Amăgitoare taină
(GV)
Amăgitoare taină, eu nu vorbesc, ascult,
când sfinţi mă dantelează, în basmele veline,
ca să mă simt copil, de când am fost adult,
sub ochii tăi de iarnă, ce răscolesc în mine .
Am lacrimi înnodate şi sfeşnic heruvimul,
el stă cuminte-n mine, ridică doar pocale,
îmi scrie în surdină, trăirea şi suspinul,
ca să-mi închin azi versul, privindu-te agale.
Azi nu îţi văd zăpada, dar pot să ţi-o ascult,
privind în depărtări, să o gust apoi s-o simt,
în altă iarnă plină să ştii am fost adult,
mă vrei, pot fi ninsoare, sau doar un anotimp ?
Amăgitoare taină, mai stau în poezie,
doar gura ta de apă, îmi este luminată,
pe acelaşi drum am fulgii, în vremea cea târzie,
rămâi mereu o taină, care mi-ai fost furată !
-->
Comentarii