Ce păcat că murim
o singură dată
și pentru atât de mult timp – disait le francais
Errare humanum est, perseverare diabolicum,
Sed inter homini humanum est lupum – disait le latin
Și ce pierdere de a trăi fără să greșești o dată,
în goana către coifurile de carton
pe care oglinzile în care te privești
vor întârzia nejustificat a ți le acorda!
Sed lex, dura lex! vor zice coifurile din carton.
To be or not to be! vor zice clasicii.
Ucide și există! îți vor traduce deștepții din cărțile pe care le-ai citit în diagonală
Rimă:
Nu fi perfect! Nu te uita la nimeni
Și nu-ți lua repere de la toți
Ratații ce se oglindesc în tine,
Dar au soluții pentru idioți.
În voia lor, pierduții merg departe,
Se scurg încet ca niște șobolani
Și tot ce pare că sfidează moarte
E doar o zi în minusul de ani.
E tragic, cred, să judec România
Prin dispariția ce o așteaptă.
Dar nici nu cred că imnu-i melodia
În care țara... dacă se deșteaptă!
Deși ateu, mă-ntorc spre populime
La fel cum încercase Frida Kahlo,
Dar n-aș putea să spulber în mulțime
Același praf: Libera nos a malo!
Când Panem Nostrum e cottidianum
Și proștii se înfig în ea ca hunii,
La ce să crezi că se-mplinește anul
În care au să facă față unii?!
Cu de-aʼl de Pater Noster, fie-mi silă!
Românii se pricep la incantații,
Dar, cand privești la viața lor umilă,
Sunt plini de fericiri și de ovații.
Frate, am scris-o pe asta doar pentru tine.
Ține-o bine!
-->
Comentarii