Albastru deschis de visare
dimineaţă năştea,
închizând ferestrele nopţii,
în depărtare priveam răsăritul.
Un ţinut răscolit de frumos,
când pe o potecă venea
adusă din basm
necunoscuta fată.
Pe când ochii ei adunau nesfârşitul
se îmbrăca totul în verde,
prindeam în braţe aparenţa
şi încercam s-o cuprind.
Atunci, apropiindu-se,
din cofă dăruia limpede izvor
zilei răpite.
-->
Comentarii
Mi-a plăcut!