acoarelă de seară
roşul se topeşte peste deal,
pânza serii pare marea-ntinsă
parcă-i labirintul lui dedal
încrustat pe o câmpie ninsă.
pensula creaţiei divine
a suit pe cer tabloul pur
soarele se-neacă-n crinoline
parc-ar fi o noapte din jaipur.
pe un fond albastru-arămiu
îngerii coboară pe pământ
şi în dunga timpului pustiu
se înalţă glasul unui sfânt.
cade peste suflet grav cezarul
peste răni şi plânsete caduce,
noaptea vine ca să-şi ieie darul
răstignind tristeţile pe cruce.
oo, natură, prinsă-n şevalet,
stă-n culori măreaţa ta făptură,
vreau să-ţi fiu slugarnicul valet
să rămâi la mine-n bătătură.
vreu să-nfig în lună un cuţit
şi tot cerul să-l mânjesc cu sânge
să ţâşnească totu-aşa subit
peste bolta-ntreagă care plânge.
eu să fug încotro nu ştiu unde
criminalul dorului de spaţii,
să dispar în câteva secunde,
înghiţit de marile nesaţii.
-->
Comentarii
Superbe versuri...Felicitări!