În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.
Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele - jivine se-ascund printre copaci,
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.
Ca pe-o cămaşă aspră îmbrac singurătatea,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă,
Să nu se risipească prin vântul toamnei, rece.
Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiece perete în lume evadează
Afară-n vânt sălbatic, doar caii înspumaţi
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.
-->
Comentarii
.
Liviu, multumesc tare mult pt. cuvintele frumoase!
Lenus, iti multumesc pt. apreciere si promovarea in prima pag. a poeziei mele, la TOPUL ZILEI. Ma onoreaza acest gest.
Camelia, iti multumesc pt. lectura!
Felicitări! Citit cu drag
Frumoasă poezie, Mariana. Din păcate toamna trezeşte în sufletele noastre şi astfel de regrete, după nisipul ce ni se-mpuţinează în clipsidre... Felicitări! Mi-a plăcut!
Imbietoare clipe de toamna, Mariana!