Miercuri.
Prima zi a lui Adam, acasă. Scriu aceste cuvinte şi mă simt de parcă sunt părtaşă la zămislira seminţiei omeneşti.
"Unde or fi mărul, şarpele, Eva?" Ce gânduri "sărite" am! Cred că"fanteziile" lui Mihai sunt molipsitoare.
La rugămintea lui, "personalul" mi-a permis să-mi ţin jurnalul. Îmi aduc copilul"la sân." Am emoţii de parcă aş fi la prima"aventură" de acest gen şi nu aş fi o mamă cu o experienţă anterioară. Căpşorul, cu păr negru şi gura fremătătoare, se mişca înspre pieptul meu. Îmi dezvelesc sânul şi zăresc "înflorind" câteva picături de lapte."Să fi fost o "chemare" a lui Adam?.Să fi "invocat" el laptele? Guriţa hulpavă apucă sfârcul cu lăcomie."Aşa face şi taică-tu!" i-am zis în gând. Tatăl s-a apropiat cu paşi de mâţă. L-am simţit şi nu m-am întors. M-a "acoperit" cu o mângâiere "generoasă" a palmei lui, osoasă şi tandră. Palma fierbinte s-a oprit până să-l atingă pe"junior." A venit pe partea cealaltă a patului. Lumina ferestrei îi bătea din spate. Claia de păr aducea cu o aureolă dezordonată. Mihai s-a aplecat deasupra micuţului şi l-a privit atent. Adam a arătat, "lumii" si lui, doi ochi albaştri...ireal de albaştri."Ioana nu avea ochii aşa!" mi-am zis contrariată. Privirile celor doi "bărbaţi" s-au împletit ca într-o boare caldă.
"Comunică oare?"
Mă simţeam, în preajma lor, ca într-un abur de primăvară ce se înalţă din pământul înverzit, sub cîteva raze de dimineaţă.
-Mi-ai spus că te grăbeşti, fiule!Fii binevenit!
Guriţa şi-a reluat pompajul. Lacom şi de neoprit, strângea sânul cu amândouă mânuţele.
"Posesiv ca tatăl!"îmi spun în gând dar cu voce tare rostesc:
-Masa a fost servită!
L-am bătut uşurel pe spate, în timp ce Mihai îl pipăia la picioare, apoi l-a dezvelit şi i-a privit pielea albă şi curată. Asistenta l-a luat de lângă mine. Mihai parcă era altul.
-Vrei să ajungă un vorbăreţ ca tine?
-De ce întrebi?
-Te-am auzit ce i-ai spus. Simt că îmi scapă ceva...
-Da, mămico, E adevărat. Adam mi-a spus zilele trecute ceva.
-Ce spui domnule? l-am întrebat, într-o notă de glumă.
-Îţi aminteşti când ţi-am atins pântecul ultima dată?
-Da, îmi amintesc, am spus şi am devenit mai atentă.
-Atunci mi-a gungurit cam asa:
-Tată, ce cald e în burta mamei şi ce bine! Am de toate, mi-e din ce în ce mai bine.
Ascultă-mi oasele moi şi vei auzi o goarnă care mă cheamă. Aş mai sta dar am multă treabă în lume.
L-am luat în serios. Fiecare din noi are menirea sa!. Toate "bizareriile" ce-l însoţeau, nu mă mai mirau.
De când"traiectoria" lui a intersectat cărările mele, viaţa mea s-a "ordonat" după magnetismul lui.
Întimplari şi fapte, oarecum"mistice", despre care mai auzeam înainte de a-l cunoaşte, nu erau negate în totalitate dar unele îndoieli aveam. De când am realizat că "inevitabilul" se va produce, şi vom fi împreună, percepţia mea a căpătat altă dimensiune. Azi ştiu. Ceva există! Mă tem să aflu mai multe. Mă mulţumesc să ramân sub "umbrela" aceasta, care mă absoarbe şi mă protejează. Îl priveam, cu căldură, pe "bătrânul meu drag". Un gând potrivnic mi-a amintit că a trecut un an din cei zece.
"Nu au început cei zece ani!" am protestat în gând încercind un triş, "nu avem încă acte!"Aşa că nu o vom face, să putem ţine "timpul" în loc. Voi amâna cât pot acel "început de sfârşit."
"Vocea", neagră şi cinică, mi-a replicat ferm:
-A trecut deja un an şi două luni!
