Postările lui Nelu Preda (138)

Filtrează după

IUBIREA-I PANACEU UNIVERSAL!!!...

9997902498?profile=RESIZE_710xOricât de greu ți-ar fi în astă lume, dacă iubești și ești și tu iubit,

Chiar de invidia mai face „spume”, în cei care te vor nefericit,

Tu vezi de drumul tău ce-i lin și drept, iubirea să îți fie călăuză –

Căci dragoste te face înțelept, iubita îți va fi precis și muză!!!...

 

Iubirea n-are loc doar în palate, o bojdeucă dacă-o ai și-o-mpărțești,

Cu ființa ce-i născută chiar și-n sate, iubind, spre stele poți să năzuiești!!!

Cu ea alături, totul e lumină, în miez de noapte când e lună nouă –

Iubirea n-are leac și n-are vină, e adăpost chiar dac-afară plouă!!!...

 

Decând Adam și Eva se iubiră, îm Edenul pustiu și poate trist,

Au răsunat mereu cântări de liră și când iubești, „rămâi ca la dentist” –

Cuvintele devin neînsemnate, tandrețea, gingășia se așează,

Iar sufletul vibrează-a plinătate, iar fericirea ține și durează!!!...

 

E-un pleonasm chiar titlul poeziei, căci PANACEU  e un superlativ,

Dar motivat în numele-armoniei, căci dragostea mă face emotiv

Și am pierdut semantica iubirii, obișnuite, până spre extaz –

Dând numele de „PANACEU” al firii, schimbării necesare de macaz!!!... 

Citeste mai mult…

ANUL NOU, IATĂ-A VENIT!!!...

Anul nou, iată-a venit și ne-aduce la oricare,

Pensii care s-au măririt, lefuri îndestulătoare –

Iară politicienii, „nu mint” cum ne-au păcălit...

Toate gerurile iernii, vorbind, le-au pricinuiit!!!...

 

Parlamentul „suge” țara de resurse legiuind,

Pentru venetici cu gura, lacomă, ei dijmuind,

Chiar și apa minerală – dau un leu la metrul cub,

Dacă faci o socoteală, ”Dorna”, nu-i de pe pământ –

 

Cu profituri uriașe, specula-i monumentală,

Căci apele „buclucașe”, sunt aduse cu-o spațială,

Navă tocmai de pe Marte, unde-apare decadal,

Cine are-un pic de carte,vede raptul colosal!!!...

 

Anul nou ne-aduce iară și dobânzi cum n-ați văzut,

Nicăieri prin lume-afară, este de neconceput

Ca Dobânda Anuală Efectivă să se-nscrie,

La 14 %-n  boală, asta nu-i cămătărie???!!!

 

Peste tot în lume largă, D.A.E.-i cel mult 5 %,

Ne-au găsit bogații lumii, să rămânem în vreo iurtă???!!!

Ce gândesc toți venetici ce-au venit în România,

Doar cu bani de drum, papucii, foamea și neomenia???!!!

 

Să-i ridice o statuie lui tâmpitul Văcăroiul, cinci ani, nu le-a luat impozit,

Astăzi s-a tot strâns puroiul, iar neam-proștii din Islam, toți veniți de la zenit,

Azi se cred stăpânii ageri și precum vechilii negri cu tentacul  de Pandoră

Când e vorba de alegeri, „banii negri”, spre partide, curg în horă.

 

 

Anul nou ne mai aduce și Retailerii vestiți, ce-au scos mii dolari din țară pentru doi – trei investiți...

Toți cu Sedii ce-s Fiscale pe unde nici nu gândiți, „Paradisuri”, unde grosul la Profit o să-l găsiți!!!...

Iar românul „trage targa”, pe numai câțiva bănuți, cu prețuri aliniate la U.E. în cap bătuți.

Dar asta ne este soarta, guvernanții ni-s de „SOI”, ANUL NOU, iată-a venit și parca-am fi în RĂZBOI!!!...

Citeste mai mult…

E IARNĂ-N SUFLET!...

9905311488?profile=RESIZE_710x

E iarnă-n suflet și-am rămas, acelaș pustnic fără glas,

Iubirile se nasc și mor, nimic nu e întâmplător –

O vorbă spusă fără rost, are valoare și-are cost,

Și-oricât ai vrea ca să o-ntorci, degeaba lacrimi calde storci –

 

Eu te-am iubit cu-adevărat, dar ai crezut că nu-s bărbat,

Ci-un fel de papagal dresat, un accesoriu pentru pat –

Dar totul are costul lui și loc de împăcare nu-i…

Ți-am fost iubit, deci confident și-grijitor în permanent,

 

Ți-am fost amant și bucătar și spălător și ospătar,

Lipsea ca „preș” să mă mai faci, să mă dresezi ca pe macaci,

Căci n-am văzut așa „catâr”, cu replici precum un satâr,

Temperament precum al tău, să te ferească Dumnezeu –

 

Să întâlnești oriunde-ai fi, căci numai calea ta o ții –

Cu uzul dictatorial, având bărbat cu un „cap de cal”,

Bine cu forța-ai vrut să faci, c-aproape că m-ai scos din draci,

Așa că-ntorcere nu văd și nici n-aș vrea să o-ntrevăd,

 

Rămâi cu fericirea ta, de „înger decăzut”, sadea,

Împarte porția de pat, c-o imitație de bărbat…

Păcat de suferința ta, de boala crâncenă și grea

Păcat de dragostea ce-a fost, m-am dedicat fără de rost,

 

Mă simt trădat și păcălit, că-n dragoste nu-i de glumit,

Dar, e un episod banal, căci cruntă-i viața-mi și-i egal,

Dacă mai sufăr un surplus, de suferință către-apus –

Mă simt prea brusc îmbătrânit, puterile m-au părăsit...

