Nu sunt Shakespeare

Să nu mă uiţi

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Sunt doar o umbră-n calea ta,
Sunt o fantomă, stau și ascult,
Zadarnic tot... mă poţi uita,
Sunt viu, dar am pierit de mult.

Aştept să vină iarăşi noaptea,
Palid, mă ştergi... am amuţit,
Învins, lovit acum de moartea,
Ce mândrul soare a mistuit.

Tu plângi încet, te-mpotrivești
Şi lacrima din ochi îţi curge...
Şi prin trăiri ce-s nelumești,
Prin ochii mei acum poţi plânge.

Să nu mă uiţi, a mea iubire...
Doar ţie îţi este destinată,
Să nu mă uiţi, îţi dau de ştire,
Din lumea mea, demult uitată.

Sunday, March 22, 2015 1:12:46 PM

Singuratic şi albastru

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Sunt singuratic şi albastru
Nerăbdător, nu mai aştept
Armurii îi mai dau un lustru
Şi plec să lupt pentru ce-i drept.

Sabie n-am...nu folosesc
Şi mintea mea mereu alege
O luptă în care nu rănesc
O luptă demnă de un rege.

Dar rege nu-s şi eu o ştiu
Doar cu peniţa ascuţită
Încălecat pe-un bidiviu
Lovesc cu rima potrivită.

Şi în galopul meu sălbatic
Cu ochii întredeschişi eu văd
Trecutul nostru fantomatic
Ce-i plin de chinuri şi prăpăd.

Într-un târziu eu înţeleg
Că lupta e deja pierdută
Sunt un fiasco ca strateg
În lumea asta decăzută.

Sunt singuratic şi albastru
Aţi înţeles că am motive
Şi că trăiesc ca un sihastru
Din emanaţii pozitive...

Tuesday, February 10, 2015 8:55:22 AM

Şeful meu

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Eşti şeful meu şi ştii de toate
Şi cred că ai putut ghici
Că mor în fiecare noapte
Şi-nvii în fiecare zi...

Tu generos mi-ai dat o şansă
Când liniştit ai ascultat
Povestea mea fără speranţă
Când eram mort şi îngropat.

Şi cine poate aprecia
Mai bine decât tine...
Cuvinte din tăcerea mea
Tu le-nţelegi prea bine.

Mereu serios şi încruntat
De griji cotidiene
Îngândurat şi ocupat
Fără porniri viclene.

Dacă vreodată voi greşi
Cu vorba sau cu fapta
Prin glasul tău îmi voi găsi
Cinstită şi răsplata.

Îţi mulţumesc şi îţi doresc
Să fii mereu astfel
Cinstit, corect şi părintesc
Descris de-al meu penel.

Sunday, February 08, 2015 3: 37:02 PM

Lasă-mă

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Lasă-mă să zbor în ceruri
Sunt un sufleţel plăpând
Stele, scumpe giuvaeruri
Mă-nconjoară rând pe rând.

Lasă-mă pierdut în ceţuri
Rătăcind aerian
Norii să îmi fie jilţuri
Să nu-mi ceară nici un ban.

Lasă-mă să-mi fie bine
Liniştit, să fiu curat
Să ridic din vechi ruine
Pentru mine un palat.

Lasă-mă frumoasă muză
Şi la poarta lui cea mare
Aranjez şi o peluză
Să poţi face băi de soare

Lasă-mă să fug de lume
Să-mi încheg speranţele
Şi-ntr-o mâna de volume
Să-mi petrec vacanţele.

Monday, February 09, 2015 9:20:44 AM

Am renunţat

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Am renunţat să mă privesc
Oglinzi nu mai există
Necontenit eu le zidesc
Mi-ascund privirea tristă.

Încercănat şi obosit
Duc versul meu la buze
Sărutul meu încărunţit
De gânduri prea confuze.

Nu mă opresc şi mă târăsc
Încet, încet, pe coate
Analizez şi rânduiesc
În gândul meu de toate.

Am zile mari şi atunci scriu
Din minte de-ale mele
Şi versul meu e sângeriu
Ca vinul din ulcele.

