforturi pentru pace în Ucraina chiar dacă nu dezinteresat… Ulterior, Papa Francisc I ne-a părăsit făcând pasul către o lume mai bună, lăsându-ne moștenire îndemnul de a construi ”punți, nu ziduri”. Evident, conceptul de ”punți, nu ziduri” e mărinimos, umanist, creștin, altruist, dar, din păcate, dacă e invocat demagogic pentru a justifica alte interese meschine, atunci cineva ar putea spune ”nu mă mai joc așa” și lucrurile ar putea degenera… Sperând la soluții durabile și benefice tuturor părților, nouă, celorlalți, nu ne rămâne decât să privim la măreția stelelor și să ne inspirăm din grandoarea lor, invocându-le precum Alceu ( sec. VI î.e.n. ) în Fragmentul 78:” Părăsind Olimpu-nstelat, veniți dar/ Glorioși feciori ai lui Zeus și ai Ledei/ Străluciți deasupra cu gânduri bune,/ Castor și Pollux !/ Peste nesfârșitele mări și câmpuri/ Armăsari iuți călărind alături,/ Voi păziți mereu pe oameni de moartea/ Rece ca gheața./ Chiar deasupra punții cu bănci legate,/ Sau din zări, plecați sub catargul nostru,/ Luminați în noaptea cumplită drumul/ Negrei corăbii !”

Încercând să fiu cât de cât consecvent cu pasiunea mea pentru șah, am participat la turneul amical de la Săcuieni, Bihor, unde am urcat în cele din urmă pe podium ( locul III ), cu 4,5 puncte din 7 partide jucate și primind prima cupă și medalie ( ”bronziere” ) pe care le-am obținut la șah fizic… De fapt, o remiză cu un jucător de elo apropiat de 2000 m-a adus pe podium. Bucuria a fost enormă, dar, spun eu, am meritat acest trofeu. Subscriu maximei lui A. Karpov care spunea: ” Șahul e totul: artă, știință și sport” …

Finalul lunii Aprilie 2025 ( 29 aprilie ) l-a adus la Oradea pe intelectualul Horia-Roman Patapievici pentru a conferenția în sala magna a aceluiași muzeu pe o temă care ne bântuie și intrigă deopotrivă… În ” Ce am crezut că știam și nu știam și am aflat în cele din urmă”, renumitul autor român nu a oferit explicit răspunsuri concise, nu a acuzat pe cineva neapărat, dar a sugerat subtil o umbră care poate influența timpul istoric sau evoluția culturală și civilizațională a comunităților umane, a invocat la fel de subtil structuri mentale și mentalități seculare și milenare prezente în Europa, idei și concepte vehiculate cu abilitate de la omul grec antic până la europeanul contemporan… Am fost doar un pic intrigat de faptul că Horia-Roman Patapievici a pierdut timp mult prezentând date istorice și momente istorice și nu a vorbit mai direct despre ceea ce dorea să se înțeleagă. Evident, mijloacele de propagare, de difuzare diferă în ultimele milenii, dar principalii actori sunt aceiași: emițător, transmițător și receptor. Da, e ca la telefon… Diferențele culturale și civilizaționale cele mai evidente, și de aculturație de asemenea, sunt vizibile, în opinia mea, la întâlnirea dintre primii europeni cu amerindienii în Lumea Nouă între secolele XV-XVII… Europenii i-au găsit pe amerindieni acolo în epoca bronzului, fără ca aceștia să cunoască fierul sau alcoolul. Mai putem găsi pigmei în Africa și în zilele noastre, dar nu ne grăbim să îi integrăm, să îi aducem măcar în orașele sau satele africane… Amerindianul însă, potrivit studiilor ADN moderne, a ajuns pe continentul american din nord-estul Asiei, cu profunde trăsături mongoloide și asiatice, călătorind în urmă cu peste cincisprezece milenii pe ghețurile care existau atunci între Asia și Alaska… Atât de progresiști atunci în momentul plecării, fiind astfel primii exploratori geografici, de voie sau nevoie, amerindienii s-au plafonat ulterior și au fost găsiți de către europeni într-o fază pe care lumea europeană o depășise la acel moment de patru milenii… Isocrate ( sec. V-IV î.e.n. ) spunea atât de impresionant în Panegiricul său: ” 46. Atena a cinstit arta vorbirii, pe care toți doreau să și-o însușească, pizmuindu-i pe cei care o posedă. Cetatea a fost conștientă că vorbirea este un privilegiu pe care omul singur îl are dintre toate animalele și că tocmai această deosebire îi asigură superioritatea din toate punctele de vedere. 50. Cetatea noastră a întrecut în așa măsură pe ceilalți oameni în profunzimea cugetării și în arta exprimării încât învățăceii cetății au devenit dascălii altora, iar numele de elen l-a făcut să nu mai fie numele unui singur neam, ci să pară că desemnează o întreagă direcție de gândire. Eleni sunt desemnați mai degrabă toți cei care s-au adăpat de la izvoarele educației noastre decât cei care au aceeași obârșie cu noi”.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

clopoței de lăcrimioare

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai…

parfum divin în desfătare,

au înflorit iar lăcrimioare…

a clopoțeilor lentoare

e coborâtă chiar din rai…

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai…

Vă doresc o lună Mai 2025 superbă, candidă, plină de inspirație … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2025/04/01/primavara-lui-meleagros-rascumpararea-creatiei-visand-la-mesteceni-si-victoria-aetheriei/

Un final plăcut de Martie 2025, cu zile care au alternat suportabil și sublim seninul astrului solar și ploițele moderate de primăvară, și un debut de Aprilie 2025 deosebit de așteptat, în care regnul vegetal a tresărit și mijit hotărâtor la viață și pomii fructiferi mai timpurii au înflorit… Unele floricele sunt deja în floare, iar în grădină, salata, spanacul și mazărea pot fi zărite într-o stare acceptabilă pentru niște plante puse direct în sol și nu în solar. Caișii și corcodușii au pornit deja la colindat prin petalele lor rozalii și albe… Sper într-un sezon bun, în care verdele să domine și roadele vegetalului să ne copleșească. Puișorii mamei sunt și ei sănătoși și frumoși. Teluricul și eterul mustesc a primăvară, iar creștinii sunt în apropierea sărbătorilor pascale… Într-un vers al poemului său, intitulat sugestiv și definitoriu ”Primăvara”, Meleagros din Gadara ( sec. II-I î.e.n. ) ne încântă: ” Dusă-i iarna viforoasă de pe-a cerului tărie/ Și surâde înflorita primăvară porfirie./ În a ierbii haină verde negrul câmp s-a îmbrăcat;/ A lor coamă de noi frunze arborii și-au răsfirat…”

Găsindu-mă majoritar la domiciliu, am încercat să îmbin cât mai util pasiunile cu eficiența… Mă bucur de fiecare răsărit de soare, de fiecare apus și încerc în același timp să construiesc câte ceva în mediul online sau la mica mea … operă. Am reactivat recent două website-uri personale care promovează civismul, democrația și normalitatea și care în contextul actual din țară, destul de nebulos și incert, pot contribui un pic la o informare mai bună a cetățeanului, iar dacă doar asta ne lipsește, și dacă nu e o problemă de educație mult mai gravă, poate vor aduce un minim de plus valoare… M-am bucurat enorm însă când am fost anunțat de către fondatorii revistei online ai Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec ( ASLRQ ), că mi-au publicat un poem în vers alb ( Visând la mesteceni ) și un fragment dintr-un roman la care lucrez, intitulat ( Victoria Aetheriei ). Momentul are loc într-o clipă de grație pentru revistă – a împlinit un deceniu ( zece anișori de existență ) și se găsește la a cincisprezecea ediție… Momentul jubiliar a prilejuit urările cele mai speciale și mai bine intenționate ale tuturor colaboratorilor. Orice inițiativă de acest gen demonstrează că mediul online poate produce coeziune, colaborări și comuniune cu efecte pozitive de lungă durată, nu numai neajunsuri, dezinformare și drame. Prin intermediul unor reviste, bloguri și website-uri cultural-științifice de acest gen ne putem fortifica și îmbogăți ideatic și spiritual, moral și sapiențial deopotrivă… Finalul poemului meu publicat este dominat de speranță, deși cuprinsul lui prezintă pesimism, neîmplinire, nostalgie, chiar durere: ” inspirat de beatitudinea vizuală/ aveam creierul activ în toate/ rețelele sale, iar glanda pineală/ a fost repede alimentată și/ lăsată în latență pentru a fi/ curtată altădată de armonia/ imperceptibilului și entităților/ din multivers…/ dar nu s-a sfârșit/ pentru că văd îngeri/ neliniștiți și cărțile deschise … !”

În paralel, de parcă activitățile în care m-am auto-implicat nu ar fi îndeajuns, am început o activitate de voluntariat în care am calitatea de supraveghetor la muzeu, momentan la secția Științele Naturii de la Muzeul Țării Crișurilor Oradea. Am ocazia astfel să aprofundez evoluțiile geologice ale pământului, evoluția vieții pe Terra, din cele mai vechi timpuri ( sute de milioane de ani ) până către zorii vremurilor noastre. Reflectam cât de banal este pentru un geolog să spună ” un milion/milioane de ani în urmă” raportat la miliardele de ani vechime ale planetei noastre și cât de mult ni se pare nouă un milion de ani în condițiile în care aventura umanității, potrivit cunoștințelor științifice actuale, nu depășește nici măcar jumătate din această perioadă… Mai meditam și eu la discuțiile intense din mediul științific care susțin că pe sateliții lui Saturn ( în special satelitul Enceladus ) și pe satelitul Europa al lui Jupiter ar exista un ocean planetar sub o crustă groasă de gheață unde ar putea exista viețuitoare acvatice așa cum probabil au existat pe Terra în urmă cu sute de milioane de ani sau altele care susțin că la o distanță de douăzeci de ani lumină există o planetă super-locuibilă pe care există apă, condiții pentru dezvoltarea vieții și e mai mare de câteva ori decât planeta albastră… Intrigat de ”unicitatea” și singurătatea noastră am încercat, în oceanul de timp care mă înconjura în cocheta secție muzeală, să fac asocieri, să caut posibile răspunsuri, să însuflețesc speranțe… Mă declar și eu pe aceleași coordonate cu S. Hawking care spunea simplu: ” Sunt fericit că am contribuit cu ceva la înțelegerea universului”.

Perioada sărbătorilor pascale obligă chiar și pe creștinul laic, dacă acceptați termenul, la minime reflecții spirituale… Chenoza, revelarea divinului către profani, suferințele, învierea și înălțarea sunt propovăduite de bisericile creștine, iar tradiția milenară creștină face parte din identitatea culturii și civilizației europene. În ciuda amplelor fenomene secularizante din ultimele secole, adevăratul european este pios, respectuos și atent la tradițiile moștenite de la strămoși… Mărturisesc că nu îmi este indiferent acest moment al anului, că mă emoționează și mă impresionează că în acest an sărbătorile pascale coincid la creștinii, ortodoxi, catolici și protestanți… Va aduce oare această sărbătoare comună mai multă solidaritate, comuniune, toleranță și iubire între creștini? În așteptarea Învierii, Biserica îndeamnă la moderație alimentară și la rugăciune… ” Pătimirea lui Hristos este răscumpărarea creației. Înțelegem dar că este o creație această viață de care e însuflețită lumea, în care se fac toate câte se nasc în lume”, spune Sf. Niceta din Remesiana ( sec. IV-V e.n. ) în V. Opere incerte…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

crăiese pe ram –

răsărit înrourat

florile de măr…

Vă doresc o lună Aprilie 2025 binecuvântată, prosperă, dominată de darurile harului divin asupra dumneavoastră … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2025/03/01/martisor-2025-bennu-capsula-timpului-sinodul-de-la-niceea-1700-ani-cenaclul-prietenii-poeziei-redivivus/

Un final de Februarie 2025 care seamănă cât de cât noaptea și dimineața cu iernile de altădată, fără zăpadă însă pe la câmpie, și un început de Martie 2025 aflat ca de obicei sub zodia Mărțișorului. Simbolurile primăverii sunt vizibile peste tot și îmi place să cred cu naivitate că renașterea naturii va impulsiona și primenirea noastră, că mugurii pomilor fructiferi ne vor inspira și motiva pe toți și că, după principiul ”cele rele să se spele, cele bune să se-adune”, vom avea un destin mai potrivit și meritat, vom fi mai senini și mai înțelepți… Dereticelile și retușurile mele prin curte și prin grădină sunt finalizate și aștept cu optimism noi succese de mic grădinar.

Am aruncat un ochi și pe la cele ce se întâmplă în lumea științifică și se pare că oamenii de știință au primit confirmări consistente, pe care mizau anterior, privind apariția și evoluția vieții pe pâmânt, a vieții în general, având la bază teoria panspermiei. Studiile pe eșantionul de pe asteroidul Bennu ( de circa doar un sfert de kilogram ) au arătat că această mostră, recoltată prin mijloace tehnologice moderne de cercetători americani, conține 16 aminoacizi din cei 20 care susțin viața pe pământ, molecule, carbon, amoniac… Asteroidul Bennu a fost privit ca o capsulă a timpului deoarece ar fi vechi de peste patru miliarde de ani. El putea să arate oamenilor de știință, printr-o mostră recoltată, cum a arătat sistemul nostru solar la începuturile sale și dacă existau premise ale vieții… Acum este aproape o certitudine că un asteroid precum Bennu ar fi putut lovi Terra în urmă cu miliarde de ani și ar fi putut astfel răspândi semințele vieții ( chimice ) și să se împletească/încrucișeze în paralel cu unele condiții favorabile apariției vieții preexistente pe Pământ. Evident, această teorie contrazice teoria creaționistă și confirmă teoria darwinistă, dar nu exclude, ba chiar susține indirect, o mână creatoare a condițiilor apariției primelor celule din materie anorganică și apariția speciilor într-o durată apreciabilă de timp… Deși această teorie ar putea bulversa sau radicaliza pe credincioșii tradiționaliști sau ne-ar putea forța să privim mai des către grădina zoo, în special către maimuțe, ea în esența ei ar putea oferi bazele științifice ale apariției vieții pe pământ și în mijlocul unei complexități atât de profunde și de exacte, care uimește chiar și pe cercetători, ar putea indica spre o ființă superioară care a creat și/sau știut regulile jocului și care a fost convinsă că undeva în univers, într-un orizont rezonabil de timp, vor apărea ființe inteligente ! Mai mult, dacă luăm cu aminte, Biblia spune că Dumnezeu a făcut om din humă căreia i-a dat suflare de viață. Deci, în viziune creștină, omul a fost făcut din materie, iar viața în sine poate fie privită ca forma pluricelulară de organizare superioară a materiei. Cât de fabulos și de măreț trebuie să fi fost momentul în care un braț metalic, coordonat de către cercetători de pe pământ, a înșfăcat o bucățică din Bennu, dintr-o capsulă a timpului conservată de miliarde de ani… Îmi vin în minte versurile eminesciene: ”Dar deodat-un punct se mișcă… cel întâi și singur. Iată-l/ Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…/ Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii…/ De-atunci negura eternă se desface în fășii,/ De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii…/ De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute/ Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute/ Și în roiuri luminoase izvorând din infinit,/ Sunt atrase în viață de un dor nemărginit”.

