Ambrozia îmi este pe sfârşite (sonet)

Ambrozia îmi este pe sfârşite,
Am dat pe gât penultimul pahar;
Mi-e verbul iarăşi galben de amar,
Degust la prânz silabe reci, prăjite.
Găsit umami* într-un galantar –
Căzuse din papile, pasămite;
Fiind mai nou în branşă, se admite.
(Culeg ispite din abecedar.)
Dedaţi cu saramuri din inerţie,
Jonglăm cu sărăţele şi crutoane;
Arareori cu miere pe-o felie,
Tânjim la raiul dulce din moşmoane.
Meniul etalat pe farfurie
Provoacă indigestii şi frisoane.
*umami: gustul savorii sau „gust plăcut savuros”; este unul dintre gusturile de bază (din japoneză).
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulţumesc, de asemenea, Mihai, doamna Dorina, domnule Friciu, de popas şi semn! Cu prietenie,

  • Mulţumesc, Gerra, bucuroasă de rezonanţă! Cu drag,

  • Mulţumesc mult, dragă Mimi, de cuvintele frumoase! Îmbrăţişări cu drag!

  • „Meniul etalat pe farfurie/ Provoacă indigestii şi frisoane.” - Mie nu! Mi-a plăcut!

  • Extraordinar sonet! Din ce în ce mai perfect! Felicitări, draga mea!

Acest răspuns a fost șters.
-->