 

 

Necazul împărțit în doi, înmoaie griji dar și nevoi,

Sporește forța creatoare, te ții mai bine pe picioare,

Dar dacă nu a fost deajuns, acum n-o să mă pun pe plâns,

Îți spun adio, bun rămas și nu te poticni în glas...

 

Ai zile multe de trăit și oameni mulți de fericit,

Ai un talent exorbitant, și-o minte ca de elefant,

Urmează-ți dară drumul tău, fără de plâns, păreri de rău –

Vom fi prieteni negreșit, dar dragostea ni s-a sfârșit...

 

E iarnă-n suflet și să știi, că aș fi vrut să-mi faci copii,

Da-i prea târziu pentru-amândoi, rămânem dar, în suflet goi,

Ne-om aminti mereu cu drag, de așteptările din prag,

Îți spun adio, pe curând, eu sufletul n-am să mi-l vând!...

Citeste mai mult…

E IARNĂ-N SUFLET!...

 E iarnă-n suflet și-am rămas, acelaș pustnic fără glas,

Iubirile se nasc și mor, nimic nu e întâmplător –

O vorbă spusă fără rost, are valoare și-are cost,

Și-oricât ai vrea ca să o-ntorci, degeaba lacrimi calde storci –

 

Eu te-am iubit cu-adevărat, dar ai crezut că nu-s bărbat,

Ci-un fel de papagal dresat, un accesoriu pentru pat –

Dar totul are costul lui și loc de împăcare nu-i…

Ți-am fost iubit, deci confident și-grijitor în permanent,

 

Ți-am fost amant și bucătar și spălător și ospătar,

Lipsea ca „preș” să mă mai faci, să mă dresezi ca pe macaci,

Căci n-am văzut așa „catâr”, cu replici precum un satâr,

Temperament precum al tău, să te ferească Dumnezeu –

 

Să întâlnești oriunde-ai fi, căci numai calea ta o ții –

Cu uzul dictatorial, având bărbat cu un „cap de cal”,

Bine cu forța-ai vrut să faci, c-aproape că m-ai scos din draci,

Așa că-ntorcere nu văd și nici n-aș vrea să o-ntrevăd,

 

Rămâi cu fericirea ta, de „înger decăzut”, sadea,

Împarte porția de pat, c-o imitație de bărbat…

Păcat de suferința ta, de boala crâncenă și grea

Păcat de dragostea ce-a fost, m-am dedicat fără de rost,

 

Mă simt trădat și păcălit, că-n dragoste nu-i de glumit,

Dar, e un episod banal, căci cruntă-i viața-mi și-i egal,

Dacă mai sufăr un surplus, de suferință către-apus –

Mă simt prea brusc îmbătrânit, puterile m-au părăsit...

 

 

Necazul împărțit în doi, înmoaie griji dar și nevoi,

Sporește forța creatoare, te ții mai bine pe picioare,

Dar dacă nu a fost deajuns, acum n-o să mă pun pe plâns,

Îți spun adio, bun rămas și nu te poticni în glas...

 

Ai zile multe de trăit și oameni mulți de fericit,

Ai un talent exorbitant, și-o minte ca de elefant,

Urmează-ți dară drumul tău, fără de plâns, păreri de rău –

Vom fi prieteni negreșit, dar dragostea ni s-a sfârșit...

 

E iarnă-n suflet și să știi, că aș fi vrut să-mi faci copii,

Da-i prea târziu pentru-amândoi, rămânem dar, în suflet goi,

Ne-om aminti mereu cu drag, de așteptările din prag,

Îți spun adio, pe curând, eu sufletul n-am să mi-l vând!...

Citeste mai mult…

E IARNĂ IAR!...

9904907293?profile=RESIZE_710x   

Cad filele din calendar, accelerat, – e iarnă iar,

Dar nefiresc și în zadar, se screme ca să ningă iar –

Și n-avem bucurii măcar, mascați și goi în buzunar,

Doar Moș Crăciun apare iar, dar e sărac, falimentar...

E iarnă iar!...

 

Din nori cad ploi diluviene și vizitat ești de Moș Ene,

Căci somnul vine fără semne, visezi gladiatori, arene,

Nemulțumirile eterne, dau zbaterile-n somn, la gene,

Angoase-apar ușor, alene, coșmaruri dau impuls în vene,

E iarnă iar, pesemne!...

 

Globalizare de sezon, vaccin, rapelu-s de bon ton,

Mai moare câte-un milion, „Certificate verzi” – șotron!,

Domnește Moartea monoton, cu negra coasă și palton,

Divele-și bagă silicon, la buze și pe la balcon – pardon!...

E iarnă iar, ce ghinion!...

 

E iarnă cum n-a fost de mult, nu e zăpadă dar ascult,

Al ploii șuierat – rezult, total blegit, deși-s de, cult,

Îmi vine-aprope s-o insult și cred că nu rezist prea mult,

Norocul ei că sunt adult, mai bag în focul dogorând ocult,

E iarnă iar, prea grav tumult!...

 

E iarnă iar, copii-nvață, „economia cea de piață”,

E-un chin cu masca de pe față, ce amărâtă, tristă „ață”,

Globalizare hâdă, hoață, n-au nici o perspectivă-n viață,

Cultură de spoială, ceață, prostirea tacticos pe față,

E iarnă iar în piață!...

