Omul nostru, simţind arma că îi atinge trupul s-a îngălbenit şi din cauza emoţiilor pe care nu le-a mai putut controla şi-a udat pantalonii.
-Măi, ţie ţi s-a vărsat ,,pătrăţica” de coniac din buzunar? Măi, păcătosule, de ce te bagi în fărădelegi d-astea ştiindu-te emotiv şi, mai ales, știind cum se termină? Spune, cui duceai plicurile astea?
Bâlbâindu-se, speriat peste măsură, omul nostru uitase şi de ironie şi de orice încercare de a scăpa din impas. A înţeles că doar colaborând mai are o şansă.
-Vi…vi…vine unu’ la autogară cu un Mercedes și să le ia ca, ca, ca să le ducă în Ungaria.
-Şi cu cât te plătesc ăştia pentru “isprava” ta , gogomanule?
-O o o mie de lei, şefu’!
-Măi, dacă te duceai la muncă şi ţi-i luai fără să rişti nimic, nu era de o mie de ori mai bine?
-Nu!
-Cum nu, măi? Mie mi-e mai bine să muncesc şi să dorm liniştit noaptea. Pentru tine de ce e mai confortabil aşa? E mai bine acum că o să stai pe la “Miticica “ vreo cinci ani, dacă nu mai mult? Ăsta e trafic şi se pedepseşte urât.
-Da, dar şi cu şef pe cap, cu sculatu’ de dimineaţă, cu dusu’ zilnic cu autobuzu’, e mai bine? Măcar la puşcărie am ce să mănânc şi am şi căldură iarna…
-M-am lămurit cu tine. Nu mai ai nicio scăpare. Dacă gândeşti aşa, cred că nu sfârşeşti bine. Dar ar mai fi o formă de micşorare a pedepsei. Dacă colaborezi cu noi şi cu justiţia o să ai parte de clemenţă la stabilirea pedeapsei. A răspuns imediat propunerii mele.
Nu l-am mai încătuşat, am rămas cu el în autocar, timp în care colegul meu a fost la întâlnirea cu camaradul de trafic al neisprăvitului, pe care l-a şi înhăţat. Adus în autocar de colegul meu, constat că acesta era elegant, ceva mai şcolit şi mai inteligent decât prăpăditul de cărăuş pe care îl prinsesem în autocar. Şi cu toate astea, mergeau împreună la Secţie să li se întocmească un dosar pentru aceeaşi infracţiune. În urma cercetărilor s-a descoperit în tapiţeria autocarului o cantitate surprinzător de mare pentru un transport obişnuit în perioada aceea.
-Cât a fost?
-7 de kilograme de heroină. O ,,bombă” care a explodat pentru noi cu o primă considerabilă, dar şi cu o diplomă în care am fost declaraţi ,,Poliţiştii anului”.
-Bună şi intersantă povestea asta.
-Dar mai am una, care ar trebui să pună în gardă multe persoane corecte şi cinstite care nu ştiu altceva decât să-şi vadă de viaţa lor şi a familiei.
Caty Urucu - Onoare Caracter şi Adevăr - fragment
-->
Comentarii
Mulţumesc foarte mult, doamnă Lenuş!
Lecturat cu drag... Felicitări!