Indragosteste-ma
Mai stii cand erai scoica si cat te-ai chinuit,
O perla sa ma faci din lacrimi si nisip?
Cum noptile strangeai in ceasuri lungi si mute,
Ca zilele mereu pe ochi sa ma sarute?
Imi aduceai apusuri in cupe mari,de maci
Sa nu cred ca vreodata vom fi goi si saraci!
In fiecare zi, in lut ma prefaceai
Si golurile-ti multe cu mine le umpleai!
Ce ai facut cu toate,le-ai aruncat cumva,
De simt atat de tare nevoia de-a pleca?
Autor Karelia Mihaela Neacsu
De-o fi cumva sa poti uita
Cararea catre casa mea,
Du-te pe veci, sa nu mai stii
Iubirea cum o poti gasi!
De-o fi sa-mi lasi dorul in piept,
Sa-mi planga zilele-n desert,
In viata ta sa nu-ntalnesti
O alta care s-o doresti!
De-o fi sa vrei sa m-amagesti,
Cu vorbe dulci sa ma vrajesti,
Sa nu ai parte de popas,
Nici chiar in ultimul tau ceas!
Dar de o fi sa ma-ndragesti,
Eu mi te iau asa cum esti
Si-o sa te las in patul meu
Si-o sa mi te fac Dumnezeu!
Eu, clipa
M-am nascut intr-un ragaz de haos. Pamantul se oprise sa respire si atunci am venit eu. Apar cand sunt asteptata mai putin si schimb totul. Eu sunt cea care te ridica la fericire si te coboara in disperare. Nu o fac intentionat. Tatal meu e timpul si mama, schimbarea. Rau sau bine, eu fac doar sa se intample. Nu fac mereu ceva memorabil, dar si cand o fac, nimic nu mai seamana cu ce a fost.
Mi se mai spune si Efemera, desi nu eu imi doresc sa fiu doar in trecere, mai ales atunci cand pot sa-ti fac sufletul sa vibreze. Poate mi-ar place sa zabovesc, sa te bucur o viata. Nu sunt intamplatoare, sunt parte a planului ce ti-a fost harazit. Nimeni nu vrea sa ma pastreze, cum am venit sunt deja amintire, chiar si atunci cand inalt atat de sus in fericire ca aproape se poate atinge Dumnezeu cu mana.
Unii ma uita, altii doresc sa ma reintorc, prea putini ma iubesc. Ma pot renaste la infinit, trebuie doar ca tu sa-ti gasesti motivatia. Si doamne cate ai avea! Nu o sa ma apuc sa fac liste acum, le sti la fel de bine ca mine. Patreaza-ma, prelungeste-ma cand aduc frumusete, incantare, fericire, cearta-ma daca aduc intunecare si poate cine stie voi face lumina, dar nu ma ignora caci sunt parte din tine pentru ca tu nu esti decat infinita mea insiruiere.
Nu pot sa plec desi-as fi vrut
Sa-mi las casuta mea de lut
Si plugul cel batran si stramb
Si codru-ajuns acuma crang
Nu pot sa plec desi as vrea
Sa nu mai stiu de soarta ta
Nici daca maine ai sa te frangi
Nici de-or muri ai tai flamanzi
Nu pot sa plec,fir-as sa fiu
Ma doare campul tau pustiu
Si iile intr-un cufar azi uitate
Si bietele-ti fantani acum secate
Toate ma dor,si toate ma opresc
Of Doamne cum sa n-o iubesc?
Cand paine am mancat din holda ei
Si-n ea dorm somn adanc toti bunii mei
Nu pot sa plec, chiar ca nu pot
Aiurea in lume cautand noroc
Cand candela ce-mi arde sfant
E doar aici,pe-acest pamant
Autor Karelia Neacsu
Pe marginea albastra a Dunarii,soarele pune la topit tot ce intalneste. Umbrele sunt fierbinti iar aerul isi tine respiratia. Toropita de caldura, ma insotesc cu o salcie,si-i jur prietenie vesnica, macar pana la asfintit,cand o mai osteni soarele asta, voinic tare. Privirea-mi lenesa, se ascunde printre frunzele unei trestii, batoasa ca un soldat de la Buckingham Palace...
