Adam-19

[Viorel Gongu]

Au trecut câteva zile în care nu m-am simţit în apele mele. Nu am mai scris în jurnal dar nici nu prea am avut ce. Încă am multe impresii şi gânduri ce nu s-au sedimentat.
"TIMPUL ÎN SPAŢIU" mă fascina. Era superb, ca idee, dar şi ca realizare. Poate puţin cam "ermetic" sau prea
" filozofic" dar îmi plăcea.
-Cum ar arăta tatuat?
"Bebe" mişca des, cu mici pauze. E neliniştit ca şi tatăl lui. Nu-mi este bine deloc. Am vorbit cu Ioana, îndelung. Mi-e dor de ea! Tare dor! Sarcina ei, ca şi a mea, evoluează normal. Băiatul meu se va naşte cam odată cu fata ei."Nepoata mea!" Ce ciudat sună când eu mă pregătesc să fiu iar mamă. Vor fi ca doi fraţi. Îi va despărţi un ocean. Mihai e la muncă, eu sunt la muncă. Nu prea am de lucru şi intru pe câteva"chat"-uri, în mod discret, să nu mă vadă "şefa". Am intrat în vorbă cu tipa pe care o "văzusem" deja. Ca şi mine, împărtăşeşte înclinatii spre o tandreţe aparte. I-am revăzut fotografia. Închei, îmi alung gândul şi o las pe altă dată. Ideea tatuajului s-a înfiripat din nou. Am dat "căutare" la diverse "saloane". Am văzut imagini încântătoare în cataloage. Modele superbe. Unele simple şi mici, altele elaborate şi de dimensiuni mai mari. Îmi doream "timpul şi spaţiul" pe trup. Odată luată decizia"imaginii" a urmat partea cea mai grea:UNDE?
Mi-e frică de durerea fizică dar "baba" rabdă la frumuseţe. Suport greu durerea dar o suport. Aş dori ca toată lumea să vadă "timpul şi spaţiul". "Nepoftitul" mă aţâţa:
-Să fie vanitate? Să fie dorinţa de a atrage priviri?
-Da! poate că este şi una şi alta, şi?
Viitoarea mea cumnată are tatuat un fluture pe glezna dreaptă. E superb colorat şi excelent realizat.
Am contactat un salon şi mă voi duce la o "consultare" a unui "specialist", mâine seară, dupa program....sau poate...
-Nu ar fi mai bine azi?
Sunt cu maşina aşa că aş avea libertatea de a mă mişca rapid şi nici nu ar trebui să-i spun lui "chiar tot".
Dau o tură pe "mess" şi schimb câteva vorbe cu "lista."
Toţi sunt la muncă. Narcisa intră după amiază.
Mapa primită în dar de Mihai de la Su, am primit-o la rândul meu cadou:
-Dar din dar se face rai, mi-a zis şi apoi, într-un mod elegant, mi-a spus că ştie de "jurnal":
-Poţi păstra gândurile cele mai secrete în mapă, fără teama că le va "distruge" ceva".
Nu am ascuns "jurnalul" niciodată dar nici nu l-am lăsat chiar la vedere. Sunt sigură că el nu-l va citi fără voia sau ştirea mea vreodată. Plăcut sentiment încrederea!
Este adevărat că nu pot avea încredere totală în nimeni pentru că această "rezervă" este ceva din firea mea. Chiar şi în faţa mea am uneori rezerve.
Singurul care "le ştie pe toate" este "micuţul răutacios", care nu doarme, nu uită, nu iartă şi, mai ales, mă provoacă! Ziua îmi trece greu. De lucru nu e mult şi, cât este, e mai mult rutină:împerecheri de acte, vize, centralizări. Nu mai am răbdare aşa că simulez o "urgenţă" şi plec mai devreme. Tipii de la "salon" sunt agreabili. Mi se prezintă planşe, tehnici, măsuri de igienă. Totul pare în ordine dar la nici una din propuneri nu s-a arătat acel DAAAA!
Am întrebat dacă ei pot reprezenta "timpul în spaţiu."
M-au privit un pic contrariaţi. Am mers până acasă, mi-am luat"cadoul" şi m-am întors. Ştiau de la mine semnificaţia a ceeace vedeau. Au privit lung, din mai multe unghiuri. M-au rugat să-i las să facă fotografii ca, ulterior, să poată realiza o "matriţă."
-Nu am nimic impotrivă, numai că, reţineţi! produsul e unicat şi se încadrează în "drepturi de autor."
Am şi întocmit un act în acest sens. M-au impresionat plăcut pentrucă aveau un "semitipizat" pentru situaţii de acest gen. Au realizat fotografiile în mod profesional. "Bebe" nu-mi dădea pace, în continuare.
Mihai nu sunase aşa că am plecat acasă. L-am gasit
"cuminte" pregătindu-şi "sculele" pentru pescuit.
Mirosea plăcut în toată casa: arome de fragi, de vanilie, un vag iz de cuişoare şi alcool. M-a privit peste ochelarii lăsaţi pe nas "cizmăreşte". Purtam în braţe "timpul în spaţiu".
-Tu eşti legătura între spaţiu şi timp? m-a întrebat, şăgalnic.
-Da! am răspuns zâmbind, fără să înţeleg perfect sensul din fizică. De fapt, acest aspect nici nu mă interesează. Mihai s-a ridicat, molcom, a îngenuncheat şi şi-a îngropat faţa în pântecele meu, vorbind parcă, cu "bebe". L-am lăsat pe acest "copil mare" să se bucure în tihnă de "jucăriile" lui. Am intrat pe câteva "chat"-uri ştiind că nimic nu-l va urni pe Mihai de la "pregătiri". El nu-mi cenzurează ieşirile în spaţiul virtual iar eu consider că am acest "drept" la intimitate. Am adormit repede. Mihai nu-şi terminase preparativele.
o altă zi.
Mihai nu este acasă. Este pe baltă. Mi-a lăsat pe masă un bilet:"Vă rog să aveţi grijă unul de altul. Dacă se întâmplă ceva grav, sună-mă urgent!"
-Cam prăpăstios tatăl ăsta al tău, i-am spus lui "bebe".
Am mâncat ceva frugal, am băut cafea şi mi-am citit
"poşta". Am primit "fotografia" de la salon. Era realizată foarte bine. Am sunat, intuind că "cineva" ar trebui să fie acolo.
-Bună ziua!
"Bună să vă fie inima, ca fasolea vinerea, mi-a răspuns o voce şugubeaţă. Ce coincidenţă! Azi e vineri. Să fie oare acel "vineri perpetuu?"
-Sunt Dalia.
-Da, doammnă!
-Îmi place ce văd! Cit timp vă ia pentru "punerea în operă?
-Cam ...două ore.
-Mă primiţi acum?
-Da, cu toată plăcerea.
Am telefonat la birou ca să justific eventuala întârziere. La salon era linişte. O "pacientă" era pe "gata". Un dragon uriaş, superb, îi impodobea spatele. În timp ce "bebe" se trezise, eu m-am aşezat pe pat.
-Soarele pe glezna dreaptă şi urcaţi până la jumatatea gambei, am cerut eu.
Mi-a aplicat "matriţa" şi mi-a arătat rezultatul. Am fost plăcut impresionată.
-E în ordine. Să-i dăm drumul!
"Bebe" era nemulţumit. O oră şi douăzeci de minute a durat"chinul". Pielea inflamată, lăsa totuşi să se vadă"produsul". Am ajuns la serviciu. Acte, vize,
verificări. Într-un cuvint:rutină. Am schimbat cîteva
"vorbe" cu prietenele pe "mess". Toată "lista" era O.K.
Tânărul coleg era pe gânduri. Şefa muncea de zor cu ochelarii bine "înţepeniţi." Doar o şuviţă albă i se mişca rebelă pe deasupra ramei. Deodată am simţit nevoia imperioasă de a merge la baie. Mirată, am realizat că mi"s-a rupt apa" iar "bebe" se zbătea haotic.
-Sunt doar şapte luni! Ce se întâmplă?
Am intrat în panică. Şefa a sunat la salvare iar eu m-am mai liniştit. L-am sunat pe Mihai şi mă simţeam oarecum vinovată că îi stric "partida."
-Vin acum!" mi-a răspuns precipitat. Apoi m-a întrebat:
-Ţi-e rău? Bebe nu mai are răbdare?"
-Nu am nimic şi nici copilul! Am chemat salvarea. Te sun când ajung la spital.
A urmat o uşoară sângerare şi salvarea m-a dus cu sirena pornită. Pe drum el m-a sunat să mă întrebe
"destinaţia" exactă. I-am spus. Am ajuns şi au urmat:
examinare, perfuzie, mască. Aveam contracţii dar dilataţie nu. Ajunsă în rezervă, m-am mai liniştit.
Mi-au recoltat probe pentru analize şi tot ce se face în asemenea ocazii. A intrat pe uşă un medic, slab şi deşirat, cu nişte ochelari de sârmă, din spatele cărora mă priveau doi ochi albaştri, spălăciţi.
-Sărut mâna, doamna Dalia. Deci aşa arată mult iubita soţie a lui Mihai. Niciodată nu a avut gusturi rele.
Nu ştiam cum să reacţionez. Să mă simt flatată? Să-mi exprim mirarea privitor la această nouă"cunoştinţă" a lui Mihai.
-Mihai m-a chemat urgent, m-a informat că azi i se va naşte băiatul.
Claia de păr alb şi vâlvoi a pătruns pe uşă. Figura, aproape caricaturizată de teamă, mi-a arătat încă o formă de manifestare a dragostei lui. Mi-a prins mâna şi m-a privit în ochi. Spusele doctorului mă puneau pe gânduri. Mai întâi biletul lăsat pe masă şi acum "anticiparea." Avea un aer aproape marţial şi vederea lui m-a făcut să râd. Doctorul l-a luat de umeri şi s-au îmbrăţişat ca nişte amici cu ştate vechi. Mă simţeam neglijată, în timp ce ei vorbeau despre..."ai auzit că x..., dar de y ai auzit..."
-Alo! Aici sunteţi într-o maternitate, am spus eu simulând mânia.
Şi-au revenit. Au ieşit câteva minute şi mă simţeam în deplina siguranţă, ştiindu-i aproape. Timpul trecea greu. Sîngerarea continua. O nouă consultaţie şi a urmat decizia: intervenţie prin cezariană. Femeia din mine se gândea la "cicatricea" care urma să apară, abea apoi şi-a evaluat starea de sănătate a ei şi a pruncului. După încă două ceasuri îl aveam în braţe pe micutul Adam. Mihai, echipat cu halat şi mască, ne privea de dincolo de geam."Bănuţul" de la mână purta numărul 111.
Mihai era transfigurat de fericire. Văzând "matricola" mi-am spus mindră:va fi un adevărat număr unu!
Mihai arăta ca un cireş înflorit. Adam a primit nota 9 la naştere. Proaspătul tată, l-a sunat pe fiul dintâi să-i spună de naşterea fratelui său(sau a cumnatului?) m-am întrebat amuzată.
George şi Ioana ne-au transmis tot ce se spune în asemenea ocazii.
Sunt mamă pentru a doua oară!

[Viorel Gongu]

Lenuş, iertare! din greşeală am postat dublu acest material.Dacă se poate , te rog şterge-l!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]