De dincolo de timp, o mare de râu prins între cer
şi pământ, noapte, ca un tot şi ţărm avea uscatul
de ape şi eu stăteam întins pe o luntre fără luntraşi.
Ceva, cineva în zgomote, gălăgie de voci şi braţe, mă aruncă
în larg. Departe, printre pleoape căzute, lumini ca un şir, un fir
de aţă tras pe mosor. Linişte, prea linişte. Furnicări în ochi, degete
străpung,
caută,
se caută
pe ele şi-un glas (mai) gros
răsună pe străzile din mintea mea:
- N-are monede, nu-l ducem dincolo, nu şi le-a câştigat, nu
s-a aflat. Îl întoarcem la lumina din zi când e noapte.
Mutarea îşi schimbă cursul în trepte
căzute pe tărâm de mine cu mine mă rog
în ani de oameni, secundele mele şi trei,
trei etape, trei partide de şah cu ceasul
cu ace sărite, rupte şi curge focul ca o lacrimă.
Aleargă aşteptarea.
23.11.2015, ora 18,00’
-->
Comentarii
multumesc mult Mimi, o seara/noapte frumoasa, Marius