 

 

E iarnă iar și vom vedea, „colț verde” de vom revedea,

Căci toți se-ascund după perdea și ocolesc răspunderea –

Și-așa ei, criminali sadea, un genocid doresc și-ar vrea,

Doar cu vaccinul de belea, răriți să fim așișderea.

E iarnă iar, fără perdea!

 

E iarnă iar, ce bucurii, doar măști fetide, pandemii,

Te miri de unde-atâtea mii, de „sfinți” plecații dintre cei viii,

Și câte protocoale sunt, valabile pe-acest pământ,

Și câte suflete curând, vor da obolul la mormânt,

E iarnă iar,  dar n-are-avânt!...

 

Și care medici criminali, neintruiți sau „măcelari”,

Plățiți cu mii de euroi, mai fac ce vor, cu ei , cu noi,

Batjocura, când va-nceta, și cine îi va condamna,

La iarna veșnică ce-mpart, dar când va fi buboiul spart,

Va fi o iarnă cu nămeți,...E Iarnă iar, voi nu-o vedeți?!

Citeste mai mult…

EU NU SUNT DOAR CUM MĂ CHEAMĂ!

Eu nu sunt doar cum mă cheamă, sunt o inimă, un zbor,

Frânt de de-a inimii maramă și te timpul curgător –

Un nebun văzând smintiții, guvernând către dezastru,

Care cu puterea minții, luminez, când vreau ca astru,

 

Sunt un nor ce răcorește, cu iubire-arșița verii,

Sunt nebun ce născocește, răscolind marginea zării,

Sunt urât de potentații, care vaccinează Moartea,

Sunt coșmarul lor și-al nopții, despecetluind și Cartea!

 

Sunt iubirea ne-nțeleasă, glasul fără de noroc,

Sunt fiorul ce m-apasă, când tristeții îi fac loc –

Sunt izvorul de iubire, fără limite și leacuri,

Sunt calamitatea care, proști-i hărțuie de veacuri!

 

Sunt limanul de blândețe, pentru cei fără noroc,

Sunt cu-așa de multe fețe, că nu ard nici pus în foc,

Sunt a dragostei redută, ce curată a rămas,

Sunt comoara neștiută, dar și-un câine de pripas!

 

Sunt ce sunt și nu sunt altfel, n-o să fiu căci n-o să pot,

Sunt creștin, fluid de fel, nu port „botniță”, n-am bot –

Sunt un om făcut de Domnul, - chipul și asemănarea Sa,

Sunt conștiința fără somnul, adormind lumina sa.

 

Eu nu sunt doar cum mă cheamă, sunt o inimă și-un dor,

Domnului și azi dau seamă, de-am greșit e-ntâmplător,

Fără dram de răutate, dacă-n viață am stricat,

Mâinile mi-au fost legate, dorul meu a fost curat!

Citeste mai mult…

Adio toamnă!

9854692271?profile=RESIZE_710xCu roadele de prin livezi, din vii și crizantemele înmiresmate,

Tu, an de an pe plaiul nostru vii, belșug aduci, tarabele-s bogate

Și clinchete de clopoței aduci, în recreații – școala e-ncepută,

Iar frunzele din codru le usuci, și-un arămiu fermecător rezultă.

 

Vine și ploaia rece, „mocănească”, o binecuvântare pentru-ogor,

În care grâul semănat o să-nfrățească și-un lan va fi în anul viitor.

Cocorii zboară către plaiuri calde, în șiruri lungi, trasate elegant,

Melancolia, vine să ne scalde, realizând că totul e pasant.

 

Cu tine toamnă, punem la legat, încă o filă-n cartea vieții noastre,

Tu ești ca un adevărat regat, plin de culoare și-nsușiri măiastre –

Trezești în noi tristeți și veselie, un amalgam de unice trăiri,

Din „pâinea” vieții noastre o felie, irepetabilă, izvor de amintiri.

 

Dar totul este-n viață este trecător, la fel și tu, te-ndrepți către final,

Adio toamnă, pe-anul viitor, te-om regreta, când gerul fi-va infernal!

 

 

Citeste mai mult…

Samsari de vieți!

 

 În lumea crudă și nedreaptă, în vârful piramidei stau,

Doar sluj și ascultare-așteaptă, din partea turmei fără mau –

Predestinați cum sunt se pare, destinul nostru a-l decide,

Pericol pentru orișicare, știu Omenirea a divide;

 

Stăpâni pe Media și Presă, lansează zvonuri după plac,

Cu bunul simț scăpat din lesă, dezordine și haos fac,

Ne-ndreaptă către-Apocalipsă, orbiți de propria putere,

Probabil au o doagă lipsă, smintiți de marea lor avere –

 

Doar binele ne vor - declară, dar fac pe noi experimente,

Ce vieți în van tot decimară, statisticile-s elocvente

Și ne impun treptat restricții, cu timpul, fi-vom prizonieri,

Făr’ de vaccin cu interdicții, precum ciumații de mai ieri!

 

Samsari de vieți, ne pun la zaruri, după un straniu algoritm,

Parcă-s mistreți orbiți de faruri, și nu mai simt al vieții ritm,

Păcat, e Lumea-așa frumoasă, dar a ajuns pe mâna lor

Care-i infectă și veroasă...cine să-i dea c-un pic de clor?!

