Am ape
(GV)
Am ape care-mi tremură, în pumnul meu, izvor,
un crâng ce izvoreşte iubito-n orice zi,
sub talpa stării care, îmi este toată dor,
în vis, în fericire, în taina mea de-a fi.
Am ape de lumină, lumina lor în muguri,
sunt urletul de fiară ce îmi străbate firea,
când frunze ruginite, vor anunţa amurguri,
vor picura pământul, cu toamna mea, iubirea.
Am ape ce izbesc, iubito şi se închină,
cărării care-o ştii şi-o ştie şi suspinul,
când visele deşarte sunt floare de neghină,
în ruperea de nori, ele ne scriu destinul.
Am apa, stăruinţă, în ascunzişul ei,
iar vorba lor ecou, ce ţi-l şoptesc acut,
în timpul ce odată se-oprise pe alei,
de parcă lumea asta, cu tine a început.
-->
Comentarii