Într-o zi însorită de final de februarie, un eveniment important pentru lumea creștină propunea un subiect deosebit mai ales pentru contextul creștin general. Cu atât mai mult, evenimentul era susținut de un renumit teolog și scriitor român: Cristian Bădiliță. Tema centrală a conferinței, susținută în sala mare a Muzeului Țării Crișurilor, a fost Sinodul de la Niceea din anul 325 e.n. , sinod care oficializează creștinismul în Imperiul Roman după edictul de toleranță religioasă de la Milano. În mai 2025 se vor împlini astfel o mie șapte sute de ani ( 1700 ) de la Sinodul de la Niceea convocat de Constantin cel Mare în calitate de Pontifex Maximus… Un număr impresionat de episcopi au participat la acest sinod ( între 250 și 318 episcopi ) și discuțiile s-au centrat pe credința creștină, pe problemele dogmatice și organizatorice, dar și pe subiecte legate de erezii ( în special arianismul ). Sinodul de la Niceea a dat și o formă revizuită a Simbolului Credinței ( Crezul sau Credeul ) care se rostește și în zilele noastre în bisericile catolice și ortodoxe. Cât de frumos sună acesta în latină ( și în română ): ”Credo in unum Deum,/Patrem omnipotentem,/factorem cæli et terræ,/visibilium omnium et invisibilium” ( Cred într-unul Dumnezeu/Tatăl atotțiitorul,/ făcătorul cerului și al pământului,/ văzutelor tuturor și nevăzutelor). Așadar ne despart șaptesprezece secole de când o religie oprimată, puțin cunoscută și tânără sau o superstitio iudaica, cum o numeau romanii, răsărea pe scena istoriei susținută de un împărat roman și propunea un model de viață nou, o învățătură nouă și interesantă, egalitate și iubire între semeni în contrast cu tiparele generale ale lumii sclavagiste antice și la final, ca bonus, învierea și viața veșnică… Creștinismul trecea într-o nouă fază: de la arta și arhitectura catacombelor la măreția și extravaganța basilicilor, de la simplitate la lux și din păcate, în curând, de la a fi persecutat discreționar la a fi un persecutor fără milă… Dacă ar fi să mărturisesc, nu îmi place venerarea moaștelor și nici închinarea la idoli și icoane, iar asta mă apropie de comunitățile reformate, protestante, neo-protestante, dar mă impresionează grandoarea bisericilor tradiționale și ritualul creștin milenar păstrat, probabil de inspirație iudaică… Oficianții acestor ritualuri creștine, apusene sau răsăritene, parcă ar descinde din alte vremi, parcă a fi artefactele vii de milenii ale sacerdotalului… E fabulos să asiști și să privești la asemenea ceremonii și slujbe, dar în același timp e impresionantă și măgulitoare și poziția pastorului protestant/neoprotestant care se adresează credincioșilor și lumii în veșminte obișnuite și în calitate de misionar al cuvântului lui Dumnezeu… Și pentru a conchide, ar mai fi de spus un ” Doamne, miluiește-ne pe toți !”

În ultima zi de februarie 2025 am participat la redeschiderea edițiilor cenaclului ”Prietenii Poeziei”, al cărui coordonator a fost Ionuț Caragea, critic literar și scriitor român, la sediul liceului privat Henri Coandă din Oradea. Plăcerea revederii după anii de întrerupere a fost deosebită, iar poezia a ocupat locul central și binemeritat de conversație și de analiză. Am avut și eu câteva poeme și aforisme propuse, iar analizele și discuțiile au fost constructive… Adaug două aforisme personale cu care am participat: ” Cartea îți vorbește despre un univers care a traversat un alt univers pentru a ajunge la tine” și ” Poetul – semizeu al sufletului și sensibilității – a amestecat nectarul și fierea simțămintelor, sperând să obțină nemurirea zeilor”…

Cu gândul tot primăvară și la primăvară, sunt animat de speranțe care depășesc mijloacele secolului în care m-am născut și ale celui în care ne găsim de aproape un sfert de veac… Venirea Mărțișorului ne-a înseninat și îmbujorat pe toți și poate ne va înțelepți deoarece se prefigurează tensiuni politice în curând în România.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

Mărțișor ( 1 Martie )

am cumpărat trei mărțișoare

cu mămăruță, crin și ghiocel,

e liniște în buzunare –

am cumpărat trei mărțișoare…

este Femeia – zi cu soare

și Mărțișorul – porumbel;

am cumpărat trei mărțișoare

cu mămăruță, crin și ghiocel…

Vă doresc o lună Martie 2025 plină de mugurii inspirației, bunăstării și dragostei de semeni … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2025/02/01/straini-in-noapte-zambiti-va-rog-transfigurari-si-un-senryu-gratuit/

Un sfârșit de Ianuarie 2025 nesperat și neînțeles de călduros, fără zăpada pe care ne-am fi dorit-o măcar din când în când, și un debut de Februarie 2025 la fel de îngăduitor și care ne trimite cu gândul la primăvară deja și la frumusețea redeșteptării vegetalului… Așa ușurel, am continuat micile mele activități de întreținere prin curte și prin grădină și nu am uitat să pun ceva grăunțe pentru păsărelele cerului în hrănitoarea agățată în creanga unui pom fructifer din curte. Mă bucură faptul că vrăbiuțe și chiar pițigoi frumușei ciripesc pe timp de zi și mă vizitează. În rest, doar speranțele puse în Noul An, cât de realiste vor fi fiind ele, și dorința mea de a nu sta degeaba și de a fi activ zilnic… Sănătatea, care la fel ca viața însăși e un dar divin și e strâns legată de calitatea vieții, îmi este bună, chiar foarte bună aș zice, și acest fapt, într-adevăr, nu e meritul meu…

Cu gândul departe, la alte zări, la alte tărâmuri, iubind totuși planeta albastră, sunt nevoit să rămân cu picioarele pe pământ și să îmi administrez resursele tot mai subțiate… Chiar dacă nostalgiile ne încearcă uneori sau amintirile unor oameni trecuți ne bântuie sau ne emoționează, suntem nevoiți să mergem mai departe și să încercăm fiecare să dăm un sens mai trainic planetei și umanității. Deși mă consider ca un Diogene din Sinope cu lumânarea în mână, în puterea zilei, căutând un om, dar evident negăsindu-l, cred că în plan cultural-științific oamenii pot face multe, individual sau împreună, pentru progresul general… Urmăresc, printre alte genuri de știri, știri despre aventura omului în spațiu și mă bucur că americanii sunt ”number one”. Deși se fac progrese, mă întreb cât de relevant e totul deocamdată. Cititor și iubitor de gen SF, mă declar entuziasmat de multe teorii științifice care ne-ar putea ajuta pe toți chiar în viitorul imediat. Câteva proiecte ambițioase ale recentei administrații americane promit investiții și dezvoltarea domeniului spațial, tehnologic și economic… Progresele ar fi spectaculoase cu siguranță și lăudabile, dar alte proiecte deloc lăudabile ale aceluiași vector ar putea agrava serios problemele de mediu pe mapamond. Dacă nu eram convinși, cu siguranță nimic nu e perfect în lumea noastră, dar ce ne-am face dacă nu am avea decât alternativa forțelor oculte și totalitare?!

Invitația editurii Decenu.eu la un panel ( colocvial ) de discuții m-a bucurat și onorat. Editura neoprotestantă e una progresistă și mă are alături în calitate de colaborator pe partea de corectură. La eveniment s-a aflat printre invitați un evanghelic anglican de origine română. Dănuț Mănăstireanu a și lansat, de altfel, în următoarea zi, un volum de dialoguri cu personalități din domeniul religios intitulat ”Transfigurări”. Din îndepărtata Scoție, renumitul intelectual român a ales să vină în țara natală pentru aceste momente emoționante… Editura are proiecte comunitare și confesionale ambițioase și am putut purta discuții utile pentru binele inițiativelor comune într-o ambianță interconfesională. Trebuie să găsim modalități pentru a merge înainte, pentru a nu deveni habotnici sau a ne împotmoli în fantezia neroditoare a trecutului sau prezentului, iar creștinii au ca model pe însuși Isus Hristos, un important progresist al timpului său teluric, după cum observa scoțianul nostru… Înainte și după eveniment am putut admira câteva lebede pe apele Crișului Repede și urmări câțiva pescari care își încercau norocul în apropiere… Aș remarca îndemnul biblic: ”Binecuvântați și nu blestemați”, dar și observația unui autor grec antic care se declara convins că perfecțiunea e greu de atins: ” E greu să fii un om virtuos cu adevărat/ Desăvârșit la trup și suflet, fără de cusur” ( Simonide din Keos, sec. VI-V î.e.n., fragmentul 4 ).

Un amic, antreprenor, doctor în istorie și devenit recent și temporar președinte județean rotaryan, mi-a trimis o fotografie de epocă prin care îmi solicita opinia. El este și unul dintre cei mai importanți colecționari de fotografii de epocă bihorene, pasiune pe care o împărtășesc parțial și eu. Fotografia în cauză era de la gara din localitatea mea natală la care poposeau vara la începutul secolului XX intelectuali, funcționari și burghezi din Transilvania și Ungaria. Mărturisesc că am fost emoționat deoarece s-au păstrat destul de puține fotografii de epocă de acest gen. Costume, rochii, pălării frumoase de dame și de bărbați pot fi observate în prețioasa fotografie de epocă, confirmându-se cunoștințele mele despre momentul istoric. Acești burghezi vizitau și localitatea mea natală și se amestecau cu populația majoritar țărănească de etnie maghiară sau română, semi-urbanizată, dar activă… Amicul meu a avut recent și o expoziție la Praga despre valahii din Cehia ( românii moravieni ), descendenți ai valahilor din Transilvania, majoritar păstori, plecați într-acolo între secolele XIV – XVII. Așadar, un ”Zâmbiți, vă rog !”, indiferent de limba în care e spus, se dovedește deosebit de valoros în timp, o mărturie prețioasă, chiar un arc peste timp… În urmă cu puțin timp am văzut o stampă care are peste un secol vechime în care se prezenta viziunea contemporanilor despre evoluția economico-socială și tehnologică a orașului Oradea. Autorii propuneau pentru zilele noastre zepeline multe plutind în aer, deci i-am depășit cu elicoptere și avioane, dar propuneau și trenuri suspendate care să circule cu șinele deasupra, adică în partea superioară, prin proprietăți magnetice, și aici ne-au depășit net prin imaginația și anticipația lor… Pentru a conchide, odată cu fotografia și cu filmul, imposibilul a devenit posibil și amintirile au devenit mult mai ușor de accesat. În antichitate și în evul mediu oamenii conservau firav lumea exterioară prin picturi, desene sau sculpturi, dar nu o puteau surprinde perfect în desfășurarea ei, așa cum putem noi în zilele noastre… Cred că doar visul din timpul somnului a servit omului, anterior fotografiei și video-ului, o reprezentare tridimensională a unei realități oarecare și, din acest motiv, visul a fost privit în vremurile vechi ca un mesaj al divinității… Mai reflectam și eu că, anterior oglinzii, omul trebuie să își fi văzut propriul chip în apa unui râu… Și vorba autorului antic: apa râului era mereu alta, nu?! Așadar, nici oamenii nu fac excepție… Și ei sunt alții și altfel ! Recent am întâlnit un actor de teatru pensionat de vreo trei ani, cu oarecare probleme de sănătate. Actorul nu prea era dispus să vorbească, era dezamăgit, juca acum propriul rol… Încercând să-l îmbărbătez, i-am spus că Florin Piersic e mult mai în vârstă și totuși e optimist, dar a rămas la fel de bântuit. Ceea ce m-a bucurat a fost să văd că actorul întâlnit nu joacă teatru în viața reală, prefăcându-se sau mințindu-mă că o duce bine… Iar lui Pierre Sic, așa cum îl alintă Medeea Marinescu, partenera lui din ”Străini în noapte”, intrat recent în al nouăzecelea an de viață, îi urez ”La Mulți Aaani … !”

Aș dori să închei cu un senryu personal:

un greier cântă;

câini cu covrigi în

coadă trec strada…

Vă doresc o luna Februarie 2025 plină de surprize, generoasă și prosperă … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2025/01/01/welcome-herr-schengen-centenar-fr-sah-acelasi-soare-si-despre-curcubeu/

Un final de Decembrie 2024 petrecut cu bucuria retrăirii sărbătorii Crăciunului ( Nașterea Domnului ) și cu speranțele puse în evoluții pozitive ( personale și generale ) în Noul An, dorindu-mi o renaștere planetară, și un debut de An Nou 2025 dominat de euforia generală și de temperaturi nesperat de îngăduitoare… Sărbătorile de iarnă au fost atât de așteptate peste tot pe mapamond, iar majoritatea orașelor și satelor din lumea civilizată s-a pregătit exemplar pentru a reda spiritul Crăciunului și pentru a menține păstrarea unor tradiții, de multe ori cu mijloacele tehnologice moderne. Am stat majoritar la domiciliu, încercând să fiu cât mai conectat cu lumea exterioară, să fiu cât mai informat, dar muncind în același timp în multiple feluri: fie în grădină prin efectuarea unor sarcini neterminate în toamnă sau prin strângerea tuturor frunzelor care s-au încăpățânat să stea agățate în pomii fructiferi până în ultima lună a anului, fie prin parcurgerea și rescrierea unor texte proprii sau prin lecturarea/relecturarea unor cărți… Evident, am contribuit în bucătărie la prepararea cozonacilor și a bucatelor pentru zilele de maximă importanță spirituală și religioasă…

Un eveniment moderat de istorici universitari orădeni a propus, în aula magna orădeană, reanalizarea mitului lui Dracula și rememorarea faptelor domnitorului muntean Vlad Țepeș prin prezența celei mai importante și abilitate opinii la nivel mondial. Matei Cazacu este un specialist în epoca fostului domnitor muntean și a studiat mult, atât în țară, cât și în străinătate, carismaticul profil al celui căruia circumstanțele istorice, cu totul speciale, i-au creionat ulterior nemeritată faimă trimisă până înspre demonizare. Aș mai menționa și destinul atât de tragic al lui Vlad Țepeș. E de domeniul evidenței că frica sașilor transilvăneni și cea a locuitorilor din spațiul subcarpatic a avut ca fundament determinarea domnitorului muntean de a-și consolida fragila domnie și de a nu putea fi perceput ca un domnitor de paie și vremelnic… Vremurile tulburi necesitau o mână forte și neșovăielnică. Nepotul lui Mircea cel Bătrân se confrunta cu luptele interne purtate chiar de unele dintre rudele sale, oscilația între marile puteri ale vremii aflate în apropriere ( Imperiul Otoman și Regatul Ungariei, reprezentat merituos de Iancu de Hunedoara și de Matei Corvin ) și ambițiile proprii de a obține independența țării și un renume euro-asiatic pentru sine. Dacă trăsăturile sale sangvinice de caracter, duse la extrem de mărturiile istorice oarecum exagerate, sunt evidențiate încă din timpul vieții, am putea spune că și legenda domnitorului muntean își are izvorul tot de atunci, dar a fost amplificată, inițial oralicește, încă din secolele XV-XVIII, și apoi a pătruns literatura universală prin creațiile romanești ale unor autori moderni, romantici ( Bram Stoker, Jules Verne ), iar ulterior în cinematografia americană care a expandat la maximul mitul lui Dracula, trimițând totul către demonic și vampirism… Într-un act de originalitate, dar având la bază o inexactitate de ordin geografic, Dracula a fost asociat de cinematografia contemporană americană cu Transilvania și astfel tinerii și cinefilii de pe mapamond asociază numele de Transilvania cu manifestările horror, cu vampirismul și cu spiritismul… Specialistul în domeniu și-a prezentat punctele de vedere și a acceptat întrebările auditoriului. La final, am reușit să conversez preț de un minut cu dumnealui. Sunt convins că discutăm despre o figură tragică a evului mediu mioritic și de un mit adus în contemporaneitate prin intermediul mijloacelor moderne de promovare cu importante elemente mistice, științifico-fantastice care fascinează cinefilii… Și pentru a conchide, glumind bineînțeles, dacă vedeți că i-a crescut cuiva dințișori de lapte sau vreunui adult caninii, aveți grijă să nu fiți sedus/ă…

La doar câteva zile distanță, în aceeași urbe străbătută de Crișul Repede, care a fost gătită spectaculos și plăcut de sărbătorile de iarnă și pentru noul an, a avut loc o lansare de carte la Librăria Humanitas… Ana Blandiana, recent premiată în țara Asturiilor, a lansat un volum de poeme intitulat ” Se face liniște în mine” în dialog cu autorul și criticul literar bihorean Dan-Liviu Boeriu… Cred eu că, una dintre marile doamne ale disidenței românești mai are ceva de spus atât în plan liric, cât și în plan social. Aflată la o vârstă respectabilă acum, Ana Blandiana ( Otilia Rusan Coman ) pare a deține o aură benefică și misterioasă, are o prospețime fizică și atitudinală surprinzătoare pentru un octogenar, dar sunt observabile și momente când pare a fi bântuită și dezorientată, uluită de direcțiile aberante pe care le ia evoluțiile social-culturale, politico- economice și civico-democratice atât în România, cât și în întreaga lume… Observația proprie, menționată și anterior, care se pare că l-a ”trăznit” inițial pe un biet țăran transilvănean, atribuită lui, dar atât de des pomenită, se aplică perfect: ” Comunismu n-o muritu/ Numa un pic s-o hodinitu” ! Fără poem chiar și cântecul/muzica ar fi mult mai sărac/ă și întreaga lume ar fi mult mai ursuză… Mi-a plăcut un pic mai mult poemul Barcă care evidențiază neputința omului simplu și implacabila lui aglutinare în amplele fenomene mondiale contemporane: ” Să nu faci nimic/ să lași timpul să treacă/ cum trece un râu/ pe care ești barcă/ purtată de el/ mereu în aval/ între malul acesta/ și celălalt mal/ ca între ziduri/ de închisoare/ din care se iese/ numai în mare/ ca într-o moarte/ atât de frumoasă/ încât devine/ acasă”… Și de asemenea, aș mai evidenția un vers care surprinde eterna rutină, mecanică și condiționantă: ” Același soare/ răsărit și apus/ cu capul în jos/ cu capul în sus” … Ne rămâne astfel să ne lecuim fiecare cum putem propria neîmplinire și nefericire, mângâiați doar de constatarea corului din Oedip Rege ( de Sofocle ): ” Vai, generații de muritori !/ Eu azi vă socot/ deopotrivă cu nimicul…/ Cine-a fost vreodată în stare/ să-și ducă până la capăt fericirea?/ Ea dăinuie cât să pară/ C-a fost astfel trăită, și-ndată asfințește…” ( Stasimonul IV, strofa I ).

O invitație mărinimoasă lansată de șahiști orădeni din dorința de a marca finalul de an, m-a convins că trebuie să particip. Orădeni, câțiva clujeni și timișoreni, am jucat un șah rapid în cadrul memorialului Carțiș, fiul personalității bihorene fiind amfitrionul evenimentului. Am și conversat puțin și, fapt pentru care adresez mulțumiri, am fost găzduiți și serviți cu un prânz la restaurant/hotel Allegria din Băile 1 Mai. Revederea a fost emoționantă chiar dacă am constatat cu toții că ne-a mai cernit un pic pe toți încă un an. Optimismul a fost la cote înalte la toți, iar rezultatul meu a fost așa și așa, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Se putea și mai bine, deoarece două remize și două înfrângeri puteau avea un rezultat favorabil mie… În fine, mai trebuie să menționez că la 4 ianuarie 2025 Federația Română de Șah sărbătorește centenarul – 100 de ani de șah românesc, fabulos nu?! Așadar, La Mulți Aaani, FRȘ !, inspirație și concentrare specială și luminată tuturor, Să fie ȘAH … ! La jocul de șah, cea mai interesantă mi se pare condiția pionului: nu poate da înapoi niciodată, nici măcar cu prețul altei mutări, dar, providențial…, poate Deveni ( după caz, dorința jucătorului, o piesă mare, în special regină )… În secolul Luminilor ( XVIII ), un campion mondial neoficial de origine franceză ( François-André Danican Philidor ) spunea: ” Pionii sunt sufletul jocului de șah”…

În plan național, intrarea României în spațiul Schengen terestru este alături de intrarea în NATO și UE, o sfântă treime ( lumească ) care mi-a fost dat să o trăiesc ! Un moment istoric pe care nu cred că îl conștientizăm și pe care nu știu dacă îl vom aprecia la justa valoare, simbolică și faptică… Ar trebui să mulțumim austriecilor, olandezilor că nu și-au călcat șireturile din nou și că ne-au sprijinit pentru a nu cădea încă o dată pradă frustrărilor. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar fi reprezentat o nouă amânare în plan politic în contextul actual parlamentar și prezidențial atât de sulfuros și deci destul de instabil… Meritul, evident, nu e al nimănui din țară, nu?! Așadar, Hello and Welcome, Herr Schengen ! Sperăm să facem lucruri bune și mărețe împreună… Să dăm glas astfel bucuriei pentru această realizare notabilă și să simțim precum în versurile lui Hesiod din Teogonia: ” Cântecul să ni-l începem cu heliconidele muze/ Stăpânitoarele multelui sfânt și înalt, Heliconul,/ Ce dănțuiesc ocolind cu piciorul lor gingaș fântâna/ Întunecată și-altarul Cronidului atotputernic;/ După ce fragedul trup și-au scăldat împreună-n Permesus/ În Hipocrene sau Olmeius, râul cu ape divine,/ Fac să răsune a muntelui creste de coruri frumoase/ Pline de vrajă, în vreme ce vesele saltă în hore”. Peste hotare, războiul din est nu are deocamdată soluții și trimite zilnic oameni la moarte, nefericește populația, produce pagube materiale imense. În Orientul Mijlociu situația este la fel de complicată, la ițele încurcate adăugându-se incertitudinile din Siria unde fostul președinte a fost înlăturat…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

a plouat tare,

apoi a stat; curcubeul

cocoțat la cer…

Vă doresc un An Nou 2025 prosper, plin de inspirație și sănătate, o lună Ianuarie 2025 liniștită, cu pace în suflet și cu lumină … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/12/01/exasky-training-context-ro-votul-celula-democratiei-fotografie-si-reflectii/

Zile ale unui sfârșit de Noiembrie 2024 destul de mohorâte, amenințând cu stropi reci cauzatori de indispoziții și de melancolii, trimițând uneori către stări de oarecare somnolență, și un debut de Decembrie 2024 misterios și parcă ceva mai înseninat… Am încercat să fiu cât mai activ și pe la domiciliu, dar și pe unde m-am aflat plecat, mi-am dorit să nu las timpul să treacă pur și simplu și să valorific cât de cât fiecare ziulică trăită sub soare. Toamna pare a se înclina către anotimpul friguros, dar alături de frunzele căzute ale pomilor fructiferi, în grădină poate fi văzut, cât de ciudat,nu?!, câte un trandafir înflorit, iar câteva persoane mărturiseau că au avut chiar și pomi fructiferi înfloriți… Sărbătorile de iarnă sunt foarte aproape și farmecul lor este vizibil în fiecare localitate a țării. Amintirile ne năpădesc pe toți, emoțiile ne dezmorțesc, venirea lui Moș Nicolae și Moș Crăciun sau nașterea Domnului sunt atât de așteptate de către toți, indiferent de vârstă…

Simultan cu aspirațiile spirituale, reanalizate în această perioadă a postului Crăciunului, am încercat să privesc și spre celest, spre mărgăritarele atârnate magistral de divinitate în spațiul extraterestru. Astfel am aflat că echipe de cosmologi și astrofizicieni americani au inițiat o super-simulare a evoluției universului cu ajutorul super-computerului Frontier… Proiectul ține cont de multe variabile și de mulți factori: materia și energia întunecată, misterioasă particulă neutrino, galaxii, găuri negre, gaze, materie, gravitație, etc, iar primele rezultate sunt, potrivit cercetătorilor, deosebit de interesante… Multe miliarde de ani pot fi acum analizate și observate în dinamica evoluției cosmice, atât de complexă și de provocatoare. Mijloacele moderne, fără precedent în istoria umanității, favorizează viitoarele rezultate spectaculoase. Această simulare, numită ExaSky, a devenit posibilă datorită algoritmilor avansați, matematicii rafinate și hardware-ului de ultimă generație și a fost imposibilă până acum… Universul în expansiune devine mai prietenos și mai ușor de înțeles și putem să ne minunăm cu toții de complexitatea și vastitatea sa incredibile… Deosebit de interesant este că vechii stoici credeau că universul are două principii: cel pasiv ( materia ) și cel activ – logos-ul… Cel activ era considerat etern și transcendea întreaga materie… Tot stoicii percepeau conceptul ca o imagine a cugetului ( omul își putea imagina ceva în lipsa fizică a obiectului/făpturii respective).

Într-una dintre zilele lui noiembrie 2024 am participat la un eveniment al Revistei Familia care a avut loc în frumoasa sinagogă neologă Sion din Oradea. Liviu Stănescu s-a prezentat publicului cu volumul său de fotografii din cele peste o sută de destinații pe unde a călătorit, fiind recenzat de organizatori. Fotografiile lui sunt suficient de interesante pentru a atrage atenția, dar descrierile sunt destul de lacunare. E foarte adevărat că o fotografie bună nu trebuie descrisă și e de nedescris… În calitate de iubitor de călătorii mi-am permis acest mod de evadare și am zâmbit un pic când am văzut unele fotografii puțin mai ciudate sau altele funny… La final am achiziționat noul număr al renumitei reviste de cultură bihorene care evidențiază acum pe coperțile sale o grafică modernă și atractivă. Berenice Abbott, renumit fotograf american, spunea: ”Fotografia îi ajută pe oameni să vadă”.

E foarte probabil ca algoritmii facebook și tik-tok să lucreze în sensul aducerii în fața auditoriului a ceea ce i se pare acestuia mai important și relevant… Un anunț sponsorizat mi-a atras atenția pe facebook și am aplicat unde mi se indica fără speranța că voi fi selecționat. Este vorba despre un eveniment pe care îl propunea context.ro în București pe cheltuiala organizatorilor ( cazare, transport, masă ). Surpriza maximă a fost când email-ul primit mă anunța că trebuie să confirm prezența pentru a mi se face rezervare. Astfel, m-am trezit în fața unei călătorii neprevăzută, dar interesantă pentru mine. Am ajuns la București cu trenul, am reușit să vizitez în prima zi un pic capitala României, iar apoi training-ul oferit de organizatori în jurnalismul de investigație aș spune că mi-a reactivat mai mult unele cunoștințe decât să mă învețe efectiv cum trebuie să acționez în fața unei situații grave. A fost deosebit de util să întâlnesc staff-ul context.ro și alți jurnaliști de investigație sau freelanceri. Prestația colegilor din Bulgaria mi s-a părut și ea de luat în seamă. Attila Biro a prezentat în limba engleză principiile, metodele și mijloacele, rațiunea de a fi a jurnalismului de investigație, fiind cel mai notabil jurnalist de investigație român care a investigat numeroase cazuri de maximă importanță din România și din străinătate…

Am schimbat impresii în pauze și la mese, am încercat să stabilim contacte durabile. Am rămas cu impresia că există și în acest domeniu persoane dedicate, sincere și entuziaste, dar sunt convins că există și jurnaliști compromiși sau susținuți de hidre necunoscute… În fine, doar un panseu mă mai îndeamnă să reflectez că așa cum eu am fost atras de acel anunț sponsorizat pus în fața mea de facebook când am dat scroll, tot așa alte anunțuri tik-tok au apărut în fața celor care au votat ulterior infamul candidat C. Georgescu la președinție… Pare a funcționa principiul: cine se aseamănă, se adună ! Mă mai gândeam că statutul jurnalistului de investigație este destul de incert și lacunar surprins, că jurnalistul de investigație trebuie să aibă o securitate asigurată pentru a-și desfășura activitatea și pentru a-i fi protejată propria ființă. Sunt multe țări în lume unde jurnaliștii sunt persecutați și chiar își pierd propria viață. Fără minime garanții și o reglementare adecvată secolului XXI, această activitate atât de complexă și de periculoasă nu poate avea loc și succes… Fără o mass-media profesionistă, chiar dacă există o mass-media mediocră, lumea noastră este condamnată la dezinformare, conflicte și regres cultural și civilizațional…

Temeri serioase au încolțit în sufletele tuturor celor care doresc normalitate și stabilitate. Am putut vedea cât de expus a fost spațiul sud-est european în ultimii ani și cât de vulnerabilă poate fi și România la idei extremiste și populiste livrate de fapt de forțe care nu ne doresc binele… Votul este celula democrației, dar un cancer social se poate instaura dacă majoritatea se constituie într-un mod greșit.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

e o făptură Universul,

Calea Lactee e un titirez;

veghează zei în strai de consul,

e o făptură Universul…

mieroase stele își torc glasul

cu vioiciune de-amorez…

e o făptură Universul,

Calea Lactee e un titirez…

Vă doresc o lună Decembrie 2024 divină, prosperă, dominată de lumina brăduțului și a stelei călăuzitoare … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/11/01/geniul-toamnei-ars-theologica-colectia-teze-turneu-international-de-sah-diosig-si-in-vino-veritas/

Un sfârșit de Octombrie 2024 destul de plăcut și de luminos, străbătut de geniul candid al toamnei, și un debut de Noiembrie 2024 destul de generos, dar revelând razele distante ale soarelui și nopțile din ce în ce mai răcoroase. Nori răzleți și nehotărâți se plimbă buimaci în eter și natura renunță tot mai hotărât, cu fiecare zi care trece, la frunzele palide sau ruginii. Doar mica vegetație mai rezistă și impresionează prin verdele ei crud de la suprafața solului… M-am străduit în fiecare zi să realizez pregătirile de toamnă din grădină și din curte, iar roadele toamnei au fost culese toate. Cucurbitaceele au fost ultimele, fiind în ton cu anotimpul și cu Halloween-ul atât de așteptat de către unii. Un omagiu spus în gând, o lumânare aprinsă în memoria celor plecați dintre noi este o practică binevenită și necesară în aceste clipe ale anului și de asemenea am trecut cu toții la ora de iarnă…

În primul week-end al lunii octombrie 2024, am participat la un turneu de șah clasic internațional cotat FIDE care a avut loc în localitatea bihoreană Diosig. La deschiderea turneului a participat un înalt oficial UDMR din Bihor, domnul Szabo Odon, și primarul localității. Am debutat binișor și mediu, prima zi terminându-se relativ acceptabil pentru mine ( 1,5 puncte din 3 partide ). A doua zi a fost însă una neagră pentru mine. Deși în mod normal trebuia să câștig, având avantaj în două din cele trei partide, le-am pierdut pe toate după străduințe incredibile de a scoate măcar remize la final… Gustul amar a fost compensat de puterea mea de a trece peste momentul neprevăzut și de vizita oferită gratuit de viceprimarul localității la o cramă tradițională de vin. ”In Vino Veritas” spuneau anticii, nu e așa?! Mi-am permis să degust câte zece grame din fiecare sortiment oferit de gazdă: vin alb, roșu și roze și nimic mai mult… Ceilalți colegi au fost însă mai îndrăgostiți decât mine de băutura bachică. Am părăsit renumita localitate bihoreană bucuros că am revăzut câțiva oameni deja cunoscuți și că am stabilit noi amiciții cu alții pe care i-am văzut pentru prima dată. Bucuria cea mare a fost cu adevărat la finalul lunii octombrie când rating-ul meu FIDE la șah standard a fost activat și este apreciat la 1647 ELO. Isaac Asimov, celebrul autor de literatură SF, spunea: ” În viață, spre deosebire de șah, jocul continuă și după mat”, iar Jose Raul Capablanca spunea: ”Şahul este mai mult decât un joc. Este o distracție intelectuală, care are anumite calităţi artistice şi multe elemente ştiinţifice.”

