Gânduri împuşcate
atârnă de colţul unor zile,
tristeţea stă chircită
pe-un pat de melancolie.
Nici visele nu-mi mai dau ghes,
n-au chef să mă mai emoţioneze,
se bejenesc hoinare-aiurea,
încep să mă cam ocolească.
Ce fac acuma fără vise?
Ascult singurătatea şi tăcerea lucrurilor.
Singurătatea nu-mi place,
nu vreau să mă folosească,
vreau să mă folosesc eu de ea.
Să nu-ndrăznească să-mi fure timpul-
singura monedă de schimb pe care o am.
În fluviul timpului o să pescuiesc
moneda şi numai eu decid cum s-o cheltuiesc.
Îmi caut drumul şi o să-l pavez cu vise,
Nu le voi lăsa să moară.
Niciodată nu o să fiu o pasăre cu aripile frânte.
Din vise o să-mi fac vâsle,
cu ele să ajung la insula mea de lumină.
Acum ştiu că visele au plecat puţin în vacanţă.
Poate că doresc să-mi găsească lumina.
O să se întoarcă stoluri, stoluri şi
o să mă preschmbe într-o colonie de vise.
După ce s-or împodobi
cu optimism
nectar, culoare
se-ntorc să îmi aducă-n dar
mult farmec şi multă srtălucire.
Atunci, melancolia bleagă
o să constate că a expirat.
Să-şi ia tristeţea la spinare
cu tot bagajul ei spinos!
19.02.2014
COLONIA DE VISE
VARIANTĂ ÎN VERS CLASIC
Gânduri negre se adună
Pe la colţul unor zile,
Sentimente-ncercănate
Fac eforturi inutile.
Stau ciorchine, atârnate,
Totul e cuprins de ceaţă,
Pe-un pat de melancolie
Doar tristeţea se răsfaţă.
Vise nu-mi mai dau târcoale,
Nu vin să mă răscolească,
În bejenie pornit-au
Alte inimi să-nflorească.
Timpul are pas de melc,
Curge-n forme întinate,
Fără vise e steril,
Cu poteci înveninate.
Fără vise ce-am să fac?
Stau şi-ascult singurătatea,
Ştie că nu o iubesc,
Ea-mi serveşte vanitatea.
Nu vreu să mă folosească,
Eu am să o folosesc,
N-o las ca să-mi fure TIMPUL -
Zestre ce n-o risipesc.
Este singura monedă
Ce atent o cheltuiesc,
Nu o dau singurătăţii,
Nu cu ea mă sfătuiesc
Fluviul TIMPULUI îl vreau
Drum pavat cu multe vise
Din ele vâsle o să-mi fac
Şi-o s-o-nfrunt precum Ulise.
Caut insula albastră,
Îmbrăcată cu lumină.
TIMPULUL-FLUVIU îl străbat,
Ştiu că visele-au să vină.
Omul care n-are vise
E o pasăre lovită,
Zborul e doar o himeră,
Zarea-ţintă ne-mplinită.
Pasăre cu aripi frânte
N-am s-ajung, aşa să ştie
Nu-mi las visele să moară,
Nu mă- nchid în colivie.
Visele s-au dus puţin
În vacanţă, ca oricine,
Le aştept cu nerăbdare,
Trec precis şi pe la mine.
S-or întoarce rând pe rând
Optimiste şi decise
Ca să-mi facă la venire
Colonia mea de vise.
Mademoiselle melancolia
Şi tristeţea expirată,
Să-şi ia patul în spinare,
Să nu le mai văd vreodată!