Un final de Februarie 2025 care seamănă cât de cât noaptea și dimineața cu iernile de altădată, fără zăpadă însă pe la câmpie, și un început de Martie 2025 aflat ca de obicei sub zodia Mărțișorului. Simbolurile primăverii sunt vizibile peste tot și îmi place să cred cu naivitate că renașterea naturii va impulsiona și primenirea noastră, că mugurii pomilor fructiferi ne vor inspira și motiva pe toți și că, după principiul ”cele rele să se spele, cele bune să se-adune”, vom avea un destin mai potrivit și meritat, vom fi mai senini și mai înțelepți… Dereticelile și retușurile mele prin curte și prin grădină sunt finalizate și aștept cu optimism noi succese de mic grădinar.
Am aruncat un ochi și pe la cele ce se întâmplă în lumea științifică și se pare că oamenii de știință au primit confirmări consistente, pe care mizau anterior, privind apariția și evoluția vieții pe pâmânt, a vieții în general, având la bază teoria panspermiei. Studiile pe eșantionul de pe asteroidul Bennu ( de circa doar un sfert de kilogram ) au arătat că această mostră, recoltată prin mijloace tehnologice moderne de cercetători americani, conține 16 aminoacizi din cei 20 care susțin viața pe pământ, molecule, carbon, amoniac… Asteroidul Bennu a fost privit ca o capsulă a timpului deoarece ar fi vechi de peste patru miliarde de ani. El putea să arate oamenilor de știință, printr-o mostră recoltată, cum a arătat sistemul nostru solar la începuturile sale și dacă existau premise ale vieții… Acum este aproape o certitudine că un asteroid precum Bennu ar fi putut lovi Terra în urmă cu miliarde de ani și ar fi putut astfel răspândi semințele vieții ( chimice ) și să se împletească/încrucișeze în paralel cu unele condiții favorabile apariției vieții preexistente pe Pământ. Evident, această teorie contrazice teoria creaționistă și confirmă teoria darwinistă, dar nu exclude, ba chiar susține indirect, o mână creatoare a condițiilor apariției primelor celule din materie anorganică și apariția speciilor într-o durată apreciabilă de timp… Deși această teorie ar putea bulversa sau radicaliza pe credincioșii tradiționaliști sau ne-ar putea forța să privim mai des către grădina zoo, în special către maimuțe, ea în esența ei ar putea oferi bazele științifice ale apariției vieții pe pământ și în mijlocul unei complexități atât de profunde și de exacte, care uimește chiar și pe cercetători, ar putea indica spre o ființă superioară care a creat și/sau știut regulile jocului și care a fost convinsă că undeva în univers, într-un orizont rezonabil de timp, vor apărea ființe inteligente ! Mai mult, dacă luăm cu aminte, Biblia spune că Dumnezeu a făcut om din humă căreia i-a dat suflare de viață. Deci, în viziune creștină, omul a fost făcut din materie, iar viața în sine poate fie privită ca forma pluricelulară de organizare superioară a materiei. Cât de fabulos și de măreț trebuie să fi fost momentul în care un braț metalic, coordonat de către cercetători de pe pământ, a înșfăcat o bucățică din Bennu, dintr-o capsulă a timpului conservată de miliarde de ani… Îmi vin în minte versurile eminesciene: ”Dar deodat-un punct se mișcă… cel întâi și singur. Iată-l/ Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…/ Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii…/ De-atunci negura eternă se desface în fășii,/ De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii…/ De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute/ Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute/ Și în roiuri luminoase izvorând din infinit,/ Sunt atrase în viață de un dor nemărginit”.
