Ți-am croit chipul    

 din versurile 

 unui poem

 uitat în sufletul meu,

 ți-am picurat 

 litere-nrourate în privire,

 iar buzelor tale 

 le-am dat rima

 celui mai tandru sărut,

 Exiști?

Căprar Florin

 Nu te-am uitat. 

 Doar valurile învolburate ale vieții

 au înghițit 

 mica noastră 

 insulă-a iubirii, 

 lăsându-ne trupurile 

 să plutească în derivă

 pe oceanul amintirilor.

 Nu, nu te-am uitat.

 Doar lacrimile au spălat

 urmele sărutului tău.

 Caprar Florin

 Eu sunt poetul, tu ești poezia,

 Ești parte din mine cu fiece gând,

 Cu fiece vers eu las fantezia

 Să te întrupeze din rime arzând.

 Eu sunt poetul, tu ești poezia,

 Cuvintele-mbrăca-al tău suflet cu dor,

 Recitandu-le-acum îți simt frenezia,

 Când ele-ți șoptesc un cald ”Te ador!”.

 Eu sunt poetul, tu ești poezia,

 Iar versul liana ce leag-un mister

 De stelele nopții, ce-mi cântă târzia

 Romanță-a iubirii pierdută-n eter.

 Eu sunt poetul, tu ești poezia...

 Căprar Florin 

 În doi tăcerea-i mai ușoară,

 Când numărăm tăcute gânduri,

 Citind iubirea printre rânduri

 În ochii tăi...a câta oară...

 Pierdut  de tot ce mă-nconjoară

 Pătrund ai ochilor adâncuri,

 În doi tăcerea-i mai ușoară

 Când numărăm tăcute gânduri. 

 E-o liniște ce mă-nfioară

 Ce parcă vine din străfunduri,

 Purtată de-ale vieții vânturi

 S-alunge vorbele-ntr-o doară...

 În doi tăcerea-i mai ușoară.

 Căprar Florin 

Priveste in oglinda vietii

La chipul ce-a imbatranit

Da-i curge-n suflet nesfarsit

Un cald izvor al tineretii

Alunga-i umbrele tristetii

Si-atunci cand timpu '-a istovit

Priveste in oglinda vietii

La chipul ce-a imbatranit

Si da valoare frumusetii

Acestui trup chiar garbovit

Iar cand te simti c-ai obosit

De-atatea visuri si deceptii

Priveste in oglinda vietii

Caprar Florin

 M-ascund în uitare când se lasă cortina,

 Cuvintele îmi mor nesfârșind al meu gând.

 În sală?... Doar umbre de chipuri plângând.

 Și ele dispar când se stinge lumina.

 Întunericul viu îmi cuprinde retina,

 Reflectoare se sting, se topesc rând pe rând,

 M-ascund în uitare când se lasă cortina,

 Cuvintele îmi mor nesfârșind al meu gând.

 Azi scena e goală, se zărește doar mina

 Unui aprig actor, rolul lui terminând,

 Incă-o dublă aș vrea-n al vieții rol fulminând,

 Dar piesa e gata, se stinge lumina, 

 M-ascund în uitare când se lasă cortina.

 Căprar Florin 

 În doi tăcerea-i mai ușoară,

 Când numărăm tăcute gânduri,

 Citind iubirea printre rânduri

 În ochii tăi...a câta oară...

 Pierdut  de tot ce mă-nconjoară

 Pătrund ai ochilor adâncuri,

 În doi tăcerea-i mai ușoară

 Când numărăm tăcute gânduri. 

 E-o liniște ce mă-nfioară

 Ce parcă vine din străfunduri,

 Purtată de-ale vieții vânturi

 S-alunge vorbele-ntr-o doară...

 În doi tăcerea-i mai ușoară.

 Căprar Florin 

 Au căzut aseară două vise

 Din lumea lor fără sfârșit,

 Destinele le-au fost ucise

 În drumul către infinit .

 Și-au frânt aripile în zborul 

 Dragostei și-al tinereții,

 Uitând că pentru ele-amorul

 Divin, din zorii blânzi ai vieții

 Acuma-i doar o amintire,

 Un praf de dor din vechiul drum

 Lăsat demult în adormire,

 Abia de-i simți al lui parfum.

