Parcă şi vântul toamnei a tăcut,
Mereu prin frunzele ei m-am pierdut.
Să le calc, îmi este mereu cam greu,
Culorile sunt toate în sufletul meu.
Înserarea alte frunze îmi dăruieşte,
Vântul printre arbori iar vuieşte.
Plouă, norii se duc încet departe,
Frunzele uimite plâng în poezii,
Este mai răcoare la orele amiezii.
În minte strâng imagini de demult,
Deschid fereastra, vântul îl ascult.
În fiecare casă toamna se-ntoarce,
Frigul ei multe rele ne mai face.
Norii sunt ai toamnei harnici robi,
Zilele calde oare unde s-au dus?
Ziua trece spre un colorat apus.
Frunzele cad încet pe caldarâm,
Se scutură teiul meu şi-un salcâm.
Toamna cheamă vântul şi pictorii,
Flăcări în frunze, zboară cocorii.
1.09.2017
-->
Comentarii