Citeste mai mult…
Eram copil de 14-15 ani, când am fost confruntat cu o situație pe care nu mi-am explicat-o nici atunci, cu mintea mea de copil, nici ulterior, ca om matur, atât de stranie și de nepătruns a fost. Totul s-a întâmplat într-o frumoasă zi de iunie, în anul 1975, când, conform obișnuinței, fiind sezonul ciupercilor de pădure, după câteva zile ploioase, am pornit solitar spre Pădurea Măriuța, aflată la câteva minute de casă. Era un codru secular, cu arbori falnici de stejar, ulm, frasin și arțar, din care astăzi a mai rămas, din păcate, un tufăriș crescut din cioatele rămase în urma drujbei devastatoare.
Am intrat cu încântare în pădure, fiindcă mi-era și-mi este drag trilul păsărelelor, cântecul greierilor și foșnetul frunzelor în vânt, precum și mirosul de reavăn și verdeață al pădurii. Înaintând spre locurile știute, unde creșteau, de regulă, ciupercile, acestea nu au întârziat să apară, una câte una sau în pâlcuri, umplându-mi inima de bucurie. Fiind un gurmand, ciupercile de pădure sunt o delicatesă de sezon, pe care nu mi-o refuz niciodată, așa că, ușor, ușor, mi-am umplut coșul și mă pregăteam să plec spre casă, când brusc mi-a apărut în față un mistreț grohăind nervos. M-a cuprins panica, gândul m-a purtat imediat la cuțitul de dimensiuni apreciabile, cu care curățam ciupercile de rădăcină, dar până la urmă, fuga s-a dovedit a fi singura soluție procesată de creierul meu!
Am lăsat coșul cu ciuperci și m-am pus pe o fugă disperată, dar sănătoasă. Norocul meu a fost că același lucru l-a făcut și mistrețul, fiindcă nu m-a urmat. Când m-am oprit, gâfâind, m-am trezit într-o poiană, unde era numai mușchi albastru pe jos, iar copacii de jur împrejur aveau coajă și frunze albastre. Mare a fost mirarea mea, căci cunoșteam pădurea ca pe buzunarul meu, dar așa ceva nu mai întâlnisem până atunci.
M-am uitat în toate părțile și am observat, printre copacii albaștri, la limita poienii, o ușă, tot albastră, într-un ieșind din pământ. Părea un fel de bordei, lucru care m-a intrigat. M-am apropiat de el și am ciocănit la ușă, în ideea că poate există vreun locatar și mă aude. Niciun răspuns, drept care am împins-o și am pășit înăuntru, pe niște trepte ce coborau în obscuritatea de unde se zărea o lumină de un roz opalescent.
Am pășit, plin de mirare, dar și de un pic de teamă, spre lumina roz. Ușor și ezitant, am ajuns la capătul treptelor, unde, stupoare, era o deschidere mare, nu puteai să-ți dai seama exact de dimensiunile ei, cu solul de un albastru închis, iar deasupra se zărea un fel de cer roz închis, cu nori de culoare roz deschis. Am rămas amuțit, timp de câteva secunde, după care curiozitatea a învins și am făcut câțiva pași, începând explorarea noului teritoriu descoperit de mine. În apropiere, la circa o sută de metri, se vedeau un fel de construcții de formă geometric complexă, la ale căror geamuri se zărea o lumină albastră. Am mers spre ele și, ajungând la prima, am dat de o ușă. De jur împrejur, nu se vedea nici țipenie. Zona părea un oraș cu toate funcțiunile urbane prezente, dar intrate într-o amorțire nefirească. Am împins ușa, care s-a deschis fără nici un zgomot și am pătruns înăuntru. Stupoare, acolo am întâlnit un adevărat” comitet de primire”, format din douăsprezece persoane, care mă așteptau cu interes: șase bărbați și șase femei, deosebit de tineri și de frumoși, cu părul blond și ochii verzi, de parcă erau frați. Cu toții erau îmbrăcați în haine cu o croială foarte modernă, minimalistă, dintr-un material ce părea un fel de velur fin, de culoare violet. Unul dintre bărbați s-a apropiat, mi-a strâns mâna și mi-a spus:
- Bun venit! Te așteptam! Te urmărim încă de când te-ai născut, fiindcă tu ești unul de-ai noștri! Numele meu este Clinder și fac parte, ca și frații mei, dintr-o mare familie, sosită pe pământ cu multe mii de ani în urmă. Venim de pe o planetă din sistemul solar al unei stele care, inerent, ar fi devenit supernovă, s-ar fi dilatat, înghițind toate planetele sistemului solar, așa că ne-am refugiat aici, pe Pământ. Fiindcă razele ultraviolete și lumina albă ne sunt letale, ne-am construit acest teritoriu subteran, unde viețuim de atunci. Ne-am creat un soare ce radiază numai lumină albastră când suntem activi, adică ziua, și roz când ne odihnim, fiindcă nu o putem vedea, care ne dă și căldura necesară vieții.
- Cum adică sunt unul de-al vostru? Eu nu v-am văzut niciodată! Am spus eu.
- Tu ești triumful tehnologiei noastre biologice, fiindcă, prin inginerie genetică, noi am reușit ca, din ADN-ul nostru, să facem un individ din propria specie, care să reziste la lumina ultravioletă și albă, să poată trăi la suprafață fără protecție. Tu ești acela! Am înlocuit copilul adevărat al mamei tale, după ce
