Lucrurile fiind stabilite, păşesc în căuta¬rea mijlocului de transport care să-i ducă în locul visurilor de altădată a tuturor românilor. Hotărăsc să coboare la in-trarea în staţiune, urmând a o străbate pe jos de la un capăt la altul.
Staţiunea, atât de populată şi plină de viaţă odinioară, li se pare schimbată. Nici nu-i de mirare, având în vedere vremurile poposite peste tot întinsul tărâm locuit de români. Nu prea sensibili la transformările din jur, cei doi îşi găsesc adăpost tot la o terasă aflată în imediata apropiare a plajei. Îşi petrec timpul aşa cum au plănuit, cu bere în faţă şi cu ochii în costu¬mele de baie ale damelor ce meritau efortul. Ca să nu bată fără nici un rost aleile, rămân ţintuiţi în scaune până la lăsarea serii. Luminile din jur şi berea înghiţită le induce o stare euforică, meditativă şi predispoziţie la discuţii dintre cele mai ciudate.
Marcu, mai ales, nu se simte în apele lui:
- Nu ştiu ce naiba e cu mine. Mă simt nasol, inutil şi asta din ce în ce mai des. Vreau pâine şi nici nu m-am apucat de arat. Nu cred că ceea ce caut pot găsi aici! N-am întrezărit nimic de luat în seamă, nimic de ajutor. Totul pare tras la indigo, Şi aici e ca peste tot, ba chiar nici atât.
- Nu-i aşa! Dacă n-ai găsit nici aici ce cauţi, înseamnă că nu trebuie să cauţi nicăieri. Toate răspunsurile sunt la tine. Lucrurile mari nu se fac la vedere şi nimeni nu te trage de mânecă. Trebuie să ai miros foarte fin, prietene!
- Prostii! Mă roade o chestie pe care nu o pricep, toată lumea se vaită de unul şi acelaşi lucru, care le lipseşte: banii. Aproape că-mi vine să urlu în gura mare: unde dracu’ sunt banii, de unde dracu’ au avut bani unii, ca să ajungă mari scule? Care-i mişculaţia, ce-mi scapă?
- Mişculaţia-i că am fost o grămadă de tâmpiţi şi continuăm să fim, să ne lasăm fraieriţi în acelaşi fel sau chiar mai rău.
Alcoolul îşi arată isprava:
- Văd mari nori negri Ia orizont! Tu nu te temi de potop?
- De ce m-aş teme? Nu am făcut nimic rău! Eu nu m-am bălăcit în mocirlă încercând să ţin capul deasupra! Tu?
- Eu nu am văzut mocirla până acum şi mă tem că am nimerit drept în mijlocul ei!
- Fii încrezător, băiete! Cât trăim, învăţăm şi tot proşti murim, vorba aia.
- Mie nu-mi plac vorbele vechi şi nu am mai multe vieţi ca să pot face experimente, iar pe cea prezentă nu sunt dispus să mi-o sacrific.
- Marcu, e timpul să ne carăbănim! Nu e bine să ne îmbătăm aici şi se pare că aşa ceva se întâmplă.
- Dar e încă devreme! N-o să ne închidem în casă de la ora asta!
- Care casă, mă? Nu vezi că suntem venetici? Ai vreo propunere?
- Nu sunt deloc îneântat de invitaţia gazdei tale. În case stră¬ine sau la hotel, niciodată n-am putut dormi.
- Doar nu vrei să mă ţii toată noaptea prin crâşme sau pe drumuri?
- Nu! Te duci singur şi eu rămân în maşină. Se poate dormi bine mersi pe bancheta din spate şi în acelaşi timp protejez şi maşina de eventuali amatori de suveniruri.
- Nu eşti întreg la minte! Ce-are să spună omu’?
- Da’ ce, trebuie să ştie el? Tragi maşina în alt loc şi-i spui că sunt nu ştiu unde, iar dimineaţă vii să mă iei.
- Te ştiam eu ciudat, da’ nici chiar aşa! Mă rog, dacă crezi că-i mai bine aşa, vom face cum spui. Acum e timpul să plecăm, aici am stat destul şi putem deveni suspecţi.
Poposesc din nou în centrul oraşului. O vreme şi-o pierd pe străzi, îmbogăţind peisajul urbei şi aşa destul de pestriţ. Când picioarele încep să scârţâie, îşi găsesc loc de odihnă la altă terasă cu bere, fapt devenit inevitabil.
Timpul parcă stă pe loc. Marcu şi Lică nu găsesc nici o modalitate de a şi-l omorî altfel decât cu bere. Creierul le devine din ce în ce mai leneş şi dialogul se pierde în discuţii sterile. Berea se adună în picioare şi luminile devin tot mai strălucitore. Necesitatea de a pleca spre domiciliul de peste noapte în timp util este evidentă. Căzând de acord în această privinţă, refac drumul de întoacere pe străduţele din lungul falezei. Marcu fumează ţigară după ţigară, iar Lică păşeşte nepăsător cu mâinile în buzunare.