Într-o zi însorită de final de februarie, un eveniment important pentru lumea creștină propunea un subiect deosebit mai ales pentru contextul creștin general. Cu atât mai mult, evenimentul era susținut de un renumit teolog și scriitor român: Cristian Bădiliță. Tema centrală a conferinței, susținută în sala mare a Muzeului Țării Crișurilor, a fost Sinodul de la Niceea din anul 325 e.n. , sinod care oficializează creștinismul în Imperiul Roman după edictul de toleranță religioasă de la Milano. În mai 2025 se vor împlini astfel o mie șapte sute de ani ( 1700 ) de la Sinodul de la Niceea convocat de Constantin cel Mare în calitate de Pontifex Maximus… Un număr impresionat de episcopi au participat la acest sinod ( între 250 și 318 episcopi ) și discuțiile s-au centrat pe credința creștină, pe problemele dogmatice și organizatorice, dar și pe subiecte legate de erezii ( în special arianismul ). Sinodul de la Niceea a dat și o formă revizuită a Simbolului Credinței ( Crezul sau Credeul ) care se rostește și în zilele noastre în bisericile catolice și ortodoxe. Cât de frumos sună acesta în latină ( și în română ): ”Credo in unum Deum,/Patrem omnipotentem,/factorem cæli et terræ,/visibilium omnium et invisibilium” ( Cred într-unul Dumnezeu/Tatăl atotțiitorul,/ făcătorul cerului și al pământului,/ văzutelor tuturor și nevăzutelor). Așadar ne despart șaptesprezece secole de când o religie oprimată, puțin cunoscută și tânără sau o superstitio iudaica, cum o numeau romanii, răsărea pe scena istoriei susținută de un împărat roman și propunea un model de viață nou, o învățătură nouă și interesantă, egalitate și iubire între semeni în contrast cu tiparele generale ale lumii sclavagiste antice și la final, ca bonus, învierea și viața veșnică… Creștinismul trecea într-o nouă fază: de la arta și arhitectura catacombelor la măreția și extravaganța basilicilor, de la simplitate la lux și din păcate, în curând, de la a fi persecutat discreționar la a fi un persecutor fără milă… Dacă ar fi să mărturisesc, nu îmi place venerarea moaștelor și nici închinarea la idoli și icoane, iar asta mă apropie de comunitățile reformate, protestante, neo-protestante, dar mă impresionează grandoarea bisericilor tradiționale și ritualul creștin milenar păstrat, probabil de inspirație iudaică… Oficianții acestor ritualuri creștine, apusene sau răsăritene, parcă ar descinde din alte vremi, parcă a fi artefactele vii de milenii ale sacerdotalului… E fabulos să asiști și să privești la asemenea ceremonii și slujbe, dar în același timp e impresionantă și măgulitoare și poziția pastorului protestant/neoprotestant care se adresează credincioșilor și lumii în veșminte obișnuite și în calitate de misionar al cuvântului lui Dumnezeu… Și pentru a conchide, ar mai fi de spus un ” Doamne, miluiește-ne pe toți !”
În ultima zi de februarie 2025 am participat la redeschiderea edițiilor cenaclului ”Prietenii Poeziei”, al cărui coordonator a fost Ionuț Caragea, critic literar și scriitor român, la sediul liceului privat Henri Coandă din Oradea. Plăcerea revederii după anii de întrerupere a fost deosebită, iar poezia a ocupat locul central și binemeritat de conversație și de analiză. Am avut și eu câteva poeme și aforisme propuse, iar analizele și discuțiile au fost constructive… Adaug două aforisme personale cu care am participat: ” Cartea îți vorbește despre un univers care a traversat un alt univers pentru a ajunge la tine” și ” Poetul – semizeu al sufletului și sensibilității – a amestecat nectarul și fierea simțămintelor, sperând să obțină nemurirea zeilor”…
Cu gândul tot primăvară și la primăvară, sunt animat de speranțe care depășesc mijloacele secolului în care m-am născut și ale celui în care ne găsim de aproape o jumătate de veac… Venirea Mărțișorului ne-a înseninat și îmbujorat pe toți și poate ne va înțelepți deoarece se prefigurează tensiuni politice în curând în România.
Aș dori să închei cu un triolet personal:
Mărțișor ( 1 Martie )
am cumpărat trei mărțișoare
cu mămăruță, crin și ghiocel,
e liniște în buzunare –
am cumpărat trei mărțișoare…
este Femeia – zi cu soare
și Mărțișorul – porumbel;
am cumpărat trei mărțișoare
cu mămăruță, crin și ghiocel…
Vă doresc o lună Martie 2025 plină de mugurii inspirației, bunăstării și dragostei de semeni … !
-->
Comentarii