Am simţit un fior. Îmi doream să opresc timpul în spaţiu sau măcar să trăiesc linga el "înghesuind", în spaţiul şi timpul rămase, cât mai mult. Mihai m-a privit atent şi mi-a spus:
-Nimeni nu poate opri timpul.
M-a cuprins o stare de moleşeală. Mi-era somn...
Se făcea că Mihai mi-a adus o ulcică de ceramică, plină cu pământ reavăn. În palma mea stângă se
"cuibarea" o mică sferă albastră. Am dat drumul pietrei în pământul moale. A început ploaia.Stropi se adunau cuminţi în ulcică. Ploaia s-a oprit aşa cum a început. EL mi-a desprins o şuviţă şi mi-a cufundat-o în apa aceea. În faţa lui era o vatră de piatră. Fumul vetrei ne învăluia. Mâinile noastre, împreunate, au aşezat ulcica lângă vatră. O pală de vânt a făcut să se ridice o limbă de flacără. Vedeam doar o "haină" de castană, plesnită, aşezată lângă pietre. Două jumătăţi lucioase erau "îmbrăţişate în coaja crăpată.
M-am trezit. Atâta linişte, atâta dragoste percepeam încât am simţit cu adevarat ce a putut simţi el când a făcut dragoste cu un cireş. Mihai a lipsit câteva minute şi s-a întors cu câteva hârtii în mână. M-a sărutat pe frunte"ameninţându-mă" cu tandreţe:
-Nu scapi! Mă întorc repede. Adam trebuie să intre legal în lume şi am "antecedente" la declarat copii."
A plecat ca un gând. Îşi uitase telefonul pe patul meu.
A urmat o nouă vizită a medicilor. Aveam rezerva mea şi mă simţeam băgată în seamă ca o VIP. Atâta grijă! Atâta atenţie!
"Toate acestea erau datorate cunoştinţelor şi prietenilor lui? Era vorba doar de banii lui? Era vorba de o nouă"manipulare" a lui?"
Starea de somn şi de veghe alternau. Mihai s-a întors bulversat:
-Adam este fiul lui Costel!
Am simtit o ură enormă împotriva lui Mihai.
"Cum poate spune asta? Cum poate gândi asta? Am fost numai a lui cu sufletul şi trupul. Nu l-am înşelat nici în gând cu vreun bărbat."
"Glumeţul", răutăcios, mi-a abătut gândul cu o "codiţă":
"Dar cu vre-o femeie?"
"Lasă-mă!" l-am expediat nervoasă şi revoltată.
Mihai mi-a zâmbit, mi-a prins capul între palme şi m-a sărutat pe ochi:
-Legal, copilul este al lui Costel.
Nu înţelegeam nimic.
-Blegule!biologic, este fără tăgadă copilul meu, LEGAL este al lui.
-Te rog explică-mi această "inepţie" legală.
Aerul doct, care uneori mă enerva, pentrucă îi dădea o notă de superioritate, s-a accentuat prin vocea devenită profesorală:
-Copilul conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei, îţi aminteşti?.
Începeam să întrevăd adevărul absurd. Legiuitorul "trecea" automat copilul lui Mihai pe numele lui
Costel. Nici cuvântul lui Mihai şi nici al meu nu puteau schimba starea aceasta.
-Te rog să cauţi un avocat!
-Mă voi ocupa "adânc" de rezolvare.
A plecat. Era aproape de înserare. După câteva ore, Mihai revenea cu:bere, fructe, şerveţele umede.
Mi-a fredonat un cântec de leagăn. Alt cântec de leagăn."Va fi un tată bun!" am decretat senină.
"Noapte buna, dragule!"
A dua zi a lui Adam.
Mihai a venit dimineaţă. Era preocupat şi însoţit de un "piţifelnic" cu diplomat şi îmbrăcat în loden.
-Domul avocat se va ocupa de rezolvare.
Uşor panicată, am replicat:
-Tribunal?
-Se poate ajunge şi la tribunal. Ne vom strădui să evităm, pe cât posibil, justiţia.
-Aş dori să ştii, mi-a spus Mihai că nu voi face mai mult rău decât va fi necesar. Uneori adevărul, nesprijinit pe minciună, nu răzbate..
Şi-a luat telefonul şi a plecat cu avocatul.
Contravizită, alăptare, somn.
Medicul mi-a comunicat că este necesar să mai "rămânem" cinci sau şase zile. Vizitele lui Mihai erau pline de tandreţe şi grijă pentru amândoi. Cu tot zâmbetul, îi vedeam "grijile" de pe faţă. Pe frunte îi mai apăruse încă un rid. Cu ocazia şederii în maternitate mi s-a vindecat şi"implantul" de "spaţiu cu timp." Acea grafică "spaţială", aşezată în plan, avea o altă valoare. Parcă nu se"lăsa" aşternută numai în două dimensiuni.