În săptămâna următoare, Oradea era gătită de sărbătoare. Zilele orașului au prilejuit evenimente multiple și mulți vânzători de suveniruri și de băuturi calde sau minuturi au ocupat cu tarabele zonele pietonale. Am străbătut și eu zona centrală și pietonală, am mai salvat câte o fotografie și am stat preț de câteva ore pe la biblioteca județeană aflată într-o parte a ei în renovare. Capitala Crișanei arată binișor acolo unde lucrurile sunt finalizate, iar oamenii încearcă să reziste și să se comporte normal în urma experiențelor incredibile ale secolului XXI și mai ales ale ultimilor ani… Am prins doar repetițiile unor formații care se pregăteau pentru a concerta seara, ascultând câteva melodii. La paradele și concertele din week-end nu am mai mers din comoditate, nedorind să mă mai deplasez din provincie la oraș. În schimb, dorind să revăd plaiurile natale, am ieșit în natură, iar ploițele de la mijlocul lunii octombrie au prilejuit apariția ciupercilor care au crescut mari și multe. Am cules o plasă de championi și mai puteam culege pe atât și am mai cules în jur de un kilogram de măceșe de calitate. Plimbarea mi-a făcut bine, am putut admira fazani, iepuri, căprioare și dacă de regulă sunt destul de liniștit, am ajuns acasă împăcat cu toate…

Spre sfârșitul acestei luni octombrie atât de intense, în chiar ziua Sf. Dumitru pe rit ortodox, am putut spune mamei ”La Mulți Aaani ” la împlinirea vârstei de șaptezeci și șapte de ani ( 77 ). Apoi, la câteva zile distanță, m-am hotărât să fiu prezent la o multiplă lansare de carte ( patru teze de doctorat publicate ca volume ), de data aceasta în orașul Arad, în cadrul unui simpozion al Ars Theologica al Universității Aurel Vlaicu. Ajuns de dimineața în acest oraș pe care nu l-am vizitat de vreo zece ani, am dorit să vizitez ce puteam surprinde mai bine din zona centrală. Biserica luterană, catedrala romano-catolică, teatrul arădean s-au lăsat surprinse în fotografiile mele. Mi-a atras atenția o expoziție activă de desen care s-a dovedit a fi Bienala Internațională de Desen. Am admirat în galeria respectivă câteva zeci de desene ale unor autori din țară sau din străinătate și apoi m-am îndreptat să savurez un capucino și o apă tonică pentru a fi cât mai relaxat la lansarea de carte care avea loc după-amiază. Criticii și autorii de desene ( tehnice sau artistice ) știu prea bine că nu neapărat priceperea, ci mult mai mult creativitatea și stările de spirit se regăsesc într-o lucrare profesionistă de desen…

Am ajuns la locația evenimentului cu o oră și jumătate mai repede, iar pe coridoare am întâlnit un bihorean care este profesor universitar acolo și care este renumit în lumea neo-protestantă românească și internațională, aș îndrăzni să spun. Corneliu C. Simuț predă teologie la nivel universitar și este coordonator de masterat și doctorat. Am reușit să conversăm preț de un sfert de ceas pe subiecte teologice și sociale/societale… Spre rușinea mea, nu am adresat urarea cuvenită la momentul potrivit celui mai important teolog baptist român, Iosif Țon, intrat de luna trecută în al zecelea deceniu din viață ( a împlinit 90 de ani ). Evenimentul a început cu foarte puțini participanți, inexplicabil pentru dimensiunea științifică și a subiectelor abodate de cărțile lansate. La trei din cele patru volume am contribuit la corectura solicitată de Editura Decenu.eu și alături de autori în prezidiu s-au aflat și profesorii coordonatori. Ars Theologica a vibrat preț de două ore. La final, am solicitat câte un autograf pe volumele proaspăt lansate și am urat tuturor cât mai mulți cititori. Am rămas convins că măcar buchetul care a participat este preocupat de viața spirituală și că protestanții, dar nu numai ei, pot contribui la o mai bună cunoaștere a divinității de către oamenii obișnuiți… Sunt convins că fără dragoste nu se poate, iar versetele emoționante ale apostolului Pavel din Epistola către Corinteni îmi vine în minte, confirmând că armonia și dragostea universale sunt voința divinității și doar ele conduc la adevărata înnobilare spirituală umană: ” 4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, 6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, 7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” …

Cred că educația și psihologia trebuie integrate demersurilor științifice din teologie pentru răspândirea optimă a conceptelor religioase și pentru a nu se ajunge la fanatism sau la blamarea teologiei ca un flagel social și nu ca un liant și panaceu societal universal. Cred doar într-o evoluție armonioasă interdisciplinară, doar învățământul catehetic nefiind suficient, nici eficient. Sunt conștient că în situația dată, a societăților laice, a materialismului feroce, viața spirituală este o Cenușăreasă și poate fi privită ca un moft, ca o pierdere de timp sau fără sens și aplicabilitate… Consider utilă, providențială chiar, activitatea prolifică a comunităților neo-protestante, dar și a celor sinceri dintre ortodoxi sau catolici. Kerigma este prezentă în plan social și poate îmblânzi monștri și hidre…

În continuare, harta lumii sângerează prin cele două mari conflicte ( din Ucraina și Israel ), iar alte și alte conflicte pot deveni active… Nu doresc să fiu pesimist însă și sper că pacea va triumfa în cele din urmă. Alegerile prezidențiale din SUA atrag atenția și sunt foarte importante pentru întreaga lume… Nu ne rămâne decât să sperăm că vom ajunge în cele din urmă la liman, la fântâna sau oaza cea minunată. O epigramă antică ilustrează aceste aspirații ale noastre către pace: ” Plajă scăldată în freamăt de valuri ne fie popasul,/ Templul zeiței îl vezi? crește din larguri. Spre zări/ Plopi de-ntuneric înclină răcoare fântânii; în undă,/ Blonzi alcioni își afundă arșița ciocului lor”… ( Mnasalkes, sec. III î.e.n., Templul zeiței Kypris, IX,333 ).

Aș dori să închei cu un Sonet personal realizat special pentru ziua mamei:

E ziua Mamei

E dis de dimineață, zi din calendar

și toți cred că e o zi obișnuită;

nu am astâmpăr și aș vrea s-aduc în dar

urările de sănătate multă…

E ziua Mamei, purtată an de an

în suflet, în cuget, în minte de copil

ca o icoană vie, ca sacru talisman

depuse pe altarul cel mai nobil…

Tu, cea în căutarea unui peren alean,

primește-acum al nostru cânt umil,

spre a renaște iar, exact ca un titan !

La Mulți Ani, Mama ! Tot tânără să fii,

în veci să ai surâsul de pupil

și parte, ceas de ceas, numai de bucurii !

Vă doresc o lună Noiembrie 2024 ingenuă, profitabilă și lipsită de regrete … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/10/01/despre-civism-lebede-albe-si-cenusii-demonul-cu-fata-alba-cad-frunze/

Un final de Septembrie 2024 aflat sub auspiciile unei răcoriri notabile, specifică trendului autumnal care avansează, și un debut de Octombrie 2024 la fel de echilibrat și de temperat, dominat de frica general europeană privind posibilele efecte ale ciclonului anunțat. Să sperăm că temerile cele mai negative nu se vor împlini și că oamenii se vor pregăti mult mai bine decât în cazul furtunii Boris… Am reușit să mă bucur de coacerea unor piersici mari și gustoase ( nu multe însă ) și am mai cules din merele gutui care au fost destul de numeroase și în acest an. Un ienupăr, pe care nu l-am luat în seamă, pare acum mai voinicel și atrage pe sub el, la odihnă, pe cățelușa cea tânără Lilibeth ( Lilișor )… Declinul naturii este vizibil, dar nu putem discuta decât de o toamnă îngăduitoare, nu despre una câinoasă. Am învățat să mă bucur de lucrurile aparent mărunte ale vieții și mă impresionează fiecare zi trăită sub soare. Fiecare zi, în care pot vedea cerul senin sau constelații îndepărtate, îmi produce o descrețire a frunții și o destindere totală…

Aflat majoritar la domiciliu, am dereticit prea puțin prin curte și prin grădină și în rest am citit câte ceva din cărți fizice sau de pe internet… Câte o omletă sau ceva cereale, un ceai matinal m-au mai dres la început de zi, câte o limonadă sau un fresh, făcut majoritar din fructele de acasă, m-au revigorat ulterior. Rareori am mai savurat și câte un capucino, iar doar cafea nu mai pot bea de ani întregi din cauza gustului ei prea intens care mă deranjează la stomac… Granița cu Ungaria e doar la câțiva kilometri și de două, trei ori pe an mă duc și până acolo. Evident, e una relaxată acum, aproape fără importanță. Sperăm să rămână așa, dacă e posibil, să nu mai existe, să fie subiectul unor selfie-uri retro. Visăm însă la intrarea în spațiul Schengen terestru și pe mine nu prea mă mai consolează adierile lui de la granița vestică a țării noastre…

Prefer să ascult și să tac, am învățat să ascult și nu mă grăbesc deloc să rostesc cuvinte. Când consider că am ceva de spus, de regulă notez și dezvolt tema respectivă… Este firesc să spun că am o opinie despre toate câte mă înconjoară și despre toate conceptele filosofice și științifice, indiferent cât de abstracte ar fi ele. Sunt exasperat însă de dorința unor concetățeni de a vorbi în public, la evenimente sau ceremonii, intervenție prin care consideră că își etalează superioritatea și că înjosesc în acest fel pe ceilalți. E o normă a timpului și chiar și cei care au cu adevărat ceva de spus au acest reflex… La genul acesta de momente, partea cea mai ciudată este că toți ceilalți oricum nu ar fi lăsați să spună ceva. Ei sunt ascultătorii, machetele docile ale noului tip de manipulare… Reversul medaliei e că măcar o treime dintre participanți nu sunt capabili să-și susțină punctul de vedere dacă ar fi întrebați, deci practic sunt macheta perfectă și dependenți de portavocea urmată… Îmi evidențiez observația în contextul noilor alegeri în plan național și internațional. Democrația și civismul sunt, în opinia mea, grav afectate chiar și în lumea occidentală, alte interese tronează… Spun și eu că în multe situații e mai bine să fii rezervat și tăcut precum sufletele celor plecați dintr-n poem antic: ” Spun bătrânii că o dată năruitorul de turnuri,/ Fiul neînvins al lui Zeus, cel cu trăznete-orbitoare,/ În lăcașul Persefoneiceei sprintene pătruns-a/ Să aducă lumină din Infern câinele Cerber,/ Zăvodul cu colți năpraznici, fiul groazicei Echidne,/ Acolo lâng-al lui Cocis apă i-se arătară/ Sufletele neferice-a muritorilor, asemenea/ Frunzelor de vânt mânate pe-nsoritele coline/ Ale Idei… ” ( Bachilide – sec. VI-V î.e.n. – Antistrofa b ).

În puținele zile în care am fost pe la oraș, am văzut urbea în febra mai multor evenimente. La teatru erau propuse piese interesante, elevii au reînceput școala și animau dimineața zonele centrale. Festivalul de Film TIFF era bine promovat și a atras mulți cinefili… Revista Familia a avut câțiva invitați la Librăria Humanitas și la Cărturești Oradea. Înaintea evenimentului la care mi-am propus să particip, am hrănit și stat de vorbă cu câteva lebede cuminți și rațe sălbatice de pe Crișul Repede și am gustat la un restaurant din apropiere o porție de supă cremă zucchini cu somon… Alătui de lebedele albe erau prezente și câteva perechi de lebede cenușii…

Am participat doar la un eveniment de această dată, propus de către editura decenu.eu care a avut un invitat special, aflat la lansarea unui volum de tip eseistic, ieșit din sfera preocupărilor profesionale ale autorului… Alexandru Nădăban își spune de această dată propria experiență trăită din postura de bolnav de leucemie. Cu un doctorat în străinătate, Alex a predat Istoria Bisericii și Teologie Sistematică în mai multe școli evanghelice. Boala l-a obligat să revină cu picioarele pe pământ și a decis să lupte… În ”Demonul cu fața albă”, Alex prezintă într-un chip eseistic toate etapele prin care a trecut în lupta sa cu mizerabila boală care l-a măcinat și schimonosit, care l-a torturat psihic și fizic. Alex Nădăban a acceptat să vorbească la această lansare despre toate greutățile prin care a trecut în calitatea sa de grav bolnav în sistemul medical din România. Mărturisea că nu a dat vina pe Dumnezeu, că nu L-a abandonat pe Dumnezeu în ciuda tuturor celor suferite. A luptat timp de douăzeci de ani cu boala și este optimist… Echilibrul interior l-a ajutat să lupte, educația și convingerile neo-protestante creștine l-au fortificat. În ciuda bolii care i-au stopat sau întârziat multe proiecte, Alex nu a încetat să creeze, să gândească, chiar să fie un sprijin pentru alții… Și cât de greu trebuie să fi fost: operații, chimioterapii într-o Românie puțin pregătită pentru acest gen de pacienți.

Oricât de materialist ar privi cineva lucrurile, sănătatea este cea mai mare bogăție pe care o poate avea un om în timpul vieții, iar divinitatea nu intervine unilateral decât în foarte puține cazuri de-a lungul generațiilor. Mărturisesc că am fost interesat de modul în care a reacționat un teolog într-o situație de acest gen și de modul în care s-a raportat el ulterior la viața spirituală și la societate. Nu oricui îi este la îndemână să își păstreze credința și să înțeleagă sau chiar să explice chestiunile spirituale și metafizice în timpul unor experiențe de acest gen… Într-un paragraf, Alex Nădăban spune: ” Ce ciudat ! Poate e doar o problemă de interpretare. cine-i Dumnezeu și cine-i omul? În singurătate, mi-am dat seama că nu-mi plac pesimiștii. Îi combat. Eu ! Sună ca o glumă”. Într-altul continuă: ” Am stat cu Biblia în mâini, m-am rugat ceva de genul: << Doamne, tu știi destinul meu. Vrei să-mi spui despre ce e vorba?>> Nu e prima oară când făceam așa”.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

cad frunze

cad frunze, a venit toamna

nostalgic sunt, mă plimb prin parc…

mă știu acum soarele, luna

cad frunze, a venit toamna…

diafan se joacă lumina

pe arca vremii mă îmbarc,

cad frunze, a venit toamna

nostalgic sunt, mă plimb în parc…

Vă doresc o lună Octombrie 2024 candidă, prosperă și plină de lumină … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/09/01/toamna-si-strugurii-memorial-oradean-de-sah-un-quasar-nazdravan-si-balena-alba/

Un sfârșit de August 2024 un pic mai răcoros, deși razele soarelui au reușit să dojenească serios solul care a acumulat de multă vreme o lipsă de precipitații destul de semnificativă, și un început de Septembrie 2024 cu gândurile îndreptate către toamnă, către temperaturi mai suportabile și către boboci cât mai rubiconzi și panere cât mai pline de fructe și legume… Continuăm să sperăm și să visăm, dar realitatea mai puțin favorabilă se încăpățânează să se mențină, iar pericole noi sau mai vechi se profilează și se ițesc. Recent, a trebuit să culegem prematur strugurii din cauza neiertătorilor și insensibililor grauri. O parte ( mai mică ) din strugurii culeși au fost de viță nobilă și i-am tratat cu atenție. Îmi place mustul, mai sorb câte un păhărel de vin la ceas aniversar și îmi place să cred în virtuțile terapeutice ale rodului viței. Dintre merele și gutuiele culese am făcut zilnic suc cu puțină zeamă de lămâie pentru a mă hidrata corespunzător…

Secolul XXI în care trăim obligă la multă atenție și la multe responsabilități asumate. Științele, coroana lumii, și-au spus și își spun zilnic cuvântul… Au transformat în ultimul secol comunitățile umane și cu toate acestea umanitatea este la început de drum. Temerari, eroi, pionieri ( sau toate la un loc ) s-au străduit periodic să inventeze și să inoveze după priceperea și după harul ( darul ) primit de la divinitate… Chiar și cerurile încep să-și devoaleze tainele, iar omul se crede deja un mic dumnezeu, uneori chiar se joacă de-a Dumnezeu… E, de asemenea, foarte important ca suma lucrurilor cunoscute să fie validate și să aprofundăm, dacă e posibil, cu o rapiditate și intensitate mai mare… M-a uimit și copleșit din copilărie temeritatea navigatorilor, primii oameni care trebuie să se fi aruncat în necunoscut fără nicio garanție. Recent citeam că doar un procent din totalul viețuitoarelor oceanelor planetare sunt cunoscute. Atât de puțin și totuși omul a navigat ca un Ahab în căutarea viselor, în inițiativa de a depăși obstacole sau de a se autodepăși… Mulți au ajuns ofrandă întinsului apelor și nimeni nu-i va cunoaște, dar primul pas către zbor a fost acela de a înfrunta valurile și forțele naturii… Provocările vremurilor noastre sunt spațiul extraterestru care are numeroase necunoscute. Progresele în domeniu pot fi percepute oximoron, dar măcar la nivel de concept multe lucruri bune s-au întâmplat. Marele meu disconfort din acest punct de vedere este că spre exemplu cercetătorii pretind că se știu atât de multe despre univers, dar nu se știe dacă mai există o planetă în plus în sistemul nostru solar. Recent, James Webb, celebrul telescop, a surprins un quasar în lumina lui adevărată, dar despletită în patru imagini reflectate după regulile fizicii de o galaxie apropiată. Povestea pare foarte interesantă deoarece acest năzdrăvan se pare că a pulverizat toate stelele din jurul lui în urmă cu câteva miliarde de ani, rezultând o imensă gaură neagră. Și pentru a fi cât mai exacți, distanța la care se găsește acest quasar față de noi este de ( doar ) 6 miliarde de ani lumină…

Am participat spre finalul celei de-a două decade a lunii august, într-o splendidă zi de sâmbătă, la un memorial orădean de șah organizat de un profesor bihorean la universitatea reformată Partium. Frumoasa tradiție reformată s-a împletit armonios cu pasiunea pentru sportul minții… Fără a mă împăuna, am obținut patru victorii din șapte runde și am simțit că jocul meu de șah fizic e mai sigur, deși la două partide din cele pierdute am pierdut pe mici erori personale. A fost pentru prima dată când am câștigat ceva, adică un premiu la categorie în valoare de o sută de lei. Vă dați seama, emoție măricică ! Nu valoarea premiului a contat, ci faptul că mica mea performanță a fost apreciată și că nu am ieșit pe minus… Emanuel Lasker spunea cu ironie despre jocul de șah: ”când vezi o mutare bună, caută alta și mai bună”…