Şi stihul meu purtat de iele
Se 'nalţă către soare
Un suflet luminat de stele
Uşor precum o boare.

Atunci ajung la apogeu
Şi nimenea nu ştie
Cât de uşor sau cât de greu
Pot scrie o poezie...

Eu sunt mereu,mereu grăbit
Şi nu-mi arde de glumă
Talentul ce mi-e dăruit
O muza şi-l asumă.

Din cărţi citite şi din vers
Creez o lume nouă
Clădind mintal un univers
Ce vi-l arăt şi vouă.

Sunday, February 08, 2015 12:01:03 PM

La judecata de apoi

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

E moartea doar un surghiun
Nimeni nu poate s-o alunge
Este o bulă de săpun
Pe care viaţa n-o străpunge.

Noi ştim când dânsa a venit
Şi recompunem ritualic
În clipa fără de sfârşit
Trecutul nostru animalic.

De e mai bine sau mai rău
Nimeni nu poate să ne spună
Ori sus în rai ori jos în hău
Dansa nu iartă şi ne-adună.

Îngenunchiaţi şi umiliţi
Ştiind că nu avem scăpare
Noi încercăm atunci grăbiţi
Să cerem Domnului iertare.

El muritori ne-a plămădit
Compuşi din vină şi păcate
Noi omenesc am tot greşit
Călcând poruncile curate.

La judecata de apoi
Suntem un suflet în balanţă
Şi nu vom face tărăboi
Lipsiţi de viaţă şi substanţă.

Voi încerca atunci umil
Să mai primesc o nouă şansă
Şi universul retractil
Imi este unica speranţă.

Sunday, February 08, 2015 8:08:32 AM

O lume de vată

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Mă pierd într-o lume de vată
Rătăcind adânc în uitare
O lume atât de ciudată
Pentru mine eterna chemare.

Înconjurat de imensul ocean
Biet suflet cuprins de vâltoare
Haotic lovit de absurdul uman
Încerc să găsesc o salvare.

Disperat, obosit, înot către mal
Spre insula plină de soare
Rănit cumplit de al lumii pumnal
Sângele meu curge-n mare.

Extenuat... încerc să ajung
Dar simt cum rechinii dau roată
Rupt, sfârtecat, braţul meu stâng
Se-ntinde spre lumea de vată.

Sunday, February 08, 2015 1:32:24 AM

Promisiuni

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian
---^^^!!*****!!^^^---
Iarna o topeşti în gene
Promisiuni ascunzi sub pleoape
Simt privirile viclene
Şi mă taie, ape, ape.

Pierdut

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian
---^^^!!*****!!^^^---

Cuvinte se rotesc în cap
Mă hărţuiesc fără-ncetare
Degeaba tot încerc să scap
De boala asta îngrozitoare.

Undeva pierdut pe cer
În a norilor spărtură
Eu renasc şi apoi pier
Într-o crâncenă furtună.

Aud o nechezătură
Armăsari înaripaţi
Trag în grabă o trăsura
Zboară parcă sunt turbaţi.

În trăsura nişte zîne
Servitori, vreo doi pitici
Ce îngână rugi păgâne
Înţeleg că sunt amici.

Şi o zînă mă întreabă
Ce-i cu dumneata aici?
Pleacă iute.Ce n-ai treaba?
Din baghetă face plici.

Din visarea mea neghioabă
Cad îndată şi mă împlânt
Blestemat de zîna snoabă
Adânc tare în pământ.
..................................

Când mă pierd sunt fericit
Mi-e chipul oglindit în ape
Strălucitor şi liniştit
Pe drumul meu fără hârtoape.

Încep să calc mai apăsat
Nu mă mai tem de omenire
Ştiu că am sufletul curat
Aşa cum e a mea menire.

Tuesday, 03 February, 2015

Frânturi din viaţa

                        Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

...glorie,curaj,onoare...             ...o coloană vertebrală...
...ceaiul negru de cicoare ...     ...băutură ancestrală...
...ziua,noaptea,dimineaţa...      ...cerul cu o lună plină...
...naşterea,moartea şi  viaţa...   ...vinovate fără vină...