A şaptea zi.
Mihai a venit la "externări" plin de pachete şi flori.
Mi-a aşezat florile în braţe, m-a sărutat pe frunte, şi la sosirea "noii generaţii" a devenit agitat. Asistenta i s-a adresat:
-Uşurel, bunicule! Ţine-i capul şi....
-Sunt mamă calificată, i-a tăiat-o el scurt.
A luat copilul cu fermitate dar tandru. Privirea îngrijorată a asistentei se transforma de la clipă la clipă spre încântare. Cu mişcări sigure, "bunicul" a scos scutecele străine ale lui Adam. Aşa gol, cum era, Adam a început să râdă aratându-şi gingiile roze. Mihai l-a tras, în glumă, de puţă urându-i:"să te faci mare!",apoi l-a"împachetat" în scutecele "civile." Am ieşit: eu cu muntele de flori, el cu Adam. Afară, la volanul"tancului", ne aştepta Robert, lăcătuşul. Nu mă mai mira. Nu pot să mă mai mir.
-Robert, dragule, astăzi eşti pe "transport valori. Te rog du "valorile" la loc sigur."
-Da, şefu, a zâmbit Robert, scuturându-şi"coada.
Apoi a continuat:
-Măi, Mihai, doamna are inimă puternică?
-Nu te teme! Are inimă tare, crede-mă!.
Drumul spre "casă" nu-l recunoşteam. Am ieşit din oraş pe şoseaua de centură. După un timp, maşina a virat pe o alee îngustă, asfaltată şi, după citeve minute, a oprit în faţa unei porţi de fier forjat, care se armoniza cu restul gardului. Nu intelegeam nimic.
Robert a coborît şi a deschis poarta. Mihai m-a îndemnat:
-Nu te teme! Este noua noastră casă.
Robert a plecat. O alee pietruită, în formă circulară, atingea pe curba de întoarcere o verandă mobilată "de grădină" apoi se intorcea, după o oprire la un garaj, spre poarta pe care am intrat. Am parcurs aleea, vrăjită de liniştea din jur. În centrul acelei curbe calde se afla un havuz mititel care susura discret, răcorind aerul. Apa scursă în platoul larg îşi continua drumul, şiroind, într-un bazin mărişor, în care înotau nişte peşti mari coloraţi.
Platoul, în care se "spărgea " arteziana, era decorat cu mozaicuri, reprezentând câteva simboluri:Venus,
Saturn, Soarele, reluate de câteva ori. Preaplinul se revărsa în bazinul cu peşti. Pe terasă era un balansoar şi două fotolii care străjuiau armonios o masă, toate împletite din ratan. Mihai m-a invitat să las florile pe masă, apoi mi-a incredinţat băiatul. M-a prins de talie şi am păşit prin uşa dublă de sticlă, ce glisa silenţios. Un living enorm decupa, discret, două spaţii. În faţă se oferea o scară ce-şi deschidea aripile spre etaj. Într-una din secţiunile livingului se profila un spaţiu de bucătărie. Prin dotări şi amenajări, oficiul era o adevarată bucătărie modernă şi funcţională. În stânga se profila, pe după o perdea, o baie. La etaj erau trei dormitoare, luminate din plin, prin ferestrele mari. Un balcon, aproape circular, trecea discret prin faţa dormitoarelor, etalându-şi florile multicolore. Din dormitorul mare se pătrundea într-un dressing şi într-o cameră de tualetă. Dormitorul băiatului avea pe uşa o plăcuţă aurie, gravată cu litera alfa. Adam dormea. L-am aşezat în pătuţ. Mihai a apăsat câteva comutatoare şi, la privirea mea mirată, mi-a replicat:"big brother." Apoi mi-a explicat că e un sistem de supraveghere audio-video pentru camera copiilor. Am ieşit pe terasă. Mihai m-a făcut atentă la boxa din perete:era "urechea" spre cel mic. Am mâncat pizza, am băut un pahar cu vin, apoi m-a luat de mână, cu tandreţe. Prin salonul de la parter, m-a scos în partea din spate a casei unde, pe sub coroanele pomilor, se insinua o piscină amenajată sub forma unei scoici marine. (Modelul sa fi fost scoica culeasa din urma pasului meu?)
