ADUNÂND ÎN SUFLET VEȘNICIE

De mă duc cu gândul în trecut,

să privesc în urmă ... câteodată,

ce n-aș da să-o iau de la-nceput,

viață dragă-n amintiri păstrată !

 

Chiar bătut de iernile prea reci

sau de toamnele-mbrăcate-n ceață,

alergând pe vechile poteci,

aș mai vrea să râd cu tine, viață!

 

Prin păduri de fag și de stejar     

Dorurile încă să mă cheme,

frunzele din falnicul arțar

umbră să îmi fie peste vreme.

 

Pe cărările din vis zburând,

timpului să-i mai adaug zile,

prin fânețe să privesc oricând

umbletul frumoaselor copile.

 

Și privind spre chipurile lor

dragostea cunună să îmi fie,

să mă-mbăt cu apa din izvor

adunând în suflet veșnicie...!

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulțumiri alese și gând bun, AureliaAlbAtros!

  • Vă mulțumesc distinsă doamnă Lenuș Lungu!

    • Cu mare drag!

      Respect și admirație!❤️

  • Superb!👏

Acest răspuns a fost șters.
-->