 S-au prins prea mult atunci în jocul

 Iubirii care i-a vrăjit,

 Sfidând și sorții nenorocul

 Ce-n viață le-a fost hărăzit.

 Iar astăzi zac de tălpi călcate,

 Sub pasul trecător, grăbit,

 Doar două pete colorate 

 Pe-asfaltul trist și înnegrit.

 Căprar Florin 

 Ne-nchidem adânc în betoane,

 Ermetic și fără speranță,

 Rămânem doar simple organe

 Închise-n conserve pe viață.

 Prin ziduri înalte pătrunde

 În noi, doar gândul uitării  

 De resturi de visuri bolunde...

 Iubirea? Doar jocu-ntamplării!

 Învățăm înmulțirea-ntre ziduri

 De suflete-n ceasu-nserarii,

 Procreerea-i pătură-n friguri...

 Iubirea? Un rest al visării!

 Să spargem azi zidul ce-apasă

 A inimii noatre romanță,

 Molozul e-a vieții angoasă...

 Iubirea? Eterna speranță!

 Căprar Florin 

 Mi-e dor  să îmi vii primăvară,

 Căci gerul în mine s-a-ntins,

 Bezmetic, doar gândul îmi zboară,

 Inert, trupul parcă mi-e stins.

 Închistat în cuibul de gheață 

 Mă simt aruncat pe trotuar,

 Un pahar de cafea fără viață

 Ce-i strivit de un car mortuar.

 Rătăcesc secundele-n mine

 Dintr-un timp absolut și absurd  

 Și mi-e dor de ziua de mâine,

 Și mi-e dor de verdele crud.

 Și mi-e dor să văd fluturi pe cer,

 'n-astă iarnă tristă, bizară,  

 Când privesc către lume stingher,

 Mi-e dor să îmi vii primăvară.

 Căprar Florin

 Înotând în râul de flăcări

 Al pletelor tale roscate,

 Mâna mea împletește cărări

 Unei iubiri viu revărsate.

 Și-n ochi două perle divine,

 Desprinse din adânc de ocean,

 Îmi arată drumul spre tine,

 Al inimii far si alean.

 Odihnește-ți-o clipă, iubito,

 Pe buzele mele sărutul,

 Să simți șoapta cum mi-ai strivit-o

 'nainte să vin-asfințitul.

 Întârzie-mi mâna pe trupul

 Ce-adoră suprema finețe,

 Și lasă să-mi vânture gândul,

 Și-al nopții amor să-l răsfețe.

 Mai dă-mi doar o clipă tăcerea

 La ceasul când vine sfârșitul,

 Să-i mai simt iubirii-adierea

 'nainte să văd răsăritul.

 Căprar Florin

 I-am dat târziu aseară o-ntâlnire,

 O frumusețe cu chipu-nseninat,

 O boare ce-a pătruns fără de știre

 În sufletul meu veșnic înghețat.

 Când am simțit a ei catifelare,

 Un voal ce-a îmbrăcat ființa mea,

 Am fremătat simțind fina savoare,

 Un câmp de flori de vară îmi părea.

 O cină romantică, spre seară,

 În care am servit dulceața ei,

 A fost de-ajuns ca viața să îmi pară

 Un cer al nopții sclipind de vii scântei.

 Săruturi diafane și suave

 Au fost desertul sufletului meu,

 Când am atins sublimele octave

 Ca o soprană ce-nchină unui zeu

 Un tainic lied, ascunsa rugă sfântă,

 Pentr-o iubire pierdută în neant,

 Unde numai speranța se avântă,

 Făcând din nesfârșitul dor liant.

 A fost pe loc explozie de viață

 Atunci când cerul ți-a-ntalnit privirea

 În zborul nostru înspre dimineață,

 Când am simțit c-a renăscut iubirea.

 Căprar Florin

 Cerneala s-a uscat în călimară

 Și râuri de metafore-au secat,

 Iar gându-acesta parcă mă doboară,

 Să îți scriu cât te iubesc eu am uitat.

 Din vocea mea un cântec de iubire

 Este oglindirea unui strigăt mut,

 Iar gându-acesta e-a vieții amăgire, 

 Să îți cânt cât te iubesc eu m-am temut.

 Din mintea mea cuvintele-și iau zborul

 Și rătăcesc pierdute în eter,

 Iar gându-acesta nu-mi alină dorul,

 Să îți spun cât te iubesc eu tot mai sper.

