Luna s-a culcat în lămâiul din faţă,
mă furişez pe prispa casei,
glasul nopţii se aşază-n poeme
pe fiecare pagină.
Nimic din ce am scris nu se şterge,
aripile drumeţilor se frâng,
măduva nopţii îngheaţă-n cuvinte.
Dimineaţa se păstrează în rouă
umbra ta se lasă dusă de ape.
Tu n-ai aşteptări, ai numai veniri,
la porţile inimii
unde nu mai ajung.
De atâta ger au crăpat pietrele
şi paşii şi-au luat urma înapoi,
orbecăi pe cărarea unei absenţe.
-->
Comentarii