l-a născut, cu tine, când ea dormea. Ea te-a crescut, fără să-și dea seama că ești un străin. Pentru noi ești, până acum, un experiment reușit! Rămâne să vedem dacă ai să îmbătrânești repede, precum pământenii, sau dacă vei trăi o mie de ani, ca și noi, rămânând tânăr! După mia de ani, ne transferăm toată informația cerebrală în corpuri noi, create prin clonare. Te-am urmărit tot timpul, fiindcă ești foarte valoros. Nu vrem ca, printr-o întâmplare nefericită, să te pierdem și, odată cu tine, munca noastră de generații pentru modificarea ADN-ului în sensul dorit de noi! Avem acces la infrastructura pământeană și suntem la curent cu tot ce se întâmplă pe pământ și printre oameni. Chiar și acum, în pădure, noi am speriat, prin telepatie, mistrețul care te-ar fi atacat și ar fi pus în pericol experimentul nostru! Ți-amintești de vacanțele de vară, când mergeai la bunici, la Vispești, și colindai singuratic Gorganul și dealurile de la Urgoaia? N-ai văzut că tot timpul trecea câte un avion la mare înălțime, făcând rotocoale? Află că noi eram! Știam tot ce faci, tot ce ți se întâmplă și te-ar putea pune în pericol!
- Îmi amintesc senzația stranie pe care o aveam, că mă urmărește cineva, dar nicio clipă nu mi-a trecut prin cap că sunt privit tocmai din avion și cu atâta insistență! Am zis eu.
- Da, trebuie să știi că ai moștenit calitățile noastre telepatice!
- Adevărat? Cred că aveți dreptate, mă miram eu cum de” fur vorbele” din gura interlocutorului sau a profesorilor, la școală!
- Da, știm că ești un mic geniu, talentat în multe domenii! Afirmă Clinder.
- Ceea ce îmi spuneți îmi schimbă în întregime viața! Am replicat eu. Cum o să mai trăiesc de-acum încolo, știind că adevărata mea familie este aici?
- Când va veni momentul potrivit, vei ști unde să ne găsești! Îți vom da un dispozitiv să te conducă în pădure, spre intrarea în spațiul locuit de noi, pe care ceilalți nu o pot vedea. Astăzi ți-am ghidat telepatic pașii, în fuga ta aleatorie spre poienița albastră, nevăzută pentru muritori. Trebuia să vorbim cu tine. Când va veni momentul oportun, vei deveni ambasadorul nostru, dar întâi să crești și să te maturizezi! Mai zise Clinder.
Mi-au dat, apoi, un fel de ceas cu ecran, cu o săgeată rotitoare, despre care mi-au spus că-mi va indica direcția în pădure, către poienița misterioasă. Mi-au arătat, pe un alt ecran, un scurt documentar cu istoria și civilizația planetei de unde se pare că mă trag și eu, nu înainte de a mă îmbrățișa cu toții frățește. M-au invitat apoi la masă, fiindcă, ce-i drept, mi se făcuse foame, iar ei simțiseră telepatic asta. Ca niște bune gazde, mi-au servit ceea ce știau că-mi place mai mult, adică ciuperci de pădure cu maioneză și chifteluțe de ciuperci cu cartofi pai și salată albastră, nu verde, dar care s-a dovedit a fi delicioasă.
Le-am mulțumit pentru festin și i-am rugat să mă conducă spre ieșire, fiindcă probabil părinții începuseră să se îngrijoreze de întârzierea mea. Ne-am îmbrățișat de bun rămas și Clinder m-a condus până la treptele pe care coborâsem în ținutul subpământean. Surpriză, în josul treptelor mă aștepta și coșul plin de ciuperci! Clinder mi-a strâns mâna și mi-a spus să merg tot înainte, după ce ies pe ușa de la capătul treptelor, și voi ajunge la casa pădurarului, de unde mă descurcam, cum spuneam mai devreme, ca în buzunarul meu.
Am ajuns acasă și n-am suflat o vorbă, intrigat de ceea ce aflasem și trăisem. Am ascuns dispozitivul de locație în șifonier, care mi s-a părut cel mai la îndemână și i-am dus mamei, la bucătărie, coșul cu ciuperci. M-am dat apoi la pasiunea mea, aeromodelele și navomodelele, care m-a prins până la uitare.
În ziua următoare, mama a făcut, ca de obicei, curățenia lunară în casă. A dat peste dispozitivul meu și, negăsindu-i nicio utilitate, probabil l-a aruncat, dar n-am îndrăznit s-o întreb, de teamă să nu-mi ceară explicații. Cert este că nu l-am mai găsit niciodată de atunci!
Peste o săptămână, am mers din nou în pădure și am căutat poienița albastră, din lungul în latul pădurii, dar n-am aflat nimic, nici atunci, nici altădată. Sunt aproape patruzeci de ani de la acea întâmplare și tot mă mai bântuie misterul pădurii albastre și al locuitorilor ciudați din adâncul său. Aștept o veste de la ei, dar, probabil, prilejul nu a sosit încă sau frații mei de sub soarele roz-albastru așteaptă să evoluez în continuare, până la momentul dorit de ei, când se vor arăta!...9265886264?profile=RESIZE_710x
Citeste mai mult…

