"Este ciudat şi straniu, scriu cu faţa la perete şi mă întreb de ce nu am un orizont? Scriu cu nepăsare, parcă scriu în mov, culoare care nu transcende, fiind o culoare violentă, ea rămâne captivă în real, nu îşi găseşte un univers paralel. Ce uşor se spune îmi este dor, gândurile îmi sunt o nepăsare şi mie îmi este dor? Întind braţul, ca un reflex urât, spre pahar, beau şi uit, astăzi nu mai număr stele, astăzi mie dor aşa fără un motiv, cred că îmi este dor de mine astfel aş putea explica şi plecarea ta, cafeaua nebăuta, uşa nu ai mai trântit-o, sau eu eram prea absent, sau prizonier şi nimic mai mult.
De ce ai plecat, de ce ai mai fi rămas, dacă eu tot mă caut şi când sunt prezent, tăcerea mea doare, dar doare în ambele sensuri, este distrugătoarea dialogului, pe care tu îl iubeşti, eu fac tot timpul repetiţii de moarte, de neant, tac, ca să mă ascult, astfel aş înnebuni în dialoguri cu pereţi albaştri şi gânduri mov. Ce pastel ciudat, ce crimă, să foloseşti dorul ca pe un bun personal, cât de narcisist sună, îmi e dor de mine, îmi e dor de noi, de pierdutele ploii, de zâmbetul tău, de umărul meu, de tot ce îmi sună trist, de gânduri parcă ametist, de albastru şi mov, de dansul absurd din Braşov şi cel mai mult îmi e dor de tăceri, de dragostea nebună, din minunate seri, astăzi îmi e dor de dor, mâine da, pot să mor, dar astăzi am un motiv, mov, Te iubesc ne vedem la Braşov."(Textul e scris de un bun amic,Florin Teodor Morar).
-->
Comentarii
Gândindu-se la „dor”, Noica scria: “Virtuţile lui sunt deosebite, cu adevãrat împãrãteşti: e un cuvint tipic de contopire a sensurilor, iar nu de simplã compunere a lor; e un cuvânt al deschiderii şi totodatã închiderii unui orizont; unul al intimitãţii cu depãrtãrile, al aflãrii şi cãutãrii; un cuvânt al ştiutului şi neştiutului, al limitaţiei şi nelimitaţiei, al concretului şi abstractului, al atracţiei de ceva determinat şi al pierderii în ceva indeterminat. Are o splendidã suveranitate în el, dar e un cuvânt al inimii numai, şi nu al gândului, dupã cum e un cuvânt al visului, şi nu întotdeauna al faptei.”