Frumoasă-i iarna când tu vii şi fulgi
Aşază un covor de fluturi sub paşi,
Iubirii noaste un cânt pentru nuntaşi
Te cheamă tăcerea din decor să-i smulgi.
Lumină şi-ntuneric deopotrivă
Cu cearcănele pe sub ochi albaştri,
Prin gânduri sunt călugări isihaştri
Ce-mi surpă visul nopţii în derivă.
Toţi Moş Crăciunii-n grabă pleacă în sud,
În turlele din somn copiii-i aud
Înhămând la sănii renii de la pol.
Şi brazii încărunţiţi de-atâta nins,
În vârfuri poartă o stea de necuprins
Rotind pe drumuri culori de rostopol.
Comentarii
Mulţam de apreciere , Dan.
Frumoase versuri , felicitări Llelu !