Iar e frig, urât pe-afară;
ninge peste mine iară.
Eu, cu palmele lopeți,
scot găleți după găleți
de-amintiri de sub nămeți.
Nu știu despre starea mea
dacă ai vrea să știi ceva
și, mi-am zis, nu ar strica,
chiar de vorbele par goale
tot ce am, tot ce mă doare,
să așez într-o scrisoare
și să ți-o trimit matale.
Dar de când nu merg la școală
n-am nici toc, n-am nici cerneală,
nici hârtie n-am de scris.
Pot să-ți scriu, Doamne, pe-un vis?!
Însă nici somn nu mai am.
Am în față un ochi de geam
din fereastra plictisită
de priviri, de plâns, scârbită*;
răsuflarea mea domoală
îl preschimbă în albă coală
când oftam și respiram
luciul lui îl zgâriam
cu tot ce-mi trecea prin minte.
Gura nu rostea cuvinte.
Buzele-mi stăteau cuminți.
Ochii căutau la sfinți.
Brațele pe lângă trup
se foiau, albine-n stup
se foiau, în jos, în sus,
pod pe inimă s-au pus,
iar pe fruntea cărăruie
o broboană suie, suie...
Nu se zvântă; nu e rufă;
nici de agrișă nu-i tufă,
fără pic de viață-i, rece.
Se înșiruie și-mi trece
lungă, fără de sfârșit,
cu un fel de zornăit
pe obrazul văruit,
peste părul despletit
și-n suspin scurt, ascuțit
sparge noaptea.
Stol de gânduri amărâte,
amintiri câte și câte
rătăcite nu știu cum
s-au înzăpezit pe drum
și iernează în mine acum.
Doamne, iartă, te-am trezit?
Vorbe gura n-a grăit.
Numele-ți silabiseam
când cu sufletul scriam
și de mine îți povesteam
aburind un ochi de geam.
Mergi în pace de te culcă.
Iarna noaptea-i neagră, lungă...
Veronica Șerban
(20.09.2019)
Comentarii
Mulțumesc frumos domnule, Nitu Constantin!
Ridic o cupă de șampanie pentru articolul oferit de dumneavoastră.
Mulțumesc frumos, Lenuș!
Primăvara fie cu tine!
Felicitări! Vă ofer o....
http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-ampanie
Minunate versuri...Felicitări!
Mulțumesc, Mihai Ștefan Arsene, pentru apreciere!