...alergii de primăvară...           ... norii care acum strănută...
...vorbe aspre de ocară...         ...o vecină cam limbută...
...clipele de nostalgie...           ...care le-am trăit odată...
...dragoste si duşmănie...        ...o simţire aşa ciudată...

...siesta de după amiază...      ...rătăcire printre perne...
...creierul care creează...        ...vise,versuri,baliverne...
...izbucniri nepotrivite...            ...vorbe spuse la mânie...
...hotărârile grăbite...               ...o umană miopie...

...reverie,trup şi suflet...           ...permanetă încântare...    
...râs sălbatic,numai zâmbet... ...bucurie,mare,soare...
...un sărut gingaş pe gură...     ...dulce floare aromată...
...dansul lent,o săritură...         ...glezna tare imflamată...

...cărţile de mult citite...           ...amintiri nepieritoare...
...pleoape grele abia mijite...    ...clipe de dulce uitare...
...concentrare şi pasiune...      ... suflet,spirit, aroganţă,...
...dragoste,deşertăciune...       ...clasă,stil şi eleganţă...

...secunde,ore şi zile...           ...ale timpului talazuri...
...o grădină cu zambile...        ...fuga noastă de necazuri...
...tot şi toate,împreună...         ...câte-o viaţă definesc...
...vă doresc o viaţă bună...       ...sincer asta vă doresc...

3:07 AM 8/12/2012

O lume aparte

          Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Un pat de spital mi-e albul decor

Sub cap, o pernă boţită

E timpul acum, aici o să mor

Declam cu o voce grăbită.


Rănile-s multe durerile dese

Tare mă arde, nu mai zâmbesc

Perfuzii în vene injecţii în fese

Simt cum încet, mă istovesc.


Nu am de ales şi mă supun

Când viaţa-mi aruncă înainte

Şi ce e rău şi ce e bun

Lăsându-mă fără cuvinte.


În albul decor, nu comentez

Nu vreau cuvinte deşarte

Mă concentrez şi eu creez

În mine o lume aparte.


Îmi spun în minte, nu eşti bolnav

Ridică-te acum şi păşeşte

În minte îmi spun, nu este grav

Ridică-te acum şi trăieşte.


Ştiu că eu am viitor luminos

Şi cuprins de-o putere grozavă

Din pat mă ridic, victorios

Nu vreau să fiu o epavă.


Şi morţii îi spun, o avertizez

Fă bine pe aici nu mai trece

Altfel în minte o să-ţi creez

O moarte ce te întrece.
5:18 PM 8/11/2012

Un sfat


      Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian
     

Inima mea,nu mai vorbeşte
E-nţepenită în suferinţă
Inima mea acum amuţeşte
Încătuşată e de dorinţă.

Dorinţa se pare, plumb a turnat
În inima mea şi-n sufletul meu
Şi vena cavă a obturat
Ea este acum, obosită mereu.

Caut un leac, dar nu îl găsesc
Iubirea se pare, fuge de mine
Ce pot să fac,cum s-o întâlnesc?
Inima mea, e ucisă de tine.

Inima ta ascunde ce simte
De tine ascunde,de sângele tău
Inima ta veşnic te minte
Inimii mele îi face rău.

Un sfat eu îţi dau, încearcă măcar
Un foc să aprinzi, înăuntru în tine
Un incediu creează, stârneşte-un focar
Creează lumina, aprinde-o în mine.

Thursday, October 04, 2012  8:56:33 PM

Firimituri


Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian


Sunt o apă care curge

Mă strecor pe sub picioare

Sau sunt ochiul care plânge

Ori sunt carnea ce vă doare.


Ca mine nu mai e altul

Sunt poet, sunt călător

Vreau mereu s-ating înaltul

Să mă-nalţ ca un cocor.


Nu pot fi un oarecare

Vreau şi pot cu mult mai mult

Vreau să zbor,să zbor spre soare

Vreau să simt, vreau să ascult.


