În dimineața aceea în care te-ai predat răpusă brațelor mele
Și umbra îți dansa nebună pe colțul acela de perete
Am comis păcatul și mi-am semnat condamnarea la neeliberare
Am cerut să mă încătușezi în strânsoarea mătăsoasă a cearșafului
Să ai dreptul să mă poți revendica.
Nu mă puteai iubi și eu nu puteam vorbi
Și umbra de pe perete dansa lovind cu sânii realitatea
Visul se spărgea cu încă o convocare
A faptului că sunt somat să părăsesc acest tărâm al dorințelor
Pentru că viața mi-ar fi curmată de următoarea lovitură ireală
A sânilor tăi atât de reali în toată această irealitate pe care tocmai o trăiam.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
Comentarii
Dragă Vladimir pentru steluțe mulțumesc,
Și chiar să te includ în poezie, mă gândesc.....
Mulțumesc pentru aprecieri Vladimir!
wow... wow... ce sexy ispită
cu sâni ce-s „dinamită” !
numai două stelute **
a treia *
când mă incluzi pe mine
in poezie...
DANIELA !