Lovituri de ciocan în capete de cuie
se auzeau dincolo de mine, în
ţintirimul
lumii de mâine. Lumina
scâncea printre obrajii curşi
ai cerului de lacrimi.
M-am adoptat,
pe mine,
să mă locuiesc înlăuntrul meu,
să mă abandonez vieţii.
Încă,
se aud cuie sau bătăi, ţiuituri
de părţi ale unui spate şezut.
Tremură jilţul desenat în „funcţii”
de coloană, coloană vertebrală
la anatomie
sau
la biologie,
cred.
Nici nu mai ştiu
care sunt animale
şi
care sunt oameni
sau
eu...
23.10.2016

Comentarii