De asemenea, tot în plan local, o mică colaborare s-a înfiripat și dincolo de mici beneficii financiare, faptul că numele propriu a apărut deja la un volum deja publicat în dreptul rubricii Corectură, m-a bucurat enorm. Am fost satisfăcut, de asemenea, că munca mea a fost respectată. Corectura nu e chiar simplu de realizat, iar editurile mici și mijlocii nu o duc bine deloc. Majoritatea acestora sunt susținute din donații sau din activități antreprenoriale mai profitabile. Paradoxul este că contentul online se găsește și în România în topul veniturilor, dar editurile supraviețuiesc doar prin pasiunea pentru carte a inițiatorilor și a puținilor cumpărători. Volumele la care am făcut corectura reprezintă contribuții notabile în domeniul spiritualității creștine cu trimiteri la educație și psihologie. Am fost și un cititor în același timp și am simțit că, dincolo că am înțeles tot demersul și exprimările autorilor, am revenit la exercițiul unor lecturi profunde și antrenante… Din primul volum mi-a revenit deja un exemplar gratuit și am fost extaziat de splendida reușită editorială… Cicero spunea cu înțelepciune: ”Dacă ai o grădină și o bibliotecă, ai tot ceea ce îți trebuie… ”

Dacă în plan internațional situația se menține suficient de încordată, iar în țară prețurile și veniturile nu dau o rezultantă favorabilă cetățenilor, eu mi-am impus un semi-exil la propriul domiciliu care nu mă deranjează complet, dar mă nemulțumește oarecum imposibilitatea de a fi mai liber sau de a fi cu adevărat liber și independent… Sunt mâhnit de soarta celor care trăiesc trauma nemeritată a războaielor și nu mai înțeleg de ce nu se depun mai multe eforturi pentru pace… Ce frică teribilă trebuie să simtă oamenii confruntați cu războiul purtat cu mijloace supraomenești. Rachete, drone brăzdează acolo cerul și ei parcă rostesc precum versurile poetei Sapho din Fragmentul 2: ” Foc cumplit sub piele mi se strecoară/Să mai văd cu ochii nu pot și tare-mi/Vâjie auzul/ De sudoare-s plinăși mă cuprinde-un/ Tremur; și mai galbenă sunt la chipu-mi/ de cum este firul uscat de iarbă,/ Parc-aș fi moartă… ”

Se apropie și ziua mea de naștere ( 10 septembrie ), ( pentru a câta oară, ghiciți, oare?! ), și trebuie, indiferent de situația în care mă găsesc, să fiu binedispus și optimist… Cu adevărat frumoasă și distinsă a fost și Ziua Limbii Române – limba în care rostim și simțim, ea însăși o sărbătoare și o stare de spirit, chiar o formă rostită sau nerostită a spiritului… E. Cioran spunea: ” Nu trăiești în România, trăiești în Limba Română ” !

Aș dori să închei cu un triolet personal :

Visul lui Ahab

trofeu de aur Ahab visează

pe Moby Dick, balena albă,

oceanele el le brăzdează,

trofeu de aur Ahab visează…

e temerar și nu cedează,

vrea ineditul pus în salbă…

trofeu de aur Ahab visează

pe Moby Dick, balena albă…

Vă doresc o lună Septembrie 2024 prosperă, răcoroasă și benefică … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/08/01/ritmuri-de-harpa-jocurile-olimpice-paris-2024-catre-greier-si-negociem-orice-dar-nu-principii/

Un final de Iulie 2024 dogoritor, dar ceva mai acceptabil decât zilele mijlocului de lună ”iuliano-cezarian”, și un început de August 2024 la fel de inedit și de incendiar sub aspectul temperaturilor. În grădină, în ciuda unei udări zilnice necesară, unele legume încep să apună prematur, doborâte de căldura nefirească care a depășit așteptările multor meteorologi. Zilele de caniculă extremă a creat disconfort nocturn și indispoziții… Doar roșiile mai jubilează cât de cât, iar bobițele de aronia culese au fost mai mărunțele decât de obicei. Câteva pere Williams m-au mai îmbunat un pic și mi-au ridicat moralul în privința minimelor mele competențe de mic grădinar și de horticultor…

Bucuria cea mai mare a venit printr-o veste primită prin email prin care eram anunțat că plantările de arbori, la care am contribuit și eu cu donații minime, s-au încheiat cu succes. În email mi se prezenta zona mapată din Islanda unde copăceii vor contribui la verdele și la frumusețea ecosistemului local, planetar. Doar câțiva dolărei mi-au dat șansa de a participa la proiecte de împădurire atât de interesante și lăudabile și care conferă un sentiment deosebit de împlinire personală… E util oare să mai adaug? Profesioniștii cultivă mai bine … !

Jocurile Olimpice 2024 de la Paris au debutat cu o euforie trăită de mulți oameni ai planetei. Au fost posibile și rumori prilejuite de paralelismele vizuale grotești care pot fi stabilite între ”Cina cea de Taină” și un banchet bachic. Sunt convins că ele pot fi trăite și apreciate echilibrat și corespunzător ambele în contemporaneitate dacă persoana în cauză le experimentează separat fără histrionism și prejudecăți. Evident, jocurile olimpice, fiind un jubileu al virtuților fizice organizat în lumea antică o dată la patru ani, erau încununate atât cu distincții, cât și cu serbări pompoase deosebit de atrăgătoare care, inevitabil, erau ”sfințite” cu băuturi alcoolice. La fel de adevărat e că banchetele bachice, un fel de beții/ceaiuri ale anticilor culți, se finalizau cu un soi de orgii sacre. Nu trebuie să judecăm negativ acest aspect deoarece peste tot în lume se întâmpla la fel și nici în zilele noastre nu e altfel. Personal, cred că atât creștinismul, cât și valorile lumii greco-romane antice se regăsesc în substanța definitorie a culturii europene actuale ca un rezultat al unei evoluții milenare, cu mari și contondente oscilații de-a lungul secolelor, dar în mare măsură depășite și însușite printr-o … beatificare a ambelor în contemporaneitate. Anacreon are un cântecel ( Către greier ) tradus de Lucian Blaga care evidențiază nevinovăția și naivitatea acestei făpturi:” Greier mic, ce fericit ești,/ care-n crengile de arbori/ ridicat de-un strop de cântec/ ca un rege viețuiești./ E al tău cam tot ce vezi,/ tot ce ora vrea s-aducă/ din grădini și din livezi./ Tu trăiești prin negre brazde,/ nu te vatămă țăranii,/ tu, de muritori slăvitul/ birui grijile și anii./ Chiar și Phoebus te iubește;/ Muzele cu drag ți-ascultă/ de argint, cântarea multă/ Bătrânețea nu te-ajunge/ ești poeților tovarăș…/ niciodată tu nu suferi,/ numai zeilor te-asemeni.”

Am observat că tradiția se poate pierde destul de ușor de la o generație la alta și că e un bun pierdut dacă nu e apreciată la justa ei valoare. Poți deveni repede doar un fan nostalgic al identității culturale a bunicilor tăi sau poți lăcrima când constați că ai putea fi un trădător al tradițiilor locale milenare doar din dorința de a fi chic în tinerețe. Deosebit de relevantă în această privință mi se pare o întâmplare când aveam doar câțiva anișori. Fusesem dus la Oradea de către tata pentru o mică destindere și, la întoarcerea acasă, am ajuns cu vreo oră mai repede de plecarea trenului în gara centrală a orașului. Acolo am găsit cu cale să mă plimb un pic prin interiorul clădirii care nu știam eu atunci că avea o tradiție fabuloasă și care adusese spre oraș numeroase personalități din Austro-Ungaria și din România interbelică, dar găzduise și drama din anii 40 ai secolului trecut a evreilor în drumul lor spre ghetourile morții… Astfel, la un moment dat am văzut la doar câțiva metri în fața mea un băiețel maramureșean zdravăn de vreo trei anișori, la fel ca mine, cu un clop de paie tradițional cu bentiță multicoloră, deosebit de atrăgător. Dintr-un reflex de neînțeles, cel care nu dorea nimic chiar dacă insistai de zeci de ori, a fugit spre puiul de maramureșean și i-a smuls clopul de pe creștet și și l-a pus sieși. Băiețelul a început să plângă, a venit și tatăl lui, care înțelept, se oferea să mi-l facă cadou fără nicio problemă… Tata își cerea insistente scuze și cunoscându-mă că renunț ușor la toate cele ale mele și că nu luam nimic de la nimeni, mă întreba ce s-a întâmplat, iar eu i-am șoptit doar cu lacrimi în ochi: ”nu știu, tata !” Aș menționa că localitatea natală este situată între principalele orașe ale Bihorului și vestimentația tradițională s-a pierdut încă de la începutul perioadei interbelice în favoare unor soluții hibride uneori sau a unui stil vestimentar obișnuit care imita doar vestimentația urbană autentică… Deci, cam asta e cu adevărată tradiție și identitate, din păcate !

Am fost în puține zile pe la oraș și am căutat de la domiciliu să surprind cât mai mult din realitatea apropiată sau îndepărtată. M-am regăsit așadar mai mult în online și, în ciuda greutăților, am mulțumit divinității că nu suntem atât de greu încercați precum mulți oameni din popoarele vecine. Puține realizări pozitive în acest an 2024 și trendul e aproape sigur același până la final. Fără descoperiri epocale, fără altruism, fără vizionari, fără lepădări de sine, fără dorințe mărețe… Rămân doar stelele nemișcate noaptea, visul la călătorii galactice, la însușirea științelor și lecturarea literaturilor civilizațiilor extraterestre, aspirația spre planete paradisiace, iar puterea soarelui pe timp de zi pare a dojeni toate speranțele noastre…

Dacă în plan internațional un atentat la viața lui D. Trump a îngrozit lumea și a readus în discuție problema armelor deținute prea lejer de populație și a lansat-o pe Kamala Harris în confruntarea pentru președinție, iar Orientul Mijlociu și întreaga Asie par în fierbere, la noi în țărișoară s-au spart cu ajutorul mass-media balonașele abuzurilor ( inclusiv sexuale ) din universități. Pentru a glumi, se pare că cercetarea românească acolo s-a îndreptat și mai cred că nu sunt puține cazuri de acest gen. Probabil că trebuia să se întâmple și asta, dar nimeni nu mai pomenește și nu mai verifică milioanele de lucrări copy-paste la nivel de licență, disertație și doctorat, iar posesorii lor sunt negustori cinstiți reinventați în diverse domenii unde nu contează proprietatea intelectuală, ci doar birocrația și certificările nou obținute, altfel fără nicio valoare… Iar despre onoarea nereperată, cum rămâne?! ”Lasă că o reperează domn Mitică” … , nu? Și când eu credeam că nu mai există vreun absolvent de liceu cu bacalaureat care nu intră măcar la varianta ”cu taxă” la o facultate din România, un caz inedit a fost semnalat din proprie experiență de un absolvent de master și doctorat în Franța care predă religie baptistă într-o universitate orădeană. Îl cunosc pe Daniel Fărcaș, am discutat cu dumnealui de câteva ori și cred că nu merita această experiență neplăcută. El a fost respins la masteratul de psihologie declanșând stările de uimire. Cred că el a declanșat de fapt o reacție demnă de o analiză psihiatrică de genul: ”cine ești tu, bă, să ne spui nouă?” Aș evidenția doar o cugetare a lui Corneliu Coposu: ” Negociem orice, dar nu principii” !

Aș dori să închei cu un triolet personal :

ritmuri de harpă

duioase corzile de harpă

ating în vis auzul meu

e picurul căzut în apă

duioase corzile de harpă…

vibrez când iadul tot se surpă

sub ritmul său purtat de zmeu;

duioase corzile de harpă

ating în vis auzul meu…

Vă doresc o lună August 2024 senină, răcoroasă, augustă de-a dreptul și prosperă … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/07/01/summer-2024-lumea-nu-e-cum-crezi-un-copilas-in-leganel-si-amarnic-se-amuza-aezii/

Zile ale unui final de Iunie 2024 destul de înfierbântate și un început de Iulie 2024 la fel de canicular și de intens. Doar nopțile devin mai răcoroase și pe cerul nocturn pot fi admirate stele și constelații vechi de când a fost sorocul universului… Fructele momentului au fost caisele care au putut fi culese, iar zmeura a fost aromată. Prunele și corcodușele au fost și ele un fel de vedete ale clipei. Primele legume au început să se maturizeze ( roșii, castraveți ), iar mama a recoltat deja ceapa și usturoiul. O responsabilitate enormă revine tuturor pentru o lume mai verde, pentru o planetă mai sigură în contextul actual al schimbărilor climatice, al vegetației și uneori a pădurilor întregi mistuite de incendii ( am prefera să credem, incendii provocate de cauze naturale)…

Prima jumătate a anului s-a scurs și oarece fiori se resimt în privința acestui an mega-electoral la nivel mondial. Temerile cele mai întemeiate sunt în ceea ce privește amplificarea curentelor naționaliste sau de extremă stânga, iar la prezidențiale SUA propune aceeași confruntare ( Biden-Trump ) care, în ciuda criticilor, ar trebui să ne convingă că „dacă nu ai bătrâni, să-i cumperi” … În România, pionii localelor și europarlamentarelor s-au așezat, dar nu fără unele surprize. Mă întreb ce minune oare ar putea stinge patimi demonice și lupte frățești pentru binele general și pentru triumful umanității. Deocamdată însă, pacea și viața civilizată sunt agresate, chiar suspendate în unele situații de confruntări militare și de involuții economico-sociale nedorite și incredibile… Alianța militară nord-atlantică este protectoarea noastră, protectoarea de … orașe, cea care e cu un ochi și în spațiul extraterestru și cea căreia ar trebui să-i adresăm un imn precum ”Imnul către Ares” din imnurile homerice: ” Ares cu coif aurit, copleșind luptătoarele care,/ Ager la scut, în aramă-mbrăcat, protector de-orașe,/ Bărbat cu lance-narmat, meterezul olimpic, părinte/ Al Biruinței ce curmă războaiele, stâlp al Dreptății [… ] Varsă din slavă lumina ta dulce spre viețile noastre ” …

Zilele mai însorite ale primei luni de sezon estival m-au găsit majoritar pe la domiciliu unde am citit cât s-a putut, am mai navigat pe internet, stând și pe blogurile proprii, și mi-am mai consolidat câteva dintre proiectele începute. Din nou, greutățile încep să pună presiune pe economiile mele și activitățile prin grădină și prin curte reușesc să mă destindă câte un pic. Mi-am propus să-mi reimpun un program de activitate fizică mai ridicat pentru a mă readuce în zona unei forme fizice și mentale mai bune. Alergarea am simțit de fiecare dată că mă stabilizează într-un mod aproape miraculos, aș spune, din toate punctele de vedere. Și, pentru a glumi, bineînțeles: să alergi ( mai tare sau mai încet ) poți chiar și desculț… De asemenea, înotul este și el deosebit de util și de productiv pentru organismul uman.

Povestea vieții fiecăruia dintre noi se scrie zi de zi și putem observa cât de complex e totul, cum lucruri mecanice și imediate conviețuiesc și interferează subtil cu metafizicul și cu lucrurile abstracte. Ciudat este faptul că ”viermele”, fie el și unul selecționat și bine hrănit, supraviețuiește și își continuă aventura fără niciun merit. Toate acestea în contextul în care unii oameni își permit să viseze și se sacrifică, iar o teorie modernă sugerează că totul este aparent și că întregul univers ar putea fi o imensă hologramă… Merită să reflectăm, fără a exagera, chiar și numai în trecere, la aceste lucruri abstracte și la ceea ce ni se pare acum a fi chestiuni ireale și paradoxuri ale existenței și ale cosmicului. Poți fi sigur, vorba profesorului meu de fizică din liceu, devenită un motto al dumnealui, că ”lumea nu e cum crezi” … !

Deși avusesem pe un wish-list participarea la concertele în aer liber din orașul de pe Crișul Repede sau la festivalul internațional de teatru scurt, cu prezența Angelei Gheorghiu sau a Laurei Bretan, am ratat complet din cauza orelor înaintate de desfășurare și a dorinței de a reduce cheltuielile la maximum… Am reușit însă să fiu prezent la un eveniment care l-a omagiat pe liderul revoluționar pașoptist Avram Iancu, în aula magna a universității orădene. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a conferențiat pe subiectul ” Avram Iancu – vizionarul ”, conchizând că spre finalul vieții marele lider al moților a înclinat spre forța dreptului în revers cu dreptul forței în care a crezut în tinerețe. Două secole scurse de la nașterea ”Crăișorului Munților” ne pot convinge că putem privi spre tragicele evenimente ale secolului XIX într-un mod echilibrat și fără a privi prin lentila xenofobiei sau a urii erupte din motive etnice. În mijlocul neputințelor noastre, seculare, milenare, vorba anticilor, ”amarnic se mai amuză aezii”, care vor fi fiind și ei în vacanțe și concedii acum, nu?!