Prima zi a lui Adam, acasă. Scriu aceste cuvinte şi mă simt de parcă sunt părtaşă la zămislira seminţiei omeneşti.
"Unde or fi mărul, şarpele, Eva?" Ce gânduri "sărite" am! Cred că"fanteziile" lui Mihai sunt molipsitoare.
La rugămintea lui, "personalul" mi-a permis să-mi ţin jurnalul. Îmi aduc copilul"la sân." Am emoţii de parcă aş fi la prima"aventură" de acest gen şi nu aş fi o mamă cu o experienţă anterioară. Căpşorul, cu păr negru şi gura fremătătoare, se mişca înspre pieptul meu. Îmi dezvelesc sânul şi zăresc "înflorind" câteva picături de lapte."Să fi fost o "chemare" a lui Adam?.Să fi "invocat" el laptele? Guriţa hulpavă apucă sfârcul cu lăcomie."Aşa face şi taică-tu!" i-am zis în gând. Tatăl s-a apropiat cu paşi de mâţă. L-am simţit şi nu m-am întors. M-a "acoperit" cu o mângâiere "generoasă" a palmei lui, osoasă şi tandră. Palma fierbinte s-a oprit până să-l atingă pe"junior." A venit pe partea cealaltă a patului. Lumina ferestrei îi bătea din spate. Claia de păr aducea cu o aureolă dezordonată. Mihai s-a aplecat deasupra micuţului şi l-a privit atent. Adam a arătat, "lumii" si lui, doi ochi albaştri...ireal de albaştri."Ioana nu avea ochii aşa!" mi-am zis contrariată. Privirile celor doi "bărbaţi" s-au împletit ca într-o boare caldă.
"Comunică oare?"
Mă simţeam, în preajma lor, ca într-un abur de primăvară ce se înalţă din pământul înverzit, sub cîteva raze de dimineaţă.
-Mi-ai spus că te grăbeşti, fiule!Fii binevenit!
Guriţa şi-a reluat pompajul. Lacom şi de neoprit, strângea sânul cu amândouă mânuţele.
"Posesiv ca tatăl!"îmi spun în gând dar cu voce tare rostesc:
-Masa a fost servită!
L-am bătut uşurel pe spate, în timp ce Mihai îl pipăia la picioare, apoi l-a dezvelit şi i-a privit pielea albă şi curată. Asistenta l-a luat de lângă mine. Mihai parcă era altul.
-Vrei să ajungă un vorbăreţ ca tine?
-De ce întrebi?
-Te-am auzit ce i-ai spus. Simt că îmi scapă ceva...
-Da, mămico, E adevărat. Adam mi-a spus zilele trecute ceva.
-Ce spui domnule? l-am întrebat, într-o notă de glumă.
-Îţi aminteşti când ţi-am atins pântecul ultima dată?
-Da, îmi amintesc, am spus şi am devenit mai atentă.
-Atunci mi-a gungurit cam asa:
-Tată, ce cald e în burta mamei şi ce bine! Am de toate, mi-e din ce în ce mai bine.
Ascultă-mi oasele moi şi vei auzi o goarnă care mă cheamă. Aş mai sta dar am multă treabă în lume.
L-am luat în serios. Fiecare din noi are menirea sa!. Toate "bizareriile" ce-l însoţeau, nu mă mai mirau.
De când"traiectoria" lui a intersectat cărările mele, viaţa mea s-a "ordonat" după magnetismul lui.
Întimplari şi fapte, oarecum"mistice", despre care mai auzeam înainte de a-l cunoaşte, nu erau negate în totalitate dar unele îndoieli aveam. De când am realizat că "inevitabilul" se va produce, şi vom fi împreună, percepţia mea a căpătat altă dimensiune. Azi ştiu. Ceva există! Mă tem să aflu mai multe. Mă mulţumesc să ramân sub "umbrela" aceasta, care mă absoarbe şi mă protejează. Îl priveam, cu căldură, pe "bătrânul meu drag". Un gând potrivnic mi-a amintit că a trecut un an din cei zece.
"Nu au început cei zece ani!" am protestat în gând încercind un triş, "nu avem încă acte!"Aşa că nu o vom face, să putem ţine "timpul" în loc. Voi amâna cât pot acel "început de sfârşit."
"Vocea", neagră şi cinică, mi-a replicat ferm:
-A trecut deja un an şi două luni!