Poezie, poezie!

Poezie, poezie, mulți te scriu, mulți te citesc,

Coala albă de hârtie, se așterne-așa firesc –

N-are nici imunitate, nici ochi ageri să discearnă,

Scrisului cu greutate, să-i de glas, ușor să-l cearnă,

 

Sufletul să încălzească, spiritul să-nnobileze,

Decelând mierea de iască, operele, de fofeze;

Mulți te scriu și te curtează, dar puțini te cuceresc,

Unii chiar te agresează, muzele își siluiesc

 

Invocând adesea Cerul, harul ce li-i dăruit,

Ce umple cu vârf panerul, plin cu fructul otrăvit,

Sau banalități de care, sunt sătui și dumnealor,

Cu-o viteză uimitoare, le aștern cu-atâta spor.

 

Nu contează dezacorduri, lipsa lor de logică,

Scriu cu magice resorturi – foamea-i patologică,

Soră cu grafomania, (vrea și ei să se exprimă),

Promulgând și tirania, „poeziei” fără rimă!

 

Prozodia-i prea vetustă, iar sintaxa e la fel,

Calea spre poem e-ngustă, raftu-n librării – un țel;

De ai notorietate, poți să scrii orice dorești,

Darul spre posteritate, stai tu, să îl chibzuiești?!

 

 

Citeste mai mult…

Românu-i frate cu amarul!

Românu-i frate cu amarul, decând trădarea prins-a coajă,

Iar Lacomul, frate cu-Avarul, au fost mânați parcă de vrajă,

Pe Decebal întâi să-l vândă, secretele să-i desconspire,

Romanilor ce-au stat la pândă, Comoara Dacică s-o fure.

 

De-atunci, trădarea, trădătorii, au fost blestemul moștenit,

De Neam și Țară, vânzătorii, istoria ne-au împânzit –

Atâți Eroi de-ai gliei noastre, vânduți au fost către dușmani,

Și cucerite-atâtea castre, prin „cozi de bardă” – lași dumani.

 

Doar interesele meschine, au fost mereu hotărâtoare,

Ca grupuri de vânduți să-nchine, Cetatea, hoardei migratoare –

Puțini au fost dintre vitejii, care-au păstrat stindardul sus,

Dar din păcate, bătrâneții, tribut prin moarte i-au adus.

 

A fost Mihai zis și Viteazul, întregitor și el trădat,

Și-un Tudor, ce-a „schimbat macazul” – Fanarul el l-a alungat,

Trădat și el, precum și Cuza, de tagma de boieri, vândută,

Patriotismul, fiind acuza, dreptatea a rămas iar slută.

 

Schimbară-apoi cu dinastia, pe orice Domn fiind pământean,

Care-a orânduit hoția, în statul zis și suveran –

Afaceri precum fost-a „Skoda”, lăsat-au oastea în opinci,

Cu arme vechi, cânta-ta oda, germanilor, unu la cinci,

 

Și a făcut Marea Unire, luptând ca leii la Mărăști,

Oituz și Mărășești – uimire – făcut-au puii răzășești.

Dar a urmat apoi Războiul, zis și al Doilea Mondial,

Cu-o camarilă-a dinastiei, coruptă fără de egal,

 

Destinul l-a adus în frunte, pe Antonescu, Mareșal,

Doar el a izbutit să-nfrunte, dușmanul roșu, inegal –

Eu, ”Vă ordon să treceți Prutul!” – a spus cu glas dumnezeiesc,

Eliberând de „tot Urâtul”, pământul frate, românesc.

 

Însă, l-au împușcat păgânii, vânduții cei COMINTERN-iști,

Uitând, că a lăsat ca ovreii, să scape toți de hitleriști,

Și le-a permis spre Palestina, să tranziteze România,

Cu sânge a stropit el tina, chezășuindu-și omenia.

 

Și a mai fost un Ceaușescu, un OM al gliei – fiu de șerb,

Ce depășit-a omenescu’, un mare OM, chiar fiind imberb,

Ne-a scos din neagra servitute, pe toți ne-a alfabetizat,

Ne-a dat Industrii și „Redute”, și-un nume mondializat.

 

Urbanizat-a România, țăranii, mulți, azi citadini,

A înfruntat Oligarhia, plătind tot soldul la străini –

Exemplul de temeritate, a deranjat pe „Finanțiști„,

Aceiași peste-Umanitate, o gașcă rea, de Globaliști.

 

L-au împușcat în Ziua Sfântă, când s-a născut Iisus Hristos,

Vânat fiind numai de Ocultă, nesuferind un Curajos –

În fruntea Țării Suverane, cu datorii „zero barat”,

Exemplu pentru milioane, de oameni, un așa bărbat.

 

Azi, am rămas cu eșalonul, de slugi mărunte de pripas,

Marii corupți – eșantionul, de prădători a ce-a rămas

În urma „Epocii de Aur”, c-a fost, chiar de nu vrem admite,

Oameni mărunți, cu frunți de taur, pe care Raiu’-o să-i vomite.

 

Românu-i frate cu amarul și-n „piața liberului plac”,

Blestemul vechi precum Fanarul, l-a aruncat din puț în lac,

Apocalipsa derulează, scenariul vechi de mii de ani,

Trădarea, a rămas tot trează, românu-i tot lipsit de bani,

 

 

Dar are mască și ”vaccinul”, implementat de alți „vânduți”,

Cu stoicism suportă chinul, din Mehedinți în  Vășcăuți,

E victima Ocultei care, i-a cumpărat pe potentați,

Cât mai suportă Domnul oare, acestă gașcă de ingrați?!

 

 

Citeste mai mult…

Arhetipul

De mii și mii de generații,

Angoasa, teama și misterul

Chiar și multe elucubrații,

În arhetip sădi modelul.

 

Păpuși docile și absente

Misterului ce ne domină,

Comportamente congruente

Cu arhetipul fără vină.

 

Și superstiții și-aspirații

De Eu păstrate sub obroc,

Subconștient ne dau senzații

Iar arhetipu-i iar în joc.

 

A creierului încifrare

Necunoscută omului,

Sinapse miliarde are,

Și arhetipu-i baza lui.

 

Tiparul comportamental

Prezent în viața omului

E, bazat aproape integral

Pe arhetip, deci cinste lui !

 

Citeste mai mult…

Bună dimineața, Soare!

Bună dimineața, Soare, sunt bucuros – lucești de zor,

Și fiindcă știi să dai culoare, la tot ce este muritor –

Pe-acest pământ, tot ce-i cu viață, e numai plăsmuirea ta,

Tu umpli câmpul cu verdeață și-n lipsa ta, totul ar sta.

