5 decembrie - Ziua Internaţională a Voluntarilor

În anul 1985 Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat ziua de 5 decembrie Ziua Internaţională a Voluntarilor, sărbătorită de atunci în întreaga lume.


iGjJXTGbVmfHx.jpg?width=222

Această zi este dedicată eforturilor celor care au adus o contribuţie importantă societăţii prin oferirea timpului lor ca voluntari. Guvernele şi organizaţiile din toate ţările ca în fiecare an, pe 5 decembrie, desfăşoară şi să promovează activităţi menite să aducă mulţumiri voluntarilor şi să stimuleze o mai mare conştientizare a contribuţiei acestora.

Această zi este deja aniversată în mai mult de jumătate din ţările lumii. Există multe definiţii şi tradiţii diferite privind activitatea de voluntariat. Elementul comun al acestor activităţi constă în faptul că indiferent de locul unde se adună oamenii pentru a se ajută unii pe alţii şi pentru a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate, de acest lucru beneficiază atât societatea în ansamblu, cât şi voluntarii.

Prin intermediul voluntariatului, oamenii câştiga cunoştinţe, îşi exersează abilităţile şi îşi extind reţelele sociale, fapt ce poate conduce, adesea, la oportunităţi noi sau mai bune de angajare, precum şi de dezvoltare socială şi profesională.

 

sursa: SalutTrecut

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Citit cu drag! Se mai câştigă şi experienţă.

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
28. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţa…
1 oră în urmă
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) în Cronopediada grup
Acum 3 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu SIAJ - catren umoristic rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 3 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – MONUMENTUL EROILOR DIN MUNICIPIUL BĂILEȘTI JUDEȚUL DOLJ în Hobby-Club Cronopedia
Acum 4 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 4 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Școala normală de învățători din municipiul Zalău este precursoarea actualului Liceul pedagogic…
Acum 20 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Grupul Școlar Industrial Metalurgic din municipiul Reșița, denumire actuală – Colegiul Tehnic, este…
Acum 20 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În data de 1 decembrie 2024, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o…
Acum 23 ore
Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 23 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
27. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţă de…
ieri
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) în Cronopediada grup
ieri
Mai Mult…
-->