Fragment din ''Jurnalul unei provinciale'http://radulmihaela.blogspot.ro/
Am stat si am cugetat,de ce oamenii nu mai plac iarna ? De ce Craciunul nu ne mai aduna in jurul bradului cu mic cu mare,rude si prieteni,acum cand putem spune in gura mare MOS CRACIUN nu GERILA,cand avem de toate pe rafturile magazinelor pentru o masa imbelsugata? Am ajuns la concluzia ca ce s-a intamplat in 89(nu vreau sa folosesc termeni ca revolutie,sau caderea copmunismului,ce ar fi prea departe de adevar),nu a facut altceva decat sa ne indeparteze unii de altii,sa ne insingureze,sa devenim egoisti,escroci,nepasatori,incrancenati.Toate astea pentru ca,fiecare zi din viata noastra a devenit o lupta,cand de fapt Dumnezeu ne-a daruit-o ca o minune.Viata si-a pierdut calitatea ei de a ne bucura,acum este doar o insiruire de spaime:ca poti ramane fara loc de munca,ca te poti imbolnavi si vai si amar sa ajungi la doctor ca mori garantat,ca facturile sunt astronomice si nu incap in salariul tau,ca ramai inzapezit daca ai nesansa sa traiesti la sat,unde fie vorba intre noi,in plin sec.XXI,nu exista canalizare,nu sunt gaze, iar iluminatul stradal este inca in un vis,ca desi sunt de toate in magazine,tu tot prost hranit si imbracat esti, ba peste toate astea esti mintit,furat si impovarat de taxe.Bradul e deveni crenguta,Mosul aduce doar o ciocolatica si o papusa care se strica intr-o saptamana,ca faci frigul pentru ca faci economie,iar pe masa ta sunt bucate putine si dramuite cu grija sa ajunga la toti ai casei,ca de musafiri,nu poate fi vorba.Poate credeti ca exagerez,m-as bucura sa fie asa,dar din nefericire asa sunt multe famiilii din Romania.Dea Domnul sa ajungem sa ne regasim bucuria ca iarna ne aduce sarbatoarea Craciunului!
Ma simt in fiecare zi ca dupa o munca istovitoare pe camp,intr-o arsita de iad,o oboseala cumplita impinsa spre epuizare doar pentru simplu fapt ca dau drumul la televizor sau intru pe facebook.Acolo in loc sa vad ceva sa ma relaxeze,ii aud iar si iar pe vasnici nostri politicieni,legati la ochi,cu sufletele impietrite departe de realitatea noastra,a celor obisnuiti.Pe facebook aceiasi aiureala,tot romanul se intrece in a fi revoltat si vehement in modul cel mai comod cu putinta:din fata calculatorului,cu copy-past-uri si like-uri sau cu limbaj colorat- mirositor.Am obosit sa vad ca nu facem nimic concret,ca tot facem temenele in fata unei Europe falite care ne trage in prapastie,intr-una mai mare decat eram noi capabili sa facem rost loco,ca parca suntem orbiti de himere precum UE sau NATO,ca suntem de o credulitate maladiva,ca nu vedem nimic din cea ce avem bun,aici in tara si cautam pe coclauri,slujind la porti straine,precum iobagii.Am obosit,ma duc sa ma odihnesc intre picturile mele,intre pensulele si culorile mele,acolo unde lumea nu este obsesiv de rea si de inerta.
Te-am iubit mereu, aproape fara stiu, sau mai exact atat de firesc precum iti iubesti mama.
Am plans si m-am bucurat pentru tine,m-am suparat pe tine desi nu era vina ta dar tot timpul m-am bucurat ca ma inconjori cu toate minunile tale. Recunosc am avut momente in care am vrut sa fug de tine, dar stiam ca fara tine nu as fi intrega, ca mi-ar lipsi drumurile tale prafuite si muscate de gropi,fantanile tale ,cu bratul in cumpana, strajuindu-le marginile, capitele de fan, blonde rubincude, rasfatandu-se pe campuri, muntii intepand cerul cu sulite de brazi, oamenii ei asa cum sunt dar care ii simt ai mei. Te iubesc pentru ca esti naturala si fireasca, ca o tarancuta care nu a fost inca la oras si nici la televizor nu se uita, te iubesc pentru ca esti a mea!
Pleoapele noptii inca ascund ochiul rosu al soarelui. Peste gard, cocosul face vocalize cu exactitate de ceasornic. Soba ma picoteste inca intr-o dulce caldurica. Ma ambalez bine si scot prudenta nasul in curte. Frigul ma ciupeste vesel de nas si ma impinge la loc in casa. Pun ibricul sa-si faca treaba si astept cuminte primii aburi aromati ai cafelei. Ma gandesc la voi si pun degetele la treaba, fara condei doar cu o tastatura si un mouse. Ce mai faceti dragilor, acum cand iarna e pe drum?M-am tot gandit la voi si abia asteptam sa va citesc. Va salut din Braila caci Bucurestiul l-am lasat in urma. prea era fitos si grabit, prea "prafos" si prea stiut. Cu drag, Mihaela! A, era sa uit...buna dimineata, trezirea!