 

Ești darul dat de Dumnezeu, creației lui preferate,

Ce-i omul când de se crede zeu, când totul merge ca pe roate,

Dar rușinat de-alunecare, revine iute pe făgaș,

Și-n modestia creatoare, trece la lucru mintenaș.

 

Tu Soare viu, ne încălzești, la trup și suflet cu lumina,

Dar nici măcar nu te căznești, să ne găsești vreodată vina,

Că suntem tot nemulțumiți – ba că-i prea frig, ba că-i dogoare,

Pe Dumnezeu știi să-l imiți și-mparți egal la muritoare,

 

Vigoarea ta și energia, pe care ne-o trimiți în raze,

Numai tu știi ce-i sinergia și n-ai ca Luna-atâtea faze –

Ești totdeauna, viu, statornic și lanurile ni le coci

 Precis pe boltă ca un ornic, la tropice, tu ne sufoci,

 

Iar în ținuturi înghețate, la polii Terrei – drag cămin,

N-apui un an la jumătate și faci din somn, aproape chin,

Faci aurore boreale, cu fluxul tău de radiații,

Ce par atât de ireale, în ochi și suflet, simți ovații.

 

Tu ești „motorul” existenței, civilizației umane,

Dar și dulceața penitenței, la sclavii ce sunt milioane –

Nicicând n-ai încălzit în lume, atâția care-s asupriți,

Și-atâția care să-și asume, rolul ce-i tragic de-obidiți!

 

 

De-aceea, meriți tu o Odă, cum niciodată n-am mai scris,

Chiar de nu e la scris comodă, aș face bucuros și-un bis –

Tu meriți toată prețuirea, deși atâți te cred banal,

În lipsa ta-am avea menirea, de a ne stinge-n mod brutal!

 

 

Citeste mai mult…

Sunt vremurile de pe urmă!

Sunt vremurile de pe urmă și Dumnezeu s-a săturat –

Ne comportăm precum o turmă, păstor având pe Nosferat,

Iisus e doar o nălucire în mintea celor credincioși,

Dacă plătim o pomenire, suntem curați și merituoși.

 

Ne facem cruci pe la răspântii și-n fața ziselor icoane,

Nu facem bine, batem câmpii, cu fantezii de milioane –

În casa noastră, rugăciunea, care s-ar cuveni ținută,

În taină, cu închinăciunea, a început a fi urâtă.

 

Ioan cel Mare, Teologul, ne spune în Apocalipsă,

Tot vălmășagul ce e-n pragul Bisericii – flacăra-i stinsă

Și Fiara pune stăpânire, pe oameni, Lume și Pământ,

Iar vaccinarea, spre uimire, ne bagă iute în mormânt

 

Și păcătoși, cu semnul Fiarei, pe braț, pe mână sau în duh,

Vor resimți adâncul ghiarei, pe sol în aer sau văzduh,

Căci boli uitate peste vremuri, vor exploda spre chinul lor,

În corpul-Templu, plin de ”ierburi”și scălâmbat de dumnealor!

 

Necazul mare stă la ușă, va exploda în vaccinați,

Covidul fiind numai o șușă, să fim de libertăți privați –

Voi nu vă mai plecați grumazul, nu mai purtați stupida mască,

Și protestați când e prilejul, nu mai rămâneți gură cască!

 

Vor scoate banii cash din piață, vom fi cu toții mai săraci,

Ca Soros cu a lui povață, să numere galbenii în saci,

Ar vrea să fie Suveranul întregii Lumi un pederast,

Ce-n viața lui trăi ca regii, fără de muncă, ce contrast

 

Căci omenirea muncitoare, o stoarce zilnic speculând,

De-aceea nu e-nfloritoare deși muncește asudând.

El, Soros, e acel Mefisto, sau Lucifer, numit Satan,

Iar omenirea a mânat-o, spre sclavagism ca un tiran,

 

Dar Dumnezeu, ne-a dat pe Fiul, Iisus Hristos cel luminat,

Ce ne îmbracă-n pardisiul, de adevăr imaculat

Și ne cunoaște templu-n care, am tot sădit după puteri,

Deprinderi ce-s folositoare, aceleași azi și mâine, ieri –

 

Credința cea adevărată, cu-atâtea forme stând la sfadă,

Iisus Hristos va reuni-o, chiar de va fi să doarmă-n stradă.

Dați masca jos și sus grumazul, sunteți urmași de Geto-Daci,

Suntem mai mulți decât ”puricii”, ce au ajuns acum gândaci!

 

Aveți credință-n Dumnezeul și Fiul său Iisus Hristos,

Fiți curajoși, ieșiți în stradă să-l debarcăm pe ticălos!...

E toată Lumea dumirită, ce vrea Sionul satanist,

Fiți curajoși cum cere Domnul, și-o să-i lăsați ca la dentist!

 

Citeste mai mult…

Covid, sperietoare rea!

        Covid, sperietoare rea!

Covid, sperietoare rea, cum ai ieșit în calea mea?!...

Mi-am pus și mască și mănuși, nu știu cum naiba tu făcuși,

Subtil să te insinuezi, să mă cuprinzi, contaminezi,

Iar eu, aiurea, ce să zic, să nu pățesc nimic, nimic?!

 

Nu ești nici virus de temut, o gripă și nimic mai mult,

O parodie de tulpină, o loază – nu ai nici o vină,

Că ești isteric pomenit - Mass-Media, a-nnebunit?! –

Statisticile măsluite, decesele-s pricinuite

 

Numai de tine, măi covid – frisoane simt că mă cuprind,

La gândul răului făcut, de panica ce-a început,

Să ne cuprindă fără voie, venit-a vremea lui Sisoie,

Crispați, rigizi și temători, ce-om face-n anii viitori,

 

Cât mai durează isteria, covidului și-n România,

Și-n toată lumea luminată, de vești perfide derutată?!

