Un final plăcut de Martie 2025, cu zile care au alternat suportabil și sublim seninul astrului solar și ploițele moderate de primăvară, și un debut de Aprilie 2025 deosebit de așteptat, în care regnul vegetal a tresărit și mijit hotărâtor la viață și pomii fructiferi mai timpurii au înflorit… Unele floricele sunt deja în floare, iar în grădină, salata, spanacul și mazărea pot fi zărite într-o stare acceptabilă pentru niște plante puse direct în sol și nu în solar. Caișii și corcodușii au pornit deja la colindat prin petalele lor rozalii și albe… Sper într-un sezon bun, în care verdele să domine și roadele vegetalului să ne copleșească. Puișorii mamei sunt și ei sănătoși și frumoși. Teluricul și eterul mustesc a primăvară, iar creștinii sunt în apropierea sărbătorilor pascale… Într-un vers al poemului său, intitulat sugestiv și definitoriu ”Primăvara”, Meleagros din Gadara ( sec. II-I î.e.n. ) ne încântă: ” Dusă-i iarna viforoasă de pe-a cerului tărie/ Și surâde înflorita primăvară porfirie./ În a ierbii haină verde negrul câmp s-a îmbrăcat;/ A lor coamă de noi frunze arborii și-au răsfirat…”
Găsindu-mă majoritar la domiciliu, am încercat să îmbin cât mai util pasiunile cu eficiența… Mă bucur de fiecare răsărit de soare, de fiecare apus și încerc în același timp să construiesc câte ceva în mediul online sau la mica mea … operă. Am reactivat recent două website-uri personale care promovează civismul, democrația și normalitatea și care în contextul actual din țară, destul de nebulos și incert, pot contribui un pic la o informare mai bună a cetățeanului, iar dacă doar asta ne lipsește, și dacă nu e o problemă de educație mult mai gravă, poate vor aduce un minim de plus valoare… M-am bucurat enorm însă când am fost anunțat de către fondatorii revistei online ai Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec ( ASLRQ ), că mi-au publicat un poem în vers alb ( Visând la mesteceni ) și un fragment dintr-un roman la care lucrez, intitulat ( Victoria Aetheriei ). Momentul are loc într-o clipă de grație pentru revistă – a împlinit un deceniu ( zece anișori de existență ) și se găsește la a cincisprezecea ediție… Momentul jubiliar a prilejuit urările cele mai speciale și mai bine intenționate ale tuturor colaboratorilor. Orice inițiativă de acest gen demonstrează că mediul online poate produce coeziune, colaborări și comuniune cu efecte pozitive de lungă durată, nu numai neajunsuri, dezinformare și drame. Prin intermediul unor reviste, bloguri și website-uri cultural-științifice de acest gen ne putem fortifica și îmbogăți ideatic și spiritual, moral și sapiențial deopotrivă… Finalul poemului meu publicat este dominat de speranță, deși cuprinsul lui prezintă pesimism, neîmplinire, nostalgie, chiar durere: ” inspirat de beatitudinea vizuală/ aveam creierul activ în toate/ rețelele sale, iar glanda pineală/ a fost repede alimentată și/ lăsată în latență pentru a fi/ curtată altădată de armonia/ imperceptibilului și entităților/ din multivers…/ dar nu s-a sfârșit/ pentru că văd îngeri/ neliniștiți și cărțile deschise … !”
În paralel, de parcă activitățile în care m-am auto-implicat nu ar fi îndeajuns, am început o activitate de voluntariat în care am calitatea de supraveghetor la muzeu, momentan la secția Științele Naturii de la Muzeul Țării Crișurilor Oradea. Am ocazia astfel să aprofundez evoluțiile geologice ale pământului, evoluția vieții pe Terra, din cele mai vechi timpuri ( sute de milioane de ani ) până către zorii vremurilor noastre. Reflectam cât de banal este pentru un geolog să spună ” un milion/milioane de ani în urmă” raportat la miliardele de ani vechime ale planetei noastre și cât de mult ni se pare nouă un milion de ani în condițiile în care aventura umanității, potrivit cunoștințelor științifice actuale, nu depășește nici măcar jumătate din această perioadă… Mai meditam și eu la discuțiile intense din mediul științific care susțin că pe sateliții lui Saturn ( în special satelitul Europa ) și pe Jupiter ar exista un ocean planetar sub o crustă groasă de gheață unde ar putea exista viețuitoare acvatice așa cum probabil au existat pe Terra în urmă cu sute de milioane de ani sau altele care susțin că la o distanță de douăzeci de ani lumină există o planetă super-locuibilă pe care există apă, condiții pentru dezvoltarea vieții și e mai mare de câteva ori decât planeta albastră… Intrigat de ”unicitatea” și singurătatea noastră am încercat, în oceanul de timp care mă înconjura în cocheta secție muzeală, să fac asocieri, să caut posibile răspunsuri, să însuflețesc speranțe… Mă declar și eu pe aceleași coordonate cu S. Hawking care spunea simplu: ” Sunt fericit că am contribuit cu ceva la înțelegerea universului”.
Perioada sărbătorilor pascale obligă chiar și pe creștinul laic, dacă acceptați termenul, la minime reflecții spirituale… Chenoza, revelarea divinului către profani, suferințele, învierea și înălțarea sunt propovăduite de bisericile creștine, iar tradiția milenară creștină face parte din identitatea culturii și civilizației europene. În ciuda amplelor fenomene secularizante din ultimele secole, adevăratul european este pios, respectuos și atent la tradițiile moștenite de la strămoși… Mărturisesc că nu îmi este indiferent acest moment al anului, că mă emoționează și mă impresionează că în acest an sărbătorile pascale coincid la creștinii, ortodoxi, catolici și protestanți… Va aduce oare această sărbătoare comună mai multă solidaritate, comuniune, toleranță și iubire între creștini? În așteptarea Învierii, Biserica îndeamnă la moderație alimentară și la rugăciune… ” Pătimirea lui Hristos este răscumpărarea creației. Înțelegem dar că este o creație această viață de care e însuflețită lumea, în care se fac toate câte se nasc în lume”, spune Sf. Niceta din Remesiana ( sec. IV-V e.n. ) în V. Opere incerte…
Aș dori să închei cu un haiku personal:
crăiese pe ram –
răsărit înrourat
florile de măr…
Vă doresc o lună Aprilie 2025 binecuvântată, prosperă, dominată de darurile harului divin asupra dumneavoastră … !
-->
Comentarii