Am simţit un fior. Îmi doream să opresc timpul în spaţiu sau măcar să trăiesc linga el "înghesuind", în spaţiul şi timpul rămase, cât mai mult. Mihai m-a privit atent şi mi-a spus:
-Nimeni nu poate opri timpul.
M-a cuprins o stare de moleşeală. Mi-era somn...
Se făcea că Mihai mi-a adus o ulcică de ceramică, plină cu pământ reavăn. În palma mea stângă se
"cuibarea" o mică sferă albastră. Am dat drumul pietrei în pământul moale. A început ploaia.Stropi se adunau cuminţi în ulcică. Ploaia s-a oprit aşa cum a început. EL mi-a desprins o şuviţă şi mi-a cufundat-o în apa aceea. În faţa lui era o vatră de piatră. Fumul vetrei ne învăluia. Mâinile noastre, împreunate, au aşezat ulcica lângă vatră. O pală de vânt a făcut să se ridice o limbă de flacără. Vedeam doar o "haină" de castană, plesnită, aşezată lângă pietre. Două jumătăţi lucioase erau "îmbrăţişate în coaja crăpată.
M-am trezit. Atâta linişte, atâta dragoste percepeam încât am simţit cu adevarat ce a putut simţi el când a făcut dragoste cu un cireş. Mihai a lipsit câteva minute şi s-a întors cu câteva hârtii în mână. M-a sărutat pe frunte"ameninţându-mă" cu tandreţe:
-Nu scapi! Mă întorc repede. Adam trebuie să intre legal în lume şi am "antecedente" la declarat copii."
A plecat ca un gând. Îşi uitase telefonul pe patul meu.
A urmat o nouă vizită a medicilor. Aveam rezerva mea şi mă simţeam băgată în seamă ca o VIP. Atâta grijă! Atâta atenţie!
"Toate acestea erau datorate cunoştinţelor şi prietenilor lui? Era vorba doar de banii lui? Era vorba de o nouă"manipulare" a lui?"
Starea de somn şi de veghe alternau. Mihai s-a întors bulversat:
-Adam este fiul lui Costel!
Am simtit o ură enormă împotriva lui Mihai.
"Cum poate spune asta? Cum poate gândi asta? Am fost numai a lui cu sufletul şi trupul. Nu l-am înşelat nici în gând cu vreun bărbat."
"Glumeţul", răutăcios, mi-a abătut gândul cu o "codiţă":
"Dar cu vre-o femeie?"
"Lasă-mă!" l-am expediat nervoasă şi revoltată.
Mihai mi-a zâmbit, mi-a prins capul între palme şi m-a sărutat pe ochi:
-Legal, copilul este al lui Costel.
Nu înţelegeam nimic.
-Blegule!biologic, este fără tăgadă copilul meu, LEGAL este al lui.
-Te rog explică-mi această "inepţie" legală.
Aerul doct, care uneori mă enerva, pentrucă îi dădea o notă de superioritate, s-a accentuat prin vocea devenită profesorală:
-Copilul conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei, îţi aminteşti?.
Începeam să întrevăd adevărul absurd. Legiuitorul "trecea" automat copilul lui Mihai pe numele lui
Costel. Nici cuvântul lui Mihai şi nici al meu nu puteau schimba starea aceasta.
-Te rog să cauţi un avocat!
-Mă voi ocupa "adânc" de rezolvare.
A plecat. Era aproape de înserare. După câteva ore, Mihai revenea cu:bere, fructe, şerveţele umede.
Mi-a fredonat un cântec de leagăn. Alt cântec de leagăn."Va fi un tată bun!" am decretat senină.
"Noapte buna, dragule!"
A dua zi a lui Adam.
Mihai a venit dimineaţă. Era preocupat şi însoţit de un "piţifelnic" cu diplomat şi îmbrăcat în loden.
-Domul avocat se va ocupa de rezolvare.
Uşor panicată, am replicat:
-Tribunal?
-Se poate ajunge şi la tribunal. Ne vom strădui să evităm, pe cât posibil, justiţia.
-Aş dori să ştii, mi-a spus Mihai că nu voi face mai mult rău decât va fi necesar. Uneori adevărul, nesprijinit pe minciună, nu răzbate..
Şi-a luat telefonul şi a plecat cu avocatul.
Contravizită, alăptare, somn.
Medicul mi-a comunicat că este necesar să mai "rămânem" cinci sau şase zile. Vizitele lui Mihai erau pline de tandreţe şi grijă pentru amândoi. Cu tot zâmbetul, îi vedeam "grijile" de pe faţă. Pe frunte îi mai apăruse încă un rid. Cu ocazia şederii în maternitate mi s-a vindecat şi"implantul" de "spaţiu cu timp." Acea grafică "spaţială", aşezată în plan, avea o altă valoare. Parcă nu se"lăsa" aşternută numai în două dimensiuni.
