imagine: Elian Băcilă
Când întunericul își varsă lacrima neagră
pe drumul razelor de soare
dorind să astupe bucuriile vieții
pe unde pașii oamenilor se rătăcesc
lăsându-se prinși în capcanele
împrăștiate de soarta jucăușă printre
crengile copacului fiecăruia
de unde unele frunze se regenerează
altele se ofilesc și alunecă lin
să mângâie iarba și țărâna ce-și dorește
mereu tributul pentru călătoria
în necunoscutul pe care l-am cunoscut
cândva dar amnezia totală ce
ne-a-nvăluit de când ne-am născut
nu vrea să-nlăture sub nicio formă uitarea
adu-ți aminte omule că lacrimile tale
luate de mână cu rugăciunea
îl fac pe întuneric să deznădăjduiască
până când culoarea sa se deschide
încetul cu încetul și din spatele său
lumina înaintează pas cu pas
până revine lângă tine și pătrunde
până în adâncul ființei tale.
Mihaela Moșneanu
-->
Comentarii
Mulțumesc, d-na Aurelia!