Cu apetitul mai niciodată potolit,
Toată viața, am umblat prin lume,
Am considerat drumul mai potrivit
Decât atingerea unei ținte anume.
Cu-o înverșunare circumstanțială motivată,
Am ales căutarea drept deviza rostului meu,
Socotind că orice țintă-i suficiență vinovată,
Iar provocările solicitante, al vieții panaceu.
Am gustat pulberea salină a mărilor calde și reci,
Am cunoscut fața lumii de pe fiecare continent,
Am înotat deșerturi pe mereu-mișcătoare poteci...
Însăși identitatea mea-i un periplu permanent.
De multe ori, am îndrăznit peste măsură
Într-o viață trăită pe-apucate, tumultuoasă;
În drumul spre mine, am simțit cea mai mare arsură,
Dar am simțit și cum m-aleargă dorul către casă.
Azi, încurajez inima, cum primăvara
Încurajează natura cu fiecare ploaie,
Să rețină doar bucuriile din povara
Care înglobează și tristeți, o droaie.
Într-o perpetuă chimie a seducției divine
În care amintirile-și devoalează inocența,
Închid ochii și simt comorile adunate-n mine,
Așteptând ca timpul să le rețină chintesența.
(Drobeta-Turnu Severin, 2017, 22 aprilie)
-->
Comentarii