04. (poezie, cybersonet)
~ ciclul florile închinării ~
liturghia tainică a firii
Moto: „Creația nu tace: ea slujește. Florile sunt psalmi fără cuvinte.”
grupaj IV crinul alb
crinul învierii (cybersonet DXCIV)
pe lespedea tăcerii crește alb crin
ca o respirație ce nu se teme
și rupe moartea-n chipul ei divin
fără să strige fără să blesteme
în piatra rece urcă un parfum
ce nu cunoaște legea de pe lume
și-n golul nopții se deschide drum
spre-o altă formă a aceleiași nume
nu plânge cerul doar lin se face
ca un veșmânt de lumină și tăcere
iar rana lumii în chin nu mai zace
ci prag spre negrăită înviere
și crinul spune fără să cuvinte
eu sunt sfârșitul care nu mai minte
*** Crinul (Lilium) este o floare cu puternică simbolistică în tradiția creștină, asociată atât cu puritatea Maicii Domnului în scena Bunei Vestiri, cât și cu Învierea Domnului în iconografia pascală. În cultura ortodoxă, crinul alb este perceput ca o imagine a luminii nealterate, a vieții care nu este înfrântă de moarte, ci transfigurată.
Prin forma sa verticală și prin culoarea sa albă intensă, crinul a devenit un simbol al prezenței divine discrete, dar absolute. În tradiția liturgică și decorativă a bisericilor de Paști, el apare frecvent ca „floare a Învierii”, sugerând trecerea de la întuneric la lumină fără violență vizuală.
În lectura populară și mistică, crinul este uneori considerat „floarea care a crescut în grădina mormântului”, semn al biruinței vieții asupra morții și al liniștii care urmează revelației.
rima: abab cdcd efef gg
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii