Am voie să-ţi privesc a genelor clipire?
Cu gândul să-ţi ating suviţele rebele?
Să te sărut pe frunte, cu-a dragostei sclipire
Sau se răstoarnă cerul în ochii tăi de stele?
Am voie să visez că sunt pe malul mării?
Castele de nisip în jurul meu crescând,
Un val albastru sapă sub treptele uitării
Şi îmi distruge visul de-a râde aşteptând.
Am voie să descopăr în clipa de tăcere
Un gând ascuns de mine să nu te ştiu iubind?
Să nu-ţi citesc pe buze grimasa de durere
Şi nici în vise triste nu pot să te cuprind?
Am voie să rup terra în falii separate
Să-ntorc şi cursul apei, şi luna să o sting?
Să mă dezbar de gânduri adesea cenzurate
Şi gura-ţi senzuală să pot să o ating?
Am voie doar să sufăr, să nu rostesc cuvinte
În urma ta vărs lacrimi pe versurile toate,
Dar ţi-am promis cândva că am să fiu cuminte
Am să te uit...sau nu...exista doar... un poate...
Marilena Velicu
-->
Comentarii
Multumesc din suflet tuturor.
Minunate versuri...Felicitări!
Am voie doar să sufăr, să nu rostesc cuvinte
În urma ta vărs lacrimi pe versurile toate,
Dar ţi-am promis cândva că am să fiu cuminte
Am să te uit...sau nu...exista doar... un poate...
Frumoase versuri Marilena ! Un poem - întrebare la care raspunsul numai tul cunoşti ! Si incă ...o persoană dragă !
Felicitari!, pentru aceste frumoase versuri, Mihaela.