Mă bucur că pot urmări desfășurarea în zece runde a Grand Chess Tour din București cu participarea unor șahiști de top mondial. A avut loc și grand prix-ul clujean. Sper să joc și eu ceva în acest an, în calitate de jucător de anvergură medie… Fie ca armonia pieselor de șah pe tablă să fie inspirată de armonia și silențiozitatea corpurilor cerești din univers. Dacă o ordine cosmică guvernează, și vorba lui Marcus Aurelius, nesigur, dar sincer cu sine, dacă nu este totul o luptă ”oarbă”, entropică de atomi, fie ca aceasta să se reflecteze în tot ceea ce facem fiecare dintre noi…. Dar chiar și împăratul filosof e mai optimist în unele afirmări, admițând un sens pozitiv al transformărilor și al evoluțiilor/involuțiilor: ” Astăzi aguridă, strugure-n chiorchină și-n sfârșit stafidă – numai prefacere, însă nu în neant, ci simple alterări” ( Către sine însuși, XI, 35 ).

Aș dori să închei cu un triolet personal:

un copilaș în legănel

visează holde, flori de câmp…

râde, suspină cătinel

un copilaș în legănel…

mama îi spune-ncetinel:

”nani, nani, puiule scump” !

un copilaș în legănel

visează holde, flori de câmp…”

Vă doresc o lună Iulie 2024 plină de bucuri, prosperitate și clipe de neuitat … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/06/01/ziua-europei-votati-ma-nu-voi-uita-romania-2-0-aici-locuieste-frica/

Un final de lună Mai 2024 în care primăvara s-a arătat în toată splendoarea și puterea sa, și un debut de Iunie 2024 care deschide agenda calendaristică a sezonului estival. Pe la noi, la câmpie, ploițele de mai au fost rarisime și nu au dăunat, în contrast cu pagubele semnalate prin țările europene și chiar pe la noi prin țară. Cireșele, zmeura, căpșunile au putut fi culese și chiar murele native, pe care eu încerc să le protejez prin grădină, au fructificat deja… Legumele, de care se ocupă mai mult mama, se arată și ele promițător, salata și spanacul, chiar dacă nu sunt prea mari, pot fi consumate, iar mărarul a devenit endemic, răsărind fără a fi semănat. Mă bucur că busuiocul a răsărit frumos și că câteva fire de viță-de-vie nobilă susțin câteva zeci de ciorchini frumoși…

Încerc să mă bucur de toate lucrurile din jurul meu, să fac rai din ceea ce am, să nu dau vina pripit pe cineva și m-am întrebat de multe ori de ce unele lucruri rele și situații nemeritate am fost nevoit să le trăiesc, mi s-au întâmplat… M-am mai întrebat, de asemenea, de unde își are izvorul lucrul rău cotidian care ți se strecoară sub ușă și mai nou și sub piele. De unde atâta precizie, de ce atâta zel mizerabil? Și parcă de la an la an, problemele generale se multiplică, relațiile cetățenești, altădată călduțe, se răcesc… Alegerile locale și europarlamentare sunt la un pas și întreaga țară sare de pe un picior pe altul.

Am militat pentru integrarea nord-atlantică a României încă din 1990 când eram adolescent și chiar mai de dinainte când puteam doar să meditez la apartenența noastră europeană și nord-atlantică și să mă întreb ”ce bine ar fi?”… În anii 80 puteam doar visa la o lume liberă, să sperăm la un apus al tiraniei locale sau al celei comuniste, dar atât de crunt și de statornic părea instaurat totul încât un colaps general și rapid părea de domeniul aspirațiilor nerealiste, chiar a imposibilului… Înșir acest cuvinte într-un moment fast pentru țara noastră: s-au împlinit 20 ( douăzeci ) de ani de la momentul intrării țării noastre în NATO, cea mai mare alianță militară a lumii. Îmi amintesc momentul intrării în NATO când am sărit în sus de bucurie spunând ” Uraaa, suntem țară membră NATO ”. O țară sud-est europeană avea această șansă istorică și din fericire în acel moment diplomația și politicul au luat decizia corectă… Contextul internațional ne-a fost favorabil și la puțin timp Uniunea Europeană ne-a oferit același tratament. Dacă relațiile s-ar fi tulburat mai devreme, cine știe dacă am fi avut această șansă… La acest ceas aniversar, am avut ocazia să particip la Oradea, în splendida sinagogă neologă Sion, la lansarea de carte a domnului secretar adjunct NATO, Mircea Geoană… Înaltul oficial a lansat volumul ”Bătălia pentru viitorul României”, o carte bine scrisă, care beneficiază de recenzia favorabilă a unor oficiali occidentali, o carte care merită citită deoarece vorbește atât despre noi, despre români, cei ce am fost, suntem sau putem fi, cât și despre provocările și problemele internaționale.

Autorul în dialog cu un renumit bihorean, Dacian Palladi, a vorbit echilibrat și a dat dovadă de maturitate, privind dincolo de interese și de patimi la clipa istorică pe care o trăim și care ar trebui valorificată spre binele tuturor. Acord cu mare greutate credit cuiva, dar M. Geoană a părut acum mult mai mult decât psd-istul sofisticat și cu unele vederi progresiste de dinainte. Îmi place să cred că volumul lansat nu este doar un simplu preludiu pentru candidatura la prezidențiale, iar faptul că lansează idei și propune soluții și proiecte aproape că mă convinge definitiv. Conceptul candidaturii independente la prezidențiale și la alegerile generale este unul occidental și, din nefericire, nu foarte răspândit. Acolo unde el este preferat se adresează societății civile, încercând să frângă monopolul partidelor existente. Așadar, pentru a avea succes pornind din această poziție trebuie să ai o societate civilă sătulă de abuzurile partidelor politice ordinare, o societate cu un înalt simț civic, iar dacă e să discutăm despre civismul românesc, cred eu, că el trebuie apreciat în procente formate dintr-o singură cifră unitară ( sub 10 %, a se vedea ”epopeea” POL ). În fine, mi-a plăcut în volum faptul că este propus un proiect național, că autorul visează la lansarea unei Românii post-moderne 2.0, că vede țara noastră ca pe un jucător credibil și serios, în ciuda problemelor interne, și nu doar ca pe un executant sau pion ascultător sau mai rebel uneori… M. Geoană e convins că România 2.0 nu va fi posibilă pur și simplu: ” România 2.0, resetată pentru marele salt istoric, nu va fi o soluție magică, ci rezultatul asumării colective a unui alt nivel de ambiție și de muncă perseverentă, an după an, guvern după guvern, președinte după președinte. Muncă a românilor de acasă și a celor de afară. A majorităților și a minorităților. A celor înstăriți și a celor care suferă nedreptăți de tot felul.”

În aceeași zi, un concert superb a avut loc în Piața Unirii orădeană, cinstind Ziua Europei ( 9 Mai ). Cerul senin a scos afară, pe timp de zi și ulterior pe timp de noapte, oameni de toate vârstele, puteau fi observate pâlcuri de turiști străini interesate de valorile arhitectonice ale orașului… Peste câteva zile, la aceeași locație, Târgul de carte Gaudeamus a invitat cititorii să descopere cartea.

Într-o altă zi, am participat, la Librăria Humanitas Oradea, la lansarea cărții ”Aici locuiește frica” a renumitului critic literar bihorean Dan-Liviu Boeriu. Dominată de un stil eclectic ( confesiune, memorialistică, autobiografic ), cartea lui Dan-Liviu Boeriu poate fi inclusă, cred eu, la eseistică și prezintă magistral prin descrieri splendide societatea românească de dinaintea căderii Tovarășului ( și de după ) din nord-vestul României. Ideile și conceptele filosofice pot fi regăsite în fraze și consolidate în crescendo spre finalul acestora… Cercul, cerul, norii, lanul de porumb, sârma ghimpată, antenele tv sugerează atât limitele și nepermisul, cât și aspirația unora către libertate, către universalitate, către celest. Frica, fricile cotidiene sunt mărturisite, chiar dacă frica nu e bărbătească, dar e umană. Traumele colective suferite în urma experiențelor pre și post-decembriste e posibil nici măcar să nu le conștientizăm, să fie doar acumulate acolo undeva în subconștient. Paradoxal aș spune, cartea este profundă chiar dacă este ușor de citit de către oricine. La finalul evenimentului, am solicitat autograful autorului și l-am felicitat, fiind impresionat că a fost însoțit la lansare de cele două fiice atât de drăguțe și de minunate… Autorul își amintește momentul lui decembrie 89: ” E decembrie. Sunt acasă la vărul meu. El are 10 ani, eu tocmai am împlinit 8. Ne jucăm în camera lui. Mama lui e în bucătărie, cu ușa închisă. Ascultă radioul, mai tare decât de obicei. Din când în când, o auzim plângând, apoi chiuind de fericire. Oscilează între cele două stări de la un minut la altul. După o vreme, nu mai suportă tensiunea, iese din bucătărie și vine spre noi ținându-și mâna la gură, Ne spune, de data asta lăsând frâu liber bucuriei: ” Pică Ceaușescu !” Noi nu înțelegem imediat la ce se referă: de unde pică, ce vrea să însemne asta. Dar sigur e ceva important. Din bucătărie se aud vuietele unei mulțimi care scandează eva nedefinit și un crainic căruia-i tremură vocea.”

Aș dori să închei cu un tristih personal după regulile haiku :

”Votați-mă ! Nu

voi uita ! Sunt cel mai bun !

Așa vom progresa !”

Urez tuturor copiilor ” La Mulți Aaani !” cu ocazia zilei de 1 Iunie. Vă doresc o lună Iunie 2024 senină, splendidă și lipsită de griji … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/05/01/forum-decenu-eu-clopotei-de-lacrimioare-hristos-a-inviat-si-sah-etern/

Un sfârșit de Aprilie 2024 destul de însorit, cu întreaga natură în exaltare și un început de Mai 2024 în care se pare că primăvara va înclina balanța mai repede către sezonul estival… Bujorii au înflorit și ei, iar în curând primele cireșe de mai vor începe să se maturizeze. Vrăbiuțele ciripesc de dimineața până seara și, cu puțin noroc, rândunicile se vor întoarce la vechiul cuib, deși îmi fac griji pentru că ar fi trebuit să ajungă deja… Mă bucur că smochinii ( doi la număr ) au dat deja consistente semne de viață, deși sunt încă mititei… M-a surprins castanul comestibil care e perfect adaptat pentru țara noastră și viguros, deloc pretențios, chiar dacă nu e, deocamdată, mai mare de un metru și jumătate… Floriile ( sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim ), pe rit ortodox, m-au găsit acasă și au făcut posibile urările mele de ”la mulți ani” și sănătate mamei Viorica … !

Lumea catolică a sărbătorit Paștele de mai multe săptămâni în acest an, iar ceilalți creștini din România se găsesc în Săptămâna Patimilor… Am trecut, de asemenea, prin Paștele Evreiesc ( Pesach ), sărbătorit în aceste condiții atât de grele pentru națiunea iudaică. Deci e absolut necesar să ne gândim și la cele spirituale mai mult decât de obicei. Dincolo de tradițiile atât de emoționante ale acestor clipe speciale din an, merită să reflectăm și la reverberațiile cosmice și universale ale celor trăite. Umanitatea caută răspunsuri de mai multe milenii la tainele vieții și ale manifestării vieții pe pământ, au fost lansate idei, mituri, concepte filosofice, magice, religioase, omenirea caută de asemenea Creatorul, Stăpânul sau măcar un corespondent în imensitatea spațiului… S-a scurs aproape un sfert din acest secol al XXI-lea, pe care ni l-am dorit mulți epocal, revoluționar și unic, dar adevăratele progrese au evoluat prea puțin și parcă Dumnezeu are altă treabă decât să ne ajute să ieșim din marile impasuri pe care ni le-am creat… Perioada din an este identică cu cea descrisă de Longus ( sec. II-III e.n. ) în Dafnis și Chloe: ” Primăvara era pe isprăvite, începea vara, și toate roadele se împlineau: fructele în pomi, holdele pe câmpuri. Cântecul greierilor era plin de farmec, mireasma liverilor dulce și zvonul turmelor mângâietor. Și râurile, murmurând în leneșul lor curs, păreau să cânte, și parcă îngâna un cântec vântul, din nai, suflând ușor din pini… ”

Preocupările și frământările spirituale personale m-au agitat uneori și m-au obligat să-mi adresez periodic marile întrebări existențiale și non-trupești, căutând răspunsuri, ancore sau repere, atât cât este posibil de înțeles și atât cât este cunoscut… Niciodată însă nu m-am lăsat dus în zona spiritismului sau a erorilor pe care le prilejuiește deznădejdea sau curiozitatea nepotrivită. Recent, am dat curs unui moment deosebit organizat de către comunitatea neo-protestantă orădeană. Forumul decenu.eu a prilejuit numeroase evenimente timp de o săptămână, la care au conferențiat invitați din străinătate ( SUA, Canada, Ucraina ). Am participat doar la Panelul de discuții și la Concertul de Paște. Dicuțiile purtate în limba engleză au evidențiat talentul oratoric al lui Jerry Root, Michael Goheen și Roman Solovyi, cunoscuți speakeri neo-protestanți, moderați fiind de Teofil Stanciu, un renumit gânditor baptist orădean… Cei trei profesori au încercat să evidențieze validitatea lui Dumnezeu, a Trinității și a conceptelor și preceptelor propuse de către creștinism, dar și să prezinte rolul pozitiv al funcției sociale a activității comunităților creștine în societate… La final, concertul de Paște a propus arii din clasicii europeni și, în a doua parte, mult așteptatul imn ” Hristos a Înviat ! ” …

Am fost plăcut impresionat, iar din rândul instrumentelor, mărturisesc că cel mai mult mi-a atras atenția antica harpă. În dimineața aceleiași zile, pe malul Crișului Repede orădean o pereche de lebede s-a grăbit să mă salute și atât de prietenoase au venit până la mine de pe malul opus. Nu aveam din păcate nimic la mine ca să le hrănesc, deoarece împletitura cumpărată o mâncasem deja, dar păreau că nu au venit la mine special pentru asta. Păreau deosebit de inteligente și de jucăușe, ca un sol al bunelor intenții și al nevinovăției… Sf. Chiril al Ierusalimului ( sec. IV e.n. ) spunea: ” a înviat așadar Cel mort, ” Cel între morți slobod”, Eliberatorul morților ! Cel încununat cu cunună de spini, Care a răbdat să fie batjocorit. Același, când a înviat, s-a încununat cu diadema biruinței împotriva morții”.