Firimituri de pâine, versuri

Eu le dau la porumbei

Ei descriu în ceruri, cercuri

Şi le cară către acei.


Ce acum citesc cu teamă

Ce am scris, ce am gândit

Şi-mi trimit o telegramă

Cum oare nu te-am găsit?


Mai mereu eu sunt plecat

Mă ascund în altă lume

Recunosc, e-adevărat

Mă ascund printre volume.



Ce văd împrejur,nu-mi place

Dreptul ăst ,mi-l arog

Cine vrea,să mă atace

Eu nu sunt un demagog.


Şi vă rog să mă scuzaţi

Chiar acum eu plec departe

Dacă vreţi să mă citaţi

Sufletu-mi ascund în carte.


8:44 AM 9/14/2012

Ziua
 
Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian  

Eu acum calc chiar pe nori
Trec în pas de defilare
Văd ziua născută-n zori
Născută de asprul soare.

Doamne cât e de frumoasă
Ca un diamant sclipeşte
Ea de ceruri e atrasă
Şi de boltă se lipeşte.

Şi-i aud tainica şoaptă
Cum rosteşte în surdină
Sunt acum pusă pe faptă
Sunt acum, o zi lumină.

Soarelui sărută mâna
Spune, săru-mâna tată
Fiica ta e numai una
Este ziua parfumată.

Tu o naşti şi tu o creşti
Faci eforturi uriaşe
Ziua-n lume tu sădeşti
Cu raze prealuminoase.

El răspunde supărat
Ceva tu greşeşti copilă
Tu greşeşti,dar te-am iertat
Ai o soră mai umilă.

Auzit-ai tu de noapte?
Este chiar a ta surioară
Nu auzi a sale şoapte
Când se-apropie sprinţară?

Eu sunt tatăl, luna-i mama
Şi ea e frumoasă tare
Cum de nu ţi-ai dat tu seama
Că mai am o altă floare?

Are o rochie de stele
Şi luceafărul îi e mire
Ei dansează printre ele
Rătăciţi sunt  în iubire.

Eu vă rog să v-aveţi bine
Sunteţi egale în drepturi
Să nu creadă oarecine
Că ne tragem de şireturi.

Vă iubim la fel de mult
Însă doar o soartă crudă
A decis mai de demult
Să ne facă nouă-n ciudă.

Eu pot să te văd pe tine
Însă nu pe a ta soră
Ziuă, noaptea pentru mine
E ca o distantă horă.

Însă soaţa mea cea bună
Luna, care-i a ta mamă
Nu întârzie să-mi spună
Noaptea soarele îl cheamă.

Chiar de nu o pot vedea
Şi pe ea eu o iubesc
Ea e ruptă dintr-o stea
Eu nu pot s-o părăsesc.

Crudă soartă mai avem
E pedeapsa cea mai mare
Noi copiii nu-i vedem
Cu ce am greşit noi oare?

Acu’ , tu eşti obosită
Hai să mergem la culcare
Mama ta este grăbită
Noaptea e aproape tare.

Thursday, September 27, 2012 5:11:47 PM

Plăsmuiri

Ştefănescu Dumitru-Cristian

În plăsmuiri de zi sau de noapte
Bărbaţii creează în minte femeia
Din doruri cumplite şi tainice şoapte
Din rugi care frig, se aprinde scânteia.

Nu ne oprim, încropim mai departe
Doi ochi prea negri şi trupul firav
Chipul frumos desprins din vreo carte
Ce uşurează un suflet bolnav.

O atingem uşor, pe buze pe pântec
Şi toată vibrează atât de plăcut
Gură fierbinte ce scoate un scâncet
O astupăm, gingaş c-un sărut.

Sânul rotund ne ia şi ne poartă
Departe în ceruri până la nori
Cuprins între palme parcă ne ceartă
Dăruind sacadat mii de fiori.

Stăm în picioare înaintea femeii
Mândrii, ţepoşi că nişte arici
Masculi prea puternici, facem pe zeii
Prea orbi să vedem cât suntem de mici.

Sunday, February 01, 2015