Aş dori să-ţi spun că ai păşit într-o lume curată şi frumoasă, într-o lume care nu mai există pentru mine demult. Nu ţi-aş povesti nimic despre neîmplinirea şi fantasmele mele. Însă, te-aş ruga să descoperi spaţii necunoscute. Cu grijă, încet şi sincer.
Dacă ţi-aş spune „Visează să devii un prinţ, să trăieşti într-o împărăţie de aur”, nu aş face decât să te scap de realitatea în care suntem prinşi pentru întreaga viaţă. Şi ai trăi într-o lume ireală.
Dacă aş afirma că „Iubirea este singura care te face să devii frumos şi bun” te-aş minţi şi inima mea ar suferi mai mult decât acum.
Ţi-aş recomanda de multe ori „Speră că adevărul e deasupra tuturor”, dar de fapt nu aş face decât să-mi ascund resemnările.
Aş sta seară de seară să-ţi şoptesc poveşti de iubire simple, frumoase pentru ca apoi să ţi le dăruiesc pe toate, pe toate... dar...
Nu aş vrea să fii atins de vreo întâmplare murdară, cinică, pompoasă care te-ar deruta şi nu m-ai înţelege niciodată de ce gândul meu te-a însoţit oriunde.
Aş vrea să crezi în oameni, în iubire!
Aş vrea să iubeşti oamenii buni, sinceri, curaţi, frumoşi, înţelepţi!
Ori de câte ori te-aş întâlni ţi-aş spune că iubirea este viaţă, este totul. Te-aş încuraja să lupţi pentru „o oră de iubire”.
Nu aş vrea să-ţi vorbesc despre durere sau dezamăgire, chiar dacă vei ajunge ca mine. Chiar dacă lacrimile ţi-ar mângâia uneori timpul.
Nu vreau să-ţi fie frică de respingeri şi nereuşite, de răutăţi şi invidii, de vorbe
aruncate în vânt. Lasă-le să treacă! Au şi ele rostul lor!
Nu te speria că vei fi rănit. Vei primi mângâiere şi rana se va închide. Şi cu un zâmbet trist ţi-aş spune că iubirea este acolo mereu.
Ca să mă înţelegi ţi-aş povesti despre o viaţă fără dragoste şi de nopţile goale şi triste ale omului singur. Ţi-aş spune despre multe alte întâlniri între un El şi o Ea, dar ţi-aş ascunde sfârşitul lor. Nu ţi-aş spune că oamenii mor pentru iubire şi te-aş minţi spunându-ţi că cei care se iubesc nu se tem de nimeni şi de nimic, că nu se simt singuri niciodată.
Te-aş ruga numai să ai grijă de tine.
Te-aş ruga totuşi să iubeşti.
Te-aş ruga să mă uiţi, chiar dacă amândoi iubim. Dar iubim altfel!
Tu crezi! Mie mi-e dor!
Mariana Rogoz Stratulat
Ireal, ed. PIM, Iași, 2013