Iarna coboară peste tăcerile pădurii. Ninge liniștit, ziua se sfârșește, vântul printre brazi vuiește. Gerul și fumul se amestecă cu fulgii de zăpadă într-un dans nocturn. Liniștea pădurii respiră printre brazii încremeniți de ger, răsună peste piscurile ninse urletele lupilor flămânzi. Doar focul colorează și încălzește noaptea de iarnă. Îmi reazem fruntea de geamul înghețat, alte ierni în suflet am adunat. Un cerb însetat linge zăpada, pleacă mai departe printre brazi la turmă.Câteodată îmi lipesc urechea de un brad, să simt respirația pădurii mângâiată de vânt. Un viscol amenință iar, mai rup o foaie din calendar. Cer de sticlă, stele reci, miros crud de rașina, urme de cerb încremenite în zăpadă.Cântecul șters al soarelui se ascunde printre ramurile de brad, brumele peste pădure mereu cad. În lumina palidă a unei dimineți, la geam strălucește albul zăpezii. Iarna își schimbă mereu straiele, și eu fac la fel , stau liniștită lângă foc. Luna din adâncul unei nopți geroase alungă norii mai departe. Totul este în jur fără culoare, un voal alb zboară în depărtare. Fulgii de zăpadă învăluiesc norii înghețați de neguri.Ninsoarea iar vine, pădurea vuiește, cerbii tăcuți s-au ascuns de ger. Când furtuna se mai potolește, cerul este mai senin, gerul în termometru tot crește. Agit puțin focul în sobă, s-a odihnit puțin, fierbe pe sobă o carafă cu vin. Miroase a scorțișoară și a coajă de portocală, vântul aleagă printre brazii copleșiți de zăpadă.
Seara târziu ajung acasă, arborii încremeniți, vântul biciuie strada. Așa este iarna la câmpie, simți frigul până la oase. Sub cerul ce-și întinde covorul de s tele reci, în curte bradul se-nclină. Dau zăpada de la ușă, simt a focului văpaie, este cald și bine la mine în odaie. Sorb un ceai aromat de multe miresme, colorat. Dezleg un rebus o vreme, se-ntunecă afară tot mai devreme. Este târziu, aud foșnetul zorilor la margine de noapte, un ger nemilos sfarmă zăpada așternută.Totul doarme sub geana nopții, lemnul uscat aruncat în sobă desenează pe pereți fantasmele copilăriei din basme. Mai păstrez în mine un copil care atinge țurțurii de gheață de la geam. Mi-e cald în suflet, a început să ningă din nou, e așa de liniște, doar fulgii cad peste lume. Focul s-a stins în vatra, nu mai sunt nici umbre pe pereți, doar amintirile - mi mai trimit în suflet câteva lacrimi. Stelele sunt departe, umblă prin singurătate, mici cristale de zăpadă fac în curte o mare grămadă.
-->
Comentarii