Unde-s Luminători obștii, toți liderii, s-au dat cu proștii,

Sau cu avidele concerne, de leacuri scumpe și eterne?!

 

Priviți statistici serioase, nu cele ce aduc foloase,

Acelora ce fac oficiu de vraci model în plin serviciu,

Al sănătății mondiale – slugi la Multinaționale,

Și-aici vorbesc de O.M.S., care imparțial nu e –

 

A fabricat din cifre strâmbe, bolnavi, cu sulițe și trâmbe,

Dislipidemici, diabetici și-alți care dau bani la besmetici,

Pe leacuri care dăunează, căci asta O.M.S. veghează.

Cu Pandemia e la fel, concert cu cântărețul chel –

 

Ne vor fricoși și timorați, servili, total manipulați,

Și nu-ntrevăd vreun final, decât dezastrul general,

În interesul celor care, vor da soluția salvatoare,

O guvernare planetară, cu Azazel trăgând de sfoară,

 

Și-om deveni și cibersclavi, fără de cip, vom fi „bolnavi”,

Vom lua cu toții semnul fiarei, și vom simți adâncul ghiarei,

Rănind mortal și libertatea, familia, societatea –

Iară covidu-i doar preludiu, pentru-un adevărat diluviu.

Dea Domnul să mă-nșele mintea, imaginația și ea, fierbintea –

Din tot ce știu și am citit, din mii de minți care-au sclipit,

Sunt vremurile de pe urmă, când Lucifer ne vrea o turmă

De păcătoși și scelerați, în iad stând înregimentați,

 

Dar Dumnezeu, prin al Său Fiu, Iisus, ne va salva, eu știu!,

Și toată uneltirea lor, cu gustul hâd, asupritor,

Va fi eșec după eșec, ce poate da un suflet sec?!,

Și-n turma Mielului vom fi și-n veșnicie vom trăi!

 

 

Citeste mai mult…

Nori grei

Nori grei se strâng pe cerul lumii, rapacitatea stă la pândă,

Prostia e asemeni ciumii, iar noi plătim la ea dobândă.

Se strâng puhoi toți parveniții în ritualuri complicate –

Dând jerfă tot amarul vieții și fremătând constant, din coate.

 

Venalitatea e virtute, se-nfațoșează-n zeci de titluri,

Vezi tristele figuri ce-s slute, prinse-n colane și în rituri.

Ca un păienjeniș se țese complotul mut și criminal –

Mânat de multe interese, este flagelul mondial.

 

Iar capii lumii puși în fruntea a suverane națiuni,

Sunt slugi la ei – firavă-i puntea între eroi sau slabi tăuni.

Tentaculele mondiale întinse de acești mișei

Ating și zonele natale – ochi buni n-am pentru ei!

 

Păcat că totă lumea doarme un somn profund, inconștient,

Cu mațul plin, fără de arme  și-abandonat cazarmament –

E mulțumită cu manele și meciuri multe, multă bere

Obez să fii e binele, puternic fii, căci nu se cere

 

Nici minte multă, nici dorința de a trăi mai elevat,

Puțini mai au astăzi conștiința locului ce li-i rezervat –

Achiesează la câștiguri și funcții mari nemeritate

Vorbe de duh nu scot pe guri, dar toate le merg ca pe roate –

 

Sunt protejați și protejează prostia, vanitatea, mitul

Ca dacă îi creează-o bază lui Azazel prea parazitul,

Va fi pământul ca o oază, va fi ca-n sânul lui Avram –

Părerea mea e că-i o loază și cel mai de temut tiran!

 

Românul are-nțelepciunea ce spune frate să te faci,

Cu dracul până-ai trece puntea și-ncarci căruța cea cu saci,

Dar indivizii ca și aceștia, în funcții mari, cu titluri mii,

Cu mintea vraiște, ca și praștia, provoacă numai nerozii

 

Și dirijează Omenirea către prăpăstii fără fund,

Doar Dumnezeu, cum îi e firea are să-i judece profund;

Noi frați creștini, români de-un sânge, să-i izolăm pe conjurați

Și vom vedea cine va plânge: doar ceata asta de ingrați!

Citeste mai mult…

Femeie

Iubită, adorată, soție, soră, mamă,

Sau fiică, nepoțică, - tu ești un univers

Și-n lipsa ta, știi bine că totul se destramă;

E-un sentiment ce nu pot, să-l reproduc în vers.

 

Ești jumătatea noastră la bine și la rău,

Suntem indestructibili când suntem împreună,

E unic sentimentul când sunt în jurul tău,

Când ne plimbăm alene și ne ținem de mână.

 

Ești mamă iubitoare și-atât de devotată;

Nu pui geană pe geană în noapte alăptând,

Mă ierți cu ușurință dacă-ți greșesc vreodată,

Când plec de-abia aștept, să te revăd curând.

 

Iubită drăgăstoasă, ești blândă căprioară;

În brațele-ți gingașe aș sta o veșnicie,

De parcă aș iubi pentru întâia oară,

Iar dragostea ce-mi dai este o simfonie.

 

De mii de ani poeții îți dedicară versuri,

Și tot n-au reușit să-ți zugrăvească firea,

Coloană vertebrală în aste universuri,

Femeie consecvent, tu îți găsești menirea!

 

Citeste mai mult…
-->