 Și fost-au zile grele în tăcere,

 Dar peste toate astea am trecut,

 A fost de-ajuns o tandră mângâiere,

 Urmat-apoi de cel mai cald sărut.

 Căprar Florin 

 Când visele pier

 In noaptea senină,

 Rămâi, tu, mister,

 Ce somnu-mi animă

 Si-n zori mă trezește 

 Din dulce uitare

 C-un cânt ce-amăgește

 A nopții chemare.

 Rămâi o secundă,

 Un minut mai rămâi,

 Căci timpul m-afundă

 In noaptea dintâi,

 In cer fără stele,

 Fără soare și lună,

 In visele mele,

 Doar noi împreună,

 Noi doi împreună,

 Un suflet vibrând,

 Noi doi împreună,

 Două focuri arzând,

 Noi doi și-o simțire,

 Si o singură pală

 Ce arde-n iubire

 Dorința carnala.

 Dorințe  și vise

 Ce țin împreună

 Două inimi promise

 'n a vieții lagună.  

 Mai rămâi un minut,

 De-o secundă te-agăță,

 Să fim iar la-nceput,

 Mai rămâi doar o viață.

 Căprar Florin 

 A îmbătrânit și blândul trandafir,

 Petalele s-au prins în jocul zării,

 Chiar dacă e gol al vieții lor potir

 C-un ultim zbor sărută spuma mării.

 Iar marea-și trăiește cel din urmă val,

 O liniște funebră se așterne,

 Doar o picătură-n drumul ei letal

 Mai udă țărmul vieții mele terne.

 Se-aștern în flori tăceri încremenite,

 Iar soarele o rază își alege

 Să mângâie vechi visuri părăsite

 Iubirilor, ce n-au rămas intrege.

 Si în tot acest decor înțepenit

 Din iarna neagr-a sumbrului meu suflet,

 O mică floare albă a-mbobocit,

 E umbra cald-a tristului meu zâmbet.

 Că-n noi mai simt cum pâlpâie o rază

 Din vechiul foc ce ne-a-ncalzit odată,

 E jarul ce-a ținut iubirea trează,

 Adânc în suflet, bine ancorată.

 Căprar Florin 

 Plâng nestiutele viori

 De dragul păsării în zbor

 Si-a vocii-ncântătoare,

 Ce-n suflet ne dădea fiori.

 Azi a tăcut un cânt de dor,

 Plecări...nemuritoare.

 Plâng nestiutele viori

 De dragul frunzelor ce mor

 Călcate în picioare,

 Se duc pe drumu-atâtor flori

 Plecate-n veci la vremea lor,

 Eterne...muritoare

 Azi mă-ngrozeste numai gândul

 Că mi-o veni odată rândul

 Căci suntem trecători,

 Si când ne-o înghiți pământul

 Va duce oare-un cântec vântul

 Al nestiutelor viori?

 Căprar Florin

 Ești zborul lin al unui pescăruș

 La malul mării sufletului meu,

 Cu aripi largi pe cer, tu, jucăuș,

 Atingi candoarea unui curcubeu.

 Ești lacrima prelinsă pe obraz,

 Doar picături de suflet alinând

 Durerea unei clipe de necaz

 Ce parcă nu s-ar mai sfârși nicicând.

 Ești însuși gândul meu nemărginit

 Ce zboară în nefinite sfere,

 Prea multe ori în viață prigonit

 De soarta lumii noastre efemere.

 Ești focul care arde-ncet, mocnit,

 Ce mă-ncalzeste în nopțile prea lungi,

 Al inimii fior nestăvilit,

 Când eu te-aștept și tu nu mai ajungi.

 Căprar Florin 

 Se-aștern tăceri

 'n al nopții ungher.

 Eterne dureri

 'n cuvinte ce pier 

 Mă-nfrâng, rând pe rând,

 Si-mi vine să-mi strig

 Pustiul din gând

 Da-n mine e ...frig .

 Doar disperări

 In suflet se-aud.

 Pierdute cărări

 Si-un strigăt trist, surd

 Atât mi-au rămas

 In suflet și gând.

 Azi cânt fără glas,

 Doar dor fremătând,

 Refrenul absent...

 Un cântec tăcut...

 Trecutu-i prezent,

 Prezentu-i ...trecut.

 Căprar Florin