La un colţ de stradă, sub lumina unui stâlp, un grup de tineri de ambele sexe chinuiesc cu maxim interes şi într-o zarvă specifică o pereche de zaruri. Spre a nu-i deranja, Marcu şi Lică aleg din vreme celălalt trotuar, dar degeaba. De lângă stălpul pe care îl sprijinea se desprinde un tănăr şi le iese în întâmpinare. Cu o ţigară neaprinsă în mână, tânărul i se adresează lui Marcu în timp ce Lică îşi continuă drumul încă vreo câţiva paşi:
- Îmi daţi un foc? Dacă nu vă supăraţi!
Marcu ridică propria-i ţigară la nivelul tânărului şi punctează de câteva ori ţigara acestuia. Odată ţigara aprinsă, tânărul continuă să rămână proptit în faţa lui.
- Facem un barbut, bătrâne?
- Nu cred! Nu am talent şi nici mălai pentru aşa ceva. Crede-mă! Şi, de când mă ştiu, nu am câştigat niciodată la jocuri de acest fel.
- Nu v-am mai văzut prin zonă. Sunteţi turişti?
Marcu, precaut şi preventiv, aproape treaz:
- Nu. În trecere pe la nişte prieteni. Câteva case mai încolo.
Ultimele cuvinte se pare că au însemnat ceva pentru tânăr, căci îşi schimbă vizibil tonul, dar nu renunţă definitiv la toate intenţiile iniţiale.
Spune:
- Dar aşa ceva, v-ar interesa?
Ridică pumnul sub nasul lui Marcu şi din el ţâşneşte o lamă de cuţit. Marcu simte furnicături pe şira spinării. După câteva clipe, pumnul tânărului se desface şi lăsă să se vadă în palmă-i cuţitul alături de un ghiul barosan, evident din aur şi cu piatră roşie.
- Nici aşa ceva nu vă interesează? reia tânărul.
Marcu priveşte neclintit cele două obiecte rumegând un răspuns. Lică, oprit la câţiva metri, aşteaptă neştiutor.
Marcu se hotărăşte:
- Cred că ar interesa pe oricine, dar cu banii pe care-i am, abia de pot cumpăra un pachet de ţigări.
- Dar amicul?
- EI este nefumător!
Tânărul începe să râdă:
- Ai noroc, bătrâne, că-mi placi. Dar să ştii că nu-i bine să fumezi noaptea pe stradă.
- Aşa mă gândeam şi eu.
Tânărul îşi retrage mâna şi se îndepărtează în direcţia grupului ce-şi continua activitatea impasibil la factorii perturbatori. Marcu se grăbeşte să o ia din loc aparent nederanjat de incident. Curios din fire, Lică îl ia la întrebâri:
- Ce naiba ţi-a arătat ăla atât de interesant?
- Mi-a arătat nişte aur şi m-a întrebat dacă nu vreau să cumpăr.
- Şi de ce nu m-ai chemat? Ştiai că sunt interesat.
- Te asigur că de data asta nu te-ar fi interesat nici cât negru sub unghie. Obicctul ascuţit din mâna lui şi gaşca de alături mi-au dat de înţeles că nu are deloc intenţia să facă afaceri. Încă ceva, cred că Dacia ta nu a trecut neobservată, mai ales că nu are număr de Constanţa.
Lică începe să priceapă câte ceva:
- O să dormim amândoi în maşină, unul în faţă, altul în spate.
- Gând bun la tine, musiu!
Ajung la maşină. Lică, în timp ce o deschide:
- Eşti sigur că nu vrei să intri în casă?
- Ai ghicit.
- Bine. Intru să iau lista şi vin cu ea aici, să-ţi dai cu părerea. Găsesc eu un motiv să te scuz.
- Spune-i că sunt beat şi atunci va fi bucuros să scape şi de tine.
- Chiar aşa. Îi mai spun că am şi altă treabă de re¬zolvat şi că revin mâine dimineaţă. Pe urmă vedem noi pe unde ne oblojim rămile.
Lică dispare în spatele porţii, iar Marcu se întinde pe bancheta din spate lasând portiera deschisă. Trece vreo jumătate de oră până să revină Lică. În mână ţine două coli de hârtie pe care le întinde lui Marcu.
- Ţine pomelnicul şi dă-ţi cu presupusul.
Marcu apucă hârtiile şi scanează la iuţeală înşiruirea de articole numerotate riguros ştiinţific dimpreună cu preţurile aferente.
- Cu ce-i aici umpli un magazin universal şi numai cu unicate. Mustăciosul tău îţi supraestimează capacitatea financiară
- Mai degrabă speră să plec de aici cu buzunarele goale. Mi-a dat să am de unde alege.
- Ţi-a dat ca să te ispitească!