În plan internațional se resimte febra viitoarelor alegeri și înfruntările militare rămân zilnic una dintre știrile care ne țin cu sufletul la gură. Toate țările europene sunt într-o stare febrilă, într-o stare de căutare de soluții într-un context internațional atât de ciudat și de nările eașteptat. În Orientul Apropiat și Mijlociu tensiunile se resimt, pentru a câta oară ?!, fiecare parte încercând să-și ia revanșa sau să se răzbune, fără a exista vreo perspectivă de pace durabilă… Iranul nu vrea să cedeze, dorind să arate că e mai puternic decât pare, iar criza umanitară din Gaza lasă o pată de imagine asupra intervenției israeliene. Peste puțin timp, liderul chinez va realiza o vizită în Ungaria, iar unii sunt îngrijorați peste măsură de posibilele rezultate ale acestei vizite…

În prima decadă a lunii Aprilie 2024 am participat la un turneu de șah județean. Turneul de la Săcuieni,Bihor a reunit jucători din județ și din județele de graniță ale Ungariei. Deși rezultatul meu a fost de factură medie ( trei victorii din 7 partide ), m-am bucurat să particip și în același timp regret că nu pot participa la marile turnee de șah din țară sau din străinătate, neîndurându-mă să cheltuiesc din banii proprii destul de puțini pentru cazările care au devenit destul de scumpe și pentru înscrieri. Sportul minții mă pasionează în continuare și deși uneori nu prea agreez necesitatea planurilor de joc rigide, preferând doar pozițiile deosebit de complexe și jocul creativ, șahul rămâne pentru mine un joc al inteligenței care mă disciplinează, o artă, chiar un mister, o pseudo-religie jovială a științelor exacte… Din păcate, în ziua respectivă n-am putut vizita localitatea care are un frumos istoric, un castel destul de vechi și biserici ale diferitelor confesiuni creștine. Dacă Bobby Fischer a spus că ”șahul e viață”, eu aș spune că șahul merită să facă parte din viață… Convins că viață, indiferent de condiții și de formă, va fi eternă, cred că și șahul e etern, aluzie și la poziția din șah numită așa…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

clopoței de lăcrimioare

”au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai,

parfum divin în desfătare –

au înflorit iar lăcrimioare…

a clopoțeilor lentoare

e coborâtă chiar din rai;

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai… ”

Vă doresc o lună Mai 2024 însorită, benefică, prosperă și un Paște Fericit … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/04/01/bonjour-herr-schengen-aula-magna-doar-pacea-e-sfanta-propaganda-si-manipulare/

Un final de Martie 2024 însorit și cu întregul vegetal în exuberanță și un debut de Aprilie 2024 aflat pe același trend crescător al temperaturilor, anunțând instalarea definitivă a primăverii și trimițând în beatitudine ființele umane și animale… Avântul naturii ne-a animat pe toți, a fost o adevărată revelație și un privilegiu să petrec câteva momente zilnic prin grădină și printre pomi fructiferi. Singura dezamăgire a fost provocată de porumbeii comuni care au căznit la maximum mazărea semănată de mama… Celelalte sunt toate mici reușite care au trimis în exaltare micul grădinar și horticultor din mine… Sunt, de asemenea, în așteptarea ieduților anglo-nubieni care trebuie să se nască în curând și mă bucură vioiciunea puișorilor pufoși ai mamei…

Încleștarea în plan internațional pare a trece într-o nouă fază, dar România a simțit efectele doar în planul presiunilor economice și financiare tot mai evidente. Deși am ieșit la marginea localității natale, în preajma unui canal colector și a pădurii ancestrale, putând vedea câte o lebădă somnoroasă și rațe sălbatice sau putând observa cu binoclul câte un vânturel roșu sau chiar câte un codalb, grijile privind problemele internaționale, rostogolite din aproape în aproape până la noi, sunt tot mai serioase… Acordurile zgomotoase ale războiului au provocat vibrații și pe teritoriul românesc prin căderi de drone militare în Dobrogea, ne pace să credem că într-un mod accidental. Ne aflăm în același timp într-o perioadă cu imense semnificații spirituale, iar cuvintele luminate ale unui recent papă luminat ( Papa Ioan Paul al II-lea ), rostite într-un moment istoric, într-o clipă de înțelepțire istorică milenară, conving că pacea e sacră: ”nu există război sfânt; doar pacea e sfântă”… Se dovedește că fundamentalismul și terorismul sunt la fel de periculoase peste tot pe mapamond: recent, la Moscova, un atentat incredibil a făcut sute de victime ( decedați și răniți )…

În același timp, mai mulți gânditori români constată ineficiența învățământului românesc ( de stat și privat ) și prezintă cu subiect și predicat toate argumentele… Se întâmplă să-l întâlnesc din când în când, să-l salut respectuos ( și să mă salute cu mult entuziasm ) pe renumitul autor și profesor Mihai Maci. Dumnealui s-a învrednicit să analizeze și să pună în print tot ceea ce a constatat paradoxal sau în neregulă în educația din România… O grozăvie greu de înțeles pretinde a mobiliza forțele în domeniul educațional la nivel național, aducând tete-a-tete profesori obscuri și elevi nevinovați ( altfel ), dar nemotivați și inconștienți. Într-o cascadorie a paradoxurilor, putem observa anual regimente de absolvenți de liceu și de facultate analfabeți funcțional și cu lucrări copy-paste și, în același timp, copilul unui magnat bihorean care nu a absolvit liceul, în condițiile în care, nu-i așa?!, nu se punea problema financiară… Educația a devenit piatra de încercare a fiecărei națiuni și civilizații… Convins de rolul educației în societate, J.A. Comenius spune: ”Toată viața este școală”, putând înțelege că omul învață și este implicat într-o formă de experiență sau educațională pe toată durata vieții chiar și în regimurile dictatoriale unde am putea spune că există mai degrabă forme empirice de educație ( mai degrabă dresaj ) și de subordonare absolută…

Încercând să mai ies câte puțin, deși mi-am propus să o fac mai rar, am participat la Oradea, ”capitala de județ”, la evenimentul care a pus în dialog pe renumitul critic literar bihorean, Dan-Liviu Boeriu, cu Mircea Cărtărescu, un profesor și autor apreciat de majoritatea criticilor, dar având pe alocuri și critici mai puțin onorante. Dialogul a fost unul interesant, ideile vehiculate au ținut trează atenția publicului. În concluzie, evenimentul a fost util. Opera cărtăresciană merită parcursă, deși eu mi-aș dori, spre exemplu, mai mult SF în ea, decât fantastic… E însă o problemă de gust. Deosebit de apreciat în lumea latină, autorul a mărturisit că este copleșit mulțimea cititorilor italieni, spanioli și sud-americani. Am fost mai puțin de acord cu opinia dumnealui privind supremația și întâietatea mondială a lui F. Kafka, la care, din cunoștințele mele, nu e surprins cosmicul, dar e surprins magistral existențialismul atroce produs de relațiile lacunare ale societății burgheze europene de început de secol XX… La final, am solicitat un autograf la una dintre cărțile dumnealui și am putut dialoga preț de câteva secunde. Și pentru a rămâne neîmpăcat o vreme, peste câteva zile a fost anunțat decesul unui alt mare critic literar român. Nicolae Manolescu ne-a părăsit și dumnealui mai repede decât ne-am fi dorit…

La aceeași locație, aula magna a universității orădene, am putut viziona un film istoric interesant care s-a realizat cu sprijinul unei echipe orădene de istorici specialiști în istoria modernă a Transilvaniei. Docu-drama ”Avram Iancu” mi s-a părut a fi realizată într-un mod inedit și relativ echilibrat, alternând în ea explicațiile istoricilor și prestațiile binevenite ale actorilor… În ciuda câtorva review-uri negative, cred că filmul este necesar și că personalitățile transilvănene trebuie promovate cu meritele și fața lor reală… Mărturisesc că în copilărie am fost nemulțumit că nu vedeam filme care să evidențieze marile figuri ale spațiului transilvănean, în contrast cu o promovare a predilectă a unor domnitori, importanți în felul lor, din spațiul muntean, oltenesc sau moldovenesc prin invocarea cărora se încerca stabilirea unui paralelism cu carisma și rolul ”celui mai iubit fiu al poporului” sau cu promovarea unor haiduci care toți aveau dreptate, erau tineri și frumoși prin contrast cu tabloul general al boierului și ciocoiului asupritor, bătrân, bolnav și avar… Mi-aș fi dorit, spre exemplu, să văd ( și ) filmul ”Iancu de Hunedoara”… Insist, prefer filmele de animație, de comedie și nu rezistam când venea caravana în localitatea natală și proiecta filmele de comedie ale lui Louis De Funes sau când puteam vedea ceva interesant la televiziunea maghiară… Din păcate, și vecinii noștri provocau, inevitabil, o propagandă și o manipulare la scară largă, dar, zic eu, în anii 80, ei au avut și filme occidentale la televiziunea națională. În rest, era evident că și la ei trendul propus de filmele Sandokan și Ruzsa Sandor ( un haiduc maghiar ) era de factură propagandistică și manipulatoare…

Coincidență sau nu, ”festivalul” a continuat peste câteva zile, de dată aceasta la Muzeul Țării Crișurilor, cu ”Zilele Filmului Istoric”, în cadrul cărora Gabriel Moisa, director al instituției orădene, a lansat un volum inedit intitulat ”Film și propagandă în România comunistă”. La lansare au fost prezenți în prezidiu: Adrian Cioroianu, Sorin Șipoș și Virgiliu Țârău, universitari și istorici de renume… Subliniind, fără echivoc, existența și impactul major al propagandei și manipulării în favoarea regimului comunist prin intermediul cinematografiei și televiziunii ( singurele instrumente de tip social media din acele momente ), autorul spune că sub presiunea conducerii comuniste ”cinematografia a avut de transpus în practică un program ambițios de scriere, rescriere și re-rescriere vizuală a istoriei”, … , iar ” istoria oficială devenea tot mai prezentată în cinematografe, în concordanță cu manualele de istorie triumfalistă după care învățau la școală aspiranții la un loc de student la istorie”… Îmi vin în minte cuvintele lui Polybios din Istorii, Cartea I, cap. 3-4: ”istoria parțială contribuie foarte puțin la cunoașterea sigură a ansamblului. Numai prin împletirea și compararea tuturor părților, precum și prin asemănarea și deosebirea lor, se poate ajunge la aceasta; și numai cine cercetează istoria cu atenție, sub toate aspectele, va putea să tragă cu adevărat folos și desfătare”…

Și dacă câte un hate-ăr m-ar putea acuza de scepticism și de plăcerea predilectă de a critica lacunele societății românești sau ale celorlalte societăți sau civilizații umane, aș dori să evidențiez acum un progres notabil al României ( chiar dacă momentan e doar unul parțial ). România a intrat în spațiul Schengen aerian și maritim chiar din ultima zi a lui martie 2024. Discutăm de o realitate și nu de un vis acum… Ultima etapă ar fi includerea țării noastre și în spațiul terestru Schengen… Așadar, Herr Schengen bine ai venit !

Aș dori să închei cu un triolet personal:

în Aula Magna se cântă

în Aula Magna se cântă,

pe voci, ”Gaudeamus Igitur”;

se speră într-o lume cultă,

în Aula Magna se cântă…

a mai trecut un an; ascultă

cântecul nobil, dulce fagur;

în aula Magna se cântă

pe voci ”Gaudeamus Igitur”…

Vă doresc o lună Aprilie 2024 superbă, Sărbători Pascale benefice în plan spiritual, o primăvară plină de bucurii … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/03/01/martisor-2024-metafizica-existentei-binecuvantati-si-nu-blestemati-colt-de-padure/

O lună Februarie 2024 deosebit de îngăduitoare în ceea ce privesc gradele din termometre, remarcată și de către meteorologi ca fiind unică de la începutul măsurătorilor din domeniu, și un debut de Martie 2024 sub auspiciile Mărțișorului, ale primăverii pe care o așteptăm cu toții ca să ne răsfețe cu adierile ei candide și a urărilor pe care în scurt timp trebuie să le adresăm feminității din prima și până în ultima zi calendaristică de primăvară și într-un mod special cu ocazia zilei de 8 martie… Natura parcă e năucă și și-a ieșit din minți; pomi fructiferi, floricele, ce mai?!, tot regnul vegetal a tresărit la viață și e în exaltare… Corcoduși, caiși, piersici, cireși, chiar și peri și meri timpurii au înflorit deja parțial și ne asigură că în câteva zile purpura diafană alb-rozalie a petalelor va triumfa în totalitatea ei. Pentru cei care cunosc că primăverile sunt capricioase, totul este incredibil și, la fel ca mine, cred că înalță rugăciuni către divinitate pentru a nu fi retezate de îngheț încumetările vegetalului…

”Vine, vine primăvara” îmi răsuna constant în minte… Primăvara e un vis care scormonește adânc în mintea și ființa noastră, ea e asociată cu purificarea și renașterea nu numai a vegetalului și a regnul animal, ci și cu cea a viselor, speranțelor. Spiritul ei este profund regenerator, creativ și inspirator… Am muncit zilnic câte un pic prin grădină deoarece am rămas în urmă din toamnă și am inspectat pomii fructiferi pentru a-i proteja cât mai bine. Între pauze am mai citit câte ceva și am scris puțintel la volumele pe care mi-am propus să le public cândva, fără termen…

Reflectam și eu cât de încrâncenată trebuie să fie lupta pentru un nivel de trai minim în lumea săracă și cât de greu este pe zi ce trece… Aproape că nu ne mai vine să ne plângem de lipsurile și neîmplinirile noastre, deși nici în România lucrurile nu stau prea grozav. Nimeni nu pare a mai putea îmblânzi fiara din om, iar sărăcia celor mulți dă naștere la forme și mai grave și generalizate ale acesteia… Mi-am impus și propus de mai multe ori un exercițiu de imaginație. M-am trimis undeva în spațiul extraterestru și am încercat să privesc de acolo către lumea terestră pentru a vedea ce mi s-ar părea interesant sau ceea ce aș putea observa în acele condiții. Cu toate progresele științifice ale ultimelor secole ale umanității, cred că omenirea se găsește într-o fază slab definită, de entropie, în care durerea, neîmplinirile și alienările sunt dominante. Nu prea multe lucruri m-au impresionat de acolo de sus. Mă miram cât de ”ridicol” de optimist am fost când am crezut că după 2020 omenirea va depăși problema coșului zilnic de hrană pentru întreaga populație sau a îmbrăcămintei obișnuite pentru toți oamenii… Majoritatea societăților sunt în criză, dominate de un totalitarism moderat sau absolut care susține tiparele militariste și organizările de tip gangsteristic. Cu alte cuvinte, e zi fără soare, plouă și e urgie mare care rămâne adânc înrădăcinată în mințile și sufletele noastre și provoacă o încrâncenare specifică urii generalizate… Înfrigurat, precum un marinar care luptă pe corabie cu marea furtună, îmi vine în minte un vers al lui Alceu ( sec. VI î.e.n. ): ”Mă-nfioară vântul, volbura n-o-nțeleg./ Din larg își crește valul freamătul cerc/ În jurul nostru. Prinsă-n spulber/ Întunecata corabie aprig/ Ne poartă. Hula frânge tăria-n noi,/ Atinge unda poala catargului/ Și pânza neagră se despică/ Larg, clătinându-și în larg fâșia/ Slăbesc odgoanele… ”

Consemnez cu îndurerare cele înșirate mai sus, în acest debut de primăvară, în condițiile în care lumea catolică a intrat deja în postul mare, iar lumea ortodoxă și protestantă se pregătește și ea pentru comemorarea patimilor și Învierii Domnului… Evident, într-o societate de tip laic, nu argumentul religios trebuie să fie dominant, dar, cred eu, el poate aplana uneori degenerarea relațiilor. Interpretarea ad literam a preceptelor biblice a creat recent o dispută de înalt nivel în cadrul bisericii ortodoxe și din păcate a făcut rău ortodoxiei și a evidențiat habotnicia unora din interiorul ei. Nu cred, spre exemplu, că un C. Necula ar fi fost capabil de abordări nepotrivite precum cele ale arhiepiscopului Teodosie. Cred că dialogul interconfesional și interreligios, sub aspectele sale pozitive și constructive, poate fi favorizat sau întrerupt în funcție de reprezentanții chemați să-l susțină… ”Binecuvântați și nu blestemați ( blamați )”, spune Apostolul Pavel…

Forfota în plan internațional a produs dispariția fizică a lui A. Navalnîi, în condiții pe care le putem doar bănui, și ne-a lăsat înmărmuriți pe toți. Într-o federație, altfel foarte frumoasă, pe care aș fi dorit să o vizitez dacă ar fi fost posibil, pluralismul politic nu este posibil… De cealaltă parte, într-o lume în care democrația funcționează chiar dacă cu unele probleme, o personalitate de rang internațional, un reprezentant al unei familii renumite, un filantrop și un iubitor al artelor și al științelor, Jakob de Rothschild a trecut în neființă, lăsând o moștenire materială și spirituală imensă… Iar la noi în țară, un om veșnic cu zâmbetul pe față, un critic literar de excepție, a părăsit lumea materială, trecând în împărăția spiritului. Renumitul Alex Ștefănescu a știut să zâmbească în societate, dar a fost deosebit de serios și de atent în chestiunile care privesc evoluția literaturii naționale. Îmi place să cred că a fost unul dintre principalii ei protectori și unul dintre puținii patrioți veritabili ai României… Deși cred într-o existență inconștientă a sufletului după moartea fizică ( sau o formă pseudo-conștientă a acestuia ), aș evidenția o viziune mai pesimistă a lui Anacreon ( sev VI-V î.e.n. ): ” Îmi sunt tâmplele cărunte și pe cap albit mi-e părul/ floarea tinereții dusă-i, dinții mi se mișcă-n gură;/ Doar puțin timp mai rămâne de trăit din dulcea-mi viață,/ Deseori suspin de-aceea, teamă fiindu-mi de Tartar,/ Hâdă-i peștera lui Hades și grozav e drumul acolo/ Când odată dus, e drept că îndărăt nu te mai întorci”.

