Sună deşteptarea din pământ cu chinurile
facerii şi-n calendarul nostru este iarnă.
Nu ne mai sincronizăm (ano)timpurile în anii noştri sau e
încă multă mizerie peste noi şi nu ne-am curăţat deajuns.
Arde lumina-n felinare, cantă colinde,
covrigi şi nuci şi mere stau în coşuri, după uşi.
Cântul inimii sfredeleşte seara cu dor
şi ramuri de brad scutură miasme,
în cor de biserici, se-nalţă mâini a rugă.
Ne naşte Doamne, Sufletul din noi!
15.12.2015 ora 18,57’

Comentarii