- Dă-o încoace, citesc şi subliniez ce mă interesează şi cât. Dacă ţi se pare necesar, poţi interveni.
Se dovedeşte a nu fi nevoie de nici o corecţie. Lică îşi cunoaşte necesităţile precum şi posibilităţile. Alege de la ţigări şi jocuri electronice, până la aparate electrice de uz casnic. Cantităţile nu depăşesc două, trei bucăţi, pentru cele mai scumpe şi toate cu volum mic, pentru economie de spaţiu. Lectura fiind încheiată, Lică dispare încă o dată în spatele porţii şi revine aproape imediat.
- S-a făcut. Până dimineaţă, liber.
- Mi se pare aiurea tot aranjamentul ăsta. Ce fel de afacere e asta, aşa… pe nemestecate... fără negocieri... Chiar nu ţi se pare suspect deloc?
- De ce? Dacă îmi dă ce-mi trebuie, puţin îmi pasă de restul. Sunt convins, din propria-mi experienţă, că nu există comercianţi sau afacerişti cinstiţi. Să câştigi şi să fii cinstit în acelaşi timp, e absolut imposibil. Atâta vreme cât totul este sau pare în regulă, nu văd de ce mi-aş face griji.
- De bani nu te-a întrebat?
- Nu. Şi nici eu nu m-am înghesuit să-i dau. Nu văd nici un risc de partea cuiva. Nu-mi dă marfa, nu-i dau banii şi in¬vers, iar el ştie prea bine asta.
- La altceva mă refeream, dar lasă. Eşti mai hoţ ca Moş Crăciun.
- Să aşteptăm până dimineaţă. Întrebarea este: unde ne aciuim până atunci?
- La gară-i cel mai bine. Nu bate la ochi.
- Şi eu ered la fel. Cu puţin noroc, scap şi fără să suflu în fiolă.
Maşina este parcată în rând cu altele asemenea aflate în zona gării şi fiecare încearcă să-şi facă măcar o parte din somnul necesar. Dar, cu toată berea din burta lor, nici unul nu poate aţipi. Foiala şi gălăgia din jur sunt prea mari. Abia spre miezul nopţii agitaţia devine suportabilă, dar lor le-a sărit somnul. Singurele semne de viaţă din piaţă sunt câteva fete din „alea” care îşi fac treabă pe lângă maşini, urcându-se în câte una din când în când sau plecând cu unele ce vin aici special pentru ele.
- Marcule, tu vezi tipele alea două care stau pe marginea artezianei cam de multă vreme?
- Le-am văzut şi ne-au văzut! Se comportă de parcă pe noi ne-ar aştepta.
- Sau nu le-a ieşit pasienţa pe ziua de azi.
- Nu cumva ai gânduri criminale faţă de nevastă-ta?
- Nu, bă, da’, pe nevastă o ştiu prea bine şi tare aş vrea să-mi îmbogăţesc cunoştiinţele! Tu nu?
- Eşti scrântit! Nu vreau să ştiu nimic! Cred că te-ai îmbătat!
- Pe dracu’! Nu se va sfârşi lumea dacă încercăm şi altceva.
- Bă, gândeşte-te şi la bani! Nu capeţi nimic pe gratis de la astfel de tipe.
- Tu nu ai nimic la teşcherea?
- Am nişte euro de zile negre, de care nu ştie nici dracu’. Nici măcar eu nu mai ştiu pe unde le-am pus. Am gelatină pe creier, da’ cred că-i am în buzunarul de la slip.
Marcu se mai gândeşte puţin apoi continuă:
- Vrei să mă laşi lefter?
- Nu, bă, da’ astea nu fac nimic pe lei. De-aia te-am întrebat. Ştiu că nu eşti omul care să porneşti la drum fără să ai aco¬perire. Fă-mi damblaua şi mie şi ţie şi-ţi returnez datoria când ajungem acasă.
- Mă, Lică, eşti nebun de tot!
- Bă, dacă nu vrei, eu mă duc în centru şi schimb leii undeva. Acolo găsesc în mod sigur amatori.
- Lică, nu ştiu cât de ameţit eşti şi nici eu nu mă simt prea bine, da’ nu te las să umbli aiurea printr-un oraş necunoscut doar pentru nişte bani amărâţi. Ai o dambla născută din bere. Totuşi, am dau ce vrei.
- OK. Le dau un semn cu farurile, să vedem ce mişcare fac.
- Dacă au vreun peşte şi bagă de seamă că avem ceva valută? Dacă ne-o facem cu mâna noastră, să ştii, Lică, te belesc cu mâna mea!
- Aiurea! Uite că vin spre noi. Lasă-mă pe mine să trafichez, iar tu, dacă eşti aşa de bănuitor, fii cu ochii cât cepele la mişcările din jur. O mişcare suspectă şi plimbăm ursu’.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23
-->
Comentarii