Am rămas încuiat pe dinafară! Ce-am făcut cu cheia nu știu... Soția o să se întoarcă de la școală peste... Aoleu, peste trei ore!
- Să merg la cineva, să nu merg... Mai bine stau la soare, pe-o bancă, aici în parcul copiilor, mai privesc, mai vorbesc cu câte cineva, mă mai gândesc...
În parc se juca un copil cu leagănele, supravegheat de o doamnă în doliu, le dădea tare și întreba pe cineva imaginar:
- E bine, vrei mai tare? Să nu-ți fie frică, ești bărbat! Așa că... trebuie să reziști! - și făcu vânt leagănului gol mai tare!
- Îi e frică? - întreb eu pe puști - Și mie îmi era frică să mă dau tare, tare...
- Păi... și mie! Dar tata zicea să fiu bărbat și să îndrăznesc! Acum nu-mi mai e frică! Doar un pic... când e prea tare!
A lăsat leagănele și s-a apropiat de mine:
- Ai venit să te joci și tu? Că... ești cam mare!
- Nu, am pierdut cheia și acuma aștept să vină soția mea!
- La noi e multă lume, vino la noi! Că e eveniment mare, a murit tata!
Am avut un șoc! Am rămas fără grai! Privirea lui era sinceră, deschisă, îmi oferea un loc de așteptare la el, acasă! Cum e posibil să spună așa senin asta?
- O să se ducă în rai? Și când se întoarce?
Doamna a venit și, plină de lacrimi, l-a luat de mânuță și i-a spus:
- Hai să mergem să cumpărăm ceva!
Am rămas zguduit de ceea ce auzisem și văzusem! Bietul copil... Ce suferință va fi în suflețelul lui când va înțelege cu adevărat!
După plecare lor, mi-a apărut în minte o scenă asemănătoare din copilărie, cu străbunica mea, căreia noi îi spuneam bunicuța. Au dus-o la biserică și au închis-o în cutia de lemn, apoi au băgat-o într-o groapă...
Mi s-a spus atunci că așa se fac plecările spre cer. După ce sunt ascunși în pământ, Îngerii aud chemarea preotului, vin, îi învie și-i iau cu ei! Dar nu vin până nu este totul ascuns, că e secret mare cum se face... Și, ca să știe să se întoarcă, le păstrăm locul cu flori, cu o cruce frumoasă, care se vede de acolo de sus. În mintea mea cimitirul era un fel de aeroport secret, de unde zburau toți la Doamne-Doamne sau... unde meritau!
- Am văzut eu că avioanele, cele mai multe, au formă de cruce, nu? Cruci care zboară...
- Oare exista și direcția numită iad? Brr, ce nasol... Și dacă ai greșit numai un pic, așa, ca mine, există destinații intermediare? Poate te pun la colț, acolo în rai, sau primești câteva la palmă... Dar în rai nu există pedepse! Ei, mai mă interesez eu, ceva trebuie să fie și pentru cei mai neastâmpărați, ca mine...
Am întrebat atunci:
- Și când se întoarce bunicuța?
- Când va fi învierea tuturor morților!
- Da', aia când e?
- Cândva, în viitor! Și asta e secret! Numai Dumnezeu știe!
- Când plecăm undeva cu școala - mi-am spus eu - așteptăm să se adune toți și pe urmă se pornește! Poate că și acolo sus se așteaptă să se adune destui... Că doar n-o să aștepte până murim toți, nu?
Am așteptat mulți ani acea înviere generală, apoi am citit și am înțeles încet, încet că asta era la fel de imaterială ca și povestea cu Moș Crăciun: toți știu despre ce-i vorba, doar în sufletul lor mai licărește speranța... Dacă ceva, ceva e totuși... adevărat?
Am condus, cu inima frântă, pe mulți din cei dragi acolo...
Și, cu speranța în inimă, aștept...
-->
Comentarii
Frumos povestit, dar asa de trist!