A şaptea zi.
Mihai a venit la "externări" plin de pachete şi flori.
Mi-a aşezat florile în braţe, m-a sărutat pe frunte, şi la sosirea "noii generaţii" a devenit agitat. Asistenta i s-a adresat:
-Uşurel, bunicule! Ţine-i capul şi....
-Sunt mamă calificată, i-a tăiat-o el scurt.
A luat copilul cu fermitate dar tandru. Privirea îngrijorată a asistentei se transforma de la clipă la clipă spre încântare. Cu mişcări sigure, "bunicul" a scos scutecele străine ale lui Adam. Aşa gol, cum era, Adam a început să râdă aratându-şi gingiile roze. Mihai l-a tras, în glumă, de puţă urându-i:"să te faci mare!",apoi l-a"împachetat" în scutecele "civile." Am ieşit: eu cu muntele de flori, el cu Adam. Afară, la volanul"tancului", ne aştepta Robert, lăcătuşul. Nu mă mai mira. Nu pot să mă mai mir.
-Robert, dragule, astăzi eşti pe "transport valori. Te rog du "valorile" la loc sigur."
-Da, şefu, a zâmbit Robert, scuturându-şi"coada.
Apoi a continuat:
-Măi, Mihai, doamna are inimă puternică?
-Nu te teme! Are inimă tare, crede-mă!.
Drumul spre "casă" nu-l recunoşteam. Am ieşit din oraş pe şoseaua de centură. După un timp, maşina a virat pe o alee îngustă, asfaltată şi, după citeve minute, a oprit în faţa unei porţi de fier forjat, care se armoniza cu restul gardului. Nu intelegeam nimic.
Robert a coborît şi a deschis poarta. Mihai m-a îndemnat:
-Nu te teme! Este noua noastră casă.
Robert a plecat. O alee pietruită, în formă circulară, atingea pe curba de întoarcere o verandă mobilată "de grădină" apoi se intorcea, după o oprire la un garaj, spre poarta pe care am intrat. Am parcurs aleea, vrăjită de liniştea din jur. În centrul acelei curbe calde se afla un havuz mititel care susura discret, răcorind aerul. Apa scursă în platoul larg îşi continua drumul, şiroind, într-un bazin mărişor, în care înotau nişte peşti mari coloraţi.
Platoul, în care se "spărgea " arteziana, era decorat cu mozaicuri, reprezentând câteva simboluri:Venus,
Saturn, Soarele, reluate de câteva ori. Preaplinul se revărsa în bazinul cu peşti. Pe terasă era un balansoar şi două fotolii care străjuiau armonios o masă, toate împletite din ratan. Mihai m-a invitat să las florile pe masă, apoi mi-a incredinţat băiatul. M-a prins de talie şi am păşit prin uşa dublă de sticlă, ce glisa silenţios. Un living enorm decupa, discret, două spaţii. În faţă se oferea o scară ce-şi deschidea aripile spre etaj. Într-una din secţiunile livingului se profila un spaţiu de bucătărie. Prin dotări şi amenajări, oficiul era o adevarată bucătărie modernă şi funcţională. În stânga se profila, pe după o perdea, o baie. La etaj erau trei dormitoare, luminate din plin, prin ferestrele mari. Un balcon, aproape circular, trecea discret prin faţa dormitoarelor, etalându-şi florile multicolore. Din dormitorul mare se pătrundea într-un dressing şi într-o cameră de tualetă. Dormitorul băiatului avea pe uşa o plăcuţă aurie, gravată cu litera alfa. Adam dormea. L-am aşezat în pătuţ. Mihai a apăsat câteva comutatoare şi, la privirea mea mirată, mi-a replicat:"big brother." Apoi mi-a explicat că e un sistem de supraveghere audio-video pentru camera copiilor. Am ieşit pe terasă. Mihai m-a făcut atentă la boxa din perete:era "urechea" spre cel mic. Am mâncat pizza, am băut un pahar cu vin, apoi m-a luat de mână, cu tandreţe. Prin salonul de la parter, m-a scos în partea din spate a casei unde, pe sub coroanele pomilor, se insinua o piscină amenajată sub forma unei scoici marine. (Modelul sa fi fost scoica culeasa din urma pasului meu?)
-->
Comentarii