Un final de Septembrie 2024 aflat sub auspiciile unei răcoriri notabile, specifică trendului autumnal care avansează, și un debut de Octombrie 2024 la fel de echilibrat și de temperat, dominat de frica general europeană privind posibilele efecte ale ciclonului anunțat. Să sperăm că temerile cele mai negative nu se vor împlini și că oamenii se vor pregăti mult mai bine decât în cazul furtunii Boris… Am reușit să mă bucur de coacerea unor piersici mari și gustoase ( nu multe însă ) și am mai cules din merele gutui care au fost destul de numeroase și în acest an. Un ienupăr, pe care nu l-am luat în seamă, pare acum mai voinicel și atrage pe sub el, la odihnă, pe cățelușa cea tânără Lilibeth ( Lilișor )… Declinul naturii este vizibil, dar nu putem discuta decât de o toamnă îngăduitoare, nu despre una câinoasă. Am învățat să mă bucur de lucrurile aparent mărunte ale vieții și mă impresionează fiecare zi trăită sub soare. Fiecare zi, în care pot vedea cerul senin sau constelații îndepărtate, îmi produce o descrețire a frunții și o destindere totală…
Aflat majoritar la domiciliu, am dereticit prea puțin prin curte și prin grădină și în rest am citit câte ceva din cărți fizice sau de pe internet… Câte o omletă sau ceva cereale, un ceai matinal m-au mai dres la început de zi, câte o limonadă sau un fresh, făcut majoritar din fructele de acasă, m-au revigorat ulterior. Rareori am mai savurat și câte un capucino, iar doar cafea nu mai pot bea de ani întregi din cauza gustului ei prea intens care mă deranjează la stomac… Granița cu Ungaria e doar la câțiva kilometri și de două, trei ori pe an mă duc și până acolo. Evident, e una relaxată acum, aproape fără importanță. Sperăm să rămână așa, dacă e posibil, să nu mai existe, să fie subiectul unor selfie-uri retro. Visăm însă la intrarea în spațiul Schengen terestru și pe mine nu prea mă mai consolează adierile lui de la granița vestică a țării noastre…
Prefer să ascult și să tac, am învățat să ascult și nu mă grăbesc deloc să rostesc cuvinte. Când consider că am ceva de spus, de regulă notez și dezvolt tema respectivă… Este firesc să spun că am o opinie despre toate câte mă înconjoară și despre toate conceptele filosofice și științifice, indiferent cât de abstracte ar fi ele. Sunt exasperat însă de dorința unor concetățeni de a vorbi în public, la evenimente sau ceremonii, intervenție prin care consideră că își etalează superioritatea și că înjosesc în acest fel pe ceilalți. E o normă a timpului și chiar și cei care au cu adevărat ceva de spus au acest reflex… La genul acesta de momente, partea cea mai ciudată este că toți ceilalți oricum nu ar fi lăsați să spună ceva. Ei sunt ascultătorii, machetele docile ale noului tip de manipulare… Reversul medaliei e că măcar o treime dintre participanți nu sunt capabili să-și susțină punctul de vedere dacă ar fi întrebați, deci practic sunt macheta perfectă și dependenți de portavocea urmată… Îmi evidențiez observația în contextul noilor alegeri în plan național și internațional. Democrația și civismul sunt, în opinia mea, grav afectate chiar și în lumea occidentală, alte interese tronează… Spun și eu că în multe situații e mai bine să fii rezervat și tăcut precum sufletele celor plecați dintr-n poem antic: ” Spun bătrânii că o dată năruitorul de turnuri,/ Fiul neînvins al lui Zeus, cel cu trăznete-orbitoare,/ În lăcașul Persefoneiceei sprintene pătruns-a/ Să aducă lumină din Infern câinele Cerber,/ Zăvodul cu colți năpraznici, fiul groazicei Echidne,/ Acolo lâng-al lui Cocis apă i-se arătară/ Sufletele neferice-a muritorilor, asemenea/ Frunzelor de vânt mânate pe-nsoritele coline/ Ale Idei… ” ( Bachilide – sec. VI-V î.e.n. – Antistrofa b ).