Bineînțeles, știm cu toții, rezultatul strugurilor storși este mustul și apoi vinul, nu?! Tiparul mecanicist după care este organizată întreaga suflare omenească nu ne onorează și a produs numeroase degenerări… Dincolo de proprietățile fizice și imediate, cred eu că domnesc detalii metafizice. Când vom cunoaște oare tot potențialul luminii sau al energiei și materiei întunecate?! Fizicianul Cristian Presură spune într-una dintre cărțile sale: ” Răspunsul e simplu, dar dureros. Dacă acceptăm că furnica se află la depărtări uriașe de înțelegerea teoriei relativității, trebuie să acceptăm că și noi suntem la depărtări uriașe de adevărul ”lucrurilor în sine”. Suntem limitați, la fel ca furnica, de propria noastră natură, chiar dacă această natură va evolua și se va îmbunătăți în timp”. Gândesc eu… : ” Și cât de harnică e furnica, cât de harnică e albina, dar nu privesc spre cer…”

Din când în când am mai trecut și pe la oraș și m-am străduit să-mi mențin optimismul. Urbea orădeană arată mulțumitor, dar există și aspecte care trebuie îmbunătățite. Dacă luăm în considerare principalii săi competitori naționali și euro-regionali, capitala Crișanei s-a descurcat lăudabil…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

colț de pădure –

rondouri de porumbari

măceși în floare…

Vă doresc o lună Martie 2024 sublimă, prosperă și cu infinite momente de beatitudine … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/02/04/ramura-de-mirt-impotriva-negustorilor-de-grane-ziua-si-noaptea-let-s-chess/

Zile ale unui Ianuarie 2024 destul de generos în privința temperaturilor, cu doar câteva episoade mai încrâncenate și mai geroase pe la câmpie, și un început de Februarie 2024 cu nopți moderat reci și zile în care soarele a slujit semeț, dezghețând tot ceea ce noaptea a certat… Cred că și frigul sau gerul își au rostul lor și de asemenea că iarna își are farmecul ei. Am mai aruncat câte o privire prin curte și prin grădină, încercând să văd dacă tot ceea ce se propune a reînvia la primăvară arată cât de cât mulțumitor. În fața casei, un brăduț argintiu ( încă mititel ) privește fără complexe la molidul cel mare, iar câteva tulpini de floricele se ițesc…

Deși puțin cam lipsit de energie, am încercat să fiu cât mai activ și să gândesc cât mai pozitiv… Cel puțin în ultimele zile, am simțit o indispoziție notabilă, dar sunt convins că îmi voi reveni. Am încercat să surprind evoluțiile naționale și internaționale, tot ceea ce este mai inedit în lumea noastră, dar îndurerarea principală este că trendul fundamental este cel al înfruntărilor sângeroase în desfășurare și al celorlalte înfruntări periculoase care se anunță sau tind să se activeze… Singura consolare este faptul că suntem siguri că în toate domeniile există și oameni care muncesc din greu pentru a aduce progrese notabile umanității. Deși la primii săi pași notabili, inteligența artificială se ițește precum un ghiocel de sub ghețurile neputințelor umanității. Contestată sau detestată, AI oferă speranțe fundamentate și perspective imense pe care omul va trebui doar să le poată gestiona corespunzător. Din multe puncte de vedere, se profilează o nouă eră spectaculoasă… Deocamdată, știm sigur: inteligența umană a creat inteligența artificială; nu invers…

Îngrijorările sunt tot mai mari în toate statele europene. Temerile că ”ursul siberian” ar putea ataca sunt vehiculate în presă din când în când, iar protestele violente ale agricultorilor sunt tot mai intense în țările europene cu o tradiție democratică importantă ( Franța, Belgia, Germania ). Nemulțumirile antreprenorilor și muncitorilor din domeniul agricol sunt, în mare măsură, fundamentate și reale, fiind acumulate de decenii, dar ele sunt, în opinia mea, instrumentate atât de extrema dreapta, cât și de extrema stânga politică. Într-un an cu o miză electorală atât de intensă, starea de spirit a tuturor riscă să degenereze în acte lipsite de discernământ… La fel, în SUA nu par a apărea lideri noi și echilibrați care să deschidă perspectivele noilor schimbări atât de așteptate și, din acest punct de vedere, întreaga umanitate este în impas… Lisias ( sec. V-IV î.e.n. ) spunea în ”Împotriva negustorilor de grâne” referitor la rolul pe care îl jucau cerealele în lumea elenă a acelui moment și referitor la specula care concretiza de numeroase ori: ” Dacă faptele lor ar urmări binele vostru, ar trebui ca prețul grâului să rămână același până ce se va sfârși întreaga cantitate pe care-o au de vânzare. Realitatea este, însă, că prețul urcă uneori cu o drahmă în aceeași zi…”

În aceste momente ale încrâncenării internaționale, apropierea Zilei Îndrăgostiților ( Valentine s Day ) poate destinde și poate răspândi spiritul iubirii și al bunei dispoziții… Sărbătoarea a devenit mai cunoscută și mai apreciată și în țara noastră în ultimii ani, deși nu a fost prea cunoscută și a fost de către unii detestată. Pe mine nu mă deranjează atâta timp cât nu deranjează bunele moravuri, atâta timp cât servește doar scopului nobil și nu cade în lascivitate și în derizoriu… Arhiloh ( sec. VII î.e.n. ) scria un vers potrivit cu acest moment așteptat de fanii dragostei: ”mă desfăta, ținând o ramură de mirt/ și-un trandafir în floare…/ umbre lunecau/ din părul ei, întunecându-i umerii…” ( fragmentul 25 ).

Câtă sensibilitate și tandrețe vor reuși să strecoare artele, literatura și educația în mințile și sufletele contemporanilor, în aceste ape mondiale atât de tulburi, rămâne să vedem. Cert e că hedonismul, cupiditatea și răutatea de la ”vlădică la opincă” sunt tot mai mari și evidente. Simplitatea și corectitudinea sunt luate în derâdere și o rara avis…

Răspunsul NATO la provocările din estul Europei s-a concretizat recent printr-un amplu exercițiu care-și propune să reînvie încrederea în sine a aliaților și găsirea soluțiilor pentru o colaborare militară zonală rapidă și eficientă… Renumita alianță militară dorește, din câte putem deduce, să descurajeze și să preîntâmpine orice intenție răutăcioasă și nedorită la adresa aliaților lor est-europeni. Nu foarte departe, din nefericire, noroiul și mizeria tranșeelor trimite la moarte ( la propriu ) trupuri, schimonosește suflete într-un mod incredibil … Într-un cu totul alt domeniu, mult mai aproape de astral, Perseverance și Ingenuity își continuă misiunea pe solul și în micuța atmosferă marțiană. E mare păcat faptul că rezultatele complete ale acestei misiuni vor fi realizate mai târziu și că nu se pot realiza într-un timp mult mai scurt…

Deși am fost doar de câteva ori pe la oraș, încercând să surprind cât mai mult din micuța urbe orădeană,am participat și la un turneu de șah rapid unde am întâlnit vechi prieteni pasionați de șah din județ. La final, după acordarea premiilor, pentru destindere am putut juca câteva partide de tenis de masă ( unde aș spune că excelez ) și chiar câteva partide de cruce. Maxima mea bucurie este că în noul sezon de șah online, echipa de șah online a României a obținut din nou titlul mondial și că astfel și eu sunt unul dintre creatoarii acestei povești extraordinare. Diploma mi-a fost trimisă cu mulțumiri de către Federația română de Șah. Voltaire a spus: ”Șahul face cinste spiritului omenesc”.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

binele și răul

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare,

vreau să mă scald în lumină –

ziua este zâna bună…

rău cu rău vioi se-adună

în alai de rozătoare,

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare…

Vă doresc o lună Februarie 2024 splendidă, lipsită de griji și prosperă … !

https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/01/02/happy-new-year-2024-ingerii-canta-praga-insangerata-comunismu-n-o-muritu/

O lună Decembrie 2023 deosebit de generoasă, petrecută cu dorința de a aprecia toate sărbătorile de iarnă, cu zile care au adus uneori aminte de zilele de toamnă și altele în care fulgii de zăpadă au dansat în căderea lor ca în povești, și un început de An Nou 2024 în care putem reflecta la cele care ne așteaptă în curând sau într-un orizont de timp mai îndepărtat… Deși poate părea că trăim într-o lume care încearcă să se organizeze perfect pentru a evita momentele de impas, în realitate, poate paradoxal, lucru recunoscut și de către analiști din domenii variate, notele de impredictibilitate, de necunoscut, mențin numeroase rezerve oricărui om sincer cu el însuși și poate așterne destui fiori de spaimă… Am dorit să mă bucur de spiritul sărbătorilor de iarnă și să reanalizez această perioadă specială a anului pentru a înțelege valențele ei religioase, cosmice și civice. Atât educația catehetică, cât și cea laică ne cere ca măcar în aceste momente de peste an să fim mai umani și dacă se poate să fim mai mult decât oameni, încercând să activăm și să apelăm la ființa noastră cosmică. Prinși cu toții în tumultul cotidian, nu mai avem niciunii urechi pentru glasul divinității și nici nu-l mai percepem.

Urările de bine și de sănătate au fost de ordinul miriadelor în social media și, de regulă, bunele intenții și o atitudine adecvată au fost observabile în acest cadru general. Fiecare om a încercat să-și chivernisească cât mai bine economiile și să achiziționeze produse de calitate pentru mesele de Crăciun și de Revelion. Prețurile sunt acolo, tot mai sus, iar veniturile reflectă faptul că pentru același salariu, omul de rând trebuie să muncească mai mult. Domeniile creative și creația independentă pot aduce venituri mai importante, dar nu există garanții serioase în acest sens… Nu este simplu nicăieri, și deși la început de an ne place să credem că ”cele rele trebuie să se spele și cele bune să se-adune”, fiecare cetățean român, european, occidental sau de oriunde de pe planetă, conștientizează că anul 2024 va fi destul de dificil, în contextul unui an electoral în zeci și zeci de țări importante ale lumii al căror potențial financiar și economic depășește 60% din cel global…

Mi-a plăcut să cred că spațiul cultural european cuprinde nu numai zonele istorice ale orașelor europene, ci și oamenii. Indiferent de etnie, europenii au acel ceva al lor care îi definește… M-am încăpățânat să cred că terorismul și atacurile armate nu vor fi posibile în Europa și cred și acum că ethosul europeanului de rând nu cuprinde aceste caracteristici chiar dacă există peste tot oarecare tensiuni și neînțelegeri. Atacul armat al tânărului ceh la universitatea din Praga a șocat întreaga lume. A deschide focul cu o armă hiper-performantă într-o instituție universitară de înalt rang european, pare a fi un act de domeniul incredibilului. Zeci de decedați și de răniți și tremurul interior al fiecărui om sensibil și întreg la minte… Din câte se pare, nu este vorba în niciun caz de un fundamentalist, iar actul nu a fost comis având la bază tensiunile mondiale actuale.

Chiar dacă acest lup singuratic a vrut să trăiască întocmai ca în filmele de acțiune, trecând de la jocurile pe calculator la aplicarea în realitate, esențial este faptul că multe legislații occidentale și mondiale fac posibile punerea în practică a acestor atacuri. Deținerea de arme personale nu ar trebui să fie posibilă decât din rațiuni defensive, acordarea acestora ar trebui să se realizeze în urma unor examene psihologice complexe și prin cunoașterea atentă a deținătorilor de către organele competente. Libertatea personală nu este afectată deloc dacă populația este lipsită de arme, lipsa democrației și a libertății nu poate fi invocată într-un context de acest gen… Nu poți crede o persoană care-ți spune ca și-a cumpărat zece arme performante ca să se joace cu ele în cameră, nici măcar pe cei care susțin că urmăresc achiziționarea unei colecții de arme. Mai mult, credibilitatea unei civilizații este serios zdruncinată dacă reprezentanții săi au pasiuni nepotrivite de acest gen. Cred că acest subiect discreditează enorm civilizația/cultura americană care este avanpostul lumii occidentale. Mai cred că Praga nu merita acest episod însângerat. Când am vizitat Praga am fost impresionat de frumusețea acestui oraș, de străduțele sale cochete, de clădirile și catedralele sale care se reunesc pentru a-ți oferi un ”regal imperial” de neuitat, unic… După ce ai văzut Praga cu siguranță nu vei mai avea vreun șoc cultural nicăieri în lumea occidentală. Existențialismul și singurătatea care răzbat în opera lui Kafka sunt posibile cauze ale puseurilor de ferocitate care ne îngrozesc din când în când. Ordinea și echilibrul interior ale acelui tânăr au fost afectate profund chiar dacă inteligența lui a fost peste medie. Ischomah îi spune lui Socrate ( în ”Amintiri despre Socrate” de Xenofon ): ” Dezordine e însă, după părerea mea, atunci când un agricultor azvârle încolo-încoa orzul, grâul, legumele și fructele uscate. Așa se explică că, apoi, când are nevoie de turtă, pâine sau vreo oală de mâncare, ei trebuie să cotrobăiască prin toate, în loc să le găsească bine rânduite.”

Una dintre zilele lui decembrie 2023 a propus la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea o lansare de carte a doamnei Ana Blandiana și dialogul ei cu criticul literar orădean Dan-Liviu Boeriu. ”Mai-mult-ca-trecutul” reprezintă memoriile renumitei disidente dintre anii 1988-1989… Evenimentul s-a suprapus oarecum cu o știre recentă rostogolită în media românească potrivit căreia aproximativ 46% dintre români cred că în perioada comunistă a fost mai bine. Pe cât de neverosimil și de incredibil ne poate părea după treizeci și patru de ani de la revoluția română, pe atât de alarmant, îngrijorător și preocupant ar trebui să se concretizeze pentru fiecare dintre noi. Expresia populară ”comunismu’ n-o muritu, numa’ un pic s-o hodinitu” pare a se aplica în acest context atât de ciudat… Cred că doar frustrarea și inadaptarea indivizilor poate conduce la opinii pro-ceaușiste sau pro-comuniste. Trăim noi oare acum în ”comunismul cu față umană”?!

Întreaga lume are probleme și s-a cutremurat tot mai des în ultima vreme, dar eu sunt convins că în comunism nu a fost niciodată vorba despre egalitate și despre bune intenții. Prioritatea clasei muncitoare, ridicarea nivelului de viață și de trai al celor săraci, au fost doar subterfugii ale unor potentați ai vremii pentru ca așa numita elită a acelui moment să se poată primeni în liniște. Realizările din țările comuniste est-europene au fost depășite de realizările vest-europenilor care au fost la fel de vitregiți și de sărăciți în urma celor două războaie mondiale. Succesul lumii comuniste dintre anii 1950-1985 a avut la bază tehnologiile internaționale mai eficiente decât cele din prima jumătate de secol XX. În România însă oamenii nu au putut ( sau nu au vrut ) decât să vadă cum a fost în țară înainte de 1950 și cum a fost după 1950. O țară închisă, în care nu se putea circula în exterior, a favorizat această percepție indusă și, evident, eronată… La finalul evenimentului am solicitat autograful și dedicația pe volumul cumpărat. Mi-am permis să solicit ca dedicația să fie atât pentru mine, cât și pentru website-ul meu libertatesidemocratie.ro. Un paragraf al autoarei evidențiază eșecul nostru colectiv și posibilitatea deosebit de rarisimei salvări individuale: ” Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu mai este alături de nimeni, o asociere este o utopie, un gest de sprijin al cuiva sau a ceva, aproape de neimaginat. Suntem singuri, cu desăvârșire singuri, nu doar în istorie, ca popor, ci și în eternitate, ca oameni. De aceea, în toată devenirea noastră m reușit doar lucrurile care puteau fi făcute de unul singur ( poezie, spre exemplu ) și am fost jalnici sau pur și simplu inexistenți în domeniile în care ar fi fost nevoie de cea mai elementară asociere sau solidarizare.”

Ulterior am vizitat în noapte târgul de Crăciun orădean, în altă zi și târgul de Crăciun salontan… În ciuda tuturor involuțiilor și greutăților, adulții și copiii au încercat să trăiască spiritul sărbătorilor. Pacea și armonia pe care le-am putea visa în acest secol XXI sunt rara avis și pot fi create artificial în oaze destul de restrânse ca spațiu și timp. Revelionul l-am petrecut la domiciliu. Am putut ciocni un păhărel de șampanie cu mama și să-i urez ”la mulți aaani ” … !

Aș dori să închei cu un haiku personal:

îngerii cântă:

în ieslea de la Bethleem –

Hristos S-a născut …

Vă doresc un An Nou 2024 îmbelșugat, o lună Ianuarie 2024 benefică și divină … !