De la o vreme am senzatia din ce in ce mai puternica ca nu ma gasesc. Mai sa fie, si eram sigura ca ma pusesem asa de bine intr-o iubire, ca nu aveam cum sa ma pierd. Oare mi-a schimbat cineva locul sau m-a scapat pe jos? Habar nu am. Oare eu m-am rostogolit si am cazut intr-un colt de viata prafuit si uitat de bucurie ? Poate mi-am schimbat singura locul, m-am pus mai la soare, ca nici in umbra nu-mi place, nu pot straluci nici cu ochii nici cu sufletul. Sigur sunt pe aici pe undeva, ca doar nu m-a furat tristetea si nici nu m-a spart nepasarea. Locul meu a fost la vedere, nu ascunsa dupa ganduri sau vorbe desarte.
Nu, categoric, pe polita cu fotografii nu sunt, m-am uitat atenta si sigur nu am devenit amintire, nu-mi plac lucrurile cuminti asezate in rama, vecinatatea lor, ma deprima.
Sa fiu in sertar? Cine stie, intr-un moment de lehamite m-am bagat sub file albe asteptand sa fie scrise de o mana dragastoasa . Incep sa ma strig, sa ma chem., sa ma rog frumos sa ies de acolo, de unde m-am ascuns, mi-e dor de mine, mi-e frica ca as putea ajunge, prin colturi uitate, limitata intr-o rama pe post de poza, uitata in sertar pana la ingalbenire de o mana care nici macar nu stie sa scrie. M-a ascuns iubirea ?
Pe strada doar praf amestecat cu flori de tei asternute de vantul fierbinte . Soarele coace asfaltul devenit acum capcana pentru tocuri. Ici, colo cate un trecator asudat grabeste pasul in cautarea umbrei.Pasii mei zoresc spre niciunde. Unde sa te grabesti marti,intr-o vara bucuresteana?Nu am chef sa ma duc acasa, nu am chef de cutreierat mall-uri, nu am chef pur si simplu cam de nimic. Fac stanga si ma indrept spre statia de tramvai. O amintire imi pune piedica si-mi schimba directia.Privesc inapoi catre o alta vara. Da,da, aici era. Acelasi gard verde si inalt, aceiasi alee ducand spre usa cu vitralii.Terasa insa are alt look, acum unduieste voaluri pastelate printre armonii discrete ale unei muzici eterice. Pare a fi in vesnica asteptarea a unei MAYTREI. Deschid poarta , ma indrept catre primul fotoliul primitor ce-mi iese in cale si ma scufund intr-o pasnica racoare. O voce se insinueaza in urechea mea si ma intreaba care este alegerea mea. Care alegere? Oare am stiut sa ma descurc prin labirintul alegerilor? Ah, da, normal sunt cu meniul in mana si ar cam trebui sa fac o alegere. M-am hotarat : ceva nou, nemaigustat, nemaibaut. Of.,stiu sunt confuza, caci oricum nu mai incercasem asa ceva si oarecum jenata imi exprim repede dorintele culinare incitata de ineditul bucatelor ce zambeau din poze. Inchid ochii si-i deschid in suflet.E vara.Aceiasi terasa dar invaluita in lumina difuza a felinarelor.La o masa doi indragostiti impart acelasi suflet. Eu si cu mine bem o cafea, c la bar si suradem unei dorinte lasate in uitare. Apoi, un glasul acela care m-a smuls din absenta.Nu mai stiu exact,mi-a cerut bricheta sau iubirea. Stiu ca i le-am dat pe amandoua. Poate mai bine nu aveam bricheta sau poate nu trebuia sa beau cafea sau poate chiar trebuia sa ne intalnim, sa ne mixam o vreme sufletele ca sa plecam mai departe. Cine stie ?! Deschid ochii. In vara de acum. Probabil energia acestui loc, probabil decorul amintind categoric de un Eliade drag mie, toate la un loc deschid o parte din mine pe care mi-as fi dorit-o mereu prezenta. Sunt doar eu, a naibii de prezenta si a naibii de “doar eu” . Sunt doar eu, cu un chef nebun sa ma bucur de aromele ce plutesc dinspre platoul pus pe masa, sa ma bucur de pacea si armonia din jur, sa ma bucur de mine cea conectata la univers, intr-un coltisor de Indie ratacit in Bucuresti, sa ma bucur de o zi perfecta.
Neasteptat de perfecta, in Banu Manta nr. 25. casa satya
-->