În puținele zile în care am fost pe la oraș, am văzut urbea în febra mai multor evenimente. La teatru erau propuse piese interesante, elevii au reînceput școala și animau dimineața zonele centrale. Festivalul de Film TIFF era bine promovat și a atras mulți cinefili… Revista Familia a avut câțiva invitați la Librăria Humanitas și la Cărturești Oradea. Înaintea evenimentului la care mi-am propus să particip, am hrănit și stat de vorbă cu câteva lebede cuminți și rațe sălbatice de pe Crișul Repede și am gustat la un restaurant din apropiere o porție de supă cremă zucchini cu somon… Alătui de lebedele albe erau prezente și câteva perechi de lebede cenușii…
Am participat doar la un eveniment de această dată, propus de către editura decenu.eu care a avut un invitat special, aflat la lansarea unui volum de tip eseistic, ieșit din sfera preocupărilor profesionale ale autorului… Alexandru Nădăban își spune de această dată propria experiență trăită din postura de bolnav de leucemie. Cu un doctorat în străinătate, Alex a predat Istoria Bisericii și Teologie Sistematică în mai multe școli evanghelice. Boala l-a obligat să revină cu picioarele pe pământ și a decis să lupte… În ”Demonul cu fața albă”, Alex prezintă într-un chip eseistic toate etapele prin care a trecut în lupta sa cu mizerabila boală care l-a măcinat și schimonosit, care l-a torturat psihic și fizic. Alex Nădăban a acceptat să vorbească la această lansare despre toate greutățile prin care a trecut în calitatea sa de grav bolnav în sistemul medical din România. Mărturisea că nu a dat vina pe Dumnezeu, că nu L-a abandonat pe Dumnezeu în ciuda tuturor celor suferite. A luptat timp de douăzeci de ani cu boala și este optimist… Echilibrul interior l-a ajutat să lupte, educația și convingerile neo-protestante creștine l-au fortificat. În ciuda bolii care i-au stopat sau întârziat multe proiecte, Alex nu a încetat să creeze, să gândească, chiar să fie un sprijin pentru alții… Și cât de greu trebuie să fi fost: operații, chimioterapii într-o Românie puțin pregătită pentru acest gen de pacienți.
Oricât de materialist ar privi cineva lucrurile, sănătatea este cea mai mare bogăție pe care o poate avea un om în timpul vieții, iar divinitatea nu intervine unilateral decât în foarte puține cazuri de-a lungul generațiilor. Mărturisesc că am fost interesat de modul în care a reacționat un teolog într-o situație de acest gen și de modul în care s-a raportat el ulterior la viața spirituală și la societate. Nu oricui îi este la îndemână să își păstreze credința și să înțeleagă sau chiar să explice chestiunile spirituale și metafizice în timpul unor experiențe de acest gen… Într-un paragraf, Alex Nădăban spune: ” Ce ciudat ! Poate e doar o problemă de interpretare. cine-i Dumnezeu și cine-i omul? În singurătate, mi-am dat seama că nu-mi plac pesimiștii. Îi combat. Eu ! Sună ca o glumă”. Într-altul continuă: ” Am stat cu Biblia în mâini, m-am rugat ceva de genul: << Doamne, tu știi destinul meu. Vrei să-mi spui despre ce e vorba?>> Nu e prima oară când făceam așa”.
Aș dori să închei cu un triolet personal:
cad frunze
cad frunze, a venit toamna
nostalgic sunt, mă plimb prin parc…
mă știu acum soarele, luna
cad frunze, a venit toamna…
diafan se joacă lumina
pe arca vremii mă îmbarc,
cad frunze, a venit toamna
nostalgic sunt, mă plimb în parc…
Vă doresc o lună Octombrie 2024 candidă, prosperă și plină de lumină … !
-->
Comentarii