Cât de frumosă-i ploaia
în serile cu stele
cad stropi din spațiu
și-n suflet, mângâiere
a câmpului mireasmă
visez să o respir
sub razele de lună,
cu suflet de copil
a nopții aripi prind atunci să crească
când ochii mei privesc
la casa părintească
simțeam culoarea de farmec și suspin,
când adormeam în brațele de crini
azi îmi aduc aminte
de clipele senine
și-mi revăd din nou trecutul
unde pașii mă poartă-n lume
îmi amintesc de tine mamă,
de sufletul blând și glasul dulce
atâtea jurăminte,
mi-au venit în minte
din timpuri nepătrunse,
se nasc în primăveri
albe petale din nesfârșite zări...
-->
Comentarii
Superbe versuri...Felicitări!
Minunat!
Mulțumesc mult, mult!
Mama... sunt greu de exprimat, simțămintele pentru mamă...
E tare rău fără măicuță, Maria !